Sorin Brîndescu, dezamăgit de gestul lui Gorovei: „Lipsă de maturitate și profesionalism”

Răzvan Gorovei a văzut direct cartonașul roșu, în minutul 45, pentru un gest nesportiv la adresa ilfoveanului Tudorache (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara a obținut prima victorie pe „Știința” din 2017 astăzi, după 2-1 cu CS Afumați. Un succes muncit din greu de alb-violeți, care au evoluat întreaga repriză secundă în inferioritate numerică, după eliminarea lui Gorovei, din minutul 45. Antrenorul Sorin Brîndescu s-a arătat la final extrem de supărat pentru gestul elevului său.

„Pe alocuri sunt mulțumit, mai ales pentru cele trei puncte. Jocul a avut însă oscilații și au fost și lucruri care m-au nemulțumit. În primul rând, eliminarea lui Gorovei. A fost lipsă de maturitate și de profesionalism. La 2-0, înainte de pauză, să iei cartonaș roșu… avem de suferit cu toții pentru anumite decizii pe care jucătorii le iau greșit în timpul jocului. Nici l-am mai întrebat cum își motivează gestul, la pauză nu mai puteam da timpul înapoi și trebuia să vedem ce avem de făcut în repriza a doua pentru a lua cele trei puncte. Arbitrul am înțeles că a trecut în raport că l-a scuipat pe jucătorul de la Afumați, însă eu am văzut că l-a lovit cu cotul. Un gest nesportiv, care nu-și are locul pe terenul de fotbal”, a declarat Brîndescu.

Tehnicianul polist spune că, pe lângă pierderea lui Gorovei, l-au nemulțumit și unele aspecte tactice ale jocului, care au dus la emoții suplimentare pe final pentru cele trei puncte.

„Am fi putut închide jocul mai repede. Și Blănaru a avut o ocazie mare la 1-0, și Birău putea marca pentru 3-0 în repriza a doua. Adversarul și-a creat câteva situații importante. Sunt nemulțumit de prima repriză, în care am deschis rapid scorul și am făcut din nou pasul înapoi, nejustificat, și le-am permis astfel adversarilor să atace. Sunt mulțumit însă de atitudine și de ambiția de care au dat dovadă după ce am rămas în zece oameni. În repriza a doua am pus în practică bine jocul de apărare”, a mai spus Brîndescu. „Nu aș putea spune că băieții n-au avut până acum atitudine. Au avut, însă ne lipsește agresivitatea. Nu avem jucători de acest profil, foarte agresivi, genul de recuperatori, iar acest lucru se vede”, a continuat tehnicianul alb-violeților.

Politehnica nu s-a bazat astăzi pe o serie de jucători de bază, care fie nu s-au aflat în lot, fie au rămas pe banca de rezerve. E vorba, în principal, de Victor Gîrlea, Laurențiu Telescu, Mădălin Stancu și Marco Giuricici, proaspeți campioni naționali universitari cu echipa Universității de Vest. Echipa din care au mai făcut parte ex-poliștii Todorov și Niță, și în al cărei staff tehnic figurează preparatorul fizic al Politehnicii, Remus Datcu, a trecut ieri, după loviturile de departajare, de echipa Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. După 90 de minute, scorul fusese egal, 1-1, reușita timișorenilor fiind semnată de Marco Giuricici.

„Le-am permis să meargă în acest campionat, pentru că au avut meciuri acolo și a fost tot o formă de antrenament. La Liga a II-a au prins minute mai puține în ultimul timp și am spus că e o bună oportunitate să aibă jocuri în picioare. Sincer, nu mă așteptam să ajungă până în finală și să o și câștige. Jucând finala de ieri au avut și o stare de oboseală și de aceea nu au evoluat astăzi. Au avut alți jucători șansa de a se afirma”, a declarat Sorin Brîndescu.

Pentru alb-violeți urmează o perioadă de foc. Vineri, 21 aprilie, vor evolua în deplasare, la Sepsi Sfântu Gheorghe, de la ora 16:00. Va urma apoi o rundă intermediară, în care pe „Știința” poposește liderul Juventus București, pentru ca finalul acelei săptămâni să-i poarte pe alb-violeți la Satu Mare.

„Sunt și Sărbătorile Pascale, așa că va trebui să le dau câteva zile libere jucătorilor. Până marți vor fi liberi, le-am și spus după meci să nu facă excese, să se poată recupera cât mai bine, pentru că nu prea avem timp la dispoziție. Marți și miercuri vom avea antrenamente, iar joi plecăm deja la Sfântu Gheorghe”, a explicat Sorin Brîndescu.

