Valentin Popîrlan vrea titlul în Rugby Europe Championship

popiNaționala de Rugby a României a pornit ca din tun în Rugby Europe Championship, întrecere cunoscută până anul trecut drept Cupa Europeană a Națiunilor. „Stejarii” s-au impus clar în fața Portugaliei și Spaniei și conduc în clasament după două etape. Unul dintre protagoniști a fost și jucătorul de linia a II-a de la Timișoara Saracens, Valentin Popîrlan, titular în ambele partide.

Valentin Popîrlan e de părere că, deși România a înregistrat succese fără drept de apel (ambele cu punct bonus ofensiv) în fața lusitanilor și a spaniolilor, meciurile nu au fost tocmai ușoare.

„Au fost niște meciuri destul de grele pentru noi, pentru că a trebuie să ne închegăm, dar e bine că le-am câștigat. Noi veneam după o perioadă lungă de când n-am mai jucat împreună, din noiembrie, de la acele meciuri test, dar am obținut două succese cu punct bonus care sunt foarte importante pentru noi. În Portugalia ne-am impus cu o grămadă foarte bună și am tranșat partida încă din start. Cu Spania, a trebuit să muncim ceva mai mult, n-am fructificat câteva ocazii, dar pe final, tot prin pachetul de înaintare, am marcat două eseuri”, a declarat Popîrlan.

Următorul meci al „stejarilor” va avea loc în ultima zi a lunii februarie, la Krasnodar, cu Rusia. Deși pare o partidă aparent mai dificilă decât primele două, Popîrlan rămâne optimist și spune că el și coechipierii săi vor face tot posibilul pentru a aduce trofeul în România în acest an.

„În Rusia nu cred că vor apărea probleme. Noi oricum abordăm toate meciurile la victorie, ne dorim să mergem la Cupa Mondială din postură de câștigători ai acestui competiției. Sper să fie așa”, a mai spus Popîrlan.

Valentin Popîrlan a revenit alături de colegii săi de la Timișoara, după mai bine de două săptămâni. Jucătorul de linia a II-a s-a alăturat naționalei via Londra, el evoluând pentru Saracens într-un test cu formația sud-africană Blue Bulls. Rugbystul în vârstă de 27 de ani nu știe însă care va fi următorul pas al colaborării sale cu celebrul club englez. „Deocamdată nu știu nimic, deoarece m-am concentrat pe ceea ce am avut de făcut la echipa națională. Probabil zilele viitoare voi afla mai multe”, a precizat Popîrlan.

Continuă, în schimb, colaborarea dintre timișoreni și Saracens. De la Londra a sosit deja un dietetician, urmând ca zilele viitoare să ajungă pe Bega și un membru al staff-ului tehnic al londonezilor, care va participa la ședințele de pregătire ale bănățenilor.

Timișoara Saracens are doi titulari în națională pentru meciul cu Spania

cala-portugaliaNaționala de rugby a României va disputa sâmbătă primul joc pe teren propriu din actuala ediție a Rugby Europe Championship. „Stejarii” vor primi, pe Cluj Arena, replica Spaniei, meci în care Timișoara Saracens dă, din nou, doi jucători în primul XV. E vorba despre Valentin Popârlan și Valentin Calafeteanu, titulari și în jocul câștigat săptămâna trecută, la Lisabona, cu Portugalia.

De altfel, Valentin Calafeteanu a contribuit cu 17 puncte în victoria „stejarilor”, 37-10 contra selecționatei lusitane, toate venind de pe urma transformărilor de lovituri de pedeapsă ori eseuri.

În primul XV pentru meciul cu Spania, lui Popârlan și Calafeteanu li se va alătura și Cătălin Fercu, pe postul de fundaș. Acesta a lipsit săptămâna trecută, fiind reținut la Saracens pentru disputa cu Exeter Chiefs din LV Cup. Londonezii s-au impus cu 35-18, cu ex-timișoreanul integralist, în rolul de aripă stângă, și autor al unui eseu.

