Victorie prețioasă pentru BCM Danzio: 74-68 cu Rapid

75610_620083781361575_452089346_n
BCM Danzio a obținut astăzi un succes important în economia luptei pentru play-off. Baschetbalistele pregătite de Dan Ionescu s-au impus în fața Rapidului, nu fără emoții însă, „mâna” remarcabilă de la distanță a giuleștencelor dând fiori gazdelor.

După două eșecuri la rând în primele două partide ale returului, în fața unor adversare mult mai bine cotate, BCM Danzio a bifat astăzi primul succes din 2014, în fața unei contracandidate directe la locul 8, Rapid București. O echipă „atipică”, așa cum remarca la final antrenorul gazdelor, Dan Ionescu, fără un pivot clasic, cu o medie redusă de înălțime și cu un joc bazat în mare măsură pe aruncările de la distanță.

BCM Danzio și-a intrat mai greu în mână, văzându-se condusă la finele primului sfert, la limită, 15-16, însă apoi și-au impus ferm punctul de vedere, la pauza mare înregistrându-se cea mai mare diferență de până atunci, 9 puncte: 39-30. Giuleștencele nu s-au resemnat însă și au revenit rapid, imediat după reluare, BCM Danzio redresându-se apoi, după o cădere îngrijorătoare chiar pentru soarta jocului. S-a intrat în ultimul sfert cu cinci puncte între cele două combatante, 56-51, diferență mărită de timișorence cu un singur punct până la ultima sirenă: 74-68 scor final.

Biljana Pesovic a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, ea reușind, de altfel, un double-double, cu 24 de puncte și 12 recuperări. Tot double-double a reușit și specialista echipei timișorene la acest capitol, Milena Marjanovic, care a încheiat meciul cu 20 de puncte și 16 recuperări. Au mai punctat pentru gazde Stoiedin – 10, Ardelean – 9, Kilin – 6, Fodor – 3 și Zivadinovic – 2. De partea cealaltă, Flori Diaconu și-a trecut 25 de puncte în cont, urmată de Claudia Ene, cu 11.

Statistica meciului relevă cu precizie stilul celor două echipe. Timișorencele se bazează pe forța de recuperare a pivotului Marjanovic, echipa totalizând 49 de recuperări, față de doar 25 ale Rapidului. De partea cealaltă, giuleștencele mizează în special pe aruncările de trei puncte, 11 la număr în meciul de astăzi, față de doar 4, cât au reușit gazdele. Antrenorul lui BCM Danzio, Dan Ionescu, a vorbit, la rândul său, despre aceste diferențe.

„De obicei cu Rapidul avem meciuri foarte aprige. Ele au o omogenitate ceva mai mare, sunt jucătoare cu experiență mai mare. De asemenea, e o echipă atipică. Când joci cu o echipă ce nu are pivoți, e foarte greu pentru cei doi pivoți ai tăi. Acest lucru s-a văzut și în teren. În plus, am greșit destul de multe mingi la construcție, însă ca o concluzie, e un meci așa cum m-am așteptat, cu multă bătaie. Mă bucur că am câștigat acest meci și că am făcut încă un pas către obiectivul nostru. Fiecare echipă a încercat să tragă foc la soba ei. Bucureștencele au o mână foarte bună la aruncările de 3 puncte, în vreme ce noi am încercat să le dominăm la punctul lor mai slab, sub panou”, a declarat Dan Ionescu.

BCM Danzio a bifat prima victorie stagională, pe terenul Rapidului

1392629_574582215911732_155359306_n
BCM Danzio și-a trecut astăzi în cont primul succes din Liga Națională, reușind să se impună cu 72-58 la București, în fața Rapidului. Timișorencele au condus pe toată durata partidei, dominându-și categoric adversarele în lupta de sub panou.

BCM Danzio și-a luat avânt încă din primul sfert, la capătul căruia conducea la o diferență de 11 puncte. Până la pauza mare, bucureștencele n-au reușit decât să ciuntească din handicap, după 20 de minute tabela din sala Rapid indicând 38-28 pentru formația timișoreană. Fetele lui Dan Ionescu s-au distanțat decisiv în sfertul 3, la finele căruia aveau 15 puncte în fața giuleștencelor, 60-45. Ultimele 10 minute au fost la discreția oaspetelor, care n-au avut presiune și s-au îndreptat, încet dar sigur, spre primul succes din actualul sezon.

