Speranța moare ultima la Gara Mare: „N-aș vrea să fim Cenușăreasa sportului timișorean”


Fetele de la CFR Timișoara au reluat astăzi pregătirile, pe stadionul de la Gara Mare. Antrenorul Florin Bugar are obiective îndrăznețe pentru cea de-a doua parte a campionatului, în condițiile în care echipa e ca și calificată în play-off și are șanse mari de a accede în semifinalele Cupei României. Visteria goală e însă un adversar mai de temut decât Olimpia Cluj în acest moment, în condițiile în care banii pot decide succesul sau eșecul echipei în acest sezon.

S-a sunat adunarea și la singura echipă de fotbal feminin a orașului, CFR Timișoara. Clasată pe locul 2 în Seria Vest a Ligii I și calificată în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea de la Gara Mare speră la o comportere cât mai bună în cea de-a doua parte a sezonului

„În primă fază, urmează reacomodarea la efort, apoi săptămâna viitoare fetele sunt programate pentru vizita medicală. Începem o nouă etapă în viața clubului, în care încercăm să câștigăm ceva, sper eu mai mult decât experiență. Eu mi-aș dori să ajungem în finala Cupei României, apoi vom vedea ce ne așteaptă acolo. Avem un prim pas de trecut, pe 17 aprilie, în sferturi, cu Universitatea Alexandria. În campionat, mai avem trei etape din sezonul regulat, pe care sper să le câștigăm fără probleme și să ne pregătim pașii pentru play-off”, a declarat antrenorul Florin Bugar.

Tehnicianul „leopardelor” spune că și-ar mai dori câteva întăriri în această pauză de iarnă, pentru a putea ataca play-off-ul cu mai multă încredere. „Lotul rămâne momentan cel pe care l-am avut și în tur. Mi-aș mai dori 3-4 jucătoare pe anumite posturi, dar totul depinde de buget. Fără bani, nu sunt decât povești”, a mai spus Bugar.

Banii sunt, de altfel, problema cea mai stringentă la clubul feroviar. Deși conducerea a vorbit deja pentru un cantonament la Băile Felix, fetele vor ști abia săptămâna viitoare dacă vor pleca sau nu în stațiunea bihoreană, în funcție de ce se va regăsi în visterie. „E necesar un cantonament, pentru pretențiile pe care le avem noi, din mai multe motive, socializare, pregătire fizică și așa mai departe. După cum se știe, o parte a fetelor nu sunt 100% profesioniste, mai și lucrează pe lângă și încercăm deci să le aducem la nivelul cerințelor pentru performanță. Probabil săptămâna viitoare vom ști dacă vom face acest cantonament sau nu”, a explicat Bugar.

Clubul de la Gara Mare așteaptă cu înfrigurare repartizarea banilor dinspre Consiliul Local și Consiliul Județean. Cum cele două instituții vor vota abia în luna martie retribuțiile către structurile sportive, CFR-ul se află în pericol de a nu se prezenta în play-off, cele zece meciuri în plus din fazele superioare costând peste 10.000 de euro. Cu toate acestea, Florin Bugar speră ca autoritățile să nu le lase pe „leoparde” pe ultimul loc în lista priorităților, mai ales datorită obiectivelor impuse la Gara Mare. „Până atunci sperăm să se regleze situația noastră financiară. Nu mi-aș dori să fim noi Cenușăreasa sportului timișorean. Sper să avem destulă înțelegere din partea autorităților, nu cred că se pune problema să fim chiar noi lăsați la urmă”, a conchis Bugar.

CFR Timișoara nu va susține jocuri amicale până la reluarea întrecerii interne, fiind însă posibilă o întâlnire cu o echipă de băieți, de la centrul de juniori al clubului.

Fetele de la CFR se reunesc în așteptarea banilor de la autorități


CFR Timișoara va relua luni pregătirile pentru cea de-a doua parte a Ligii I de fotbal feminin. Fetele pregătite de Florin Bugar își propun o clasare pe podiumul campionatului în acest sezon, dar totul depinde de sumele ce vor veni din partea Primăriei și a Consiliului Județean.

