Timișoreanca Edina Gallovits, eliminată în primul tur al calificărilor la US Open

edina-gallovitsRevenirea la forma care a consacrat-o e extrem de anevoioasă pentru Edina Gallovits. Timișoreanca a fost eliminată aseară, încă din primul tur al calificărilor de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Gallovits, care din primăvara acestui an reprezintă Statele Unite, a fost învinsă în trei seturi, 6-3, 1-6, 2-6 de japoneza Mayo Hibi, o jucătoare în vârstă de 19 ani.

Edina Gallovits a început foarte bine partida cu japoneza Hibi, reușind să își adjudece primul set, cu 6-3. Timișoreanca în vârstă de 30 de ani nu a mai putut ține ritmul însă, iar tânăra sportivă niponă și-a adjudecat actul secund, cu 6-1. În actul al treilea, Gallovits s-a prezentat mai bine, însă japoneza a reușit să se impună cu 6-2.

Partida a durat două ore și 11 minute, iar eșecul Edinei Gallovits nu pare atât de drastic dacă luăm în calcul totalul punctelor realizate în meci: 76-82. Iată cifrele duelului Gallovits – Hibi, oferite de site-ul oficial al întrecerii, usopen.org:

statistica edina

În cazul în care ar fi reușit să o întreacă pe Mayo Hibi, timișoreanca s-ar fi duelat cu o jucătoare din România. E vorba despre Patricia Țig, care a dispus cu 6-4, 6-2 de rusoaica Ekaterina Bîșkova.

Edina Gallovits a revenit în toamna anului trecut în circuitul profesionist, după o pauză forțată de aproape doi ani. Timișoreanca suferise o accidentare teribilă, ruptură de ligament colateral ulnar, un diagnostic specific jucătorilor de baseball. De altfel, operația la care a fost supusă poartă numele „Tommy John”, după un celebru jucător de baseball.

În acest moment, sportiva născută la Timișoara pe data de 10 decembrie 1984 ocupă locul 286 în ierarhia WTA. Cea mai bună clasare a carierei a fost locul 54, în aprilie 2008.

Timișoreanca Edina Gallovits, la Wimbledon, reprezentând SUA

edina-gallovitsJucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, născută la Timișoara, a revenit în circuitul profesionist de tenis, după o pauză forțată de aproape doi ani. Sportiva lansată pe Bega a reintrat în clasamentul mondial, după primele turnee a reintrat în top 300, iar din această primăvară a mai notat o schimbare radicală pentru cariera ei, reprezentând SUA din luna aprilie.

Născută la 10 decembrie 1984 la Timișoara, Edina Gallovits vine dintr-o familie cu tradiție în sport. Tatăl ei, Gyula Gallovits, a urcat pe podium în Cupa Campionilor Europeni la pentatlon modern, în anii 70. Considerată o speranță a tenisului românesc, Edina și-a atins apogeul în 2008, când a ajuns până pe locul 54 în clasamentul jucătoarelor profesioniste din lume. Desele accidentări au oprit-o să urce mai sus.

De aproape 14 ani, Edina Gallovits e stabilită în SUA, iar din 2010 e căsătorită cu Bryce Hall, care e, de altfel, și antrenorul ei. În primăvara acestui an, timișoreanca a primit cetățenia americană, reprezentând, din aprilie, Statele Unite în competițiile de tenis.

Edina Gallovits se află pe tabloul principal al celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, cel de la Wimbledon, primul în care va reprezenta SUA. Timișoreanca aflată momentan pe locul 299 în lume o va avea ca adversară în runda inaugurală pe poloneza Urszula Radwanska, locul 107 mondial și sora mult mai celebrei Agnieszka Radwanska.

Un caz asemănător, al unor tenismeni timișoreni care au reprezentat o altă națiune la turneele de Mare Șlem, e cel al fraților Buding, pe care site-ul nostru l-a prezentat anul trecut. Toți cei patru tenismeni ai familiei au reprezentat Germania în turneul de la Wimbledon, iar peformanța maximă a fost atinsă de Edda Buding, finalistă la dublu mixt, în 1961, în pereche cu englezul Robert Howe.

Edina Gallovits a revenit în toamna anului trecut în circuitul profesionist, după o pauză forțată de aproape doi ani. Timișoreanca suferise o accidentare teribilă, ruptură de ligament colateral ulnar, un diagnostic specific jucătorilor de baseball. De altfel, operația la care a fost supusă poartă numele „Tommy John”, după un celebru jucător de baseball.

Timișoreanca Edina Gallovits câștigă turneul de la Captiva Island

gallovitsJucătoarea de tenis Edina Gallovits a câștigat astăzi finala turneului ITF de la Captiva Island (Florida), dotat cu premii în valoare de 50.000 de dolari. Timișoreanca a învins-o în două seturi, 6-2, 6-2, pe croata Petra Martic și își trece în cont primul titlu după mai bine de trei ani.

Edina Gallovits și-a adjudecat titlul la Captiva Island fără nici cea mai mică emoție. Timișoreanca în vârstă de 29 de ani a trecut în două seturi identice, 6-2, 6-2, de croata Petra Martic, într-o finală tranșată într-o oră și șapte minute.

