Timba i-a găsit înlocuitor lui Glazyrin! „Urșii” îl așteaptă pe Terrell Vinson

Saturday A-10 VCU vs UMassLa Timba continuă mișcările de trupe și în 2015. Cum Konstantyn Glazyrin nu mai poate reveni în România, clubul i-a găsit rapid un înlocuitor. E vorba despre Terrell Vinson, un baschetbalist american în vârstă de 24 de ani, care va acoperi postul de extremă, lăsat liber de ucrainean.

Timba a aflat de curând că nu se va mai putea baza pe serviciile ucraineanului Konstantyn Glazyrin. Pe lângă problemele cu viza de ședere în România, a mai apărut un obstacol: starea conflictuală din Ucraina, baschetbalistul formației timișorene fiind la un pas de a fi înrolat în armată.

„Urșii” nu au stat pe gânduri pentru a-i găsi un înlocuitor, mai ales că se anunță un final de sezon infernal, iar echipa se află în acest moment pe o poziție retrogradabilă. Timba s-a reorientat astfel înspre Terrell Vinson, un baschetbalist american care evoluează, la fel ca Glazyrin, pe postul de extremă.

Născut la 2 august 1990 în Baltimore, Vinson a absolvit în 2013 Universitatea din Massachusetts, evoluând vreme de patru sezoane în NCAA pentru echipa colegiului său. După terminarea sstudiilor, și-a continuat cariera în Europa, ultima formație la care a evoluat fiind Forca Lleida, din liga secundă spaniolă.

Terrell Vinson a semnat deja cu Timba și este așteptat să sosească în zilele următoare la Timișoara. În weekend, timișorenii vor evolua în deplasare, cu ultima clasată, Universitatea Cluj. Meciul se va disputa sâmbătă, în sala „Horia Demian”, de la ora 18.30, iar „urșii” speră să îl aibă pe noul lor echipier în timp util.