Naționala feminină de gimnastică a României se pregătește pentru turneul de recalificare a Jocurile Olimpice, programat în perioada 16-18 aprilie la Rio de Janeiro. Accidentarea Larisei Iordache, devenită indisponibilă pentru test event-ul de peste o lună, a propulsat-o pe Diana Bulimar în rolul de lider al echipei tricolore. Timișoreanca în vârstă de 20 de ani, medaliată cu bronz alături de echipa României la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, e optimistă în privința unei noi calificări sub semnul celor cinci cercuri.
Lotul feminin de gimnastică al României a efectuat ieri un antrenament cu public la Sala Polivalentă din București, la finalul căruia Diana Bulimar a vorbit despre nivelul de pregătire al fetelor și șansele de a prinde, din a doua încercare, Jocurile Olimpice.
„Mai avem încă de acumulat, trebuie să mai punem la punct câteva exerciții, dar suntem pe drumul cel bun pentru Rio. Ne vom dori foarte multă siguranță, pentru că ratarea este cea mai mare problemă. Vom merge pe siguranță la test event. Va fi un concurs în care trebuie să avem încredere, pentru că nu avem nimic de pierdut”, a spus Diana Bulimar, citată de Agerpres.
Timișoreanca a rămas cea mai experimentată și mai titrată gimnastă din lot, după accidentarea Larisei Iordache. „Didi” speră însă ca ea și celelalte fete să îi suplinească absența cu brio.
„Ce s-a întâmplat cu Larisa trebuie să lăsăm în urmă. Îmi pare foarte rău că s-a accidentat, mi s-a rupt sufletul când am văzut. Dar o să își revină cât de curând. Până atunci trag cât pot de mine să pot ajuta echipa să trecem peste acest hop și să ne calificăm la Jocurile Olimpice pentru ea”, a mai spus Bulimar.
Larisa Iordache a asistat la rândul ei, de pe margine, la antrenamentul deschis de ieri. Accidentată la mâna stângă în timpul ședinței de pregătire din 8 martie, ea urmează să stea pe margine cel puțin șase săptămâni. „Este foarte greu să privesc antrenamentul de pe margine pentru că îmi doream și eu să fiu alături de fete. Dar asta e situația, trebuie să le încurajez pe fete și să privesc înainte. Cred în fete, sper din tot sufletul să se adune și să fie o echipă. Trebuie să creadă în ele, pentru că se poate. Orice e posibil”, a spus Larisa Iordache.
La antrenamentul deschis al lotului feminin de ieri au asistat și foste gimnaste de valoare ale României, precum Monica Roșu, Corina Ungureanu sau Simona Amânar.
iubitorgym says
Despre Catalina Ponor nimic? Ea nu face parte din echipa pt test event ?