Anotimpul promisiunilor: Timișoara va dispune de o sală polivalentă de 16.000 de locuri

macheta-campussportivDin când în când, Timișoara e un oraș cu o infrastructură sportivă decentă, ba chiar revoluționară pe plan european, pe care orice urbe de pe continent o invidiază. Stadioanele, sălile și bazinele orașului de pe Bega se clădesc, de regulă, în luna premergătoare deschiderii urnelor, cu materiale de construcție neconvenționale și nepoluante: machete în format electronic ori din polistiren, studii de fezabilitate, asigurări primite de la București, planuri, licitații sau firme în insolvență, toate legate cu un aluat de gogoși bine crescut.

Ne aflăm la jumătatea campaniei electorale, iar infrastructura sportivă din Timișoara nu avea cum să lipsească din „ofertă”. Astăzi, primarul Nicolae Robu a anunțat că orașul pe care îl administrează va beneficia de o sală polivalentă de (atenție!) 16.000 de locuri.

„De la Compania Națională de Investiții am primit o înștiințare că s-a aprobat construirea unei săli polivalente cu o capacitate de 16.000 de locuri. Noi am cerut una de 15.000 de locuri, dar este în derulare un proiect-pilot care prevede realizarea unei săli cu 16.000 de locuri, pe scaune, așa scrie. Studiul de fezabilitate a fost elaborat și necesită acum o actualizare. Eu am primit informațiile că se elaborează un proiect-pilot, dar atunci era vorba despre o sală de 14.000 de locuri, pentru ca proiectul să fie implementat la Timișoara și București. Mi s-a spus asta în 2012. Acum, Compania Națională de Investiții face această înștiințare că s-a aprobat și la Ministerul Dezvoltării, dar și în consiliul de administrație al companiei, să se deruleze acest proiect-pilot”, a declarat Nicolae Robu, citat de tion.ro. Conform aceleiași surse, edilul-șef al orașului a estimat că noua „catedrală” a sportului timișorean va fi gata în 2018.

Așadar, o construcție faraonică, ce urmează a fi finalizată în timp record, și care va fi amplasată în deja celebrul campus sportiv imaginat de Nicolae Robu în zona actualului stadion „Dan Păltinișanu”. O promisiune pe cât de măreață, pe atât de greu de înghițit, iar sursa principală a îndoielii se află tot în apropierea viitorului „campus sportiv”. Se numește Sala Polivalentă Politehnica, e prevăzută să găzduiască aproape 3.000 de spectatori la evenimentele sportive și se află în construcție din octombrie 2010! De câteva luni bune, munca de pe șantier a încetat, după ce firma plătită pentru construirea edificiului a intrat în insolvență, iar acum se așteaptă refacerea licitației și numirea unui nou constructor. O sală ce avea ca termen inițial de finalizare luna octombrie a anului 2012 și care, în vara anului trecut, ar fi trebuit să găzduiască o grupă a Eurobasket Women.

Culoarea politică a lansatorilor de proiecte nu are nimic de a face cu textul de față. În 26 de ani, în Timișoara a plouat literalmente cu planuri și promisiuni în ceea ce privește infrastructura sportivă a orașului, care au „căzut” din toate zările spectrului politic. În aproape 27 de ani de democrație, infrastructura sportivă a Timișoarei nu a progresat câtuși de puțin. Ba mai mult, a pierdut câteva edificii esențiale:

  • Stadionul UMT – cu o capacitate de 8.000 de locuri și o tribună de lemn acoperită, rămasă moștenire din perioada interbelică. A fost demolat complet în 2012, iar în momentul de față, pe spațiul respectiv nu se găsesc decât urme de pământ, moloz și bălării. (Mai multe despre dispariția stadionului UMT » AICI)
  • Sala de atletism – distrusă complet în urma unui incendiu, în vara anului 1997. Deși era departe de standardele moderne ale unei săli de profil, era extrem de utilă pentru antrenamentele atleților pe perioada iernii. (Mai multe despre fosta sală de atletism din Timișoara » AICI)
  • Bazinul ILSA – demolat în 2009, de către proprietarul de atunci al terenului pe care se înălța una dintre fabricile istorice ale Timișoarei, Industria Lânii. O piscină de mult depășită ca standarde, însă cu o însemnătate simbolică pentru natația timișoreană. Mai mult decât atât, odată ce bazinul a devenit nefuncțional, a dispărut complet din oraș o ramură sportivă – polo pe apă – care a adus șase titluri naționale Timișoarei. (Mai multe despre bazinul ILSA » AICI)
  • Nenumărate terenuri de fotbal din cartiere fie au dispărut complet, fie au ajuns într-o stare deplorabilă. (Exemple: [1] [2] [3] [4])

Peste mai puțin de o lună, se împlinesc 27 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Cum arată acum infrastructura sportivă a Timișoarei?

  • 14731114_1300294656659945_3485620273471521014_n

    Foto: Claudiu Sav

    Stadionul „Dan Păltinișanu”, dat în folosință în urmă cu 53 de ani, începe să devină un real pericol pentru spectatori. În „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud, pământul de sub construcția de beton a început să cedeze. Imaginea alăturată vorbește de la sine.

