Timișoara fotbalistică și-a pierdut, rând pe rând, numele importante în ultimii ani. Printre ele și UMT, grupare ce la începutul deceniului trecut purta drapelul capitalei Banatului pe prima scenă. După frumoasa promovare din iunie 2001, în fața a 12.000 de suflete la meciul decisiv cu FC Bihor, „zebrele” au început să alunece pe un tobogan din ce în ce mai abrupt, care i-a dus până la desființare, moment de la care s-au scurs deja cinci ani!

După câțiva ani buni de zbucium în Liga a III-a, sezonul 2007/2008 a pus capac la UMT. În pauza de iarnă a acelei ediții, de la Pădurea Verde pleca, printre alții, și Tavi Drăghici, unul dintre ultimele produse de certă valoare ale echipei înființate în 1960. Rămasă în competiție cu un lot subțire, echipa a pornit la drum, în primăvara lui 2008, cu Ciprian Aioanei la cârmă, pentru ca în ultimele nouă etape banca suferințelor să fie ocupată de Tică Andreaș.

S-a terminat atunci rău pentru UMT, mai rău decât în toți cei 48 de ani de existență ai grupării! „Zebrele” aveau nevoie de un singur punct în ultima etapă, pe terenul celor de la Minerul Mehedinți, pentru a evita o rușinoasă retrogradare în Liga a IV-a. În schimb, timișorenii au avut o comportare lamentabilă, la probabil cel mai important meci din întreaga istorie a echipei, pierzând cu 0-1, gol marcat de Mihăescu, în minutul 35. UMT-ul n-a tras nici măcar un șut pe cadrul porții, părtași la această rușine fiind Mitric – Hecsko, Mihai, Vițan, Bega – Guda, Dumitrășcuță, Chivoiu, Șerban, Șandru – Costescu, pe parcurs mai intrând Bungău, Ciucure, Asoltanei și Oprescu.

Puțină lume și-ar fi putut imagina atunci că acesta avea să fie și ultimul meci pentru UMT. Retrogradarea în Liga a IV-a, în urma unui clasament în 3 cu Mama Mia Becicherecu Mic și CS Vulcan, l-a înfuriat pe președintele clubului, Călin Olariu, care lua o decizie drastică imediat după rușinea din Mehedinți, aceea de încetare a activității clubului. Toate acestea se întâmplau la sfârșitul lunii mai, cei apropiați grupării de la Pădurea Verde sperând ca peste vară să-i treacă supărarea conducătorului.

În iulie, incertitudinea plana în continuare la Pădurea Verde, însă o rază de optimism  se întrezărea în urma declarației  organizatorului de competiții Vasile Trandu, în săptămânalul „Fotbal vest”: „Dacă îmi cereți să vă spun de situația actuală a echipei, cel mai nimerit răspuns este acela că ea nu există. Toți jucătorii sunt răspândiți pe la alte echipe, plus că nu avem antrenor… Există, totuși, o rază de speranță privind continuarea activității în Liga a IV-a. Dar trebuie să știe toată lumea că în niciun caz nu vor mai fi condițiile de anul trecut, investițiile urmând a fi mult mai mici”.

Lucrurile păreau să se lămurească, încetul cu încetul. Luni, 4 august, a avut loc reunirea lotului, la care au răspuns prezent doar cinci jucători: Boșca, Irimia, Manolache, Benescu și Sorin Mihai, cel mandatat ca antrenor. Mai rămăseseră doar două săptămâni până la starul Ligii a IV-a, însă același Vasile Trandu se declara optimist: „Mai avem două săptămâni în care ne vom ocupa de litigii. Vom aduce înapoi o parte din jucători”. Se discuta chiar de aducerea fostului golgheter de la Pădurea Verde, Imi Vascko, în funcția de antrenor principal.

Câteva zile mai târziu, totul avea să se năruiască. Ziua de 6 august a programat ședința AJF, în care avea să se stabilească tabloul competitoarelor și programul, iar UMT nu confirmase participarea în Liga a IV-a. Lucrurile s-au lămurit înaintea primei etape, „zebrele” lăsând locul primei formații de sub linia retrogradării, BC Golf, transformată în CFR II, care a luat în cele din urmă startul în primul eșalon județean.

S-au scurs, așadar, cinci ani de la dispariția unuia dintre cele mai importante cluburi ale orașului din ultima jumătate de veac. De atunci am mai consemnat un deces, cel al stadionului UMT, ras de pe fața pământului vara trecută. Oare câți dintre cei ce se vor lăfăi prin spa-ul ultramodern aflat în construcție își vor aminti că, exact în acel loc, Relu Șunda obținea promovarea în Divizia A, într-o zi toridă din 2001. Sau că prin fundație se mai zăresc urmele pașilor lui Dobay, Bindea și Deheleanu?