Antrenorul Florin Bugar se va baza în returul campionatului de fotbal feminin, cel mai probabil, pe același lot ca și în prima parte a campionatului. Președintele CFR-ului, Constantin Nedela, spune că sunt șanse mici ca formația de la Gara Mare să poată transfera în acest moment jucătoare mai valoroase decât cele actuale.

„E foarte puțin probabil să apară nume noi în lotul fetelor. Nu ne dorim să aducem decât jucătoare valoroase, peste cele pe care le avem în lot, ceea ce e greu de găsit în România, poate doar la Olimpia Cluj. Din străinătate, e destul de complicat, pentru că încă nu știm bugetul pe care ne vom baza în acest an, astfel că în proporție de 99% vom aborda restul sezonului cu același lot. Fetele au avut oricum, și în această formulă, o evoluție peste așteptări, cu excepția sincopei de la Cluj”, a declarat Titi Nedela.

Marea problemă pentru CFR nu o reprezintă însă strict partea sportivă, unde lucrurile au mers aproape perfect, ci partea financiară, care dacă va rămâne în stadiul actual, ar putea nărui toată munca depusă de fete în acest sezon.

„Pe lângă situația bazei sportive, trebuie să rezolvăm și situația financiară a clubului, care nu e deloc roză. Dar de aceea suntem aici, cu bani mulți toată lumea se descurcă. Asta e situația din păcate, iar asta nu numai la noi, ci în toată țara”, spune cu mâhnire Titi Nedela.

Secția de fete a CFR-ului se bazează în mare măsură pe banii de la Primărie și Consiliul Județean, entități de la care Titi Nedela așteaptă sume conforme cu ambițiile clubului de la Gara Mare din acest sezon.

„La fete, bugetul nostru se compune aproape exclusiv din ceea ce primim de la autorități. Dacă centrul de copii se autofinanțează, iar la băieți cheltuielile nu sunt atât de mari, la fete ne bazăm doar pe acești bani. În cazul în care bugetul nu va fi așa cum l-am preconizat, s-ar putea să nici nu mergem în play-off. Această fază înseamnă, pentru cineva din afară, glorie, medalii, succese, dar pentru cei din interior, înseamnă 10 jocuri în plus, care ne-ar costa încă 10.000 de euro. Toate deplasările vor fi lungi, cea mai apropiată la Cluj, plus că și la meciurile de acasă e altă organizarea”, a mai spus Nedela.

Primul meci oficial pentru CFR e programat la finele lunii februarie, pe teren propriu, cu Navobi Alba Iulia, iar până atunci conducătorii clubului și-ar dori să poată organiza și un cantonament la Băile Felix pentru „leoparde”.
„Nouă ne-ar trebui o parte din bani încă de săptămâna viitoare. Teoretic, am discutat și pentru un cantonament, la Băile Felix. Noi oricum avem discuții și cu alți potențiali sponsori, dar până n-avem banii în mână, nu ne putem angaja la nimic. Dacă autoritățile ne vor asigura un buget conform cu rezultatele, vom termina sigur pe podium”, a mai spus Nedela.

Cum în Liga I, CFR Timișoara are aproape asigurată prezența în play-off, urmând să mai joace doar cu formații mai slab cotate, „leopardele” își îndreaptă privirea și către Cupa României, competiție în care vor redebuta pe 17 aprilie, pe teren propriu, cu Universitatea Alexandria, meci din cadrul sferturilor de finală.

CFR Timișoara, surclasată pe Cluj Arena


CFR Timișoara avea speranțe mari înaintea confruntării de pe terenul campioanei Olimpia Cluj, însă realitatea din teren a demonstrat că „leopardele” mai au mult de muncit până să amenințe supremația ardelencelor. Fetele lui Florin Bugar au cedat cu 0-9 pe Cluj Arena și își pierd fotoliul de lider la chiar ultimul joc oficial din 2012.

