La Timișoara, rugby-ul a început să prindă rădăcini încă din primii ani postbelici. Deși până atunci, în orașul de pe Bega, sportul cu balonul oval se practica doar sporadic, altele fiind disciplinele de tradiție ale urbei, spre finalul anilor 40 și începutul anilor 50, în capitala Banatului s-au format secții de rugby la toate cluburile importante. Singura grupare care s-a remarcat încă din start, rezistând și peste ani în prim-plan, a fost cea studențească (fondată în 1949).
Astăzi, orice iubitor al rugby-ului din Timișoara știe despre peformanța realizată în 1972 de echipa Universității, care izbutea să aducă primul titlu național la rugby în provincie. Până la acea realizare, formația timișoreană s-a remarcat drept o prezență constantă în eșalonul de elită, fără a emite pretenții.
Ne vom îndrepta atenția, în cele ce urmează, spre starea rugby-ului timișorean din urmă cu exact o jumătate de veac. În 1965, Știința Timișoara era una dintre cele 12 prim-divizionare. Liga era dominată încă de grupările din capitală, de unde proveneau jumătate dintre competitoare: Steaua, Dinamo, Grivița Roșie, Progresul, Gloria și Constructorul. Din țară, pe lângă bănățeni, au mai activat în acel an pe prima scenă CSMS Iași, Știința Petroșani, Farul Constanța și Rulmentul Bârlad.
Gruparea de pe Bega s-a menținut fără emoții pe prima scenă, terminând pe locul 9. Chiar dacă a fost departe de zona fruntașă, Știința începuse să atragă atenția prin jocul dezinvolt pe care îl practica, dată fiind și tinerețea lotului. Cei mai vârstnici jucători aveau 27 de ani: centrul Adrian Handrea și fundașul Mihai Naca. E vorba despre viitorul mare antrenor, consacrat la Constanța, aflat la vremea respectivă la prima sa experiență ca tehnician.
Într-un interviu acordat revistei Sport, din mai 1965, studentul la Facultatea de Educație Fizică Mihai Naca vorbea despre echipa sa și statutul său de antrenor-jucător:
„Cred că nici nu e nevoie să vorbesc despre forța din ce în ce mai sporită a echipelor de rugby din prima categorie a țării noastre. Mă și întreb, uneori, cum de ne-am adunat curajul necesar remanierii masive a formației. Acum însă, nu ne mai pare deloc rău. Mai întâi, sufletul depus de fiecare a dat roade frumoase. Jucăm cu adevărat deschis și, în primele șase etape, – cu o singură excepție, la Iași – n-a fost meci să nu înscriem încercări, chiar și în jocul cu cei mai în formă, dinamoviștii bucureșteni sau cu campionii de la Steaua. În general vorbind, sunt de-a dreptul surprins de saltul făcut de unii jucători în numai câteva luni. În ceea ce privește eficacictatea jocului pe treisferturi, în pofida lipsei de experiență, consider că reprezintă punctul nostru forte. Ne-am axat astfel jocul din două motive: calitățile jucătorilor sunt mai bine puse în valoare, iar această manieră de joc se apropie de – sau chiar constituie – adevăratul rugby”.
Mihai Naca și-a încheiat cariera de jucător și a început-o pe cea de antrenor la Timișoara. S-a consacrat la o altă formație din provincie, Farul Constanța. De altfel, s-a confundat cu istoria și performanțele rugbystice ale echipei de la malul mării, alături de care a reușit să câștige titlul de șase ori: 1975, 1976, 1978, 1986 și 1997. De asemenea, Mihai Naca a fost antrenorul naționalei României la prima ediție a Cupei Mondiale, desfășurată în 1987, în Noua Zeelandă. Mihai Naca s-a stins din viață în iunie 2009, la vârsta de 70 de ani, după o lungă suferință, iar din 2010, stadionul de rugby din Constanța îi poartă numele.
Iată lotul Științei Timișoara ( cel ce apare în fotografia de grup): SUS – Constantin Dumitrescu (linia a II-a), Eduard Priess (linia a II-a), Ștefan Szvercsak (linia a III-a), Ion Covaciu (linia a III-a), Dighi Trifu (linia a III-a), Mihai Naca (antrenor, fundaș), Felician Dragoș (linia a III-a), Radu Popeți (centru), Teodor Grosu (căpitanul echipei, centru), Adrian Handrea (centru), Gheorghe Cădariu (linia a II-a). JOS – Gheorghe Stoican (linia I), Tudor Dobrescu (centru-aripă), Constantin Pop (fundaș/aripă), Constantin Candrea (mijlocaș la deschidere), Ionel Ciochin (linia I), Vasile Ioniță (taloneaur), Tiberiu Lupescu (mijlocaș la grămadă), Mihai Drăgoescu (centru), Lucian Bogorin (aripă), Petre Urzică (linia a III-a), Alexandru Pavlovici (aripă). Lipsesc din fotografie Dorin Bratu, Romulus Florea, Nicolae Vanghele și Mircea Cosma.
Să spunem că în același an, 1965, în eșalonul al doilea a evoluat și echipa Vulturii UM Timișoara, care a ajuns până la barajul de promovare în elită, fără sorți de izbândă însă.