  • Sala „Constantin Jude” (fostă Olimpia), singura „polivalentă” funcțională a orașului, a împlinit în această toamnă 47 de ani de când a fost dată în folosință. O sală cosmetizată anul trecut, pentru organizarea grupei de la Eurobasket Women, însă insuficientă pentru cerințele reale ale sportului de performanță din Timișoara.
  • Stadionul „CFR”, al doilea ca mărime din Timișoara, e nefuncțional pe jumătate. Procesele interminabile asupra stadionului au dus la oprirea unei demolări a tribunei a II-a, începută în primăvara lui 2013, astfel că a urmări un meci de fotbal din acea zonă a arenei inaugurate în 1949 e o adevărată aventură, chiar și pentru cei pasionați de alpinism și escaladă.
  • Pista de atletism de pe „Știința” e singura variantă decentă pentru antrenamentele atleților. E utilizată în toate cele patru anotimpuri (tocmai din cauza lipsei unei săli de atletism, așa cum menționam mai sus). Din păcate, dotările celei mai centrale arene din Timișoara pot deservi doar alergătorii. Probele tehnice de atletism (săritura în lungime, înălțime și cu prăjina, aruncarea ciocanului, greutății, discului și suliței etc), care au adus faima Timișoarei în prima jumătate a secolului trecut, au dispărut de ani buni.
  • Înotătorii de performanță din Timișoara (marea majoritate, copii și juniori) se antrenează în principal doar la bazinul scurt din zona Dacia și la „privatul” Aquasport Arena. Bazine care nu se pretează însă organizării unor concursuri oficiale, din cauza dimensiunilor neconforme cu regulamentul. Din păcate, un bazin olimpic a fost dintotdeauna doar un vis pentru lumea natației timișorene, despre necesitatea unei asemenea facilități vorbindu-se încă de acum patru-cinci decenii!
  • Rugby-ul, sportul care a adus Timișoarei nu mai puțin de 7 trofee interne doar în ultimii cinci ani nu beneficiază nici astăzi de un stadion specific profilului. Timișoara Saracens continuă să se antreneze și să dispute majoritatea partidelor pe fostul teren „Electomotor” din Ronaț. O arenă greu accesibilă, cu o tribună nu foarte generoasă, cu vestiare înghesuite și un teren de joc mlăștinos. De altfel, un stadion de rugby de 5.000 de locuri, în vecinătatea arenei „Tehnomet” din Ciarda Roșie, figurează pe lista de promisiuni ale actualei administrații locale, iar șansele ca lucrările la acest obiectiv să înceapă în 2017 sunt mai degrabă nule.

Date fiind facilitățile de care dispune, sportul timișorean își depășește cu mult condiția. Orașul are, după foarte mulți ani, două reprezentante în cupele europene (handbaliștii de la Poli și rugbyștii de la Saracens), are șapte prim-divizionare la sporturile de echipă (ACS Poli, CFR Timișoara – fotbal feminin, Informatica Timișoara, SCM Politehnica, BC SCM Timișoara, Timișoara Saracens, Timișoara 89ers – fotbal american), atletismul din oraș a fost reprezentat la Jocurile Olimpice de la Rio (prin Adelina Pastor), iar tinerii înotători din oraș se întorc an de an cu medalii de la întrecerile naționale.

Și totuși, până când să repetăm că „echipa sau sportivul X din Timișoara și-a depășit propria condiție”? Până când să subliniem că rezultatele sportive au luat-o înaintea infrastructurii? Cât vor mai dura și aceste rezultate, mai mult sau mai puțin notabile, în condițiile în care baza materială a sportului timișorean nu se regăsește astăzi nici măcar la nivelul din 1989?

Gabriel Toth

Remiză cu scântei în derby-ul Banatului: Adrian Petrea Reșița – SCM Politehnica 25-25

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Remiză salvată în ultimele secunde pentru SCM Politehnica, pe terenul rivalei din vest, Adrian Petrea Reșița. Cărășenii s-au distanțat atât în primul, cât și în al doilea mitan, însă finalurile de repriză au aparținut timișorenilor. Un derby în care calculele hârtiei o indicau pe Poli drept favorită, dată fiind situația grea din punct de vedere financiar prin care trec handbaliștii de pe Bârzava. Trupa lui Adrian Petrea a avut însă o tresărire de orgoliu – care a amintit de ceea ce au reușit alb-violeții anul trecut, cu visteria goală – și a reușit să mențină de partea ei statistica duelurilor de pe teren propriu cu timișorenii.