Milana Zivadinovic a fost cea mai bună marcatoare a trupei bănățene, cu 21 de puncte, fiind urmată de Biljana Pesovic, cu 19. Un mare merit la succesul lui BCM Danzio l-a avut pivotul Milena Marjanovic, care a înregistrat un double-double, cu 14 puncte și nu mai puțin de 20 de recuperări. Au mai punctat Stoiedin – 8 puncte, Barbu – 4, Kilin – 3, Zidaru – 3.

BCM Danzio s-a impus în fața Rapidului în special în ceea ce privește lupta de sub panou, acolo unde Marjanovic și Stoiedin au făcut legea. Formația timișoreană a totalizat 52 de recuperări, față de doar 24, cât a reușit Rapidul. În plus, fetele lui Dan Ionescu au avut un procentaj bun și de la distanță, în condițiile în care au apelat mult mai rar la această soluție decât gazdele: 8/13, față de 7/29.

BCM Danzio caută prima victorie stagională în sala Rapid

1392629_574582215911732_155359306_n
BCM Danzio va evolua tot în deplasare și în runda a treia, pe terenul celor de la Rapid București, formație ce a început perfect noul sezon, acumulând două victorii în primele două partide. În schimb, fetele pregătite de Dan Ionescu vin după două eșecuri usturătoare, cu Alba Iulia și ICIM Arad, formații ce se vor lupta în acest an pentru supremație în baschetul feminin din România.

BCM Danzio e nevoită să dispute și meciul din etapa a treia tot în deplasare. Cum în acest sfârșit de săptămână, sala „Constantin Jude” va fi ocupată de o competiție de dansuri, clubul timișorean s-a înțeles cu Rapid București pentru disputarea jocului de sâmbătă în capitală, urmând ca returul să se dispute pe Bega.

Cele două combatante au stări de spirit diametral opuse. Pe de o parte, Rapidul a început sezonul cu două victorii, 80-70 pe terenul nou-promovatei Phoenix Galați, și 66-64 în sala proprie, cu Universitatea Cluj. În formația pregătită de Dan Militaru a strălucit în primele două jocuri Flori Diaconu, care a acumulat deja 46 de puncte în acest sezon, 33 dintre ele fiind reușite în partida de la Dunăre. De cealaltă parte, BCM Danzio se prezintă în capitală după ce a suferit două dintre cele mai drastice eșecuri din istoria participărilor în prima ligă. Formația timișoreană a cedat în runda inaugurală acasă, scor 37-100 în fața Universității Alba Iulia, pentru ca apoi să fie carne de tun și la Arad, acolo unde ICIM s-a impus cu 95-38.

Jocul de sâmbătă, din sala „Rapid”, ar putea reprezenta șansa primei victorii pentru BCM Danzio, care în sezonul trecut le-a învins pe giuleștence la fiecare întâlnire. Să mai spunem că lotul formației timișorene a suferit o serie de modificări de la începutul sezonului. Pivotul Bianca Blanaru a decis să renunțe la activitatea baschetbalistică și să se concentreze pe școală, în vreme ce la meciul de la Arad, de săptămâna trecută, și-a prilejuit debutul Bianca Cristina Barbu, o jucătoare în vârstă de 23 de ani, ce a mai evoluat în anii trecuți la Alexandria și Craiova.

Partida dintre Rapid București și BCM Danzio se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 13.30.

Silviu Nișu, vedetă la Zagreb! Trei medalii de aur, trei recorduri balcanice doborâte

silviu nisu
Silviu Nișu se întoarce cu trei medalii de la Campionatul Balcanic de Atletism Masters, desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni la Zagreb. Timișoreanul în vârstă de 35 de ani a câștigat probele de 100 și 200m, plasându-se pe prima treaptă a podiumului și cu ștafeta de 4x100m a României. Mai mult decât atât, în fiecare probă a reușit să doboare recorduri ce datau de ani de zile.

Tratat mizerabil în propriul oraș, batjocorit de președintele clubului Universitatea, șicanat în încercarea de a-și continua activitatea pe alte meleaguri, Silviu Nișu dă o nouă palmă morală prin cele trei succese înregistrate în acest weekend, la Zagreb. Sprinterul de 35 de ani a fost vedeta Campionatelor Balcanice Masters, acolo unde a câștigat fiecare probă în care a concurat, doborând de fiecare dată și recordul balcanic.

