Politehnica Timișoara a finalizat astăzi transferul unui jucător extrem de experimentat și deopotrivă cunoscut iubitorilor de fotbal din oraș. E vorba despre Ioan Mera, fundașul central în vârstă de 30 de ani urmând să evolueze pentru divizionara secundă cel puțin până la finalul acestui sezon.
Ioan Mera, care a împlinit 30 de ani la 5 ianuarie, a decis să se retragă spre casă, după două sezoane petrecute în prima ligă din Kazahstan, la FC Taraz. În cei doi ani în care a evoluat în fosta republică sovietică, a strâns 54 de prezențe în eșalonul de elită pentru echipa sa, reușind să și marcheze de patru ori. În sezonul 2015 (n.r. în Kazahstan se joacă în sistem primăvară-toamnă) a încheiat pe locul 10 cu FC Taraz, iar la finalul stagiunii trecute echipa a retrogradat, după ce a pierdut barajul de menținere. La gruparea kazahă, Mera a fost coleg cu jucători cunoscuți la nivel continental, precum ucraineanul Aleksandr Aliyev (ex-Dinamo Kiev) sau rusul Anton Grigoryev (câștigător al Cupei UEFA cu ȚSKA Moscova în 2005).
Ioan Mera s-a pregătit în mai multe rânduri alături de Politehnica Timișoara, în precedentele pauze competiționale, însă de această dată va și continua în tricoul alb-violet. Înțelegerea cu divizionara secundă se întinde pe o jumătate de an, cu posibilitate de prelungire, în cazul în care ambele părți vor fi mulțumite de colaborare la finalul acestui sezon.
Ioan Mera e originar din Reghin și a început fotbalul la formația locală Avântul. A trecut apoi pentru o scurtă perioadă la ASA Târgu Mureș, iar din vara lui 2004 a fost jucătorul lui Poli Timișoara, formație care l-a avut neîntrerupt sub contract până în 2012. De la alb-violeți a mai jucat, sub formă de împrumut, la CFR Timișoara, FCM Reșița, CS Buftea, Gloria Buzău și Unirea Urziceni. A mai evoluat în Rusia, la Alania Vladikavkas, la Săgeata Năvodari, ACS Poli Timișoara și Rapid București. În total, noul fundaș al Politehnicii a adunat 80 de prezențe în Liga I și 7 goluri înscrise, iar în cupele europene are 9 partide bifate, toate pentru Poli Timișoara. Site-ul transfermarkt.de îl evaluează pe Ioan Mera la 400.000 de euro.
Ioan Mera va face joncțiunea cu lotul mâine dimineață, când jucătorii Politehnicii Timișoara au programată vizita medicală. Primul antrenament sub comanda lui Sorin Brîndescu îl va efectua mâine după-amiază.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.