Într-o Sală Polivalentă reșițeană departe de incandescența vremurilor de glorie a echipei locale, Poli a produs prima modificare a tabelei, prin Filip Lazarov. Un start bun, nefructificat însă de timișoreni, deoarece elevii lui Adrian Petrea au avut o revenire promptă și au întors jocul în favoarea lor. La mijlocul primei părți, gazdele conduceau la o diferență de patru goluri (8-4), însă ultimele zece minute ale mitanului au aparținut alb-violeților. Poli a reușit cinci goluri consecutive între minutele 20 și 26, când de la 10-7 pentru Reșița s-a făcut 12-10 pentru vizitatori. La pauză, avantajul alb-violeților avea să fie însă de un singur gol, 14-13.

La fel ca în prima parte, Reșița a fost mai stăpână de situație și în debutul reprizei secunde. După zece minute de luptă, în care s-au marcat în total cinci goluri, Reșița a început să se desprindă și părea la un moment dat chiar să scape în câștigătoare. Diferența maximă înregistrată în acest joc, de 5 goluri în favoarea cărășenilor, s-a consemnat pentru prima oară în minutul 44 (20-15) și ultima oară în minutul 49 (22-17). Din acest moment, Poli s-a apărat mult mai exact și a reușit să fructifice aproape fiecare atac, marcând patru goluri consecutive. Egalarea s-a produs însă abia în minutul 58, 23-23, printr-un gol al lui Filip Marjanovic. În următoarele 30 de secunde, ambele echipe au mai marcat câte o dată, de fiecare dată din aruncări de la 7 metri, prin Vaidasigan, respectiv Marjanovic. Cu zece secunde înaintea finalului Marius Bahan – unul dintre cei mai buni oameni ai Reșiței – a readus formația gazdă în avantaj, însă imediat a fost eliminat, cu cartonaș albastru, pentru o ieșire nervoasă. Au urmat minute bune de altercații, între staff-urile celor două echipe, jucători, arbitri și oficiali, inclusiv pentru resetarea timpului de pe tabelă, care indica doar 7 secunde rămase. În cele din urmă, atacul rapid al Politehnicii a dat roade, iar Marko Lasica, de pe extrema dreaptă, a marcat ultimul gol al meciului: 25-25.

Marcatori:
Adrian Petrea Reșița: Emilian Turcu 8, Marius Bahan 6, Ilie Vaidasigan 5, Florin Dospinescu 2, Sebastian Pârvan 1, Mihail Huta 1, Lucian Ignat 1, Mihai Rohozneanu 1.
SCM Politehnica: Filip Lazarov 6, Filip Marjanovic 5, Vuk Milosevic 4, Marko Simovic 4, Cristian Fenici 3, Leonard Ștefan 1, Marko Pejovic 1, Marko Lasica 1.

N-au rupt blestemul sălii din Reșița

Disputa de astăzi a fost cea de-a 13-a dintre echipele din Reșița și Timișoara la nivelul primei divizii, din 2004 încoace, de când cărășenii au devenit o prezență obișnuită în Liga Națională. Indiferent de situația în care s-au prezentat cele două cluburi de-a lungul anilor, meciurile directe de la Reșița au fost în general de „1” și, în cel mai bun caz pentru alb-violeți, de „X”, cum s-a întâmplat și în această seară.

Iată rezultatele înregistrate pe terenul Reșiței în derby-ul Banatului în anii precedenți:

2004/2005 Reșița – Poli 27-26
2005/2006 Reșița – Poli 25-20
2006/2007 Reșița – Poli 24-24 (la Turnu Severin)
2007/2008 Reșița – Poli 32-25
2008/2009 Reșița – Poli 30-20
2009/2010 Reșița – Poli 35-17
2010/2011 Reșița – Poli 31-29
2011/2012 Reșița – Poli 23-21
2012/2013 Reșița – Poli 24-24
2013/2014 Reșița – Poli 27-22 și 25-25*
2015/2016 Reșița – Poli 20-19
*) Cele două echipe s-au întâlnit mai întâi în sezonul regular, iar apoi în barajul pentru accederea în grupa locurilor 7-9.

Reacții la cald

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

„Preconizam să fie un astfel de meci. Nu știu de ce toată lumea pune presiune pe acest derby. Eu am declarat că nu ar trebuie să fie un derby, suntem doar două echipe în această regiune și ar trebui să ne ajutăm. A fost un joc bărbătesc, dar din păcate de la cinci goluri avans acasă am ajuns să facem egal. Cartonașele poate sunt justificate, dar per ansamblu, meciul a fost scăpat din mână de arbitri și nu e pentru prima oară când acest cuplu face acest lucru. Pentru noi, ca rezultat, acest egal nu înseamnă nimic. Noi am controlat meciul și am meritat victoria din toate punctele de vedere”, a declarat antrenorul formației reșițene, Adrian Petrea, la TVR 2.

„Ne-am așteptam la un meci greu, ne-am pregătit pentru el, pentru că ne doream foarte mult victoria. Poate din partea Reșiței a fost un exces de zel prea mare, iar arbitrii au scăpat meciul de sub control. Au fost niște decizii pe care eu încă nu le-am întâlnit. Reșița a făcut un joc bun, portarul lor a fost într-o zi fantastică”, a spus căpitanul alb-violeților, Cristian Fenici (foto), pentru sursa citată.

