REMEMBER | România – Rusia, ultimul moment de strălucire al stadionului UMT

romania-rusia6Naționala de rugby a României se va întâlni sâmbătă, la Iași, pentru a 18-a oară cu reprezentativa Rusiei. Palmaresul general e net favorabil „stejarilor”, care s-au impus de 11 ori în fața esticilor în istoria duelurilor directe care începeîn 1994. Unul dintre aceste succese a fost obținut chiar la Timișoara. În urmă cu 11 ani, pe un stadion care astăzi nu mai există, UMT, România se impunea cu un categoric 33-10 în fața Rusiei.

Timișoara a găzduit doar de două ori, de-a lungul anilor, echipa națională de rugby. Ambele meciuri s-au desfășurat în fața unor actuali adversari din Cupa Europeană a Națiunilor. În urmă cu două săptămâni, înaintea jocului susținut de Calafeteanu & co. în Spania, v-am relatat de întâlnirea dintre „stejari” și rugbyștii iberici din Cupa FIRA, în 1974, pe actualul „Dan Păltinișanu”. Acum, înaintea jocului cu Rusia, e momentul să ne amintim de ultima vizită a primei reprezentative de rugby a României, la Timișoara.

La 26 februarie 2005, pe stadionul UMT, în fața a peste 3.000 de spectatori, România învingea Rusia cu 33-10, după un meci în care a marcat cinci eseuri. Ioan Teodorescu a culcat de două ori balonul în terenul de țintă advers, în minutele 6 și 55, celelalte trei eseuri fiind semnate de Răzvan Mavrodin (min. 22), Ovidiu Tonița (min. 43) și Cristian Săuan (min. 50). La scorul final și-au mai adus contribuția, cu lovituri de picior, Ionuț Tofan (o lovitură de pedeapsă) și Dănuț Dumbravă (o lovitură de pedeapsă și o transformare). Toate cele zece puncte ale rușilor au fost reușite în prima repriză: Ouskov – eseu în minutul 17, urmat de transformarea lui Sugrobov, care a punctat ulterior și dintr-o penalitate.

Publicul prezent pe arena UMTa văzut la lucru o serie de foști jucători ai Universității Timișoara din anii 90. Printre ei, centrul Gabriel Brezoianu, care evolua pe atunci în Franța, la US Dox, sau pilierul Cezar Popescu, jucător tot în Hexagon la ora meciului, la Tarbes. Printre rezerve s-a aflat Bogdan Bălan, pe atunci la Bordeaux Beagles, cel ce peste ani avea să evolueze o scurtă perioadă la RCM Timișoara.

Iată echipa utilizată de România, la 26 februarie 2005, în meciul cu Rusia de la Timișoara:

15. Dănuț Dumbravă (Steaua), 14. Cristian Săuan (Rovigo), 13. Gabriel Brezoianu (US Dax), 12. Valentin Maftei (Aurillac), 11. Ioan Teodorescu (U Cluj), 10. Ionuț Tofan (Metro Racing), 9. Lucian Sârbu (Metro Racing), 7. Marian Tudori (Perigueux), 8. Ovidiu Tonița (Perpignan), 6. Costică Merșoiu (Perigueux), 5. Cristian Petre (Tarbres), 4. Sorin Socol (cpt. – Agen), 3. Marcel Socaciu (Rovigo), 2. Răzvan Mavrodin (Tarbes), 1. Cezar Popescu (Tarbes).

Rezerve: 16. Paulică Ion (Steaua), 17. Bogdan Zebega (Steaua), 18. Bogdan Bălan (Bordeaux Beagles), 19. George Oprișor (Perpignan), 20. Iulian Andrei (Steaua), 21. Darie Curea (Steaua), 22. Ștefan Dumitru (Steaua)

Antrenor: Daniel Santamans
Director tehnic: Robert Antonin

Imaginile atașate acestui articol, publicate la vremea respectivă pe site-ul www.rugby.ro, sunt mărturii ale ultimului eveniment sportiv major organizat pe stadionul UMT. La doar cinci ani distanță de la jocul mai sus amintit, cocheta arenă de la Pădurea Verde a fost făcută una cu pământul, doar gardul dinspre strada Avram Imbroane fiind cruțat de buldozere.