Și-au spălat păcatele în Vinerea Mare: Politehnica – CS Afumați 2-1

Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a simțit astăzi din nou gustul victoriei în Liga a II-a, după mai bine de o lună. Alb-violeții s-au impus cu 2-1 în fața echipei CS Afumați, după un joc ce părea la îndemâna gazdelor în prima jumătate, dar care s-a complicat serios, odată cu eliminarea stupidă a lui Gorovei, dinaintea pauzei.

Oaspeții au părut mai prezenți în joc în debutul partidei și au semănat câteva momente de pericol în careul lui Gakos, însă deschiderea de scor avea să fie realizată de favoriții publicului. În minutul 7, Gorovei l-a fentat pe portarul Muțiu, ieșit la marginea careului, însă șutul său a fost respins de pe linia porții de căpitanul Patriche; faza a continuat, Teut a recentrat de pe dreapta, iar Taub, urcat în atac, a înscris plasat, cu o lovitură de cap.

Ilfovenii, coordonați de mijlocașul timișorean Vasile Olariu, au continuat să domine la capitolul posesie, însă defensiva a fost de această dată mult mai sigură, odată cu revenirile lui Mera și Motreanu în dispozitiv, iar Gakos a respins sau a reținut fiecare minge care a ajuns în perimetrul careului de șase metri. Politehnica a fost în mai multe rânduri aproape de a-și majora avantajul pe contraatac, însă nici Vucea (min. 14), nici Blănaru (min. 23) nu au găsit soluția potrivită la finalizare. S-a făcut în cele din urmă 2-0 în minutul 42, atunci când Blănaru a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă, iar cele trei puncte se conturau din ce în ce mai bine în dreptul gazdelor. A venit însă minutul 45 și duelul dintre Gorovei și Tudorache; mijlocașul polist i-a aplicat un cot în figură jucătorului oaspete, iar centralul ploieștean Adrian Ilyes a arătat, fără ezitare, direct cartonașul roșu.

Timișorenii au rezistat cu brio și în repriza secundă, chiar și în inferioritate numerică, avându-l din minutul 46 în teren pe Birău, care a revenit după accidentare cu poftă de joc și disponibilitate mare la efort. De altfel, chiar Birău a avut șansa de a face 3-0 în minutul 69, însă șutul său din poziție excelentă nu l-a putut învinge pe Muțiu. Afumați a marcat golul de 2-1, din penalti, în minutul 74, prin golgheterul Vlada, însă nu a mai avut forța și inspirația de a forța golul egalizator într-un final gestionat perfect de alb-violeți, care au demonstrat că pot da dovadă și de pragmatism pentru a-și apăra avantajul de pe tabelă.

S-a încheiat 2-1 pentru Politehnica, iar diferența față de ultima clasată, Metalul Reșița, revine la 11 puncte, după ce formația mutată la Snagov a pierdut dramatic, tot cu 2-1, meciul de astăzi, de la Suceava.

Politehnica Timișoara (antrenor Sorin Brîndescu): Gakos – Motreanu, Bilia, Mera (cpt.), Taub – Nicolescu – Teut, Ungureanu, Gorovei, Vucea – Blănaru. Au mai intrat Birău, Neamțu și Ghinescu.
CS Afumați (antrenor Vasile Neagu): Muțiu – Robicek, Patriche (cpt.), Buzea, Al. Gheorghe – Popa, Olariu, Dedu, Tudorache – Burlacu, Vlada. Au mai intrat Petculescu, R. Avram și Zaharia.

Sorin Brîndescu așteaptă redresarea în meciul cu CS Afumați: „Sper să ne bucurăm și noi la final”

Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara revine pe „Știința”, după aproape o lună de zile. Adversarul de vineri e unul aparent mai accesibil, CS Afumați, tot o nou-promovată, însă alb-violeții abordează acest joc cu un moral destul de scăzut, după cele trei eșecuri consecutive înregistrate în campionat. Prestația ștearsă, garnisită cu gafe individuale, din meciul precedent, de la Oradea, adâncește această stare a lucrurilor, însă antrenorul Sorin Brîndescu speră ca în urma acestor ultime zile de discuții să se fi tras învățămintele de rigoare.

„O partidă dificilă, delicată, mai ales după această înfrângere drastică de la Oradea, care ne-a pus puțin pe gânduri. Suntem cu moralul scăzut. Dar sperăm ca vineri să jucăm mai bine și să avem ocazia să ne bucurăm și noi la final. Toate meciurile au fost foarte grele pentru noi, poate că după primele trei etape, în care nu am pierdut, a intervenit o stare de relaxare, dar am discutat în această săptămână destul de mult și sperăm să facem lucrurile mai bine de acum încolo”, a declarat Sorin Brîndescu.

Echipa a efectuat ieri vizionarea meciului cu Luceafărul Oradea, iar antrenorul Sorin Brîndescu insistat asupra greșelilor individuale comise în acest joc, comparabile cu cele din turul campionatului.

