Adina Stoiedin și Dora Ardelean, primele mutări oficializate de SCM Timișoara

Adina Stoiedin, fost căpitan al echipei BCM Danzio, revine în baschetul timișorean (Foto: pressalert.ro)

Formația de baschet feminin SCM Timișoara a oficializat, în aceste zile, primele două transferuri ale verii. Nou-promovata în Liga Națională a ajuns la un acord cu două jucătoare născute și formate în orașul de pe Bega: pivotul Adina Stoiedin și extrema Dora Ardelean, ambele aflate în circuitul echipei naționale de senioare.

Adina Stoiedin revine, după doi ani, în orașul natal. Sportiva născută la 11 septembrie 1992 a evoluat, de-a lungul anilor, la MCM Târgoviște, CSM Oradea, iar vreme de șase ani a jucat pentru BCM Danzio Timișoara, formație desființată în primăvara anului trecut. Evoluțiile bune de la echipa de club au propulsat-o în naționala de senioare, alături de care a avut ocazia să evolueze la Eurobasket Women 2015, într-o grupă organizată chiar la Timișoara. În ultimii doi ani, a evoluat în străinătate, la clubul belgian Spirou Charleroi și în Cehia, la Valosun Brno. Stagiunea trecută a fost însă marcată de o accidentare gravă, care a ținut-o pe margine pe aproape toată durata sezonului.

La fel ca Adina Stoiedin, și Dora Ardelean (foto stânga) e un produs al școlii de baschet din Timișoara. S-a născut la 7 august 1994 și evoluează pe poziția de extremă. În carieră, a trecut pe la BCM Danzio Timișoara, CSU Alba Iulia și Olimpia CSU Brașov. La gruparea de sub Tâmpa a petrecut ultimele două sezoane, iar în ultima ediție a Ligii Naționale a avut medii de 4,4 puncte, 3,0 recuperări și 1,6 pase decisive, pentru un indice de eficiență de 4,4.

Ambele jucătoare se aflau în discuții cu nou-promovata din Timișoara încă de la începutul lunii iunie, însă transferurile au fost oficializate abia acum. SCM Timișoara va începe pregătirile pentru noul sezon la începutul săptămânii viitoare, sub comanda unui nou antrenor, Mihai Coldea.