Vladislav Nevednichy (AEM-Luxten) a câștigat Openul Internațional al României

Marele maestru Vladislav Nevednichy a câștigat Openul Internațional de șah al României desfășurat la Alba Iulia. Șahistul clubului AEM-Luxten Timișoara a câștigat competiția la departajare, după ce a terminat la egalitate de puncte cu grecul Stelios Halikias. În ultima rundă, la primele două mese, Vladislav Nevednicii a remizat cu grecul Stelios Halkias, iar Bogdan Deac […]

Memorialul „Pius Brânzeu”, înaintea ediției cu numărul 13

Una dintre cele mai importante turnee de șah organizate anual în Timișoara, Memorialul internaţional „Pius Brânzeu”, se va desfăşura în perioada 4-10 decembrie. Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” şi CS Studenţesc Medicina Timişoara sunt organizatorii acestui turneu, la care şi-au anunţat participarea numeroşi şahişti din ţara noastră, dar şi invitaţi din Serbia şi […]

Medicina Timișoara își păstrează titlul la masculin! Combinata CS Sânandrei – CSS 1 Timișoara ia bronzul la feminin

La sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat la Mamaia ediția 2015 a Superligii de șah. Așa cum ne-au obișnuit an de an, cluburile timișorene s-au întors cu medalii din concursurile pe echipe. În întrecerea masculină, Medicina Timișoara și-a păstrat titlul cucerit anul trecut, trecându-și în cont cel de-al treilea aur național din istorie. Echipa condusă de […]

Trei șahiști de la AEM-Luxten Timișoara, la Turneul Regilor

Tradiționala întrecere Turneul Regilor, organizată la Mediaș, a ajuns la ediția a IX-a. În acest an, România va disputa o întâlnire cu Germania, în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie. Dacă anul trecut puternica reprezentativă a Chinei a fost adversara României la Turneul Regilor, de această dată selecționata tricoloră va înfrunta Germania la Mediaș. În […]

AEM-Luxten Timișoara a cucerit întreg podiumul de la Călimănești

Performanță importantă pentru șahiștii din Timișoara, care continuă să se mențină în prim-planul întrecerilor naționale. După ce anul trecut, Medicina Timișoara a cucerit titlul pe echipe atât la masculin, cât și la feminin, anul 2015 pare să consemneze revenirea în forță a concitadinei AEM-Luxten. La întrecerea masculină a Campionatelor Naționale Individuale încheiate recent la Călimănești, […]

S-a încheiat ediția a XII-a a Memorialului Pius Brânzeu

În prima săptămână a lunii decembrtie, la Timișoara s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Memorialului Pius Brânzeu. Competiția tradițională de final de an organizată de clubul Medicina Timișoara l-a avut drept câștigător pe Vladislav Nevednichy, de la o altă grupare locală, AEM-Luxten. Memorialul Pius Brânzeu din acest an a fost organizat într-un moment special. […]

Șahul timișorean, reprezentat masiv la Olimpiada de la Tromso

Șahul timișorean are încă o șansă de a-și reconfirma statutul privilegiat la nivel mondial. Vineri începe în Norvegia, la Tromso, Olimpiada de șah, delegația României fiind ticsită de sportivi provenind de la cluburile din capitala Banatului. În lotul feminin deplasat la Tromso, se regăsește o singură reprezentantă a șahului timișorean. E vorba despre marea maestră […]

Constantin Lupulescu (AEM Timișoara), pe 6 la Campionatul European Individual de șah de la Erevan

Rezultat de prestigiu pentru șahul românesc, la Campionatul European Individual, desfășurat la Erevan, în intervalul 2-15 martie. Marele maestru Constantin Lupulescu, legitimat la AEM-Luxten Timișoara, a încheiat al șaselea în ierarhia generală, la egalitate de puncte cu al doilea clasat, obținând și calificarea directă la Cupa Mondială din 2015. Șahul timișorean a avut nu mai […]

Șahul timișorean, puternic reprezentat la Campionatul European Individual de la Erevan

Patru șahiști legitimați la cluburile din Timișoara vor reprezenta România la Campionatul European Individual, ce va începe duminică în Armenia, la Erevan. Din întreg lotul deplasat de țara noastră, Constantin Lupulescu, de la AEM-Luxten, are cel mai bun număr de start, 51. Patru din cei șapte șahiști ce formează lotul României la Campionatele Europene Individuale […]

AEM-Luxten Timișoara dă cel mai bun șahist român din 2013

Federația Română de Șah a publicat ierarhia sportivilor afiliați pe anul 2013. Prima poziție i-a revenit lui Constantin Lupulescu, legitimat la AEM-Luxten Timișoara, campion național anul trecut atât la întrecerea individuală, cât și la cea pe echipe, participant cu succes și la o serie de turee internaționale de anvergură. Constantin Lupulescu e cel mai bun […]