Timișoara încheie în forță anul 2015 la capitolul infrastructură sportivă: cu promisiuni

macheta-campussportiv

Unul dintre numeroasele proiecte de infrastructură sportivă prezentate în ultimii 25 de ani la Timișoara (Foto: banatulmeu.ro)

2016 e an electoral. An de alegeri locale. Iar în cazul în care cineva a uitat acest lucru, i s-a reamintit ieri, când primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a vorbit, din nou, despre un stadion și o sală polivalentă, ambele de mari dimensiuni. Edilul-șef al orașului ne-a asigurat că a primit… promisiuni din partea Guvernului Cioloș că pe Bega se vor construi un nou stadion, de 42.000 de locuri, și o sală polivalentă multifuncțională, cu o capacitate maximă de aproximativ 15.000 de locuri.

„S-a dat undă verde către Compania Națională de Investiții să includă aceste obiective majore pentru Timișoara în planul de investiții. Desigur, acesta este doar primul pas. Urmează să se aloce bani pentru primele etape ale acestei investiții, pentru un studiu de prefezabilitate, sau chiar direct studiu de fezabilitate, elaborare de proiect și, în final, finanțarea execuției propriu-zise”, a declarat ieri Nicolae Robu. „Nu e încă niciun timing stabilt, dar aceste două obiective sunt incluse în portofoliul de investiții”, a continuat apoi primarul Timișoarei.

Un stadion nou, la standarde actuale, și o sală polivalentă de o capacitate mare sunt, fără doar și poate, investiții de care Timișoara are mare nevoie. Totuși, privind în ansamblu la ceea ce s-a realizat din ’90 încoace în domeniul infrastructurii sportive din oraș, astfel de discuții aduc mai mult a cenaclu S.F.

În anul pe care stăm să-l încheiem, Timișoara a organizat o grupă a Campionatului European de baschet feminin. Grupa A, cea din care au făcut parte, printre altele, gazda România și vicecampioana continentală Franța, s-a disputat în sala „Constantin Jude”, o construcție dată în folosință în 1969, recosmetizată în primăvara acestui an, pentru a o aduce cât mai aproape de standardele impuse de FIBA. Să recapitulăm însă pașii făcuți de la alegerea Timișoarei ca oraș-gazdă al Eurobasket Women 2015.

În noiembrie 2012, președintele ANST, Carmen Tocală, a declarat, într-o vizită la Timișoara, că până la disputarea meciurilor din Grupa A a Campionatului European, în orașul de pe Bega se va finaliza o sală polivalentă de mari dimensiuni. „Vom avea șansa să găzduim o competiție importantă de seniori, Campionatul European de baschet fete, ce se va desfășura la Timișoara, în 2015. Până atunci, trebuie să rezolvăm problema sălii polivalente, la Timișoara urmând a fi găzduite cinci echipe. Voi merge personal cu domnul primar pentru a găsi o locație potrivită acestei construcții. Această sală se va realiza în mod sigur și, din punctul meu de vedere, ar ieși mai ieftin decât încercarea reamenajării sălii Olimpia”, spunea, în urmă cu mai bine de trei ani, Carmen Tocală.

La această variantă s-a renunțat rapid, după ce Timișoara nu a primit niciun ban din bugetul alocat pentru anul 2013 pentru începerea unei astfel de investiții. Grupa de la Eurobasket s-a relocat apoi pe fosta stradă Coresi, acolo unde se afla în construcție o nouă sală polivalentă, cea a Politehnicii. Lucrările începuseră în 2010, municipalitatea preluase investiția în 2012, iar la vremea respectivă nu se întrevedea niciun motiv pentru care acest nou edificiu, cu o capacitate de aproape 3.000 de locuri, să nu fie finalizat în timp util.

Eurobasket avea să se desfășoare, în condiții totuși decente, în vechea Sală Olimpia, recosmetizată și recompartimentată în timp record. Cât despre sala de lângă Baza 2 a Politehnicii, e greu de prevăzut când o vom vedea funcțională. Vorbim despre o construcție pornită în 2010, care se pregătește să intre în al șaptelea an de „execuție”.

Sala Polivalentă de pe strada Podeanu reprezintă, până în momentul de față, cel mai îndrăzneț proiect de infrastructură sportivă demarat în Timișoara de la Revoluție încoace. Planuri și promisiuni s-au tot lansat în acești ani de către administrațiile locale, indiferent de afilierea politică.

S-a vorbit an în șir despre construcția unui bazin olimpic, fiind prezentate până acum patru proiecte diferite pentru un astfel de obiectiv. Între timp, înotătorii de performanță din oraș, câți au mai rămas, se pregătesc în piscine care nu respectă normele de concurs sau, în cel mai bun caz, în bazine din alte orașe.