„Am jucat într-un fel în primele etape, apoi am încercat un sistem mai ofensiv, dar am lăsat multe spații în apărare, s-au comis greșeli și aceste lucruri ne dau o stare de neîncredere. Cu asta ne luptăm cel mai mult. Ieri am avut o analiză, am revăzut meciul de la un capăt la altul, cu discuții individuale și colective, cu opriri de faze… discuții mai aprinse, în contradictoriu, așa cum ar trebui să fie. Sperăm ca toate acestea să ducă la lucruri pozitive. M-am contrazis în primul rând cu jucătorii care au comis greșeli și de al căror randament nu am fost mulțumit. Am comis multe greșeli în tur și nu am reușit să le remediem… le repetăm, în cazul unor jucători și în anumite momente de joc. Iar acest lucru ne dă serios de gândit. Datoria mea e să caut soluții și să le și găsesc…”, a mai spus Brîndescu.

În tur, CS Afumați a trecut cu 2-0 de Politehnica, pe teren propriu, într-un meci în care echilibrul de pe tabelă s-a rupt abia cu nouă minute înaintea finalului.

„Noi ne dorim să ne revanșăm cu toată lumea, doar că nu prea ne iese. La meciul din tur, de la Afumați, am jucat vreo 50 de minute în inferioritate numerică și nu meritam să pierdem. Dar ștergem cu buretele și privim spre viitor”, a afirmat Brîndescu. „Afumați e o echipă harnică, muncitoare, ambițioasă, cu un antrenor foarte buni. Și au și jucători timișoreni (n.r. – Vasile Olariu), pe care noi ni i-am dorit, dar nu ne-am permis să-i transferăm. Sperăm ca la ora jocului să fim mai buni decât ei”, a continuat tehnicianul polist.

Lipsește Bădăuță, revine Birău

Pentru meciul de vineri, Politehnica nu va putea conta pe atacantul Cătălin Bădăuță, care necesită câteva zile de repaus din cauza unei accidentări survenite după jocul de sâmbătă, de pe „Iuliu Bodola”. „Bădăuță e accidentat, nu va putea să facă antrenamente până luni. Chiar și după jocul de la Oradea a spus că are o problemă”, a afirmat Sorin Brîndescu. În schimb, tehnicianul polist îl are din nou la dispoziție pe Alex Birău, revenit în programul normal de antrenamente după accidentarea suferită la Brașov. „Birău a început antrenamentele în ritm normal, dar rămâne de văzutîn ce stare va fi vineri”, a mai spus Brîndescu.

Vor reveni, de asemenea, Radu Motreanu și Ioan Mera, ambii absenți la meciul cu Luceafărul Oradea, din cauza suspendărilor.

Partida Politehnica Timișoara – CS Afumați, din etapa a XXIX-a a ligii secunde, va avea loc vineri, de la ora 17:00, pe stadionul „Știința”. Meciul va fi transmis în format video pe site-ul radiotimisoara.ro, iar stream-ul va fi disponibil și pe aplicația „Politehnica Timișoara”, disponibilă pentru utilizatorii de Android și iOS.

Sorin Brîndescu, după eșecul de la Oradea: „Am fost naivi în apărare”

Politehnica Timișoara a fost întrecută clar de Luceafărul Oradea, astăzi, pe arena „Iuliu Bodola”. Înfrângerea cu 4-1 din fieful bihorenilor l-a nemulțumit pe antrenorul Sorin Brîndescu, în condițiile în care toate golurile încasate astăzi de echipa sa au venit pe fondul unor greșeli individuale.

„Sunt supărat pentru că am pierdut acest joc, dar cred că rezultatul de pe tabelă nu reflectă realitatea din teren, chiar dacă Luceafărul ne-a înscris patru goluri și e o echipă bună, cu doi atacanți care pot face diferența la nivelul ligii secunde, Arnăutu și Matei. Am început bine jocul, ne-am creat câteva situații de poartă, dar apoi am slăbit ritmul, am fost naivi în apărare și am luat gol. De fapt, am fost naivi în apărare la majoritatea golurilor. Au fost și momente în care se putea schimba soarta jocului; în startul reprizei a doua am avut câteva situații bune, dar nu am înscris și s-a făcut 2-0. La situații de poartă și numărul de cornere, probabil că am stat mai bine decât adversarul, dar Oradea a reușit să profite de situațiile pe care le-a avut”, a declarat Sorin Brîndescu.

Alb-violeții nu s-au putut baza astăzi pe trei piese importante Birău (accidentat), Motreanu și Mera (suspendați). Tehnicianul polist admite că absența ultimilor doi s-a simțit în compartimentul defensiv.

„Am vrut să cred că nu vor conta atât de mult absențele lui Mera și Motreanu. Nu vreau să dau vina pe jucători, cu toții sunt competitivi și pot rezolva situații de joc. Dar, dacă ne uităm la rezultat, se pare că am suferit acolo, în apărare”, a afirmat Brîndescu.