Pe banca de rezerve va lua loc u alt component al Timișoara Saracens, Stelian Burcea, în vreme ce Alexandru Țăruș nu a fost convocat în lotul „stejarilor” pentru această partidă.

Iată cum va arăta echipa României în disputa de sâmbătă, de la Cluj, cu Spania:

1. Mihăiță Lazăr, 2. Otar Turashvili, 3. Andrei Ursache, 4. Valentin Popârlan, 5. Marius Antonescu, 6. Viorel Lucaci, 7. Valentin Ursache, 8. Mihai Macovei (C), 9. Valentin Calafeteanu, 10. Dănuț Dumbravă, 11. Ionuț Botezatu, 12. Csaba Gal, 13. Robert Dascălu, 14. Adrian Apostol, 15. Cătălin Fercu. Rezerve: 16. Andrei Rădoi, 17. Constantin Pristaviță, 18. Horațiu Pungea, 19. Marius Sîrbe, 20. Stelian Burcea, 21. Grigoraș Diaconescu, 22.Florin Ioniță, 23. Dorin Manole. Antrenor: Lynn Howells.

Meciul de sâmbătă, de la Cluj, va reprezenta cea de-a 32-a confruntare între reprezentativele României și Spaniei. Palmaresul direct este net superior „stejarilor”, care s-au impus de 29 de ori. „Los Leones” au reușit să învingă în două râduri: în 1992, scor 6-0, și în 2012, scor 13-12, ambele meciuri desfâșurându-se la Madrid.

Partida România – Spania va avea loc sâmbătă, de la ora 15, pe Cluj Arena și va fi transmisă în direct pe TVR 1.

Euro 2014: Triumful tricolor şi victoriile scandinave

rom-spaPenultima etapă a grupei principale I a arătat o naţională a României total opusă faţă de partidele anterioare. De data aceasta, fetele lui Tadici au avut inspiraţie şi şansă pentru a se impune în faţa Spaniei, cu 22-20. Repriza secundă a fost una de senzaţie pentru compatrioatele noastre, care au recuperat cele 5 goluri de la pauză (14-9 pentru Spania) şi au pus alte 3 goluri avans cu câteva secunde înainte de final.

“Eram cu moralul scăzut după meciul pierdut cu Ungaria, cred că am fost apatice în prima parte, dar Paula Ungureanu ne-a dat aripi prin mingile apărate de ea şi ne-a dat senzaţia că putem să ieşim învingătoare” a spus la final vedeta naţionalei Cristina Neagu. Prestaţia Paulei în poartă a fost demnă de toată admiraţia, ea confirmând ca trăit meciul “la intensitate maximă”… “Avem valoare să fim în top alături de primele echipe, am jucat numai cu forţele handbalului european din mondial” a spus goal-keeper-ul naţionalei noastre.

Apropo, principalele echipe scandinave din handbalul feminin sunt mari favorite să joace în semifinale. Lucrurile s-au clarificat definitiv în privinţa Norvegiei, care e matematic în faza eliminatorie, după victoria cu 26-24 în faţa Poloniei. Danemarca are şi ea şanse foarte mari de a merge la Budapesta, după ce a învins Ungaria mai clar decât o arată scorul final 23-20.

În a II-a grupă principală, Suedia are un meci teoretic uşor cu Slovacia (ora 19) şi ar putea trece pe primul loc dacă Olanda nu câştigă cu Muntenegru (ora 16,45). De lupta la vârful clasamentului ar putea profita şi Franţa, care întâlneşte Germania (ora 21,15).

