ACS Poli s-a reunit în această deupă-amiază, la stadionul „Dan Păltinișanu”, după doar 11 zile de vacanță. La primul antrenament al formației timișorene au apărut și primele nume noi, ce vor fi testate în perioada următoare de Valentin Velcea.
ACS Poli a revenit rapid din vacanță și a susținut în această după-amiază primul antrenament pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Din lotul care a reușit promovarea în Liga I a lipsit Sacir Redzepi, cel căruia peste câteva zile îi va expira înțelegerea cu formația timișoreană și are șanse mici să continue pe Bega. Au mai absentat motivat portarul Mihai Gherasim și fundașul Florin Nohai.
În schimb, și-au făcut apariția și primii jucători noi. Cel mai sonor nume e cel al lui Hristu Chiacu, fostul fotbalist al Politehnicii neparticipând însă la ședința de pregătire. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani vine după o perioadă de pauză forțată de doi ani de zile, cauzată de două operații grave la genunchiul piciorului drept. Ultimul meci oficial al lui Chiacu s-a consemnat la 25 noiembrie 2011, pe vremea când evolua la Ceahlăul Piatra Neamț, într-un 0-0 în deplasare cu Astra.
La primul antrenament al verii au fost prezenți și trei noi jucători străini. Cel mai experimentat dintre ei pare a fi sârbul Ivica Milutinovic, cel care anul trecut a bifat 10 meciuri pentru BSK Borca, în primul eșalon al țării sale. În vârstă de 29 de ani, Milutinovic evoluează pe postul de fundaș și a mai trecut în cariera sa pe la Banat Zrenjanin sau Ethnikos Achna, în liga secundă cipriotă.
Adrian Valentic e un nume despre care s-a discutat încă de săptămâna trecută. Croatul în vârstă de 25 de ani a evoluat în sezonul trecut la SC Karlsruhe II, în Oberliga Baden-Wurttemberg (Liga a V-a germană), pentru care a bifat 15 meciuri și a marcat un gol. Tot în probe se află și mijlocașul venezuelean Jorge Luis Ruiz, jucător în vârstă de 23 de ani, provenit de la Tucanes de Amazonas, proaspăt promovată în primul eșalon.
În zilele următoare sunt așteptate și alte noutăți în tabăra alb-negrilor. Cel mai aproape de o înțelegere cu ACS Poli pare a fi în momentul de față senegalezul Souleymane Keita, fost la Gloria Bistrița și CSMS Iași. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a evoluat în 17 meciuri în sezonul trecut al primei ligi pentru formația din Copou și a marcat un gol. De asemenea, se mai discută și cu Andrey Varankov, un atacant bielorus în vârstă de 24 de ani ce aparține de Dinamo Kiev. Anul trecut, a bifat doar patru jocuri pentru „satelitul” multiplei campioane a Ucrainei, ce evoluează în liga a doua. În ceea ce-l privește pe portarul Nuno Claro, cel care s-a aflat vreme de șase ani în lotul celor de la CFR Cluj, discuțiile par să fi intrat în linie moartă.
„Jucătorii pe care i-am văzut astăzi sunt, în linii mari, cei care au promovat. Pe lângă ei, mai sunt câțiva veniți la teste. Cei care au realizat promovare, au o valoare ce în Liga I se poate suplimenta, pentru că de cele mai multe ori echipele nou-promovate, cu jucători debutanți, fac față în Liga I, printr-o supramotivare”, a declarat vicepreședintele celor de la ACS Poli, Jackie Ionescu.