Vineri, Silviu Nișu a concurat în proba de 100m, pe care a câștigat-o, cu timpul 11.34. Cu această ocazie, a doborât un prim record balcanic ce data de nouă ani, ce-i drept, la limită, grecul Ioanis Zaglopitis înregistrând 11.35 în 2004. Sâmbătă, sportivul în vârstă de 35 de ani a alergat în ștafeta de 4x100m a României, alături de Nicolae Dumitrache, Robertino Tănase și Sorin Răzvan Drăguț. Și de această dată a înregistrat o victorie, cei patru români terminând cursa în 44,57 secunde, un nou record doborât! precedentul data din 2006, aparținea echipei Greciei și ridica ștacheta la 45.97. Seria perfectă a timișoreanului a continuat și astăzi, când s-a impus detașat în proba de 200m, în dauna grecului Panagiotis Afroudakis și a croatului Nenad Novak. Timpul? 23.29, ceea ce înseamnă doborârea unui nou record, stabilit tot în 2004, de același Ioannis Zaglopitis, care înregistra pe atunci 23.29.

Silviu Nișu e legitimat la Olimpia București în competițiile de seniori și la Rapid București la cele din mișcarea masters. Sprinterul în vârstă de 35 de ani a mers la Zagreb pe cheltuiala lui, așa cum s-a obișnuit de mai multă vreme, în urma „tratamentului” de care a beneficiat la Timișoara. Povestea lui o puteți reciti AICI.

ASU Poli, înfrântă în primul joc peste hotare

DSCF0390 (Small)
ASU Poli a disputat astăzi primul joc în afara granițelor țării. Alb-violeții au profitat de etapa de pauză din campionat și au bătut în cuie un amical cu sârbii de la OFK Kikinda, una dintre cele mai vechi grupări din țara vecină. Gazdele s-au impus cu 2-1, grație primei reprize, pe care au dominat-o în totalitate.

Bătrânul „Gradski Stadion” din Kikinda n-a mai fost de mult atât de animat. Poate din anii 90, atunci când OFK participa la primele ediții ale eșalonului de elită organizate după fărămițarea fostei Iugoslavii. Aproximativ 400 de ultrași, printre care membrii ai galeriilor de la Monchengladbach și din Giulești, au pornit astăzi, după prânz, către localitatea aflată aproape de graniță,h pentru a-i susține pe elevii lui Paul Codrea la primul meci internațional din istoria clubului studențesc. În tribuna principală, care aducea izbitor cu vechea tribună de lemn de pe UMT, au luat loc aproape 200 de localnici, care au apreciat spectacolul creat de galeria oaspete.

Pe teren, balanța s-a înclinat net în favoarea celor de la OFK Kikinda, cel puțin în prima repriză. Tehnicul Dukic le-a făcut viața grea stopperilor Obrejan și Hușanu, marcând primul gol al jocului în minutul 6, după o desprindere din marcaj. Marchiș a replicat peste doar trei minute, însă fundașul stânga Stepancev a respins in extremis, de pe linia porții.  În mintul 14, același Stepancev s-a remarcat și în ofensivă, executând foarte bine o lovitură liberă de la 25 de metri, care l-a întins serios pe Burtic. În cele din urmă, activul jucător de bandă stângă a reușit să pncteze în minutul 22, când a reluat în plasă o minge ricoșată din bară la un șut al decarului Dukic. Până la pauză, Dukic a mai reușit să creeze două momente de panică la poarta timișoreană. Mai întâi în mintul 34, atunci când a tras în Burtic din careul de 6 metri, iar mai apoi în min. 42, atunci când a scăpat singur, dar a tras puțin pe lângă poartă.

În partea secundă, alb-violeții au fost mult mai prezenți în joc. După aproape 20 de minute de dominare teritorială, golgheterul din campionat al Politehnicii, Marchiș, a marcat, scăpat singur cu portarul. În minutul 70, Stepancev ar fi putut asigura victoria echipei sale, dar a ratat incredibil, singur cu nou-intratul Șerban. Până la final, ASU Poli a avut mai mult posesia, însă nu a reușit să se apropie periculos de poartă decât prin două șuturi de la distanță, semnate de Panc și Popoviciu.

