CSM Lugoj a anunțat numirea lui Vlad Stănoiu în rolul de antrenor secund al echipei. Voleibalistul Universității Timișoara se află la prima experiență ca tehnician și speră ca alături de sârbul Valerijan Luka să mențină voleiul de pe malul Timișului măcar la nivelul obișnuit din ultimii ani.
CSM Lugoj va avea o cu totul altă față în sezonul viitor. Singura prim-divizionară de volei din județul Timiș și-a schimbat lotul aproape în totalitate, componența staff-ului tehnic suferind la rându-i importante modificări. După instalarea lui Valerijan Luka în rolul de antrenor principal, în locul lui Bogdan Paul, clubul bănățean a anunțat zilele trecute cooptarea lui Vlad Stănoiu, cel care îl va asista pe tehnicianul sârb în pregătirea echipei.
„Mă aștept la rezultate bune, să rămânem în prima ligă. Eu unul sper să intrăm în primele șase. Momentan ne formăm lotul, în perioada următoare vom vedea pe ce ne bazăm. Până acum ne-au venit jucătoare bune, de perspectivă, cu care sunt convins că putem face față. Mai așteptăm câteva noutăți în aceste zile”, ne-a declarat proaspătul antrenor secund al Lugojului.
Vlad Stănoiu e încă jucător activ la Universitatea Timișoara, acolo unde va continua să evolueze doar dacă situația o va impune, principala sa preocupare fiind de acum meseria de antrenor. „Dacă va fi nevoie de mine, voi juca cu cea mai mare plăcere”, a punctat Stănoiu.
Sorin Grădinaru, antrenorul său de la „U” i-a dat câteva sfaturi la începutul noii sale cariere: „M-a sfătuit să fiu atent, pentru că am ce învăța de la domnul Valerjan Luka și să fiu dedicat meseriei”.
Vlad Stănoiu are 23 de ani, e originar din Constanța și a evoluat în ultimii doi ani la divizionara secundă Universitatea Timișoara, alături de care a participat la două baraje de promovare în primul eșalon, în 2013 la Galați și în 2014 la Caransebeș. Noul „secund” al Lugojului e absolvent al Facultății de Știinte ale Miscării, Sportului și Sănătății din Bacău și al Facultății de Educatie Fizică și Sport din Timișoara, având specializare volei.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.