ASU Politehnica și-a stabilit lotul pentru cantonament

DSCF0428
ASU Politehnica și-a conturat lotul de 23 de jucători ce va pleca joi în cantonamentul de la Valea lui Liman. Pe listă se află și o mare parte a noutăților prezente la începutul săptămânii trecute, la reunirea lotului.

Campioana de toamnă din Liga a IV-a intră în cea mai importantă etapă a pregătirii pentru retur. După o săptămână și jumătate de antrenamente pe plan local, la Baza 2, ASU Politehnica va începe joi un stagiu de pregătire centralizat la Valea lui Liman ce va dura o săptămână.

În cantonament va pleca un număr de 23 de jucători, printre care și șapte nume noi față de turul campionatului. Iată lista completă precum și echipele de proveniență ale proaspeților sosiți:

Portari: Paul Burtic, Robert Rogojină;
Fundași: Alex Birău, Cristian Gălan, Mircea Obrejan, Marius Brânzan, Zoltan Feher, Alexandru Florea, Ioan Maranescu, Carol Taub (Auto Timișoara), Dragan Paulevici (FC Bazoș);
Mijlocași: Tiberiu Popoviciu, Victor Opriș, Adrian Ilie, Ionuț Vucea, Dinu Rebenciuc (CS Dumbrăvița), , Dorin Codrea (LPS Banatul), Răzvan Ghinescu (Unirea Sânnicolau Mare);
Atacanți: Robert Panc, Flavius Tulcan, Nicu Făgețan, Alin Ionaș (CS Ghiroda), Sergiu Iorgovan (CFR Timișoara).

Jucătorii neincluși în lista expusă mai sus, reținuți în oraș din motive de școală sau serviciu, își vor continua pregătirea la Timișoara, sub comanda antrenorului secund Cornel Țârdea.

Plecarea în cantonamentul de la Valea lui Liman e prevăzută pentru joi, la ora 13, de la Baza 2. Alb-violeții vor avea programat primul antrenament chiar la sosirea în stațiune, la ora 15.30.

About Gabriel Toth