Deși a crescut vizibil față de anul trecut, CFR Timișoara nu poate pune încă probleme în lupta pentru titlu. După succesul istoric din tur, atunci când au administrat Olimpiei Cluj primul eșec intern din istorie, fetele lui Florin Bugar au simțit răzbunarea campioanei, care s-a impus cu 9-0 în jocul de astăzi, de pe Cluj Arena.

În prezența a aproximativ 1.500 de spectatori, clujencele și-au făcut încă de la început meciul ușor, având la pauză un avans confortabil, 5-0, practic imposibil de întors de către gruparea feroviară. După pauză, Olimpia a mai punctat de patru ori, CFR negăsind nici în repriza a doua drumul către plasa porții lui Gaiță.

Din tabăra clujeană s-a remarcat în mod deosebit Alexandra Luncă, atacantul în vârstă de doar 17 ani reușind șase goluri împotriva CFR-ului. Celelalte trei reușite ale ardelencelor au purtat semnăturile lui Vătafu, Voica și Bâtea.

Fără un portar de meserie și cu o situație materială mult sub cea a unei echipe ce a atins fazele superioare ale Champions League, CFR-ului nu-i rămâne decât să continue drumul început în vara lui 2011. Conducătorii clubului de la Gara Mare își propun să întărească echipa în pauza de iarnă, pentru ca în sezonul viitor să se atace un prim trofeu din istoria secției de fotbal feminin.

Olimpia Cluj: Gaiţă – Corduneanu, Ficzay, Olar, Giurgiu – Bortan, Vătafu, Voicu – Lunca, Ganea, Bâtea. Au mai jucat Prunean, Ciolacu, Rute, Desmerean şi Szenko.

CFR Timișoara: Cl. Buză – Șodincă, Durlă, D. Buză, Heisu, Ababei, Cojocaru, Molnar, I. Voica, M. Voica, Sârbovan. Au mai jucat Bistrian, Obrad, Trancău și Muntean.

Foto: citynews.ro

CFR Timișoara își joacă șansa pe Cluj Arena


CFR Timișoara va disputa duminică ultima partidă oficială din 2012, și poate cea mai importantă. „Leopardele” vor înfrunta, în deplasare, campioana Olimpia Cluj, căreia i-au administrat, în tur, prima înfrângere în competițiile interne din întreaga existență.

A fi sau a nu fi pe locul 1? Aceasta e întrebarea la care încearcă să răspundă fetele de la CFR Timișoara. După un tur de campionat în care au obțin ut maximum posibil, elevele lui Florin Bugar se află în fața momentului adevărului, meciul de pe terenul campioanei Olimpia Cluj.

Tehnicianul grupării feroviare are tot lotul valid înaintea confruntării de duminică. „Întâlnim cea mai bună echipă din România și mergem să jucăm. Avem speranțe, e firesc. Jucăm și pentru puncte, dar și pentru moral, fetele dorind să demonstreze că vor fi o nucă greu de spart în play-off”, a declarat președintele CFR-ului, Constantin Nedela.

Oficialii CFR-ului spun că nu vor face o tragedie în eventualitatea unei înfrângeri, mai ales că „leopardele” sunt virtual calificate în play-off, iar FRF a stabilit ca în următoarea fază fiecare echipă să înceapă de la zero în clasament, fără a conta așadar clasarea.

Meciul dintre Olimpia și CFR se va juca pe unul dintre cele mai moderne stadioane din țară, Cluj Arena, asta după ce săptămâni la rând se știa că duelul se va disputa pe un teren sintetic, cu care ardelencele sunt mai obișnuite. De altfel, gruparea alb-vișinie a efectuat mai multe ședințe de pregătire pe sinteticul din complexul „Dan Păltinișanu”, dar odată cu aflarea veștii că meciul se va juca pe impunătoarea arenă clujeană, „leopardele” s-au întors la iarba de la Gara Mare.

Partida Olimpia Cluj – CFR Timișoara se va disputa duminică, de la ora 11, pe Cluj Arena. În tur, „leopardele” s-au impus cu 2-1.

