Bazinul ILSA, în 1973
Natația timișoreană a suferit dintotdeauna de pe urma infrastructurii precare. Orașul de pe Bega, care a dat, de-a lungul vremii, nume mari în domeniu, n-a beneficiat niciodată de un bazin olimpic. În plus, vechile baze sportive fie s-au distrus, fiind demolate sau pur și simplu părăsite, fie au rămas în urma cerințelor actuale pentru sportul de performanță.
Site-ul nostru a semnalat, în repetate rânduri, starea rușinoasă în care se regăsește infrastructura sportivă în Timișoara. Iar cea destinată natației e lider detașat la acest capitol. În momentul de față, în orașul de pe Bega funcționează un bazin de 25 de metri, în Circumvalațiunii, destinat în principal sportului de performanță, și unul privat, de lungime mai mare, dar care nu respectă dimensiunile olimpice, pe Calea Lugojului.
Antrenorii și sportivii așteaptă de ani buni construirea unui bazin olimpic la Timișoara. De altfel, aceasta nu e doar o problemă postdecembristă a orașului de pe Bega. Încă de pe vremea comunismului, antrenorii și sportivii deplângeau starea infrastructurii din domeniu.
Într-un reportaj apărut în revista „Stadion” din 1973, fostul olimpic Ladislau Koszta, produs al profesorului Peter Lovas și al clubului ILSA, vorbea despre lipsa bazinelor acoperite în oraș. La vremea respectivă, piscina din curtea Industriei Lânii era singurul acoperit, cel din Circumvalațiunii nefiind încă amenajat.
„Natația timișoreană a rămas în urmă, pentru că are un singur bazin cu apă caldă, acoperit, solicitat de dimineața până noaptea. Este bine că s-au construit bazine în localități fără tradiție în natație, foarte bine ar fi fost însă dacă și în Timișoara… Fiind atât de asaltat bazinul acoperit, fiecărui dornic de performanță îi vine foarte rar rândul la culoar, nemaivorbind de atmosfera insuportabilă din timpul verii. Până acum un an, visam bazinul acoperit, acum îl visăm pe cel descoperit”, glumea amar Koszta, în urmă cu peste patru decenii.
La rândul său, secretarul asociației sportive ILSA, Francisc Reiter, spunea: „În fiecare an, învață să înoate în acest bazin cu apă caldă peste 3.000 de studenți. În privința performanței, am înaintat ca… racul, pentru că am neglijat problema schimbului de mâine. Nu sunt elemente tinere pregătite. La noi, pe primul plan se află jocul de polo. Și totuși… Avem azi o singură echipă, ieri aveam 5! Ehe, când vom avea și noi un «olimpic»?”.
42 de ani mai târziu. Situația nu numai că nu s-a îmbunătățit. Jocul de polo a dispărut între timp fără urmă din oraș, din lipsa unui bazin omologabil. Respectivul bazin acoperit a fost demolat în 2009, ruinele sale fiind încă vizibile printre bălării, gunoaie, boschetari și câini vagabonzi, pe vastul teren de lângă Poliția Județeană.
În plus, dintre bazinele descoperite care împânzeau odinioară malul Begăi, niciunul nu mai e funcțional. Baza Uszoda, folosită de elevii Școlii Sportive în urmă cu câteva decenii, a ajuns un focar de infecție în plin centrul orașului. O zonă despre care scriam în toamna anului 2012, într-un reportaj la fel de actual și astăzi, după aproape trei ani.
Baza Uszoda, așa cum arată în zilele noastre. În medalion, o fotografie cu bazinul funcțional, din 1973.
În ultimul deceniu, ne-au fost prezentate patru proiecte de bazin olimpic, însă niciunul nu a ajuns măcar la stadiul de îngrădire a terenului de șantier. Iar printre promisiunile electorale ale actualului edil, apărea construcția a patru bazine semiolimpice în cartiere. Până acum, s-au nominalizat doar zonele Buziașului și Dâmbovița, pentru primele două edificii, însă din iarnă n-a mai apărut nicio noutate pe această temă.
