Timișoara încheie în forță anul 2015 la capitolul infrastructură sportivă: cu promisiuni

macheta-campussportiv

Unul dintre numeroasele proiecte de infrastructură sportivă prezentate în ultimii 25 de ani la Timișoara (Foto: banatulmeu.ro)

2016 e an electoral. An de alegeri locale. Iar în cazul în care cineva a uitat acest lucru, i s-a reamintit ieri, când primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a vorbit, din nou, despre un stadion și o sală polivalentă, ambele de mari dimensiuni. Edilul-șef al orașului ne-a asigurat că a primit… promisiuni din partea Guvernului Cioloș că pe Bega se vor construi un nou stadion, de 42.000 de locuri, și o sală polivalentă multifuncțională, cu o capacitate maximă de aproximativ 15.000 de locuri.

„S-a dat undă verde către Compania Națională de Investiții să includă aceste obiective majore pentru Timișoara în planul de investiții. Desigur, acesta este doar primul pas. Urmează să se aloce bani pentru primele etape ale acestei investiții, pentru un studiu de prefezabilitate, sau chiar direct studiu de fezabilitate, elaborare de proiect și, în final, finanțarea execuției propriu-zise”, a declarat ieri Nicolae Robu. „Nu e încă niciun timing stabilt, dar aceste două obiective sunt incluse în portofoliul de investiții”, a continuat apoi primarul Timișoarei.

Un stadion nou, la standarde actuale, și o sală polivalentă de o capacitate mare sunt, fără doar și poate, investiții de care Timișoara are mare nevoie. Totuși, privind în ansamblu la ceea ce s-a realizat din ’90 încoace în domeniul infrastructurii sportive din oraș, astfel de discuții aduc mai mult a cenaclu S.F.

În anul pe care stăm să-l încheiem, Timișoara a organizat o grupă a Campionatului European de baschet feminin. Grupa A, cea din care au făcut parte, printre altele, gazda România și vicecampioana continentală Franța, s-a disputat în sala „Constantin Jude”, o construcție dată în folosință în 1969, recosmetizată în primăvara acestui an, pentru a o aduce cât mai aproape de standardele impuse de FIBA. Să recapitulăm însă pașii făcuți de la alegerea Timișoarei ca oraș-gazdă al Eurobasket Women 2015.

În noiembrie 2012, președintele ANST, Carmen Tocală, a declarat, într-o vizită la Timișoara, că până la disputarea meciurilor din Grupa A a Campionatului European, în orașul de pe Bega se va finaliza o sală polivalentă de mari dimensiuni. „Vom avea șansa să găzduim o competiție importantă de seniori, Campionatul European de baschet fete, ce se va desfășura la Timișoara, în 2015. Până atunci, trebuie să rezolvăm problema sălii polivalente, la Timișoara urmând a fi găzduite cinci echipe. Voi merge personal cu domnul primar pentru a găsi o locație potrivită acestei construcții. Această sală se va realiza în mod sigur și, din punctul meu de vedere, ar ieși mai ieftin decât încercarea reamenajării sălii Olimpia”, spunea, în urmă cu mai bine de trei ani, Carmen Tocală.

La această variantă s-a renunțat rapid, după ce Timișoara nu a primit niciun ban din bugetul alocat pentru anul 2013 pentru începerea unei astfel de investiții. Grupa de la Eurobasket s-a relocat apoi pe fosta stradă Coresi, acolo unde se afla în construcție o nouă sală polivalentă, cea a Politehnicii. Lucrările începuseră în 2010, municipalitatea preluase investiția în 2012, iar la vremea respectivă nu se întrevedea niciun motiv pentru care acest nou edificiu, cu o capacitate de aproape 3.000 de locuri, să nu fie finalizat în timp util.

Eurobasket avea să se desfășoare, în condiții totuși decente, în vechea Sală Olimpia, recosmetizată și recompartimentată în timp record. Cât despre sala de lângă Baza 2 a Politehnicii, e greu de prevăzut când o vom vedea funcțională. Vorbim despre o construcție pornită în 2010, care se pregătește să intre în al șaptelea an de „execuție”.

Sala Polivalentă de pe strada Podeanu reprezintă, până în momentul de față, cel mai îndrăzneț proiect de infrastructură sportivă demarat în Timișoara de la Revoluție încoace. Planuri și promisiuni s-au tot lansat în acești ani de către administrațiile locale, indiferent de afilierea politică.

S-a vorbit an în șir despre construcția unui bazin olimpic, fiind prezentate până acum patru proiecte diferite pentru un astfel de obiectiv. Între timp, înotătorii de performanță din oraș, câți au mai rămas, se pregătesc în piscine care nu respectă normele de concurs sau, în cel mai bun caz, în bazine din alte orașe.

