BC Timișoara își continuă seria perfectă din meciurile de verificare. După Proleter Zrenjanin, Arkadia Traiskirchen Lions și Inter Bratislava, a venit rândul celor de la Zepter Viena să fie înfrânți de băieții lui Petricevic. Alb-violeții s-au impus pe terenul grupării austriece cu 70-66, rezultat la care a contribuit din plin Milos Pesic, autor al unei performanțe nu foarte des întâlnite, triple-double.
BC Timișoara s-a deplasat astăzi în capitala Austriei, pentru un test cu Zepter Viena, formație ce a ajuns în faza semifinalelor în ultima ediție a întrecerii interne și, în același timp, e participantă în Cupa Challenge.
La fel ca în ultimele dueluri, alb-violeții au început mai bine, și-au asigurat un avans de 11 puncte după primul sfert, însă vienezii au redus din handicap până la pauza mare, atunci când BCT conducea cu 39-35. A doua jumătate a meciului a fost extrem de echilibrată, însă timișorenii au știut să țină de rezultat și să își treacă astfel în cont cea de-a patra victorie din amicale, în tot atâtea jocuri disputate.
Zlatko Jovanovic a fost din nou cel mai bun marcator al bănățenilor, cu 21 de puncte, însă Milos Pesic s-a remarcat cu un triple-double: 17 puncte, 10 recuperări, 10 pase decisive. S-au mai înscris pe lista marcatorilor Persic 9 puncte, Lewis 7, Popescu 7, Manigat 5 și Tica 4.
Următorul joc de verificare al „leilor” va avea loc sâmbătă, tot în compania unei formații austriece, Redwell Gunners Oberwart.