Fetele de la CFR vor victoria cu UTA

CFR Timișoara își dorește să se mențină pe prima poziție a seriei vestice din Liga I și după jocul de duminică, cu UTA. Fetele pregătite de Florin Bugar au un ascendent moral, după victoria din urmă cu două săptămâni cu Olimpia Cluj.

CFR Timișoara își dorește să-și continue parcursul perfect din acest sezon. Duminică, la Gara Mare va poposi UTA, ocupanta locului 3 în seria de vest a primei ligi de fotbal feminin. Antrenorul Florin Bugar are încredere în fetele sale și face apel la timișoreni să ia drumul arenei din Blașcovici pentru a vedea spectacol și goluri multe.

„UTA e o echipă cu care Timișoara rivalizează la orice sport. Sper să nu ne facem jocul foarte complicat. Deși pe hârtie suntem favoriți, în fotbal, mai ales în cel feminin, calculele nu se potrivesc niciodată. Îmi doresc ca fetele să pună în practică schemele tactice, să ne omogenizăm și să avem o prestație solidă”, a declarat Bugar.

Tehnicianul „leopardelor” are și unele mici nemulțumiri, asta deși echipa se află pe primul loc, cu maximum de puncte. „Am luat doar două goluri în acest sezon, dar pe care nu ar fi trebuit să le luăm. Vreau să tratăm cu maximă seriozitate fiecare fază de joc. La Alba Iulia am luat un gol prostesc, un șut de la 35 de metri, după o nesincronizare a apărării noastre. N-am nimic împotrivă dacă încasăm goluri după faze lucrate, după o construcție. Nu mă va mulțumi niciodată suficiența în joc. Un gol rata sau unul primit, ar putea conta mult. Nu e totuna să terminăm pe 1 sau pe 2, în perspectiva play-off-ului”, a mai spus Bugar.

Partida dintre CFR Timișoara și UTA Arad, din cadrul etapei a IV-a a primei ligi de fotbal feminin, va avea loc duminică, de la ora 11, pe stadionul de la Gara Mare.

Fetele de la CFR rămân pe primul loc


CFR Timișoara își continuă parcursul perfect în prima ligă de fotbal feminin. După victoria de răsunet din runda trecută, cu Olimpia Cluj, „leopardele” au făcut astăzi o nouă demonstrație de forță, pe terenul formației Navobi Alba Iulia, pe care au învins-o cu 10-1.

Fetele de la CFR au obținut o nouă victorie la scor în deplasare. Dacă în runda inaugurală se impuneau cu 12-0 la Reșița, astăzi a fost „doar” 10-1 la Alba Iulia, în fața celor de la CS Navobi, o prezență nouă în peisajul fotbalului feminin.
Timișorencele au tranșat jocul încă de la pauză, când tabela indica 5-1 în favoarea formației feroviare. Larisa Sârbovan, de două ori, Andreea Cojocaru, Ozana Ababei și Mihaela Molnar au punctat pentru CFR, ardelencele reușind să marcheze și ele până la pauză, prin Alexandra Marian.

„Leopardele” și-au păstrat aceeași cadență și în partea secundă, reușind să puncteze tot de cinci ori. Larisa Sârbovan a realizat „tripla”, fiind apoi copiată de Andreea Cojocaru, care a punctat de două ori la rând. Manuela Voica a urcat scorul la 9-1, pentru ca Elena Obrad să închidă tabela în ultimele minute.

CFR Timișoara rămâne în fruntea Seriei Vest a Diviziei A, cu trei victorii din tot atâtea meciuri disputate și un golaveraj uluitor, 22-2.

Navobi Alba Iulia (antrenor Alexandra Marian): Cioca – Ghiviziu, Drîmbărean, Holobuț, Drăgoi, G. Matei, Cristolțean, Barabaș, S. Matei, Marian, Cosma. Au mai intrat David, Stănescu, Clambă și Cârpaci.

CFR Timișoara (antrenor Florin Bugar): C. Buză – Șodincă, Molnar, D. Buză, Heisu – Ababei, I. Voica, M. Voica, Bistrian – Sârbovan, Cojocaru. Au mai intrat Durlă, Luvescu, Obrad, Abrudan și Munteanu.