Gafele comise de poliști au fost taxtate din plin de bihoreni. Practic, toate cele patru goluri înscrise de trupa lui Alexandru Kiss au fost rodul unor greșeli individuale ale timișorenilor.

„Probabil a fost și lipsă de concentrare… Am făcut greșeli în lanț, am pierdut mingea în propria jumătate, am pasat greșit, am ieșit greșit la ofsaid, nu am dublat. Aici, la aceste greșeli, s-a făcut diferența, am fost foarte ușor depășiți astăzi”, a mai spus Brîndescu.

Sorin Brîndescu a efectuat prima schimbare din acest joc extrem de rapid. În minutul 30, Giuricici i-a luat locul lui Țugui, extrem de șters până în acel moment și avertizat cu cartonaș galben. Totuși, nu această sancțiune l-a determinat pe antrenorul oaspeților să apeleze la prima modificare. „L-am schimbat pe Țugui din cauza randamentului foarte slab pe care l-a dat… Pe Giuricici l-am trimis la încălzire înainte ca Țugui să vadă cartonașul galben”, a explicat Brîndescu.

În repriza a doua, tehnicianul polist i-a introdus în teren pe Cătălin Bădăuță și Ionuț Vucea, care au dinamozat jocul de atac al echipei alb-violete. Sorin Brîndescu nu exclude ca ambii să fie în teren încă din primul minut în următorul joc de campionat.

„Toți jucătorii sunt variante pentru primul 11. Nu avem un lot la fel de numeros precum în tur, astfel că toți jucătorii reprezintă soluții. Vucea și Bădăuță sunt jucători de atac și, în ciuda acestui eșec drastic, am fost preocupați de joc, am încercat să punem probleme adversarului și să înscriem. Chiar și după 4-0, dacă numărăm situațiile de poartă, dacă eram un pic mai concentrați, mai inspirați, poate nu pierdeam… Poate par naiv când spun asta, dar dacă am fi profitat de toate șansele pe care le-am avut, atfel ar fi arătat acest joc”, a conchis Brîndescu.

Următorul joc al alb-violeților va avea loc vineri, de la ora 17:00, pe „Știința”, cu CS Afumați.

Politehnica, fără trei piese de bază pe „Iuliu Bodola”! Sorin Brîndescu a prefațat jocul cu Luceafărul

Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara reia lupta din campionat, după o etapă de pauză forțată, cauzată de multiplele abandonuri din această ediție a ligii secunde. Alb-violeții vor evolua sâmbătă, la „matineu”, cu Luceafărul Oradea, pe noua „casă” a bihorenilor, stadionul „Iuliu Bodola”. Antrenorul Sorin Brîndescu are însă probleme în alcătuirea primului 11, deoarece vor fi indisponibili trei jucători de bază, Radu Motreanu, Ioan Mera și Alex Birău.

Tehnicianul polist a declarat că elevii săi nu au presiune în jocul de sâmbătă, de pe Crișul Repede, însă există totuși o sete de revanșă pentru înfrângerea din tur, de pe „Dan Păltinișanu” (1-3).

„Pauzele vor fi mai dese, pentru că sunt patru echipe lipsă și stăm de destul de multe ori. Noi ne-am antrenat normal în această perioadă, ne așteaptă un meci în deplasare cu o echipă bună, care ne-a învins în tur și care etapa trecută a remizat la UTA. Nu aș vrea să analizez foarte mult adversarul, Luceafărul a avut problemele ei, a schimbat foarte mulți antrenori. Probabil că noul antrenor (n.r. Alexandru Kiss) a adus un alt elan, un entuziasm. Noi nu avem nimic de pierdut, mergem să jucăm și încercă să câștigăm. Asta ne dorim”, a afirmat Brîndescu.

Antrenorul alb-violeților spune că în săptămâna de pauză forțată a avut ocazia să corecteze anumite minusuri din jocul echipei. Cu toate acestea, Politehnica va evolua la Oradea fără trei piese de bază, din cauza accidentărilor și suspendărilor.

„Ne-am antrenat bine, am reglat anumite lucruri, dar în același timp avem jucători lipsă pentru acest meci. Mera și Motreanu sunt suspendați, iar apărarea va fi complet schimbată sâmbătă. Sperăm ca jucătorii care intră să dea randamentul scontat. E și Birău accidentat… Astăzi va începe și el antrenamentele alături de kinetoterapeut, după ce a făcut repaus total în ultimele zece zile”, a mai spus Brîndescu.