 

Clasamentele momentului :

Grupa I (cu o etapă înainte de final):

  1. Norvegia 8p
  2. Danemarca 5p
  3. Spania 4p
  4. Ungaria 4p
  5. România 3p
  6. Polonia 0p

 

Grupa a II-a (cu două etape înainte de final):

  1. Olanda 5p
  2. Suedia 5p
  3. Muntenegru 4p
  4. Franţa 4p
  5. Germania 0p
  6. Slovacia 0p

 

Euro 2014: Măcar încă o victorie pentru obiectiv

romania-avanc-danemarcaNaţionala de handbal fete a României mai speră să adune cel puţin dpuă puncte în ultimele meciuri ale grupei principale de la Campionatul European. Disputa cu Spania, de azi, ora 17, e mai importantă pentru adversare decât pentru compatrioatele noastre, ibericele sperând chiar la calificarea în semifinale. Totuşi şi România mai face calcule pentru o clasare care să-i dea dreptul să ajungă la Budapesta între primele 6 clasate. Teoria ţine, însă, doar dacă fetele pregătite de Gheorghe Tadici câştigă ambele dispute „europene”.

Căpitanul Aurelia Brădeanu şi golgheterul Cristina Neagu promiteau că vor „strânge rândurile” pentru a face uitată dezamăgirea înfrângerii cu Ungaria. Le-a completat pivotul Georgiana Ciuciulete, în ajunul întâlnirii de azi: „Mai bine pierdeam un meci la zece goluri, decât la o diferenţă minimă în ultimele secunde” a spus ea cu gândul la punctele irosite atât în jocul cu maghiarele cât şi la cel din prima fază a grupelor cu Danemarca.

Spania cunoaşte bine potenţialul României având câteva jucătoare ce au trecut ori sunt în momentul de faţă în campionatul autohton. Portarul Silvia Navarro a fost la defuncta Oltchim şi le cunoaşte pe cele mai multe din „tricolore”, în vreme ce Carmen Martin – actualul golgheter al ibericelor – e legitimată în prezent la CSM Bucureşti. Marele paradox e că Martin, mai mult rezervă la CSM, poate fi în echipa ideală a competiţiei, în vreme ce titulara postului de extremă dreapta Cristina Vărzaru nu e prezentă la acest campionat.

Ziua de azi poate clarifica în mare măsură clasamentul grupei I principale: Spania-România (ora 17), Norvegia-Polonia (ora 19,15) şi Ungaria-Danemarca (ora 21,30). Norvegiencele mai au nevoie de un singur punct pentru a fi matematic în semifinale, în vreme ce la ultimul duel al zilei, danezele îşi joacă ultima şansă de a mai prinde semifinalele.

 

Vali Calafeteanu contribuie cu un eseu la victoria „stejarilor” cu Spania

1474465_10151997324708270_1302497088_n
Punct ochit, punct lovit! Naționala de rugby a României a trecut, fără mari emoții, de Spania, în cel de-al treilea joc din actuala ediție a Cupei Europene a Națiunilor. A fost 32-6 pentru „stejari”, rezultat la care demi-ul campioanei RCM Timișoara, Vali Calafeteanu, a contribuit cu un eseu.

România nu mai poate rata Cupa Mondială din 2015, continuându-și astfel șirul de prezențe consecutive la turneul final, un exemplu pentru reprezentativele celorlalte sporturi de echipă practicate în țara noastră.

Selecționata condusă de galezul Lynn Howells s-a impus astăzi, la Cluj, în fața Spaniei, după un joc convingător. Tricolorii au avut însă ceva de furcă cu ibericii la start, până spre finalul primei părți tabela fiind modificată doar prin lovituri de pedeapsă: Vlaicu, de două ori, în minutele 7 și 20, respectiv Charlie Malie, în minutul 22. În ultimul minut al primei reprize, România a beneficiat de un eseu de penalitate, după trei greșeli grave comise de spanioli pe faza de apărare, Vlaicu stabilind apoi scorul la pauză: 13-3.

Spania a micșorat diferența, în minutul 49, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de același Malie, după care România s-a dezlănțuit, în ultima jumătate de oră de joc. Mai întâi, în minutul 59, Ionuț Dumitru a reușit un nou eseu pentru „stejari”, transformat de Vlaicu. În minutul 65, a venit rândul demi-ului Timișoarei, Vali Calafeteanu, să găsească o breșă în apărarea iberică și să țâșnească până în terenul de țintă. Cu trei minute înainte de final, Ionuț Dumitru a reușit a doua sa încercare din această partidă, oprind tabela de pe Cluj Arena la 32-6.