Victorie istorică pentru fetele de la CFR


CFR Timișoara a reușit astăzi cea mai importantă victorie din întreaga existență a secției de fotbal feminin. Fetele lui Florin Bugar au trecut cu 2-1 de campioana en titre, Olimpia Cluj, formație ce nu pierduse niciodată până în prezent în competițiile interne.

Ceea ce până acum părea doar un obiectiv irealist, a devenit astăzi realitate. CFR Timișoara a produs surpriza ultimilor ani din prima ligă de fotbal feminin, învingând campioana Olimpia Cluj. Gruparea ardeleană nu pierduse niciun meci din 2010, atunci când și-a făcut apariția în campionat. Mai mult decât atât, până astăzi, recordul clujencelor era perfect, acestea repurtând doar victorii în competițiile interne.

Deși nimeni nu le-ar fi dat vreo șansă înaintea întâlnirii cu Olimpia, fetele de la CFR au intrat extrem de hotărâte în teren, reușind să le anihileze pe experimentatele jucătoare oaspete. Ardelencele și-au arătat colții în minutul 17, atunci când Cosmina Dușa a trecut de portărița Claudia Buză, însă Mihaela Durlă a salvat de pe linia porții. Aceasta a fost, de altfel, singura ocazie clară a Clujului din prima repriză, CFR-ul punând stăpânire pe joc. După două situații mari irosite de Ozana Ababei, „leopardele” au deschis scorul, în minutul 41, prin Larisa Sîrbovan, care n-a iertat-o pe Ana Maria Gaiță, din situație unu contra unu.

În partea secundă, gruparea alb-vișinie s-a aflat în mai multe rânduri în situația de a-și majora avantajul, însă fetele lui Bugar au ratat cu seninătate. Cea mai mare șansă i-a aparținut Larisei Sîrbovan, cea care a scăpat din nou singură spre buturile adverse, însă de această dată a fost blocată de Gaiță. CFR-ul a făcut 2-0 în minutul 72, prin Andreea Cojocaru, care a șutat superb, cu efect, de la 18 metri, direct în vinclul porții clujene. Finalul a fost unul cu emoții pentru „leoparde”, care au încasat un gol, în minutul 86, semnat de Ștefania Vătafu, iar în ultimele minute clujencele au pus o presiune fantastică în apropierea careului gazdelor. Cele trei punce aveau să rămână însă la Timișoara

CFR Timișoara (antrenor Florin Bugar): Cl. Buză – Șodincă, Durlă, D. Buză, Heisu, Ababei, Molnar, Cojocaru, M. Voica, I. Voica, Sîrbovan. Au mai intrat Bistrian, Munteanu și Obrad.

Olimpia Universitatea Tehnică Cluj (antrenor Tiberiu Stramyczky):Gaiță – Giurgiu, Manie, Vătafu, Bâtea, Desmerean, Gurz, Dușa, Pruneanu, Ciolacu, Sandu. Au mai intrat Boandă și Rus.

Reacții la cald:

„Mă bucură rezultatul. Le felicit pe fete pentru ambiția și determinarea cu care au jucat și pe care o aștept în fiecare etapă. Sper să facem meciuri la fel de reușite și în continuare și, dacă ne vom păstra pe primul loc până la iarnă, sper să transferăm 2-3 jucătoare de valoare. Echipa e mult mai disciplinată, mult mai bine așezată pe teren. Felicit echipa din Cluj, care ne reprezintă cu mândrie în Champions League”. (Florin Bugar, antrenor CFR Timișoara)

„Am întâlnit o echipă agresivă din toate punctele de vedere. Au jucat dârz, iar rezultatul e echitabil. Mă bucur că încep să crească și alte echipe în România, nu doar Olimpia Cluj. CFR a făcut un mare pas înainte, are o echipă disciplinată. Cred că și spectatorii au fost mulțumiți, pentru că au văzut un joc la un nivel pe care rar îl întâlnim în fotbalul feminin din România. Poate în acest an nu se vor bate cu șanse reale la titlu, dar dacă vor continua așa, pe viitor cu siguranță. E o echipă cu mari perspective”. (Tiberiu Stramyczky)