S-a vorbit obsesiv, mai cu seamă în ultimul deceniu, despre un nou stadion. Care ar putea fi construit ba pe locul actualului „Dan Păltinișanu”, ba în vecinătatea lui, ba încadrat într-un cartier nou-nouț. Ne-am ales doar cu planșe și machete, unele, ce-i drept, spectaculoase. Între timp, stadionul dat în funcțiune în 1963 începe să-și arate din plin vârsta. Și dacă vă îndoiți de acest lucru, vă invit să inspectați „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud. Și, dacă tot suntem la capitolul fotbal, am pierdut în acești ani și „bijuteria” UMT, o arenă cu iz britanic, gazon natural impecabil și o tribună de lemn rămasă moștenire din perioada interbelică. Iar arena CFR, cu a doua capacitate după „Dan Păltinișanu”, e într-o avansată stare de degradare, deși e încă utilizată din plin de echipele clubului feroviar.

S-a vorbit recent despre construirea unui stadion de rugby, cu o capacitate de 5.000 de locuri, în Ciarda Roșie. Până la a vorbi despre o arenă ultramodernă, cu +40.000 de scaune, ar fi esențial să trecem acest test minor. Pentru că vorbim, practic, de un prim stadion construit la Timișoara după Revoluție.

Un obiectiv pe care până și politicienii l-au omis e sala de atletism. Timișoara a beneficiat de un astfel de edificu, situat în zona Dacia, în vecinătatea bazinului și a sălii de gimnastică. În vara anului 1997, clădirea a ars însă din temelii și, de atunci, nimeni nu a pus în discuție construcția unei noi săli de atletism. Iar talentele din atletismul timișorean, care nu au lipsit în această perioadă, s-au pregătit pentru competițiile de început de an (toate indoor), fie ele interne sau internaționale, tot în aer liber, nu de puține ori pe temperaturi negative. În schimb, dacă ne amintim bine, s-a lansat la un moment dat ideea construirii unui patinoar olimpic în zona „Dan Păltinișanu”. Un proiect neconform cu necesitățile sportive actuale ale Timișoarei, abandonat însă rapid.

De altminteri, scuze s-au găsit de fiecare dată. „Bucureștiul ne ignoră”, „Guvernul nu ne bagă în seamă”, „Firma a intrat în insolvență”. Și totuși, promisiunile au curs în toți acești ani fără nici cea mai mică ezitare. Iar 2016 e an electoral. An de alegeri locale…

FOTO | Jungla crește în jurul „leoparzilor”

Dezolant, sinistru și, în același timp, revoltător. Doar așa poate fi descrisă starea în care se regăsește una dintre cele mai vechi arene ale orașului, stadionul „CFR”. Un spațiu istoric, în care se joacă fotbal de peste un secol, a fost invadat de bălării, după ce toate proiectele de reamenajare a tribunelor s-au dus pe apa sâmbetei.

Vorbim despre un stadion pe care se joacă încă fotbal, și se joacă mult, nu despre un spațiu abandonat. Aici, din toamnă, se va juca fotbal de Liga a III-a. Se mai joacă și-n „D”, și în „Municipiu”. Totul într-un decor dezolant.

Tribuna a II-a a stadionului „CFR”, cea dinspre oraș, a rămas pe jumătate demolată. Iar în spațiile care o dată serveau drept vestiare, dușuri și saună, astăzi cresc buruieni înalte chiar de câțiva metri. Construcția a început să fie dărâmată în urmă cu doi ani, atunci când echipei de rugby i s-a dat „verde” pentru amenajarea unei arene proprii pe actualul teren II. În proiect, se vorbea despre o tribună comună, atât pentru CFR, cât și pentru RCM. Proiectul s-a oprit la ordinul proprietarului arenei, Regionala CFR, iar de atunci totul a rămas pe loc.

De-a dreptul rușinos! Un stadion pe care s-au disputat 10 sezoane de primă divizie. Care gemea de lume, venită să-l vadă pe fostul ripensist Pavlovici, să vadă driblingurile lui Reuter sau Ritter și, mai târziu, respingerile lui Chimiuc, golurile lui Manolache, disciplina de fier impusă de Tache Macri.

Un stadion care spune multe despre starea generală a infrastructurii sportive din Timișoara post-decembristă. În vreme ce la conferințele de presă se prezintă cu fast proiecte futuriste, ale unor campusuri sportive „unice în Europa”, „leoparzii” au în sfârșit parte de „jungla” lor.