Sâmbătă, pe „Știința”, cluburile studențești renăscute în acest deceniu prin dragostea suporterilor își dau întâlnire. Politehnica Timișoara și Universitatea Cluj sunt două dintre emblemele fotbalului academic din România, vechile cluburi fiind înființate imediat după Marea Unire. Cu toate acestea, ele nu s-au întâlnit în cadru oficial decât după cel de-al doilea război mondial, odată cu promovarea pe prima scenă a Politehnicii, din 1948.
Așadar, vorbim despre un duel care în acest an va aniversa șapte decenii. Marea majoritate a confruntărilor directe s-au desfășurat pe prima scenă, acolo unde Poli și „U” au fost prezențe constante ani buni. Existența zbuciumată a cluburilor universitare din anii 90 a mutat întâlnirile dintre alb-violeți și alb-negri în eșalonul secund, iar apoi, ani buni au rămas în așteptare. În actualul mileniu, cele două grupări au fost adversare doar în două sezoane, pe prima scenă. În prezent, ambele formații își trăiesc visul renașterii, pe baze solide, prin reapropierea de „matcă”, adică de instituțiile de învățământ superior care le-au dat naștere în urmă cu aproape un secol.
Prima confruntare oficială dintre cele două grupări studențești s-a consemnat la 14 noiembrie 1948, sub Feleac. În fața a 4.000 de spectatori, Politehnica se impunea cu 2-0 în fața lui „U”, într-un meci disputat pe un teren acoperit cu un strat gros de zăpadă. După o primă repriză fără goluri, timișorenii au punctat de două ori în mitanul secund, prin Rădulescu (47) și Iovan (72). Să trecem în revistă și cele două formații care s-au duelat în acest joc:
„U” Cluj: Crăciun I – Vigu II, Luca, Pădureanu – Crăciun II, Tărău – Zehan, Lutz, Roman, Copil, Coracu;
Poli Timișoara: Franciscovici – Corbuș, Popescu, Păcuraru – Mioc, Marcu – Andreescu, Dee, Morja, Iovan, A. Rădulescu.
Cum spuneam, marea majoritate a întâlnirilor dintre Politehnica și Universitatea s-a disputat pe prima scenă. Au fost, în total, 58 de meciuri, în care timișorenii au un ușor avantaj: 26 de victorii, 10 remize și 22 de înfrângeri, golaverajul fiind de asemenea favorabil poliștilor, 76-73. Totuși, dacă e să contabilizăm și întâlnirile disputate în eșalonul secund și în Cupa României, „U” e avantajată la golaveraj, 93-87, însă raportul victoriilor rămâne favorabil alb-violeților, 29-26.
Poli – „U” în cifre
Meciuri (oficiale) disputate: 66
Victorii Poli: 29
Remize: 11
Victorii „U”: 26
Golaveraj: 87-93
Cea mai mare diferență: 6-0 (la „U” – Poli, în 1975) și 7-1 („U” – Poli, în 2001)
Cel mai întâlnit scor: 1-0 și 2-0 (de câte 13 ori)
Număr total de goluri marcate împreună: 180
Rezultate directe:
14 noiembrie 1948 „U” Cluj – Poli Timișoara 0-2
19 iunie 1949 CSU Timișoara – CSU Cluj 2-0
27 mai 1951 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-0
6 octombrie 1951 Știința Cluj – Știința Timișoara 1-1
22 martie 1953 Știința Cluj – Știința Timișoara 0-1
6 septembrie 1953 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-2
28 mai 1954 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-0
8 august 1954 Știința Cluj – Știința Timișoara 1-1
13 martie 1955 Știința Timișoara – Știința Cluj 2-1
24 august 1955 Știința Cluj – Știința Timișoara 1-1
25 martie 1956 Știința Cluj – Știința Timișoara 2-0
19 august 1956 Știința Timișoara – Știința Cluj 3-0
5 octombrie 1958 Știința Timișoara – Știința Cluj 0-0
3 mai 1959 Știința Cluj – Știința Timișoara 1-0
18 septembrie 1960 Știința Timișoara – Știința Cluj 1-3
2 aprilie 1961 Știința Cluj – Știința Timișoara 0-0
24 septembrie 1961 Știința Cluj – Știința Timișoara 4-1
22 aprilie 1962 Știința Timișoara – Știința Cluj 3-1
19 august 1962 Știința Cluj – Știința Timișoara 2-1
31 martie 1963 Știința Timișoara – Știința Cluj 1-0
29 septembrie 1963 Știința Timișoara – Știința Cluj 3-1
19 aprilie 1964 Știința Cluj – Știința Timișoara 3-0
26 septembrie 1965 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-0
2 mai 1966 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
2 octombrie 1966 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-1
16 aprilie 1967 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-2
28 aprilie 1971 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-3 *
2 iunie 1971 „U” Cluj – Poli Timișoara 0-1 *
9 septembrie 1973 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
7 aprilie 1974 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-0
1 septembrie 1974 „U” Cluj – Poli Timișoara 0-2
26 martie 1975 Poli Timișoara – „U” Cluj 0-2
31 august 1975 „U” Cluj – Poli Timișoara 6-0
28 martie 1976 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
15 septembrie 1979 „U” Cluj – Poli Timișoara 3-2
23 martie 1980 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
9 august 1980 „U” Cluj – Poli Timișoara 1-0
7 martie 1981 Poli Timișoara – „U” Cluj 3-2
29 august 1981 „U” Cluj – Poli Timișoara 1-0
20 martie 1982 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
5 noiembrie 1983 „U” Cluj – Poli Timișoara 5-0 **
20 mai 1984 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-1 **
5 octombrie 1985 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-1
27 aprilie 1986 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-2
29 noiembrie 1987 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
25 mai 1988 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-1
17 septembrie 1989 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-4
25 martie 1990 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-1
9 decembrie 1990 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-0
23 iunie 1991 „U” Cluj – Poli Timișoara 1-0
7 noiembrie 1992 Poli Timișoara – „U” Cluj 0-1
6 iunie 1993 „U” Cluj – Poli Timișoara 0-1
28 august 1993 „U” Cluj – Poli Timișoara 5-1
18 decembrie 1993 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-0
16 septembrie 1995 „U” Cluj – Poli Timișoara 2-0
2 martie 1996 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-0
26 octombrie 1996 „U” Cluj – Poli Timișoara 4-1
3 mai 1997 Poli Timișoara – „U” Cluj 4-1
11 septembrie 1999 „U” Cluj – Poli Timișoara 3-1 **
25 martie 2000 Poli Timișoara – „U” Cluj 3-1 **
6 octombrie 2001 „U” Cluj – Poli Timișoara 7-1 **
4 mai 2002 Poli Timișoara – „U” Cluj 1-1 **
6 octombrie 2007 „U” Cluj – Poli Timișoara 1-2
5 aprilie 2008 Poli Timișoara – „U” Cluj 3-0
22 octombrie 2010 Poli Timișoara – „U” Cluj 2-2
27 aprilie 2011 „U” Cluj – Poli Timișoara 1-2
NOTĂ:
*) Meciuri disputate în Cupa României. A fost o singură întâlnire, tur-retur, în sferturile ediției 1970/1971.
**) Meciuri disputate în eșalonul secund.
Meciurile nemarcate s-au disputat în primul eșalon.