În XV-le de start al naționalei României, Lynn Howells a trimis patru rugbyști proveniți de la campioana națională RCM Timișoara. E vorba despre Cătălin Fercu, Vali Calafeteanu, Vali Popîrlan și Stelian Burcea. Talonerul Eugen Căpățână l-a schimbat pe Andrei Rădoi, în minutul 61, iar spre final și-a făcut intrarea în teren și cel de-al șaselea convocat din tabăra bănățeană, Mădălin Lemnaru.

RCM Timișoara are patru titulari în națională pentru meciul cu Spania

Naționala de rugby a României va întâlni sâmbătă, la Cluj, reprezentativa similară a Spaniei. După două victorii, cu Portugalia și Rusia, care îi asigură în mare parte prezența la Cupa Mondială, „stejarii” își pot trece în cont cel de-al treiela succes, în fața ibericilor, meci în care patru reprezentanți ai campioanei RCM Timișoara sunt anunțați titulari.

Cu calificarea la Cupa Mondială aproape asigurată, prin victoria clară din Rusia, din urmă cu două săptămâni, „stejarii” își continuă drumul din Cupa Europeană a Națiunilor. Sâmbătă, reprezentativa României va primi, la Cluj, replica Spaniei, un adversar fără îndoială la îndemâna trupei conduse de galezul Lynn Howells.

În vreme ce colegii lor de echipă trag din greu în cantonamentul de la Valea lui Liman, șase rugbyști ai campioanei RCM Timișoara așteaptă înfruntarea cu ibericii. Față de precedentele două dueluri, cu Portugalia și Rusia, Lynn Howells nu va mai trimite cinci bănățeni în XV-le de start, ci doar patru, în locul aripii Mădălin Lemnaru fiind preferat Dorin Manole. În rest, la startul meciului cu Spania se vor alinia Cătălin Fercu, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan și Stelian Burcea.

Iată echipa cu care România va înfrunta Spania:

15. Cătălin Fercu (Timișoara), 14. Dorin Manole (Orthez), 13. Csaba Gal (Baia Mare), 12. Florin Vlaicu (Farul Constanța), 11. Ionuț Dumitru (Steaua), 10. Valentin Calafeteanu (Timișoara),9. Florin Surugiu (CSM București), 1. Mihăiță Lazăr (Castres), 2. Andrei Rădoi (Ealing Trailfinders), 3. Paulică Ion (Perpignan), 4. Marius Sîrbe (Tarbes), 5. Valentin Popîrlan (Timișoara), 6. Viorel Lucaci (Steaua), 7. Mihai Macovei (c)(St Nazaire), 8. Stelian Burcea (Timișoara).

Rezerve: 16. Eugen Căpățână (Timișoara), 17. Constantin Pristavița (Baia Mare), 18. Horațiu Pungea (Scarlets), 19. Cristian Munteanu (Romans), 20. Vlad Nistor (Castres), 21. Mădălin Lemnaru (Timișoara), 22. Florin Ioniță (Steaua), 23. Cristian Diniș (Baia Mare).

Partida România – Spania, contând pentru Cupa Europeană a Națiunilor, va avea loc sâmbătă, de la ora 14.30, pe Cluj Arena și în transmisiune directă la TVR 1.

RCM Timișoara dă șase rugbyști naționalei pentru meciul cu Spania

1606856_10152194995028270_1913333346_n
Naționala de rugby a României își continuă parcursul din Cupa Europeană a Națiunilor, urmând a întâlni, sâmbăta viitoare, la Cluj, reprezentativa Spaniei. Pentru al treilea joc din 2014 al „stejarilor”, directorul tehnic Lynn Howells a apelat la șase jucători din tabăra campioanei RCM Timișoara.