Posesoare a unui wild card pentru turneul din Florida, Edina Gallovits a început cu o victorie în două seturi în fața portughezei Michelle Larcher De Brito (6-4, 6-3). Au urmat apoi, în optimi, sferturi și semifinale, victorii în fața americancelor Julia Boserup (6-1, 7-5), Louisa Chirico (4-6, 6-2, 6-4) și Jennifer Brady (6-7, 6-4, 6-4).

Edina Gallovits își trece în cont primul titlu după mai bine de trei ani, ultima sa victorie fiind înregistrată la Torun, în Polonia, în 2011. Și atunci, a fost vorba tot despre o întrecere cu premii totale de 50.000 de dolari.

Timișoreanca a revenit în circuitul profesionist în septembrie, după o pauză forțată de 18 luni, cauzată de multiple accidentări. Ultima apariție a Edinei Gallovits înaintea retragerii temporare se consemnase în ianuarie 2013, la Australian Open, când a fost învinsă în turul inaugural de Serena Williams, cu 6-0, 6-0. În luna februarie a anului trecut, a fost nevoită să abandoneze turneele de la Bogota și Acapulco, din cauza unor probleme la cotul drept.

Edina Gallovits s-a născut la 10 decembrie 1984 la Timișoara și practică tenisul de la vârsta de 4 ani. Cea mai bună clasare în ierarhia mondială a reușit-o în aprilie 2008, când a ocupat locul 54. Proaspăt revenită în clasament, bănățeanca stabilită în Statele Unite ocupă în acest moment locul 436.

Edina Gallovits, eliminată în primul tur la Bad Gastein

Timișoreanca Edina Gallovits a pierdut astăzi în două seturi cu franțuzoaica Alize Cornet. Meciul a contat pentru primul tur al turneului de la Bad Gastein din Austria, dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari.

Jucătoarea născută pe Bega a cedat în două seturi în fața tinerei jucătoare Alize Cornet. Într-un joc în care ambele sportive au mers cap la cap, timp de aproape două ore, franțuzoaica originară din Nice s-a impus, în ambele seturi cu 7-5. Timișoreanca stabilită la Atlanta nu i-a făcut față ocupantei locului 66 în ierarhia WTA, excelând doar la mingile de pe propriul serviciu. Franțuzoaica Cornet va juca în turul următor cu australianca Sacha Jones, care a dispus de ucraineanca Yulya Beygelzimer.

Edina Gallovits, locul 106 mondial, a părăsit competiția din primul tur și la Rolland Garros, unde a piedut în fața italiencei Irina Falconi.

ITF Women Timișoara, gata de start

itf women timisoara

Timișoara revine pe harta turneelor profesioniste de tenis cu o competiție rezervată jucătoarelor tinere. ITF Women Timișoara va începe mâine, la arena Dyadora din Giroc, cu jocuri de calificare pe tabloul principal.

După patru ani de la ultima ediție a Timișoara Challanger, orașul de pe Bega reînvie tradiția turneelor internaționale. Prin ambiția lui Ovidiu Șola, recent desemnat vicepreședinte al Federației Române de Tenis, baza sportivă Dyadora din Giroc va găzdui o competiție ce se vrea o rampă de lansare pentru tinere jucătoare de pe tot globul.

„Când am construit baza, în 2009, ne-am fixat pentru 2012 un turneu de 10.000 de dolari, pe care iată că îl avem. Pentru 2014 ne-am dori unul de 25.000 de dolari, iar mai apoi vom încerca să realizăm proiecte și mai mari. Scopul acestui turneu e promovarea imaginii tenisului timișorean, care mi-aș dori foarte mult să renască. La Federație avem deja un proiect pentru un centru de excelență la Timișoara, care presupune cantonamente, pregătire și prefecționarea resurselor umane”, a declarat directorul turneului timișorean, Ovidiu Șola.

Totalul premiilor de la ITF Women Timișoara se ridică la 10.000 de dolari. Sportiva care va câștiga competiția la simplu va încasa 1.568 de dolari, în vreme ce echipa învingătoare de la dublu va primi 630 de dolari. Costurile de organizare a turneului au fost suportate de Primăria Timișoara, Federația Română de Tenis și de Clubul Dyadora.

Primele 8 favorite ale turneului ar fi, conform clasamentului WTA, Cristina Mitu (România – 288 WTA), Teodora Mircic (Serbia – 458 WTA), Lisanne Van Riet (Olanda – 516 WTA), Sofia Kovaleț (Ucraina – 591 WTA), Patricia Țig (România – 610 WTA), Min Liu (China – 718 WTA), Dalia Zafirova (Bulgaria – 764 WTA) și Diana Marcu (România – 809 WTA). Pe tabloul principal se vor afla și patru sportide care au beneficiat de câte un „wild card”: Ioana Roșca și Irina Bara din partea FRT, respectiv Carina Avram și Laura Enea, din partea clubului Dyadora.

În zilele de sâmbătă, duminică și luni vor avea loc meciurile de calificare pe tabloul principal, unde vor concura 64 de sportive. De miercuri vor începe și partidele de pe tabloul principal, finala la simplu urmând să se dispute duminică.