S-a vorbit obsesiv, mai cu seamă în ultimul deceniu, despre un nou stadion. Care ar putea fi construit ba pe locul actualului „Dan Păltinișanu”, ba în vecinătatea lui, ba încadrat într-un cartier nou-nouț. Ne-am ales doar cu planșe și machete, unele, ce-i drept, spectaculoase. Între timp, stadionul dat în funcțiune în 1963 începe să-și arate din plin vârsta. Și dacă vă îndoiți de acest lucru, vă invit să inspectați „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud. Și, dacă tot suntem la capitolul fotbal, am pierdut în acești ani și „bijuteria” UMT, o arenă cu iz britanic, gazon natural impecabil și o tribună de lemn rămasă moștenire din perioada interbelică. Iar arena CFR, cu a doua capacitate după „Dan Păltinișanu”, e într-o avansată stare de degradare, deși e încă utilizată din plin de echipele clubului feroviar.

S-a vorbit recent despre construirea unui stadion de rugby, cu o capacitate de 5.000 de locuri, în Ciarda Roșie. Până la a vorbi despre o arenă ultramodernă, cu +40.000 de scaune, ar fi esențial să trecem acest test minor. Pentru că vorbim, practic, de un prim stadion construit la Timișoara după Revoluție.

Un obiectiv pe care până și politicienii l-au omis e sala de atletism. Timișoara a beneficiat de un astfel de edificu, situat în zona Dacia, în vecinătatea bazinului și a sălii de gimnastică. În vara anului 1997, clădirea a ars însă din temelii și, de atunci, nimeni nu a pus în discuție construcția unei noi săli de atletism. Iar talentele din atletismul timișorean, care nu au lipsit în această perioadă, s-au pregătit pentru competițiile de început de an (toate indoor), fie ele interne sau internaționale, tot în aer liber, nu de puține ori pe temperaturi negative. În schimb, dacă ne amintim bine, s-a lansat la un moment dat ideea construirii unui patinoar olimpic în zona „Dan Păltinișanu”. Un proiect neconform cu necesitățile sportive actuale ale Timișoarei, abandonat însă rapid.

De altminteri, scuze s-au găsit de fiecare dată. „Bucureștiul ne ignoră”, „Guvernul nu ne bagă în seamă”, „Firma a intrat în insolvență”. Și totuși, promisiunile au curs în toți acești ani fără nici cea mai mică ezitare. Iar 2016 e an electoral. An de alegeri locale…

Sala Polivalentă, la ceas aniversar: 5 ani de lucrări fără perspective clare de finalizare

sala-polivalenta-TimisoaraA venit din nou toamna… A șasea toamnă de când a început șantierul de lângă Baza 2 a Politehnicii. Singurul proiect de infrastructură sportivă de dimensiune medie pe care l-a demarat Timișoara în ultimul sfert de veac rămâne în continuare la stadiul de șantier, iar data finalizării construcției se pierde în ceața deasă de toamnă.

5 ani. 60 de luni. Așadar, aniversare rotundă pentru șantierul de pe strada Podeanu. Firește, nu ne referim la cel al lărgirii străzii, ci la cel aflat în vecinătatea Bazei 2. În octombrie 2010, Universitatea Politehnica demara construcția unei săli polivalente proprii, inițial de 2.200 de locuri, cu un termen de execuție de doi ani. S-au scurs cele 24 de luni, firma contractată a intrat în faliment, finanțarea a fost între timp preluată de Consiliul Local, care a pompat la rându-i bani grei în acest proiect. S-a fixat un nou termen de finalizare, pentru 30 iunie 2014. A trecut și acesta, fără ca sala să dispună măcar de acoperiș. Timpul presa autoritățile, deoarece în acest edificiu ar fi trebui să se dispute Grupa A a Eurobasket Women 2015, în luna iunie. Au venit inspecții dinspre FIBA Europe, dinspre C.D. Loga nr.1 am auzit mesaje liniștitoare, că lucrările se vor încheia în timp util. Însă România, Franța, Cehia, Muntenegru și Ucraina s-au duelat în cele din urmă în vechea sală Olimpia, trecută printr-un proces de cosmetizare. A trecut și Campionatul European, iar in iulie proiectul a mai primit 1 milion de euro din bugetul local. Timpul a trecut, șantierul a rămas.

De cinci ani de zile, Timișoara se chinuie să finalizeze o sală polivalentă de 3.000 de locuri. O construcție absolut necesară, de care capitala Banatului avea nevoie de mult mai mult timp. Din păcate, e și singurul proiect notabil în domeniul infrastructurii sportive demarat în oraș de la revoluție încoace. În această perioadă, o serie de baze sportive de tradiție ale urbei au fost lăsate în paragină sau pur și simplu demolate, fără a fi înlocuite. Iar în aceste cazuri, n-am avut parte de amânări. Timișoara a pierdut stadionul UMT. A pierdut Sala de Atletism, arsă în vara anului 1997. A pierdut bazinul ILSA, al cărui moloz n-a fost nici până astăzi curățat după demolarea din 2009. Iar lista poate continua…

Timișoara pregătește sala „Constantin Jude” pentru Eurobasket Women 2015

poza salaAu mai rămas 97 de zile până la startul Campionatului European de baschet feminin. Cu fiecare zi ce ne apropie de cel mai important eveniment sportiv organizat în Timișoara ultimelor decenii, e tot mai clară locația în care se va desfășura grupa României. Nu, nu e vorba despre noua Sală Polivalentă – așa cum figurează și pe site-ul oficial al întrecerii – ci vechea sală Olimpia, la care vor începe în curând lucrări care să o aducă cât mai aproape de zilele noastre.