Ca și calificată la Cupa Mondială din 2015, după victoria entuziasmantă de săptămâna trecută, din Rusia, naționala de rugby a României începe pregătirile pentru al treilea joc din acest an, din cadrul Cupei Europene a Națiunilor. Sâmbăta viitoare, pe Cluj Arena, „stejarii” vor primi replica reprezentativei similare a Spaniei, un adversar la îndemână.

Pentru acest joc, directorul tehnic al echipei naționale, Lynn Howells, a apelat la șase jucători de la campioana României, RCM Timișoara. Practic, este vorba despre aceiași jucători care au bifat minute și în primele două întâlniri ale anului, cu Portugalia și Rusia: Eugen Căpățână, Valentin Popîrlan, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Mădălin Lemnaru și Cătălin Fercu.

Iată lotul complet al României pentru partida cu Spania:

Horațiu Pungea (Scarlets), Paulică Ion (Perpignan), Mihăiță Lazăr (Castres), Constantin Pristavița (CSM Baia Mare), Andrei Rădoi (Ealing Pathfinders), Eugen Căpățână (RCM Timișoara), Alexandru Oancea (CSM Baia Mare), Valentin Popîrlan (RCM Timișoara), Marius Sîrbe (Tarbes), Răzvan Ailenei (Universitatea Cluj), Cristian Munteanu (USRP), Mihai Macovei (St. Nazaire), Viorel Lucaci (CSA Steaua), Alexandru Mitu (CSM București), Stelian Burcea (RCM Timișoara), Vlad Nistor (Castres), Florin Surugiu (CSM București), Ciprian Căplescu (Dinamo), Valentin Calafeteanu (RCM Timișoara), George Oprea (CSM Baia Mare), Csaba Gal (CSM Baia Mare), Cristian Diniș (CSM Baia Mare), Florin Vlaicu (RCJ Farul Constanța), Florin Ioniță (CSA Steaua), Ionuț Dumitru (CSA Steaua), Adrian Apostol (RCJ Farul Constanța), Mădălin Lemnaru (RCM Timișoara), Robert Dascălu (CSA Steaua), Cătălin Fercu (RCM Timișoara) si Manole Dorin (Orthez).

Partida România – Spania va avea loc sâmbătă, 22 februarie, de la ora 14.30, pe Cluj Arena. Meciul va fi transmis în direct pe TVR 1.

Cătălin Fercu, eseu pentru România în partida cu Spania


Cei patru internaționali de la RCM Timișoara au contribuit la cea de-a treia victorie a României în Cupa Europeană a Națiunilor, 25-15 la Gijon, cu Spania. „Vitezistul” Cătălin Fercu a reușit singurul eseu al „stejarilor”, toate celelalte puncte venind în urma transformărilor lui Florin Vlaicu.

Naționala României ocupă primul loc în Cupa Europeană a Națiunilor, după ce sâmbătă, la Gijon, a bifat cea de-a treia victorie din tot atâtea partide, 25-15, cu Spania. „Stejarii” conduceau cu 19-3 la pauză, după o primă repriză în care s-a consemnat un singur eseu, reușit de Cătălin Fercu. Fundașul de la RCM Timișoara a culcat balonul chiar la centru, după o cursă superbă, în care a evitat cinci placaje din partea apărării iberice. În partea a doua, spaniolii au reușit două eseuri, prin Lionel Perdo și Cesar Sampere, însă victoria României fusese de mult bătută în cuie, grație preciziei transformărilor lui Florin Vlaicu.

Toți cei patru convocați ai campioanei RCM Timișoara au bifat minute în confruntarea de la Gijon. Dacă Daniel Carpo și Cătălin Fercu s-au regăsit în XV-le de start, Eugen Căpățână și Horațiu Pungea au fost introduși pe parcurs.

Următorul joc pentru „stejari” în CEN va avea loc pe 9 martie, la Bruxelles, împotriva reprezentativei Belgiei.