Luceafărul Oradea a decis să se mute pe cea mai importantă arenă a orașului odată cu meciul de sâmbătă. Partida contra Politehnicii va fi organizată pe stadionul „Iuliu Bodola”, după ce în ultimii ani echipa și-a desfășurat activitatea pe cocheta bază din Sînmartin, una totuși greu accesibilă pentru iubitorii de fotbal din Oradea.

„Nu ne-am gândit dacă schimbarea stadionului va constitui un avantaj pentru cineva. Sperăm să fie totuși în avantajul nostru. Chiar m-am gândit zilele trecute că de câte ori am jucat la Oradea, pe stadionul mare, am câștigat, ca antrenor, cu diverse echipe. Sperăm să o facem și acum”, a mai spus Brîndescu.

Partida Luceafărul Oradea – Politehnica Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul „Iuliu Bodola”. Meciul nu se regăsește în programul televizărilor, însă va fi transmis în format video pe site-ul www.radiotimisoara.ro, stream-ul fiind disponibil și pe aplicația „Politehnica Timișoara”.

Etapă fără Politehnica în Liga a II-a! Gruparea alb-violetă e în pauză forțată, alături de alte trei divizionare secunde

Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara e în repaus forțat la acest final de săptămână. Conform programării inițiale, runda cu numărul XXVII ar fi adus-o pe „Știința” pe Șoimii Pâncota, însă gruparea arădeană a fost exclusă în toamnă, fiind prima grupare care a dispărut după începerea competiției. Au mai aruncat prosopul între timp ACS Berceni, Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea. Astfel în etapa din weekend, numărul echipelor care vor avea liber se ridică la patru.

Politehnica Timișoara și CS Mioveni sunt cele două divizionare secunde care vor sta fără să acumuleze puncte în etapa cu numărul XXVII. Dacă alb-violeții ar fi trebuit să întâlnească Șoimii Pâncota, pentru formația timișoreanului Alexandru Pelici ar fi urmat încleștarea cu ACS Berceni. Ambele grupări au dispărut însă din întrecere pe parcursul turului de campionat, iar rezultatele acumulate în acest sezon le-au fost anulate.

Tot în runda din weekend stau Dacia Unirea Brăila și CS Afumați, însă ambele vor câștiga la „masa verde”. Aversarele lor, CSM Râmnicu Vâlcea și Unirea Tărlungeni, s-au retras după începerea returului, astfel că regulamentul prevede că vor pierde toate meciurile cu 0-3, până la finalul sezonului, păstrându-și punctele agonisite în tur.

Așa cum site-ul nostru a mai menționat, alb-violeții nu vor umple cu un joc amical pauza cauzată de dispariția Pâncotei din campionat. Elevii lui Sorin Brîndescu au reluat joi dimineață antrenamentele și vor continua să se pregătească și mâine, urmând ca de luni să intre în programul obișnuit în vederea meciului din deplasare, cu Luceafărul Oradea.

O absență certă pentru duelul de la Sânmartin e cea a lui Alex Birău. Șeptarul alb-violeților s-a accidentat în minutul 70 al meciului de luni, de la Brașov. Fotbalistul a efectuat, la revenirea în Timișoara, un control medical amănunțit, care a relevat că a surferit o ruptură fibrilară la mușchii aductori. După cum ne-a declarat antrenorul secund al Politehnicii, Antonio Foale, „Mexicanul” va sta pe tușă aproximativ o lună. De asemenea, cu Luceafărul nu va evolua nici fundașul Ioan Mera, care a acumulat patru cartonașe galbene, fiind astfel sancționat cu o etapă de suspendare.

Iată programul etapei a XXVII-a:

Mâine, ora 11:00
Foresta Suceava – FC Academica Clinceni
Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa
CS Baloteşti – FC Braşov

Mâine, ora 12:00
Olimpia Satu Mare – Juventus Bucureşti – DigiSport 1, DolceSport

Duminică, ora 11:00
UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea – DigiSport 1, DolceSport

Luni, ora 17:00
Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – DigiSport 1, DolceSport

CSM Râmnicu Vâlcea – Dacia Unirea Brăila 0-3. Nu se dispută.
Unirea Tărlungeni – CS Afumaţi 0-3. Nu se dispută.
CS Mioveni stă, deoarece ACS Berceni s-a retras în tur.
Politehnica Timişoara stă, deoarece Şoimii Pâncota s-a retras în tur.

Sorin Brîndescu, după eșecul de sub Tâmpa: „Autogolurile fac parte din joc”

Politehnica Timișoara a pierdut meciul susținut în această seară, sub Tâmpa, cu FC Brașov, formație revenită cu această ocazie pe un loc direct promovabil. „Stegarii” s-au impus cu 2-0, într-un meci în care, practic, nu au înscris niciun gol. Au făcut-o, în schimb, poliștii Țugui și Mera, însă antrenorul Sorin Brîndescu nu le-a reproșat nimic celor doi la final.