S-a încheiat 2-1 pentru OFK Kikinda, iar la final ambele echipe au fost ovaționate de galeria alb-violetă, sârbii promițând că vor întoarce cât de curând vizita timișorenilor.

OFK Kikinda (antrenor Jevto Jarcevic): Veskov – Krozalin, Babic, Culibrk, Stepancev – Popov, Utrzan, Zelikovic, Misic – Dukic (cpt.), Petrov. Au mai intrat Atlagic – Milinkov, Jankovic, Grastic, Crnomarikovic

ASU Poli (antrenor Paul Codrea): Burtic – Radovancovici, Hușanu, Obrejan, Maranescu – Florea, Varga, Popoviciu (cpt.), Ilie – Făgețan, Marchiș. Au mai intrat Șerban, Muntean – Otiman, Mărăndescu, Mera, Luchin, Panc, Chișozan.

„Mă bucur că am reușit să organizăm acest meci. E o onoare pentru băieți, dar și pentru mine, de a participa la primul meci internațional al echipei. Din păcate vremea n-a ținut cu noi, a fost destul de mohorâtă. Chiar și așa, am avut galeria alături de noi, fanii au venit din nou în număr foarte mare pentru a ne susține. Din păcate n-am putut să le facem cadou un rezultat pozitiv, dar eu zic că jocul a fost desul de bun. Kikinda e o echipă bunicică, au 2-3 jucători de valoare, dar în mare măsură cred că am fost la același nivel cu ei”, ne-a declarat la final antrenorul lui ASU Poli, Paul Codrea.

ASU Poli revine pe „Știința”, în fața Unirii Leucușești


ASU Poli va disputa, duminică după-amiază, primul joc pe teren propriu din acest retur, în fața celor de la Unirea Leucușești. Tehnicianul Paul Codrea își dorește ca elevii săi să-și facă meciul ușor, mai ales în perspectiva seriei de foc ce se anunță în următoarele trei runde.

ASU Poli nu își permite niciun pas greșit duminică, în primul joc oficial pe „Știința” din 2013. Alb-violeții vor primi vizita Unirii Leucușești, formație de care au dispus în tur cu 4-1. După debutul cu dreptul în cariera de antrenor, de la Liebling, Paul Codrea speră ca elevii săi să îi ofere mai puține emoții în jocul din această săptămână. „Mă aștept la o nouă victorie, una mult mai clară decât în primul meci. Cred că la Liebling băieții au avut și ceva emoții, terenul a fost greu. E totuși începutul returului, echipa lucrează de puțin timp cu mine. Cred că băieții au nevoie de ceva timp pentru a se obișnui cu mine și pentru a conștientiza ce vreau de la ei. Facem însă zilnic progrese”, spune Paul Codrea.

Fostul internațional recunoaște că se află într-o postură ingrată pentru un antrenor, aceea de a nu ști absolut nimic despre viitorul adversar, însă e convins că dacă băieții îi vor aplica planurile în teren, nu vor fi probleme. „Nu știu absolut nimic despre cei de la Leucușești. E puțin ciudat, dar oricum eu mă concentrez în primul rând pe echipa mea. Asta îmi va fi deviza în viitoarea carieră, voi încerca să mă concentrez cât mai mult pe ai mei. Normal, voi încerca să culeg informații și despre adversar, dar în acest moment mă interesează mai mult echipa mea”, a mai spus Codrea.

Antrenorul Paul Codrea nu se va putea baza nici la acest meci pe… jucătorul Paul Codrea. Verdictul din litigiul cu fostul său club, Rapid București, a fost amânat din nou, dar se pare că totul se va clarifica până pe 31 martie. „Am primit niște termene, nici eu nu mai știu care sunt, pentru că am fost amânat deja de atâtea ori încât nu mai înțeleg nimic. Se pare că totul trebuie să se decidă până pe 31 martie, atunci voi ști 100% ce se va întâmpla. Dar în principiu, voi deveni jucător liber de contract”, a explicat Codrea.

Partida dintre ASU Poli și Unirea Leucușești se va disputa duminică, de la ora 15, pe stadionul „Știința”. Meciul va fi condus de o brigadă formată din Florian Moț – Patricia Samsudean și Andrada Aloman. Observatori vor fi Cornel Avram și Livian Hotico.

