E deja de notorietate faptul că voleiul e un sport ignorat în Timișoara. Cu toate acestea, orașul de pe Bega produce talente, chiar dacă de ele se bucură alte localități din țară. Caz concret, echipa de cadete de la CNE Medicina Târgu Mureș, care a câștigat recent titlul național de o manieră categorică, având în componență patru jucătoare lansate la CSS Bega, iar la conducerea tehnică tot un timișorean.
Cu un ochi râdem, cu altul plângem. Proaspăta campioană națională de volei la categoria cadete, CNE Medicina Târgu Mureș, e formată pe un schelet timișorean. Jucătoarele Jasmina Petromâneanț, Laura Molnar, Alexandra Cauc și Lea Rancz, alături de antrenorul Ciprian Dârnescu, au cucerit aurul național, în urmă cu ceva mai mult de două săptămâni, la sute de kilometri departe de casă.
Într-un turneu final organizat la Târgu Mureș, formația gazdă s-a impus de o manieră categorică, triumfând în toate cele cinci partide disputate. Mai mult decât atât, CNE Medicina nu a pierdut decât două seturi în întregul turneu, câte unul cu Dinamo și Satu Mare. „A fost mai greu psihic decât fizic. După părerea mea, meciul cu Dinamo a fost cel mai dificil, fetele de acolo au și terminat pe 2 turneul. Dacă n-am fi avut noi emoții, n-ar fi fost însă niciun meci greu”, ne-a declarat cea mai experimentată jucătoare a contingentului timișorean de la Târgu Mureș, Jasmina Petromăneanț.
În urmă cu 10 zile, Jasmina a împlinit 17 ani, și e considerată una dintre cele mai interesante tinere jucătoare din țară. S-a apucat de volei la 9 ani, sub comanda profesorului Ioan Ersigan, și încă de la început a ars rapid etapele în evoluția de sub fileu. În primăvara lui 2009, avea să cucerească prima medalie a carierei, argintul, în campionatul de minivolei. Până în toamna aceluiași an, avea să realizeze un salt fantastic, direct în echipa de senioare a Universității Timișoara, antrenată pe atunci de Ciprian Dârnescu, actualul ei tehnician de la Târgu Mureș. Așadar, debut în liga secundă la 13 ani și jumătate, o evoluție promițătoare ce avea să fie oprită de desființarea secției de volei feminin a clubului prezidat de Mircea Chiș.
„Nimănui nu-i vine să creadă că Timișoara nu are echipă”
După dispariția singurei echipe de senioare din voleiul timișorean, Jasmina și-a încercat norocul în alte zări. În urma unui turneu efectuat de CSS Bega la Târgu Mureș, în primăvara lui 2010, talentata voleibalistă a fost remarcată de către antrenorii Centrului Național de Excelență, care în vară au și chemat-o să se alăture grupării. „La început n-am vrut să plec. În primul meu an la Târgu Mureș am vrut să mă las de volei de fiecare dată când veneam la Timișoara. Aș fi făcut tot posibilul să pierd trenul sau autocarul, doar să mai rămân acasă. Acum m-am obișnuit, aici mi-au mai rămas câțiva prieteni și familia, însă la Târgu Mureș mi-am făcut deja o viață”, ne-a mărturisit Jasmina.
Un an de zile, Jasmina Petromăneanț a fost singura timișoreancă din lotul mureșencelor, pentru ca în 2011 să se formeze întregul contingent bănățean, prin sosirea mai tinerelor Laura Molnar, Alexandra Cauc și Lea Rancz, dar și a antrenorului Ciprian Dârnescu.
Un exod explicabil, în condițiile în care plecarea din Timișoara e în momentul de față singura șansă a junioarelor crescute pe Bega de a spera la o carieră cât mai lungă în acest sport. De trei ani de zile, un oraș cu pretențiile Timișoarei nu dispune de o echipă divizionară, asta în vreme ce la Lugoj, Blaj, Codlea, Chiajna sau Onești s-au găsit fonduri pentru această disciplină. „Junioarele de aici nu au nicio perspectivă dacă rămân în oraș. Am multe prietene care urmează să termine junioratul și care se vor lăsa de volei. Dacă nu pleci din timp, să îți asiguri un viitor, nu ai nicio șansă. E trist… Nu-mi explic cum nu se poate forma o echipă aici, efectiv nu-mi vine să cred. Multă lumea mă întreabă de ce am venit la Târgu Mureș dintr-un oraș ca Timișoara, iar când le spun că nu avem nicio echipă, nimănui nu-i vine să creadă”, ne-a mai spus Jasmina.
Profesoarele Cerasela Șerban și Ramona Rosocha se zbat pentru a pune pe picioare o echipă de Divizia A2, care să fie înscrisă în campionat din toamnă, sub egida CSS Bega. Totuși, o formație ce nu-și propune decât existența în eșalonul secund nu o poate determina pe Jasmina să revină acasă. „Nu m-ar tenta să revin la Timișoara, chiar dacă s-ar înființa o echipă de senioare. Am plecat de acasă pentru a ajunge la un nivel înalt, nu mă pot mulțumi doar să joc în Divizia A2, ca la 13 ani. Dacă ar exista perspective de promovare, dacă s-ar dori o echipă puternică la Timișoara, m-aș întoarce cu mare drag”, spune Jasmina.
Jasmina Petromăneanț va relua de miercuri antrenamentele la Centrul Național de Excelență de la Târgu Mureș. Contingentul timișorean stabilit în Ardeal țintește o nouă medalie, de această dată la categoria junioare. Din lotul ce a câștigat titlul la cadete vor lupta și de această dată timișorencele Laura Molnar și Lea Rancz, bineînțeles, alături de Jasmina.
Turneul final e programat pentru perioada 18-22 mai la Baia Mare, calificată în această fază fiind și CSS Bega, pregătită de Cerasela Șerban și Ramona Rosocha. Așadar, un interesant duel între foste colege și prietene, care în alte condiții, am spune normale pentru pretențiile capitalei Banatului, nu s-ar fi aflat niciodată de părți diferite ale fileului.
[…] compus aproape în totalitate din junioare, promovate la vârste extrem de fragede, cum e cazul Jasminei Petromăneanț, debutantă în Divizia A2 la 13 […]