„Autogolurile fac parte din joc. De modul în care ne-am prezentat sunt în mare parte mulțumit. Băieții au muncit, au jucat cu ambiție, au fost preocupați să joace fotbal. Am fost însă neatenți la cele două faze, plecate ambele din aceeași zonă, parcă trase la indigo. Iar situațiile de poartă pe care ni le-am creat, nu am reușit să le fructificăm. Dacă vrem să scoatem puncte în deplasare, ar trebui să înscriem. Situații am avut astăzi, însă n-am înscris”, a explicat Sorin Brîndescu, imediat după jocul de sub Tâmpa.

Alb-violeții au avut un start bun de repriză secundă, cu ocazii importante semnate de Bădăuță și Vucea, dar care nu s-au concretizat. „Sunt convins că dacă am fi înscris, mai ales la ocaziile din debutul reprizei secunde, altfel s-ar fi încheiat jocul. Și în prima repriză am avut însă ocazii, prin Vucea, Bădăuță, Țugui, Birău… Deci au fost patru situații bune și înainte de pauză, chiar pe fondul unui joc mai bun al Brașovului. Din păcate, nu am înscris și asta a fost istoria meciului… aveam pretenții mai mari de la această partidă”, a afirmat Brîndescu.

O a doua veste proastă pentru alb-violeți – pe lângă eșecul înregistrat – e accidentarea lui Alex Birău, care a ieșit pe targă în minutul 70. „Nu știm deocamdată cât e de gravă accidentarea lui. Din câte se pare, e vorba despre o întindere musculară, dar vom vedea exact situația lui după ce vom reveni la Timișoara”, a declarat Brîndescu.

Tehnicianul polist a optat, pentru meciul din această seară, și la o schimbare a sistemului obișnuit, precum și la păstrarea pe bancă a căpitanului de drept, Cristian Gălan.

„Echipa din Brașov joacă cu un singur atacant, cu Moldoveanu, și sunt mai puternici pe benzi, prin Chitoșcă și Goge. Astfel că nu avea rost să aglomerăm zona centrală, preferând să avem superioritate la mijloc, unde aveau trei jucători buni, pe Grigorie, Enceanu și Munteanu. Ne-am propus să facem și pressing, să nu îi lăsăm să se apropie de poartă pe cât posibil, pentru că au jucători de execuție”, și-a motivat Brîndescu deciziile.

În jocul de astăzi, de la Brașov, și-au consfințit debutul în jocurile oficiale doi fotbaliști timișoreni. E vorba despre portarul Victor Gîrlea și de mijlocașul Andrei Ungureanu. „A fost primul joc pentru ei, însă nu ne-am făcut astfel de calcule, pentru că noi avem nevoie de fiecare jucător din lot. Aș vrea să aibă o mentalitate corespunzătoare, pentru ca atunci când apelăm la ei să răspundă cât mai bine. Ambii și-au dat silința astăzi și cred că au muncit bine”, a mai spus Brîndescu.

Urmează o pauză forțată pentru Politehnica Timișoara, cauzată de „găurile” lăsate de echipele retrase din acest sezon. La finalul acestei săptămâni, alb-violeții ar fi trebuit să întâlnească Șoimii Pâncota, pe teren propriu, o formație dispărută însă încă din toamna trecută de pe harta ligii secunde. „Vom face antrenamente în loc de competiție, programăm și sâmbătă o ședință de pregătire, pentru ca de săptămâna viitoare să intrăm în ciclul obișnuit. Vom și schimba puțin structura acestor antrenamente, din cauza pauzei”, a conchis Brîndescu.

Alb-violeții marchează de două ori, dar pierd la zero: FC Brașov – Politehnica Timișoara 2-0

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a bifat, în această seară, cea de-a doua înfrângere consecutivă din campionat. Alb-violeții au pierdut cu 2-0 meciul susținut în deplasare, cu FC Brașov, ambele reușite ale gazdelor fiind semnate de către… poliști. Autogolurile lui Țugui (min. 31) și Mera (min. 76) au netezit drumul spre victorie pentru echipa lui Cornel Țălnar, care acumulează 78 de puncte și urcă din nou pe poziția a doua – direct promovabilă în Liga I.

Epilogul rundei a 26-a din „B” a început anost, cu ambele echipe orbitând în jurul cercului de la centrul terenului, în primele zece minute ale jocului. Minutul 10 a adus, de altfel, prima ocazie a întâlnirii, care a aparținut gazdelor: centrare Goge, cap Chitoșcă, departe de țintă. Brașovul s-a instalat, încetul cu încetul, la cârma jocului, iar poliștii au încercat să ofere replica pe contraatac. Mera s-a remarcat prin câteva ieșiri elegante din apărare, cu mingea la picior, Bădăuță a dat senzația de pericol pentru poarta tânărului Căucă, iar Motreanu a contribuit, prin travaliul său deja obișnuit.