Un stadion istoric a dispărut în tăcere la Timișoara


Munți de pământ. Utilaje. Bălării. Nu e un simplu șantier, e unul dintre cele mai vechi stadioane ale Timișoarei. Acum un deceniu, aici se jucau meciuri de Liga I. Astăzi, doar schela înălțată pentru camerele TV mai amintește de vremurile bune.

Vorbim despre stadionul UMT. O arenă pe care microbiștii timișoreni n-au mai văzut-o în ultimii trei ani decât prin gardul de la intrarea dinspre strada Avram Imbroane sau din interiorul ștrandului ce se întinde în vecini. Fotbal nu s-a mai jucat acolo din primăvara lui 2009, atunci când juniorii B de la Poli, pregătiți de Robert Frușa, au cucerit campionatul național. Din acel moment a început dezastrul…

De fapt, degradarea arenei ce găzduia, în vremuri imemoriale, meciurile Ripensiei, a început odată cu ultimele lucrări de cosmetizare, din vara lui 2001. UMT promovase în Divizia A, uimindu-și toate competitoarele, care se așteptau să o vadă în zona „sudică” a clasamentului. Vechea arenă de la Pădurea Verde se pregătea să reintre în circuitul Diviziei A după aproape șase decenii. S-au montat 5.000 de scaune, la tribuna de lemn și la cea dinspre ștrand, s-au înnoit tabela de marcaj și băncile de rezerve. Cei care roiau pe atunci zilnic în zona arenei, promiteau marea cu sarea: stadion nou, cupe europene, câte și mai câte. A venit însă retrogradarea rapidă, excluderea din campionat și, finalmente colapsul financiar.

Pe acest fond, stadionul și-a început degradarea de la sine. În iarna lui 2004, vechea tribună de lemn (una dintre ultimele rămășițe ale infrastructurii sportive interbelice) a fost demolată din motive de siguranță, acoperișul fiind șubrezit de greutatea zăpezii. Atunci s-a promis că pe același loc se va înălța o tribună asemănătoare, pe schelet metalic. Firește, n-a mai apărut niciodată. Cinci ani mai târziu, stadionul avea să fie pustiit complet. Scaunele rămase la tribuna a II-a erau sparte, crăpăturile din beton au făcut loc bălăriilor, iar la peluza dinspre ștrand s-a înălțat un copac.

Astăzi nu mai e nici atât… De câteva luni, escavatoarele au ocupat zona stadionului, iar tribunele de beton au fost dărâmate. Pe locul unde se afla terenul de joc, încă mai stau în picioare cele două porți, dar care abia se zăresc printre bălăriile înalte de câțiva metri. Și când te gândești că acolo exista, pe vremuri, unul dintre cele mai bune gazoane naturale din țară…

Fotbalul a murit pe UMT. Definitiv! Proprietarii arenei își doresc să extindă spa-ul apărut în ultimii ani în clădirea în care, în urmă cu un deceniu, se schimbau Vlaicu, Săvoiu sau Călin. Se vorbește de o zonă de agrement modernă, de terenuri de tenis, de volei, de un Aqua Park. Nu sună rău, dar cum rămâne cu fotbalul?!

În vara acestui an, Ripensia a fost readusă în circuitul fotblistic după 64 de ani. Renașterea cvadruplei campioane a României nu s-a putut însă realiza pe terenul ei propriu, ci la câțiva metri distanță, pe arena „Electrica”. Asta pentru că tribuna în care bunicii și străbunicii noștri își aruncau pălăriile în aer a căzut victimă nepăsării, iar urmele pașilor lui Dobay, Ciolac sau Bindea stau ascunse sub bălării.