
BC Timba privește cu încredere către jocul de marți seară, de pe teren propriu, cu BCMU Pitești. Chiar dacă vin după cinci eșecuri succesive, „urșii” sunt optimiști că vor pune capăt seriei negre, mai ales că în ultima etapă au fost la o secundă distanță de surpriza campionatului, pe terenul liderului CSM Oradea.
După prestația bună de la Oradea, de unde a fost foarte aproape să se întoarcă cu o victorie mare, BC Timba speră să simtă din nou gustul succesului, în disputa de pe teren propriu cu BCMU Pitești. În acest moment, formația argeșeană pare lipsită de orice obiectiv, având șanse ce tind către zero în privința play-off-ului.
„Ne dorim, în primul rând, să repetăm jocul bun de la Oradea. Dacă vom reuși să jucăm tot așa, avem o șansă bună cu Piteștiul. Noi avem neaparată nevoie de o victorie pentru a ne consolida locul pe care suntem acum în clasament. Știu că Piteștiul este o echipă solidă, construită cu multă muncă de Tudor Costescu. Ne respectăm adversarul, dar ne dorim foarte mult să câștigăm. Este foarte important pentru noi, mai ales pentru că jucăm și acasă”, a declarat tehnicianul „urșilor”, Bogdan Murărescu.
Cel mai bun om al celor de la Timba din meciul de la Oradea, Rickey Huckaby, e la rândul său încrezător că el și colegii săi pot trece de formația piteșteană. „A fost o înfrângere dureroasă cu Oradea… Este greu când pierzi în ultima secundă. Dar cred că am strâns rândurile și putem demonstra că suntem un grup unit și puternic. Eu îmi doresc foarte mult să câștigăm și sunt convins că și colegii sunt în asentimentul meu. Dacă ne vom apăra foarte bine, cred că vom putea învinge Piteștiul. Avem mare nevoie de o victorie”, e de părere Huckaby.
Partida BC Timba Timișoara – BCMU Pitești se va desășura marți, cu începere de la ora 20, în sala „Constantin Jude”.