ASU Politehnica a avut programat în această dimineață un meci-școală, între numeroșii jucători prezenți în această săptămână la pregătiri. Principalul obiectiv a fost trierea numărului mare de jucători sosiți în probe și stabilirea lotului ce va intra, de la începutul săptămânii viitoare, într-un semicantonament.
În urma testului de astăzi, antrenorii Sorin Brîndescu și Antonio Foale s-au oprit asupra unui lot de 20 de jucători, care vor intra de luni în semicantonament:
Burtic, Rogojină (portari), Feraru, Gălan, Birău, Rebenciuc, Ghinescu, Giuricici (ex-CFR), Damian, Contescu, Bilia (ex-Ineu), Taub, Codrea (LPS Banatul), Vucea, Bădăluță (ex-Berceni), Aldea (LPS Banatul), S. Budur, Naidin, Stancu, Rus, Costea (ex-Mama Mia).
Remarcăm, așadar, șapte nume noi față de lotul care a încheiat precedentul sezon. E vorba despre reveniții Birău și Codrea, plus Giuricici, Bilia, Bădăluță, Aldea și Costea. Ultimul a jucat în sezonul trecut la Mama Mia Becicherecu Mic. În vârstă de 21 de ani, Alexandru Costea a crescut la Simeria, iar înaintea venirii în județul Timiș, a jucat pentru Retezatul Hațeg, campioana Ligii a IV-a Hunedoara în 2013/2014.
Chiar dacă lotul pentru semicantonament s-a definitivat, clubul alb-violet poartă în continuare discuții cu mai mulți fotbaliști. Cel mai cunoscut nume e cel al lui Andrei Șulea, atacant originar din Târgu Jiu, care a împlinit 24 de ani la 9 iulie. Lansat la Liberty Salonta, el a mai trecut în carieră pe la Silvania Șimleu Silvaniei, Minerul Lupeni, FC Bihor, FCM Reșița, Arieșul Turda, iar în stagiunea trecută a evoluat la Național Sebiș, pentru care a punctat de patru ori.
În ceea ce-l privește pe Bogdan Străuț, discuțiile nu s-au materializat momentan. Să mai spunem că în această săptămână, la antrenamente a participat și fratele său mai mare, Ciprian.
Cum spuneam, ASU Politehnca intră, preț de o săptămână, în regim de semicantonament, cu antrenament dimineața, de la ora 10, masă, odihnă la cămin, iar după-amiaza va fi programată a doua ședință de pregătire a zilei. Primul amical al nou-promovatei va avea loc miercuri, 5 august, de la ora 18, când pe „Știința” va poposi divizionara secundă Metalul Reșița.