VIDEO: Despre derby-uri locale, cu Dragan Petricevic

Duelul baschetbalistic al Timișoarei, dintre BCT și Timba, se va desfășura sâmbătă, în sala „Constantin Jude”. Cu această ocazie, tehnicianul „leilor”, Dragan Petricevic, a teoretizat pe marginea noțiunii de „derby”, povestind apoi despre confruntările locale pe care le-a trăit acasă,. la Sarajevo, și apoi ca antrenor, în România, Tunisia și Georgia.

Pentru Dragan Petricevic, derby-urile locale nu constituie o noutate. În Bosnia, a crescut cu rivalitatea dintre Zeleznicar și Sarajevo, despre care ulterior și-a dat seama că „nu e un derby. Nu există decât Zeleznicar și restul lumii”.

Sosit în România în urmă cu 18 ani, Dragan Petricevic a trăit primul duel local de pe bancă în sezonul 1996/1997, atunci când Clujul avea două echipe în prima divizie, Universitatea și Carbochim. De atunci, a avut ocazia să fie implicat în dispute pline de orgolii, cum au fost cele dintre tunisienele Etoile du Sahel și Club Africain. Din cauza revoluției ce avusese loc în statul nord-african nu cu multă vreme înaintea sosirii sale la Sousse, meciurile s-au desfășurat fără spectatori, din rațiuni de securitate.

În actualul sezon, Dragan Petricevic a mai fost implicat într-un duel tensionat, în Georgia, între MIA Academy și Dinamo Tbilisi, „o rivalitate ce nu durează de foarte mult timp, doar de vreo cinci ani”.

De altfel, bosniacul și-a început al doilea mandat pe banca alb-violeților chiar într-un duel contra concitadinei Timba. La 7 decembrie, BCT se impunea cu 92-60, în sala „Constantin Jude”, într-un meci considerat în deplasare.
Un nou episod al duelului dintre BC Timișoara și Timba va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18.

About Gabriel Toth

Leave a Reply