A sosit însă minutul 31, iar tabela stadionului de sub Tâmpa avea să sufere prima modificare. Petre Goge a executat o lovitură liberă pentru gazde, de pe partea stângă, iar mijlocașul polist Țugui, în încercarea de a respinge, a deviat balonul în propria poartă. Până la pauză, Bădăuță și Birău s-au regăsit în poziții bune în careul advers, dar nu reușesc să restabilească echilibrul. Marea ocazie a finalului de repriză i-a aparținut însă tot Brașovului: în minutul 43, Enceanu lovește bara, din lovitură liberă.

Poliștii au avut un început curajos de mitan secund, cu acțiuni născute mai ales pe partea dreaptă a direcției lor de atac. În minutul 51, Bădăuță i-a dat emoții lui Căucă, printr-un șut din unghi. Apoi, peste alte două minute, Motreanu l-a lansat pe Vucea, care a pătruns în careu și a tras tot la colțul scurt, portarul brașovean scăpând balonul în afara terenului.

Odată cu scurgerea timpului, gazdele au dat senzația că slăbesc ritmul, preferând să conserve fragilul avantaj printr-o posesie prelungită, însă rareori periculoasă pentru buturile lui Gîrlea. Din păcate, pericolul pentru poarta polistă a venit astăzi tocmai din partea celor echipați în alb și violet. În minutul 76, din nou la o lovitură liberă de pe stânga, executată de această dată de Iulian Popa, atacantul Istrati a lăsat mingea să treacă, iar Mera a întins piciorul și a împins mingea în propria poartă.

Al doilea autogol al timișorenilor a securizat punctele formației lui Cornel Țălnar, care își trece în cont un nou succes și își reia poziția secundă din clasament, direct promovabilă în elită.

FC Brașov (antrenor Cornel Țălnar): Căucă – Băjan, Poverlovici, Ichim, Ct. Stan – Chitoşcă (84, Sburlea), Enceanu, Vl. Munteanu, Goge (56, I. Popa) – Grigorie (73, Istrati), R. Moldoveanu
Politehnica Timișoara (antrenor Sorin Brîndescu): Gîrlea – Motreanu, Bilia, Mera, Ghinescu – Nicolescu – Vucea, Țugui (86, Teut), Ungureanu (65, Blănaru), Birău (70, Giuricici) – Bădăuță

În etapa viitoare, Politehnica va sta, deoarece ar fi trebuit să întâlnească Șoimii Pâncota, formație retrasă deja din campionat.

Politehnica, fără Gakos şi Taub sub Tâmpa: “Probabil că Braşovul nu concepe vreun pas greşit”

Politehnica Timişoara se pregăteşte de o deplasare extrem de dificilă, pe terenul unei echipe aflate într-o formă bună. Alb-violeţii joacă luni seară pe terenul lui FC Braşov, formaţie care în runda trecută a încins lupta pentru locurile 2 şi 3 din Liga a II-a, prin victoria cu 2-0 de la Şiria, cu UTA. Antrenorul alb-violeţilor, Sorin Brîndescu, nu se va putea baza sub Tâmpa pe doi jucători importanţi, portarul Markos Gakos şi fundaşul stânga Carol Taub, dar chiar şi în aceste condiţii, e încrezător că elevii săi le vor putea pune probleme “stegarilor” în propriul lor fief.

Politehnica Timişoara va pleca duminică spre Braşov, acolo unde luni, la lumina reflectoarelor, va închide etapa a 26-a din Liga a II-a în compania formaţiei locale.

“E o deplasare lungă şi dificilă pentru noi, mai ales că Braşovul are un moral bun, iar după victoria de la UTA au revenit în cărţile promovării. Probabil că ei nu concep să facă vreun pas greşit pe teren propriu. Noi mergem să jucăm fotbal şi încercăm să îi contracarăm. Vom vedea ce va ieşi. Cu siguranţă, ei sunt favoriţi, au şi o echipă bună, cu jucători experimentaţi. Am văzut că au adus doi jucători de la FCSB, pe Chitoşcă şi Enceanu, jucători de primă ligă. Îl mai au şi pe Ştefan Grigorie, un jucător foarte experimentat. Am văzut meciul lor cu UTA, au o echipă bine aşezată în teren, harnică… Sperăm să ne ridicăm la nivelul adversarului şi să venim cu puncte, dacă reuşim”, a declarat Sorin Brîndescu.

Jocul de sub Tâmpa are parte de o programare neobişnuită pentru Liga a II-a – luni, ora 19:00 – iar antrenorul polist spune că, în aceste condiţii, echipa sa a fost nevoită să îşi schimbe obişnuitul program de pregătire din timpul săptămânii.

