Trei puncte mari pentru CH Poli: 31-28 cu Potaissa Turda

1CH Poli rămâne neînvinsă pe teren propriu, după ce și-a trecut în cont un succes extrem de important în această după-amiază, în fața uneia dintre reprezentantele României în cupele europene, Potaissa Turda. Alb-violeții s-au impus cu 31-28, la capătul unui meci în care au condus aproape în permanență, fiind ajutați și de paradele portarului Tudor Stănescu, la probabil cel mai bun meci al său pentru Poli.

CH Poli avea mare nevoie de puncte, mai ales după eșecul de luni, de la Baia Mare. Formația din Turda, pregătită de fosta glorie polistă Horațiu Gal, a condus în primele minute, însă alb-violeții au preluat rapid controlul asupra partidei. Trupa lui Constantin Ștefan s-a desprins la două goluri în minutul 8 (6-4), apoi la trei în minutul 12 (8-5), pentru ca diferența să crească până la cinci lungimi în minutul 18 (11-6). Finalul primei reprize a fost extrem de tensionat, brigada bucureșteană Blas – Ghiorghișor dictând câteva decizii controversate în favoarea oaspeților, care au scos din sărite, deopotrivă, publicul, jucătorii și banca timișoreană.

Bănățenii au intrat la adăpostul unui avantaj de trei goluri la pauză (15-13), pe care au reușit să îl păstreze până la final, asta deși echipa din județul Cluj a avut câteva tentative de revenire de-a lungul reprizei secunde. Desprinderea decisivă  s-a produs în minutul 53, atunci când poliștii au evadat din nou la cinci goluri (29-24), oaspeții nemaiavând timpul necesar pentru a forța măcar egalarea.

S-a încheiat 31-28, iar CH Poli bifează cea de-a doua victorie pe teren propriu, din tot atâta jocuri disputate. Alb-violeții speră să culeagă puncte și din deplasare, urmând a avea o nouă șansă în acest demers duminică, atunci când vor evolua pe terenul nou-promovatei HC Vaslui.

Demis Grigoraș a fost cel mai bun marcator al timișorenilor, cu 6 goluri, urmat de Fenici 5, Ciubotariu 5, Chikovani 4, Kaftin 3, Ursu 3, Leordean 2, Irimescu 2 și Santeiu 1. De partea cealaltă, Câmpan și Lazăr au punctat de câte 5 ori pentru Potaissa, fiind urmați de R. Marian 3, Libert 3, Cîntec 3, Adomnicăi 3, Ștef 2, Pavel 1 și Mureșan 1.

Reacții la cald

„Nu știu cât a fost de dramatic, pentru că eu cred că am codus tot meciul, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere tactic. A fost, într-adevăr, destul de tensionat, pentru că au existat câteva decizii ale arbitrilor care ne-au dezavantajat și care au iritat întreaga echipă, dar am reușit să gestionăm aceste momente, asta și pe fondul unei zile de excepție a lui Tudor Stănescu. Vreau să felicit însă întreaga echipă, pentru că au reușit să se refacă în două zile după meciul cu Baia Mare și astăzi să aibă o atitudine de învingători. Astăzi cred că am arătat un spirit de luptă, un spirit de echipă, o nouă față a echipei din Timișoara. Sperăm ca publicul să vină de la meci la meci în număr tot mai mare, iar noi să le oferim de fiecare dată satisfacții”. (Constantin Ștefan – antrenor CH Poli)

„Un meci foarte disputat, în care ambele echipe și-au dorit victoria. Timișoara a fost astăzi peste noi. Au fost destul de multe momente în care ne-am apropiat la un gol, dar am risipit mingi, am făcut greșeli neforțate, ceea ce le-a permis gazdelor să se distanțeze. Pentru noi e destul de greu, nu suntem o echipă mare și, probabil, lupta pe două fronturi ne obosește. Avem și o absență importantă în apărare, Nenad Savic, pe care sperăm să îl recuperăm cât mai repede. Felicit echipa din Timișoara, a făcut un meci foarte bun. Și-a adus și jucător de valoare și cred că, în acest an, va avea un cuvânt foarte greu de spus în campionat”. (Horațiu Gal – antrenor Potaissa Turda)

About Gabriel Toth

Leave a Reply