Paul Codrea, aproape de ASU Poli


ASU Poli e aproape de o lovitură pe piața transferurilor. Fostul internațional Paul Codrea s-a pregătit în această seară sub comanda lui Antonio Foale și are mari șanse să rămână în alb-violet pentru returul Campionatului Județean.

Campania de întărire a lotului e în toi la ASU Poli. După ce în această iarnă au sosit pe „Știința” nume precum Cristian Gălan, Titi Varga sau Zoltan Nincsovics, alb-violeții sunt aproape de a bate palma cu Paul Codrea, fostul mijlocaș al echipei naționale, care în acest moment e liber de contract.

Codrea s-a pregătit în această după-amiază alături de Rotariu, Popoviciu sau Radovancovici și are mari șanse să fie legitimat la gruparea din Liga a V-a. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani va da un răspuns concret în zilele următoare, el mai aflându-se în discuții cu câteva cluburi din străinătate.

Paul Codrea s-a născut la 4 aprilie 1981 la Timișoara și e un produs al LPS Banatul. De-a lungul anilor, n-a apucat să joace însă la Poli decât în sezonul 1998/1999, în Divizia B, pe când avea doar 17 ani. În CV-ul lui Codrea figurează nume precum Dinamo, FC Argeș, Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Siena, Bari, în prima parte a actualului sezon bifând 11 meciuri pentru Rapid București. Mijlocașul timișorean a jucat timp de un deceniu în echipa națională, unde a adunat 44 de meciuri și un gol.

Cel mai probabil, Paul Codrea va debuta în alb-violet la amicalul pe care ASU Poli îl va disputa cu CS Ghiroda. Partida e programată pentru miercuri, de la ora 18, la Baza 2.

Victorie facilă pentru BCM Danzio


BCM Danzio a obținut cea de-a doua victorie a returului 89-62 în fața celor de la Rapid București. Gruparea timișoreană n-a întâmpinat nicio emoție în a-și adjudeca cele două puncte, câștigând toate cele patru sferturi ale întâlnirii.

BCM Danzio a început perfect meciul, cu un parțial de 9-0, după primele două minute. Totul s-a schimbat însă după primul time-out cerut de Dan Militaru, Rapidul egalând imediat, prin trei aruncări de la distanță consecutive. Giuleștencele au avut, de altfel, cinci „trițe” până la finalul sfertului, încheiat însă cu 27-23 în favoarea „panterelor roz”.

Până la pauza mare, formația timișoreană a controlat mai autoritar jocul, distanțându-se treptat pe tabelă. Dacă în primele minute ale meciului, gruparea alb-vișinie a excelat la aruncările de la distanță, în sfertul 2, trupei antrenate de Dan Militaru nu i-a mai intrat nicio încercare de 3 puncte. La pauza mare, tabela sălii „Constantin Jude” indica 46-35, după o jumătate de meci cu greșeli de ambele părți, dar cu reușite pe partea ofensivă.

Victoria a fost securizată, practic, în sfertul 3, în care BCM Danzio a reușit nu mai puțin de 29 de puncte. Fetele lui Dan Ionescu au prins din ce în ce mai mare încredere odată cu trecerea timpului, diferența după o jumătate de oră de joc ajungând la 26 de puncte, 75-49.

Ultimul sfert a stat la discreția gazdelor, giuleștencele cedând de mult inițiativa. Pentru BCM Danzio e cea de-a doua victorie din tot atâtea meciuri disputate în retur, însă urmează, săptămâna viitoare, un meci infinit mai greu, pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Să mai spunem că „panterele roz” au bifat astăzi cel de-al patrulea succes stagional cu Rapidul, primele două fiind consemnate în Cupa României.

BCM Danzio a avut, prin Biljana Pesovic, cea mai bună marcatoare, sârboaica contribuind cu 23 de puncte la victoria echipei. A urmat-o Adina Stoiedin, autoate a unui double-double, cu 14 puncte și 13 recuperări. Au mai marcat Fodor – 13, Brown – 13, Thompson – 9, Maric – 6, Kilin – 6, Vuksic – 2 și Crâsnic – 1.