“Ştiam din timp că vom juca luni seară la Braşov. Dar, îndr-adevăr, am fost puşi puţin în dificultate la conceperea programului de antrenamente, în aşa fel încât luni, la ora jocului, să fim în formă. De trei zile lucrăm în nocturnă, la ora jocului, să ne obişnuim cu această perioadă a zilei”, a mai spus Brîndescu.

Braşovenii se confruntă, înaintea acestui joc, cu probleme la nivelul jucătorilor U21, cea mai importantă absenţă fiind cea a lui Paul Iacob, aflat în Spania cu naţionala de tineret a României. “Sunt problemele lor… Braşovul a fost şi este un centru puternic, acolo s-a lucrat întotdeauna bine la nivel de copii şi juniori şi sunt convins că vor găsi soluţii”, a comentat Brîndescu.

Pe de altă parte, Politehnica nu va putea conta la Braşov pe doi jucători de bază: Carol Taub e suspendat, pentru cumul de cartonaşe galbene, în vreme ce portarul Markos Gakos a suferit o neaşteptată accidentare la primul antrenament al săptămânii.

“Gakos s-a accidentat la un antrenament, destul de stupid. Are o rană pe faţă, care au necesitat câteva copci şi care abia luni vor fi scoase, deci nu ne bazăm pe el în acest joc. S-a întâmplat la începutul săptămânii, când am făcut un antrenament mai uşor, am jucat tenis cu piciorul, iar colegul lui, Neamţu, l-a lovit involuntat cu piciorul, cu gheata, şi l-a rănit la faţă. Erau coechipieri la acel joc”, a afirmat Brîndescu.

Partida FC Braşov – Politehnica Timişoara se va disputa luni, de la ora 19:00, pe Stadionul Tineretului, şi va fi televizat de Digi Sport şi Dolce Sport.

Alb-violeții cedează pentru prima oară în 2017: Politehnica – CS Mioveni 1-2

FOTO: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a înregistrat astăzi prima înfrângere din campionat în acest an calendaristic, chiar pe „Știința”, în compania formației CS Mioveni. Oaspeții, deși cu numeroase absențe din formula de bază, au speculat mai bine șansele pe care și le-au creat la poarta adversă și au reușit primul succes din acest mini-retur.

Un joc care s-a disputat sub semnul pierderii ireparabile suferite de fotbalul timișorean, la mijlocul săptămânii, când s-a stins din viață Adrian Stoicov. Jucătorii alb-violeți, dar și antrenorul oaspeților, Alexandru Pelici, fost coleg de cameră cu „Bulgaru” în anii 90, în cantonamentele lui Poli, au jucat pentru cel dispărut fulgerător, la nici 50 de ani.

Încă din start, Mioveniul s-a instalat în jumătatea polistă, însă ocaziile la poarta lui Gakos au apărut cu mare greutate. În minutul 18, tânărul Florescu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, dar portarul polist a respins de sub transversală. În minutul 27 s-a produs dechiderea de scor, când același Florescu a trimis o pasă inspirată, peste linia defensivă a poliștilor, l-a găsit singur în fața porții pe Rădescu, iar acesta a înscris fără speranțe pentru Gakos.

Replica alb-violeților a venit rapid. În minutul 30, Nicolescu a centrat de pe dreapta, iar Birău s-a înălțat și l-a învins pe Croitoru cu o lovitură de cap. Echilibrul de pe tabelă avea să se păstreze doar șapte minute. În minutul 37, fundașul dreapta Tirică a centrat în careu, de unde veteranul brazilian Roberto Ayza a marcat cu o lovitură plasată de cap.

În mitanul secund, timișorenii au fost cei care au controlat la capitolul posesie, însă nu au reușit să îl învingă pe Croitoru. În minutul 48, Gălan a reluat din prima, de la 16 metri, însă pe direcția portarului argeșean. Apoi, în minutul 55, Mădălin Stancu a tras puternic, din colțul careului mare, însă Croitoru a reușit să boxeze. Finalul a fost destul de tensionat, cartonașele galbene s-au înmulțit în tabăra timișoreană, dar tabela a rămas, în schimb, nemodificată.

S-a încheiat 2-1 pentru CS Mioveni, iar argeșenii i-au dedicat victoria, prin vocea antrenorului Alexandru Pelici, celui ce a fost Adrian Stoicov.

Politehnica Timișoara (antrenor Sorin Brîndescu): Gakos – Motreanu, Mera, Gălan, Bilia, Ghinescu – Birău, Stancu, Nicolescu, Țugui – Bădăuță. Au mai intrat Blănaru, Taub și Gorovei.
CS Mioveni (antrenor Alexandru Pelici): Croitoru – Tirică, Vișa, I. Stoica, Tomozei – Biceanu, Gălan – Rădescu, Florescu, Ayza – Nilă. Au mai intrat Staicu, Neagoe, Iamandi.