Ceea ce presa specula de câteva luni, capătă deja un aer oficial. Sala „Constantin Jude”, o arenă ce se află în cel de-al 47-lea an de utilizare, va găzdui în iunie grupa României de la Campionatul European de baschet feminin. Deși a început montarea ultimei părți a acoperișului la noua Sală Polivalentă, lucrările continuă să avanseze cu viteza medie a ultimilor cinci ani și jumătate, cât au trecut de la săparea fundației.

O comisie FIBA a vizitat în această săptămână Timișoara, inclusiv șantierul de pe fosta stradă Coresi. Inspectorilor forului european li s-a prezentat însă drept o soluție mai viabilă varianta de „back-up”, sala „Constantin Jude”, acolo unde vor începe lucrări de modernizare în următoarea perioadă.

„Poate dacă ritmul ar fi altul, Sala Polivalentă ar fi gata la timp. De la mijlocul acestei luni, se va lucra însă susținut la readucerea sălii „Constantin Jude” la o stare corespunzătoare acestui nivel. Nu e un lucru complicat, nu e nici un lucru foarte simplu, pentru că e o sală relativ veche, dar e un lucru care poate fi făcut. Iar din discuțiile pe care le-am purtat cu reprezentanții FIBA care au fost la acest site-visit la Timișoara, sunt de acord cu acest lucru. Ei nu au o problemă cu vechimea unei săli. Au cu totul alte probleme, legate de facilități, de spații, care trebuie create în acea sală”, a declarat președintele Comitetului Local de organizare al competiției, Leontin Demaio, pentru Radio Timișoara.

Concret, se vor amenaja noi grupuri sanitare în zona vestiarelor, un spațiu destinat reprezentanților mass-media, în partea superioară a tribunei, și o sală de conferințe de presă – facilități de minim bun-simț, care au lipsit dintotdeauna din sala inaugurată în 1969. În plus, în timpul competiției, se vor aduce două tribune mobile – câte una în spatele fiecărui panou – pentru a mări capacitatea sălii.

Infrastructura a fost dintotdeauna „călcâiul lui Ahile” în sportul timișorean. Ne-am convins de acest lucru de ani buni. Probabil s-au convins și cei de la FIBA. Din toamna lui 2012, când s-a anunțat că Timișoara va găzdui o grupă la Campionatul European de baschet feminin, grandoarea locațiilor a scăzut tot mai mult, de la sală polivalentă de 14.000 de locuri, la cea de pe Podeanu, la Olimpia. Urmează cea din Circumvalațiunii? În schimb, grandomania aleșilor locali rămâne constantă. Și nu din 2012, ci din ’90 încoace!

După 52 de luni de lucrări la noua sală, „Olimpia” e în pole-position pentru organizarea Eurobasket 2015

sala-polivalentaDeși ar trebui să se lucreze la foc continuu, la noua Sală Polivalentă a Timișoarei nu-i prea mare zarvă. Nici n-ai spune că, peste exact patru luni, acolo ar trebui să înceapă meciurile din Campionatul European de baschet feminin. Să vedeți… frigul, gheața, ninsoarea ori ploaia… Nu se poate lucra! Motive există. Acoperiș, parțial. Iar locația cea mai realistă de găzduire a partidelor din grupa României pare, în acest moment, tot ponosita „Olimpia”, intrată deja în cel de-al 47-lea an de utilizare.

Octombrie 2010. Atunci a început, în apropierea Bazei 2 a Politehnicii, construcția unei săli polivalente de o capacitate mai mare decât a vechii „Olimpia”, destinată inițial echipelor clubului sportiv ale instituției de învățământ superior. Lucrarea a fost preluată în 2012 de municipalitate, însă problemele legate de firmele contractate, insolvența acestora și apoi relicitările au continuat să îngreuneze avansarea construcției. Așadar, de la apariția primelor buldozere pe fosta stradă Coresi s-au scurs mai bine de 52 de luni. Pe alte meleaguri (probabil ferite de orice capriciu al vremii) în acest răstimp s-ar fi ridicat un sat olimpic. Să oferim totuși un strop de răgaz unui oraș aflat în plin proces de execuție al primului proiect important de infrastructură sportivă din ultimii 25 de ani (ba chiar mai bine!).