„Leopardele” știu cum pot învinge Olimpia: „Trebuie să fim o echipă”

Optimismul o caracterizează pe CFR-ista Mihaela Molnar

CFR Timișoara va disputa duminică primul meci din actualul sezon de fotbal feminin în fața propriilor suporteri. La Gara Mare va sosi formația ce a dominat întrecerea internă în ultimele sezoane, Olimpia Cluj, însă fetele lui Florin Bugar sunt optimiste și speră să le încurce pe ardelence.

Fetele de la CFR sunt convinse că Olimpia Cluj nu e de netrecut, însă pentru a învinge campioana ultimilor ani vor trebui să joace ca o echipă, în adevăratul sens al cuvântului. „Așteptăm meciul cel mare. Pregătim acest joc de două săptămâni. E foarte important pentru noi să nu luăm gol. Eu cred că dacă ne vom apăra bine și vom fi o adevărată echipă, vom putea câștiga. Pentru asta trebuie să jucăm toate 11, nu doar 6-7. Avem nevoie de susținerea publicului, pentru a putea trece de Olimpia. Știu de clujence că pasează foarte mult, dar dacă noi vom ști să comunicăm bine în teren, le putem contracara. Eu sunt convinsă că și ele se tem de noi”, a declarat Mihaela Molnar, fundașul central al CFR-ului.

Optimismul le caraterizează și pe celelalte fete de la CFR, care sunt convinse că pot produce surpriza în jocul de duminică, de la Gara Mare.

„Avem emoții foarte mari, meciul e unul extrem de greu, în fața campioanei României. Sperăm la un meci bun și să facem în primul rând față celor de la Olimpia Cluj”. (Melisa Șodincă, CFR Timișoara)

„Pentru noi va fi un meci greu, dar nu și imposibil de câștigat. Avem și noi o echipă bună și sperăm să reușim duminică un rezultat favorabil nouă”. (Andreea Cojocaru, CFR Timișoara)

„Sunt foarte optimistă înaintea acestui meci. Mărturisesc că am visat că vom câștiga și sunt convinsă că așa va fi”. (Ozana Ababei, CFR Timișoara)

Înaintea duelului direct, CFR Timișoara privește de sus la Olimpia Cluj. Formația timișoreană s-a impus în prima rundă cu 12-0 pe terenul cărășenelor de la Negrea Reșița, în vreme ce ardelencele au dispus „doar” cu 9-0, pe propriul teren, de Motorul Oradea.

Partida CFR Timișoara – Olimpia Cluj va avea loc duminică, de la ora 11, pe stadionul de la Gara Mare.

Fetele de la CFR, optimiste înaintea duelului cu Olimpia Cluj


CFR Timișoara va disputa duminică primul joc pe teren propriu din actuala ediție a Diviziei A de fotbal feminin. La Gara Mare va sosi Olimpia Cluj, campioana ultimilor ani din România, formație calificată în 16-imile Champions League.

CFR Timișoara va avea parte de un adversar de calibru în runda a doua a Diviziei A, Olimpia Cluj dominând întrecerea internă în ultimii ani. Cu toate acestea, Florin Bugar e optimist și speră chiar la o victorie în fața campioanei.

„Așteptăm meciul de duminică cu ambiții mari, mult mai mari decât anul trecut, când am pierdut cu 0-3, tot în etapa a doua. Avem toate premizele unui joc spectaculos, am transferat în această vară câteva jucătoare de valoare, care au câștigat Cupa României acum câțiva ani cu Ripensia. Se vede clar un progres calitativ la echipă față de anul trecut și mă aștept să fie un joc echilibrat și agreabil pentru spectatori. Sper să marcam măcar un gol în plus față de clujence”, a declarat Bugar.