Caseta tehnică

Spania vs. România: 15-25
Estdio Las Mestas, Gijon

Arbitri: Giuseppe Vivarini –  Filippo Navarra, Francesco Lento (Italia)

Marcatori
Spania: Carey Simpson (ldp, tr), Lionel Pardo (e), Cesar Sempere (e)
Romania: Cătălin Fercu (e), Florin Vlaicu (6 ldp, tr)

România: 15. Cătălin Fercu, 14. Adrian Apostol, 13. Robert Dascălu, 12. Florin Vlaicu, 11. Mihai Roșca, 10. Dorin Manole, 9. Florin Surugiu, 1. Ursache Andrei, 2. Andrei Rădoi, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Ursache, 5. Marius Șirbe, 6. Viorel Lucaci, 7. Mihai Macovei, 8. Daniel Carpo.

Rezerve: 16. Eugen Căpățână, 17. Horațiu Pungea, 18. Petru Tamba, 19. Cornel Tatu, 20. Alexandru Mitu, 21. Ciprian Caplescu, 22. Csaba Gal, 23. Ionuț Niacșu.

Spania: 15 Cesar Sempere, 14.Julen Goia, 13.Matias Tudela, 12.Carlos Blanco, 11. Pedro Martin, 10.Carey Simpson, 9.Pablo Feijoo, 1.Joe Hutchinson, 2.Juan Anaya, 3.Jesus Moreno, 4.Mathew Cook, 5.Jesus Recuerda, 6.Jon Magunazelaia, 7.Glen Rolls, 8.Lionel Pardo

Rezerve:16.Benat Auzqui, 17.David Gugernadze, 18.Agustin Ortiz, 19.Anibal Bonan, 20.Joan Tudela, 21.Juan Pablo Ceretto, 22.Jaime Nava, 23.Jaike Carter.

Patru timișoreni au plecat cu „stejarii” în Spania


RCM Timișoara va avea tot patru reprezentanți în echipa națională a României, pentru cel de-al treilea meci din Cupa Europeană a Națiunilor, ce se va desfășura sâmbătă, în Spania. Lotul „stejarilor” și-a început în această dimineață voiajul spre Peninsula Iberică, unul ce se anunță cu peripeții.

Daniel Carpo, Cătălin Fercu, Eugen Căpățână și Horațiu Pungea sunt reprezentanții campioanei RCM Timișoara ce vor înfrunta sâmbătă Spania, la Gijon. Cei patru au făcut parte din lotul „stejarilor” și la primele două meciuri din Cupa Europeană a Națiunilor, cu Portugalia și Rusia, contribuind de fiecare dată la victoria tricolorilor.

Delegația echipei naționale a plecat în această dimineață, din București, înspre Peninsula Iberică. Pe „stejari” îi așteaptă însă o zi lungă, fiind nevoiți să petreacă șapte ore la München, din cauza grevei aeriene din Spania.

Iată lotul complet al naționalei României ce va înfrunta sâmbătă Spania:

1. Eugen Căpățână (RCM Timișoara), 2. Andrei Rădoi (CSM Știința Baia Mare), 3. Paulică Ion (London Welsh), 4. Petru Tamba (Cardiff Blues), 5. Andrei Ursache (Carcassonne), 6. Horațiu Pungea (RCM Timișoara), 7. Valentin Ursache (Oyonnax), 8. Cornel Tatu (CSA Steaua), 9. Marius Sirbe (Tarbes), 10. Alin Coste (Bourg-en-Bresse), 11. Mihai Macovei (Sporting Nazairien), 12. Daniel Carpo (RCM Timișoara), 13. Alexandru Mitu (CSM București), 14. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 15. Florin Surugiu (CSM București), 16. Ciprian Caplescu (CS Dinamo), 17. Dorin Manole (Orthez), 18. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 19. Robert Dascălu (CSA Steaua), 20. Mihai Roșca (CSM Știința Baia Mare), 21. Adrian Apostol (RCJ Farul Constanța), 22. Cătălin Fercu (RCM Timișoara), 23. Adrian Matei (Limoges), 24. Csaba Gal (CSM Știința Baia Mare), 25. Ionuț Niacșu (CSM Știința Baia Mare), 26. Ionuț Dimofte (Stade Rouen).