Iar dacă noi am mai avea răbdare, timpul n-are… Iar asta pentru că Timișoara s-a oferit să găzduiască meciuri la Campionatul European de baschet feminin, care va începe în luna iunie a acestui an. În momentul depunerii candidaturii, se spunea că partidele vor fi găzduite într-o cu totul altă sală, de dimensiuni impresionante, care va fi situată în imediata apropiere a stadionului „Dan Păltinișanu”. Cum bani de la guvern n-au fost, iar pe terenul respectiv continuă să crească în voie buruienile, comitetul de organizare s-a orientat spre Polivalenta de lângă Baza 2, aflată în construcție. În cele din urmă, se pare că va fi adoptată soluția de „back-up”, sala „Constantin Jude”, dată în folosință în 1969 și neschimbată în mod spectaculos de atunci.

„Am vizitat luni șantierul Sălii Polivalente. Am constatat că se lucra, dar mai mult în interior, foarte puțin pe afară. M-a nemulțumit că nu s-a finalizat nici acum închiderea acoperișului, acea porțiune de câțiva metri din acoperiș. Văd că tot întârzie a fi realizată. Mi s-a spus că nu s-a putut lucra din cauza frigului, că era să cadă un muncitor, că se alunecă sus… Lucrarea se poate termina până în luna mai, dacă se produce o mobilizare serioasă. Nu se va pune problema pierderii organizării Campionatului European. Noi am propus oricum ca soluție de back-up Sala Olimpia. Ea corespunde în termeni aproximativi acestui nivel. Evident că o sală nouă, are cu totul alte funcționalități. Dar nu cred că vom ajunge acolo, eu sper că vom finaliza sala nouă în timp util”, a spus primarul Nicolae Robu, ieri, într-o conferință de presă.

Peste exact 4 luni, pe 11 iunie, la Timișoara vor începe meciurile din Grupa A, din care fac parte România, Franța, Cehia, Ucraina și Muntenegru. Iar la începutul lunii martie, la Timișoara va sosi o nouă inspecție FIBA. De urmărit…

2014, anul în care infrastructura sportivă din Timișoara a bătut pasul pe loc

sala polivalenta frontTimișoara. Poarta către Occident. Mica Vienă. Oraș candidat la titul de Capitală Culturală a Europei. Cel puțin prin prisma infrastructurii sportive, toate supranumele de mai sus pot fi niște bune titluri de basme. Basme pe care autoritățile au continuat să ni le servească la fiecare ocazie.

Timișoara a bătut pasul pe loc în 2014 în ceea ce privește infrastructura sportivă. Cel mai important proiect, cel al Sălii Polivalente de lângă Baza 2 a Politehnicii, stagnează. Termenul inițial de finalizare al proiectului – 24 de luni – a fost deja depășit cu… 26 de luni. Iar Campionatul European de baschet feminin bate la ușă. Pe 11 iunie 2015 ar trebui să înceapă meciurile din Grupa A, cea a României, în care au mai fost repartizate naționalele Franței, Cehiei, Ucrainei și Muntenegrului. Autoritățile au dat asigurări, atât în fața populației, cât și în fața forului european, că sala va fi gata la timp. Permiteți-ne să avem însă o urmă de îndoială, având în vedere faptul că, peste câteva zile, vom păși în cel de-al șaselea an de șantier.

Conform promisiunilor electorale din 2012, anul care vine ar fi trebuit să fie unul al tăierilor grandioase de panglici în sportul timișorean. La vremea respectivă, ne erau puse pe tavă câteva proiecte la care, firește, am ridicat din sprâncene. Se vorbea despre o sală polivalentă de mari dimensiuni, gata să organizeze evenimente sportive de mare anvergură și concerte ale unor artiști de nivel internațional. Urma să fie plasată în vecinătarea stadionului „Dan Păltinișanu”, în același spațiu fiind prognozată și construcția unui bazin olimpic, pe care natația timișoreană îl așteaptă dintotdeauna. După doi ani și jumătate, n-am asistat nici măcar la fixarea în pământ a țărușilor care să marcheze șantierul. „Iar ne-a refuzat Bucureștiul…”, ne-au tot spus mai-marii orașului și ai județului. O scuză pe care, vrem, nu vrem, trebuie să o înghițim. La fel ca lingurița cu sirop de tuse la răceală. Ne mai uităm o dată visători la machete (deși în aceste două cazuri nu e vorba nici măcar de așa ceva) și-apoi aruncăm o privire scurtă spre sălile și bazinele inaugurate chiar în ultimile luni la Cluj ori București. Răbdare și tutun? Deja ambele ne dăunează grav sănătății…

Dacă tot am adus vorba despre bazinul olimpic, nu pot să nu-mi amintesc ce abundență urma să-i aștepte pe înotătorii din Timișoara. În aceeași campanie electorală din 2012, ni se promiteau patru bazine semiolimpice, de cartier, destinate agrementului dar și antrenamentelor pentru sportivii de performanță. După doi ani și jumătate, n-am aflat nici măcar numele celor patru cartiere. Să nu credeți însă că e vorba despre un proiect abandonat. La Gala Sportului Timișorean, desfășurată în urmă cu exact două săptămâni, viceprimarul Dan Diaconu relua povestea celor patru bazine, pe scena Sălii Capitol. De față cu înotătorii și antrenorii lor, cărora nu le-a mai rămas decât să-și râdă în barbă. „Poate nepoții noștri vor apuca să înoate în ele, că noi în niciun caz”, ne spunea campionul național la 50 de metri bras, Levente Revesz, imediat după gală.