Tehnicianul „leopardelor” e convins că formația clujeană le va tratat de sus pe fetele sale, aici putând fi cheia succesului pentru CFR. „Punctul slab al Olimpiei ar putea fi încrederea excesivă cu care abordează majoritatea meciurilor din campionatul intern. Cred că au câteva fisuri, pe care noi trebuie să le speculăm. Important e să ne ridicăm la nivelul lor, atât fizic, cât și tactic. Avem o echipă ambițioasă și jucătoare foarte rapide pe benzi și în atac. Clujencelor le-au plecat două jucătoare importante, Dușa și Sârghi, și cred că forța lor de atac a slăbit”, a mai spus Bugar.

Proiect ambițios la Gara Mare

CFR Timișoara nu își propune doar să învingă Olimpia Cluj în jocul de duminică. În viitorii ani, feroviarii își doresc să oprească hegemonia grupării ardelene și să câștige titlul național. „Cred că echipa din Cluj va mai domina campionatul cel mult un an, după care sperăm să le luăm noi locul. Vom încerca să aducem jucătoare de la celelalte echipe bune din țară și să câștigăm campionatul. Ar fi o onoare pentru noi și pentru întreg fotbalul timișorean să participăm în Champions League, acolo unde vom ajunge direct în grupe, odată cu câștigarea titlului. Să nu uităm, Ripensia a fost, în 2009, foarte aproape de titlu. Cred că atunci i-a lipsit doar șansa. De la desființarea Ripensiei, Clujul nu a mai avut un adversar pe măsură în România”, a mai spus Bugar.

Partida CFR Timișoara – Olimpia Cluj va avea loc duminică, de la ora 11, pe stadionul de la Gara Mare, intrarea spectatorilor fiind liberă.

Start și în fotbalul feminin! CFR Timișoara țintește play-off-ul


La finalul acestei săptămâni va demara și Divizia A de fotbal feminin. Reprezentanta Timișoarei, CFR, își pune mari speranțe pe sezonul ce stă să înceapă, obiectivul grupării de la Gara Mare fiind unul îndrăzneț.

CFR Timișoara se află în fața celui de-al doilea sezon în prima ligă de fotbal feminin. După o prime participare onorabilă, în care au obținut locul 3 în Seria Vest, după campioana Olimpia Cluj și Real Craiova, fetele lui Florin Bugar încearcă să readucă fotbalul feminin din Timișoara în prim-plan.

„Leopardele” își propun ca în acest an să nu mai rateze play-off-ul iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv s-au întărit cu nu mai puțin de cinci jucătoare de la Real Craiova, grupare ce traversează o perioadă grea din punct de vedere financiar. Astfel, la Gara Mare au sosit Ozana Ababei, Florina Bertea, Andreea Cojocaru, Ionela Voica și Manuela Voica. Niciuna dintre ele nu e străină însă de orașul de pe Bega, ele evoluând, în urmă cu câțiva ani, la defuncta Ripensia, vicecampioană națională și câștigătoare a Cupei României în 2009.

Serie infernală pentru „leoparde”

Deși obiectivul CFR-ului e unul îndrăzneț, misiunea „leopardelor” va fi una deloc ușoară. Gruparea alb-vișinie a fost repartizată în Seria Vest, alături de campioana ultimilor ani, Olimpia Cluj, și de alte grupări ce pot emite pretenții la unul dintre primele două locuri: Negrea Reșița, Independența Baia Mare, UTA Arad, Motorul Oradea sau Navob Alba Iulia. În acest sezon, echipele din Divizia A sunt împărțite în trei serii a câte șapte echipe (Est, Vest, Sud), iar primele două clasate din fiecare grupă se vor întrece în play-off.

În prima etapă, CFR va evolua în deplasare la Negrea Reșița. Dacă în sezonul trecut „leopardele” au zburdat realmente pe terenul cărășencelor, câștigând cu un uluitor 19-0, de această dată nu se pune problema unui asemenea scor, Negrea întărindu-se consistent de atunci. Partida de debut a feroviarelor va avea loc duminică, de la ora 11, pe terenul „Metalul” din Bocșa.