La finalul săptămânii începe sezonul atletic al seniorilor, cu prima etapă a Campionatului Național de sală. La București. Iar primăvara și vara, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, „naționalele” se mută la Pitești. A trecut de mult vremea în care astfel de concursuri se organizau la Timișoara. Mulți dintre cei ce lecturează acest material nici nu erau născuți atunci când aici, pe Bega, se desfășurau Campionate Naționale sau chiar întâlniri internaționale.

Astăzi vă propunem un exercițiu de imaginație. Cu toții cunoaștem starea actuală a stadionului „CFR”. O arenă care s-a degradat continuu în ultimii 20 de ani, timp în care a fost disputată în instanțe. Așadar, vă puteți imagina un concurs național sau chiar internațional pe vechea arenă de la Gara Mare?

Construit după cel de-al Doilea Război Mondial, pe locul legendarei arene „Banatul, distrusă de bombardamente, și dat în folosință în 1949, stadionul CFR a fost, nu de puține ori, o gazdă primitoare pentru atleți. Vom aminti, în cele ce urmează trei competiții importante desfășurate pe această arenă, toate în anii ’60.

7-8 octombrie 1961 Triunghiularul România – Italia – Ungaria

Singura întâlnire de acest gen organizată în România anului 1961, competiția de la Timișoara s-a bucurat de prezența unor nume importante ale atletismului național și internațional. Publicul timișorean a avut ocazia de a o vedea la lucru pe Iolanda Balaș, pe atunci o tânără în vârstă de 24 de ani, dar deja consacrată la scară mondială. „Ioli”, fata crescută în Iosefin, într-o clădire în care soarta a făcut să locuiască o familie de atleți, soții Eugen Lupșa și Luiza Ernst-Lupșa, se prezenta pe „CFR” cu statutul de campioană olimpică, pe care și-l câștigase cu un an în urmă, la Roma. La Timișoara a fost prezentă și Lia Manoliu, o stea în continuă ascensiune, după bronzul la disc cucerit tot la Roma. Dintre vizitatoare, o amintim pe itlianca Letizia Bertoni, medaliată cu argint la Campionatele Europene de la Berna, din 1954, la 4x100m.

La general, România a câștigat în fața Italiei, cu 62-41, și a realizat un punctaj egal cu al Ungariei, 52-52.

Dintre românce, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Iolanda Balaș (săritura în înălțime, cu 1.80m, pe locul doi clasându-se, la mare distanță, unguroaica Eva Geley, cu doar… 1.58), Maria Pandele (lungime – 5,85m), Ana Roth (greutate – 15,35m), Lia Manoliu (disc – 54,29m) și Maria Diaconescu (suliță – 53,97m).

Tot în acele zile, s-a desfășurat și un concurs al reprezentativelor de tineret, între România și Ungaria, tricolorii impunându-se la general cu 101-96.

 

Septembrie 1963 Triunghiular de juniori România – Polonia – Iugoslavia

Doi ani mai târziu, arena „CFR” devenea din nou gazda unui triunghiular internațional, de această dată destinat juniorilor, atât la masculin, cât și la feminin. În întrecerile băieților, au participat, alături de reprezentantele României, cele ale Iugoslaviei și Poloniei. Tricolorii au câștigat cu 102-97 în fața vecinilor, dar au pierdut cu 114,5-93,5 în fața Poloniei. În duelul direct al oaspeților, Polonia s-a impus în fața Iugoslaviei cu 118-81.

La feminin, s-a desfășurat doar o întâlnire între România și Polonia, câștigată de gazde cu 63-52.

August 1965 Campionatele Naționale ale României

După aproape două decenii, o finală a „naționalelor” a fost găzduită la Timișoara. Din presa vremii aflăm însă că locația nu trebuia să fie stadionul „CFR”, ci noul „1 Mai”, inaugurat doar cu doi ani în urmă. Dar… „organizatorii au ales stadionul cu tribune din lemn, cu fum, pufăit și chiuit de locomotivă, nu dintr-un respect pentru tradiție, pentru asigurarea unei atmosfere intime, ci deoarece și-au dat seama, în ceasul al unsprezecelea, că pista noului și modernului stadion 1 Mai, cu tribune de beton, a căror capacitate e de ordinul zecilor de mii, nu corespunde cerințelor”. Da, gafe de proiecție, execuție și breșe de organizare se întâmplau și în urmă cu jumătate de veac.

Publicul numeros prezent din nou în tribunele arenei de la Gara Mare a avut ce vedea. O revenire de senzație în prim-plan pentru localnicul Zoltan Vamoș, învingător în cursa de 3.000 de metri obstacole. Un duel de neuitat pentru titlul la aruncarea suliței, între consacrata Maria Diaconescu și o tânără speranță, pe numele ei Mihaela Peneș. Chiar dacă cea din urmă era campioana olimpică en titre, tot veterana Deaconescu era văzută drept favorită.

Însă tinerețea a învins, Mihaela Peneș descriind, în Revista Stadion, senzațiile trăite la Timișoara: „Aici, la Timișoara, a fost cel mai greu concurs din scurta mea carieră. Când am ajuns la locul de întrecere, lumea din tribună a început să mă aplaude ca pe o favorită. Nu am fost obișnuită cu toate aceste aplauze, deoarece favorită a fost întotdeauna numai Maria Diaconescu. Va să zică acum sunt eu favorită. Știam că favoritul are un prestigiu pe care e obligat să și-l apere. Și, dintr-o dată, m-a cuprins teama.

Dacă mă învinge Maria Diaconescu, unde-mi este prestigiul? Niciodată nu mi-a fost teamă de ea, acum îmi era. Sângele a început să dea în clocot. Respiram și aveam senzația că mă sufoc. În loc de oxigen, trăgeam în plâmâni… trac. Îmi dădeam seama că fac totul anapoda. Mă zbăteam în mine să scap de această intoxicație cu trac. Până la urmă am reușit, dar m-am comportat ca un convalescent”.

 

Firește, cireașa de pe tort pentru publicul de pe „CFR” a fost evoluția Iolandei Balaș. 1.75 a sărit atleta născută foarte aproape, în Iosefin. Dar suficient pentru a-și trece în cont cel de-al 15-lea titlu de campioană națională.

Au trecut anii, iar Timișoara nu mai face de mult subiectul unei discuții privitoare la locul de desfășurare al unui campionat național de atletism. Nu există, momentan, o pistă omologabilă pentru concursuri oficiale. Iar probele tehnice (lungime, înălțime, prăjină, suliță, disc, greutate etc.) au dispărut complet din repertoriul atleților timișoreni. Iar motivul e simplu: nu au unde să le învețe…

Foto: Colecția Revistei Stadion