Reacții la cald

„Cu Rapidul nu e o miză. În actuala configurație a clasamentului, după ce Tg. Secuiesc și Olimpia București s-au retras, putem spune că Oradea, Clujul și Rapidul sunt cele mai slabe echipe din campionat. Pe alocuri, sunt mulțumit de joc. În schimb, am făcut multe greșeli neforțate, ceea ce trebuie să ne dea de gândit. Până la urmă, această victorie la aproape 30 de puncte o putem considera un rezultat normal”. (Dan Ionescu, antrenor BCM Danzio)

„Eu sunt mulțumit de joc, mai ales în condițiile în care Rapidul e una dintre puținele echipe care aliniază doar românce. Mai mult de atât nu se poate. Plus că nu avem niciun pivot de meserie, iar o altă jucătoare, care era și o bună marcatoare, a rămas gravidă. Asta e situația, dar totuși a ieșit un joc frumos”. (Dan Militaru, antrenor Rapid București)

BCM Danzio, favorită în duelul cu Rapid


BCM Danzio primește sâmbătă vizita formației Rapid București, pe care a învins-o în toate cele trei întâlniri directe din acest sezon. Gruparea timișoreană vine după un succes important în ecuația luptei pentru play-off, împotriva formației din Craiova.

BCM Danzio e favorită, conform calculelor hârtiei, în meciul de sâmbătă, cu Rapid București. „Panterele roz” s-au mai întâlnit de trei ori cu trupa din Giulești în acest sezon, câștigând de fiecare dată. În primul tur al Cupei României, timișorencele s-au impus în „dubla” din sala „Rapid”, pentru ca în turul Ligii Naționale să se impună, cu oarecare emoții, în aceeași sală, scor 96-87.

Rapidul ocupă locul 12 în clasamentul Ligii Naționale înaintea acestei etape, cu trei victorii acumulate, ultima obținută chiar runda trecută, pe terenul codașei Universitatea CSM Oradea. BCM Danzio abordează partida contra grupării bucureștene cu tot lotul valid, staff-ul tehnic al timișorencelor dorindu-și, în primul rând, un meci lipsit de accidentări, în perspectiva duelurilor mult mai dificile din rundele viitoare.

Partida BCM Danzio – Rapid București se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 13.30, în sala „Constantin Jude”.

Zoran Milovic, acontat de BC Timba


BC Timba încearcă să își completeze lotul pe unele posturi-cheie, după începutul greoi de sezon. La Timișoara a ajuns Zoran Milovic, jucător ce poate evolua pe pozițiile 4 și 5, și care are în spate o bogată experiență în campionatul României.

Începutul slab de sezon i-a convins pe oficialii „urșilor” că echipa mai are nevoie de întăriri pentru a face față nivelului din Liga Națională. BC Timba s-a orientat rapid și l-a achiziționat pe Zoran Milovic, baschetbalist de mare experiență, care în această vară a împlinit 35 de ani. Jucătorul sârb măsoară 2.04m și poate acoperi pozițiile 4 și 5. Milovic a făcut pregătirea de vară cu SCMU Craiova, evoluând pentru gruparea olteană în Cupa României, bifând 16 minute în disputa contra formației timișorene. Formația din Bănie a decis să renunțe însă la serviciile sale, astfel că Milovic n-a stat mult pe gânduri pentru a accepta oferta celor de la Timba.

Zoran Milovic a mai evoluat la CSU Brașov, BCM Pitești, Rapid București și CSS Giurgiu, dar și în puternicele campionate ale Serbiei, Macedoniei sau Greciei. Sârbul s-a antrenat astăzi sub comanda lui Bogdan Murărescu și va debuta pentru Timba miercuri, în jocul de la Constanța.

Amintiri neplăcute la Timișoara

Zoran Milovic e printre protagoniștii celui mai mare scandal iscat în sălile de baschet din România în ultimii ani. În aprilie 2008, într-un joc din play-off  disputat la Timișoara, între Elba și Rapid, jucătorii sârbi din cele două echipe au încins o bătaie ca-n filme pe parchet, după un fault dur asupra lui Milos Pesic. În altercație au intervenit antrenorii rapidiști dar și câțiva spectatori, iar FRB a dictat suspendări pentru jucătorii implicați și amenzi consistente pentru cele două cluburi. Milovic, aflat atunci la Rapid, i-a produs o fractură de piramidă nazală lui Pesic, alegându-se cu o suspendare de 3 etape și o amendă de 800 de euro din partea Federației.