stadion cfrÎn cadrul aceleiași gale, primarul Nicolae Robu a reluat promisiunea construirii unui stadion pentru rugby. E vorba despre spațiul pe care se află actualmente terenul 2 de la CFR. Un spațiu intens disputat prin tribunale în ultimele două decenii, în care și Regionala CFR are un rol esențilal în stagnarea proiectului. Din păcate, toată această tevatură imobiliară nu a dus decât la degradarea unui complex sportiv cochet în alte vremuri. Stadionul „CFR” nu mai poate fi utilizat decât pe jumătate, tribuna dinspre Centru fiind într-o stare mai proastă decât multe dintre ruinele descoperite în urma lucrărilor de reamenajare din zona Unirii. Sala de box din vecinătate – care, de bine, de rău, încă mai produce talente în „nobila artă” –  a fost și ea roasă de timp și de indiferență. Un spațiu în care, în toamna lui 2010, diriguitorii clubului CFR ne vorbeau despre un proiect măreț, din fonduri europene: stadion de 10-15.000 de locuri, pistă de atletism și terenuri de minifotbal, baschet, volei, tenis etc. pentru agrement.

Să vorbim și despre lucrări de infrastructură finalizate în 2014 la Timișoara, să nu fim acuzați că privim doar jumătatea goală a paharului. Pentru că, într-adevăr, în capitala Banatului a fost finalizată, în urmă cu câteva luni, o nouă sală de sport. Ea aparține Universității de Vest și se află amplasată în zona Oituz, pe vastul teren dintre Facultatea de Arte și Penitenciarul de pe Popa Șapcă. Cu toate acestea, n-a fost dată în folosință. Motivul? Nu a fost branșată încă la curent, apă, căldură și așa mai departe.

ilsa frontPunem punct celui de-al 14-lea an de mileniu III în Timișoara. N-avem nimic nou sub soare. Podul ne e plin de promisiuni. Iar amatorii de ruine au, slavă Domnului, ce vedea! În plin centrul orașului, la doi pași de Catedrală, avem un veritabil focar de infecție, populat de rozătoare, maidanezi și boschetari. E vorba despre fostul ștrand Uszoda, cel mai vechi edificiu al natației timișorene rămas încă în picioare. Mergem mai departe. Ajungem la Punctele Cardinale, facem sensul giratoriu și pornim în jos, pe Take Ionescu. Ne oprim la colțul de la Poliție. Să privim puțin peste gardul de vizavi. Mormane de moloz și bălării ce depășesc deja înălțimea pivoților din baschet. Ascunsă printre tufe și gunoaie, zărim cuva fostului bazin de la ILSA. Acolo unde, în urmă cu mai bine de 60 de ani, echipa de polo a fabricii domina autoritar întrecerea internă, cucerind șase titluri consecutive, între 1946 și 1951. Stănescu, Novak, Hoszpodar și ceilalți au fost uitați de mult de iubitorii de sport din oraș. La fel ca și polo-ul, care s-a scurs odată cu ultima golire a bazinului, în 1999. Și dus a fost! Ne îndreptăm spre „UMT”. Nici nu știu cum l-aș putea ghida pe șofer. Spre ștrand sau spre fostul stadion? Pentru că despre cel din urmă nu mai vorbim decât la timpul trecut. O arenă cu iz britanic, cu un gazon de excepție și cu o tribună de lemn rămasă moștenire de pe vremea vechii Ripensia a fost făcută una cu pământul, pentru a face loc altor proiecte, altor ambiții, care n-au legătură cu sportul decât, poate, în limitele legilor românești, mai interpretabile decât o poezie simbolistă.

Rămânem în continuare cu vechea Sală Olimpia, unde în vară s-a montat atât de necesara instalație de aer condiționat, neutilizată însă din motive ce ne scapă. Rămânem și cu stadionul „Dan Păltinișanu”, o arenă care a mai văzut o bidinea și-un șpaclu în ultimii ani, datorită participărilor lui Poli în eurocupe. Dar care, în ciuda dotărilor, nu mai poate deservi jurnaliștii cu acces la internet și, uneori, nici măcar cu curent electric. Ce să mai spunem de confortul spectatorilor? Care, de ani de zile, fie ger ori caniculă, au la dispoziție două variante la chioșcurile de pe coronament: „Cola” sau „Fanta”.

Nu vreau să fiu înțeles greșit. N-am scris aceste rânduri pentru a mă da rotund și la anul pe vremea asta. Nu îmi doresc câtuși de puțin să am dreptate. Ba chiar aștept cu nerăbdare ziua când mi se va da peste nas cu bucata de panglică tăiată la noua Sală Polivalentă, la noul Bazin Olimpic, la cele patru semi-olimpice din cartiere, la stadionul de rugby… Aștept, domnilor!