Timișoreanca Diana Bulimar, speranța României la medalii la Montpellier

Diana Bulimar e liderul lotului feminin de gimnastică al României, care a ajuns sâmbătă în Franța la Montpellier, unde în această săptămână vor începe Campionatele Europene Individuale de gimnastică. În absența Larisei Iordache, accidentată, toată presiunea se mută pe umerii timișorencei, de la care se așteaptă o evoluție cât mai bună și cât mai multe […]
Diana Bulimar, încrezătoare înaintea Campionatelor Europene de la Sofia

Gimnastele din lotul de senioare al României numără cu inima cât un purice orele rămase până la startul primei competiții de mare anvergură a acestui an, Campionatele Europene de la Sofia. Printre ele, și timișoreanca Diana Bulimar, care s-a arătat extrem de încrezătoare, deși specialiștii consideră că subdiviziunea din care fac parte tricolorele e cea […]
Diana Bulimar, câștigătoare cu echipa României a triunghiularului de la Avoine

Echipele feminine de senioare și junioare ale României au câștigat detașat triunghiularul desfășurat sâmbătă, la Avoine, acolo unde au mai participat reprezentativele Franței și Belgiei. La senioare, Diana Bulimar s-a clasat a doua în ierarhia generală a gimnastelor după cele patru probe, fiind depășită doar de colega de lot, Larisa Iordache. Diana Bulimar a făcut […]
Diana Bulimar participă sâmbătă la un triunghiular în Franța

Diana Bulimar va participa sâmbătă la o întâlnire bilaterală între Franța, Belgia și România, desfășurată la Avoine. Pentru gimnasta născută la Timișoara va fi o ultimă repetiție generală înaintea Campionatelor Europene ce se vor desfășura în luna mai, la Sofia. Lotul de gimnastică feminină al României a fost invitat la un triunghiular în Franța, la […]
Diana Bulimar, pilon al gimnasticii românești în 2013

Timișoara a revenit în prim-planul gimnasticii mondiale grație Dianei Bulimar. Sportiva șlefuită la CSS1 Timișoara, de mâinile antrenorilor Marcel Benea și Mariana Tomceanu, s-a remarcat mai întâi prin participarea cu succes la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, unde a obținut o medalie de bronz cu echipa României. Anul 2013 au adus primele medalii […]
Diana Bulimar, la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

Timișoreanca Diana Bulimar va lupta, în acest sfârșit de săptămână, din nou pentru medalii, la etapa de Cupă Mondială de la Anadia, Portugalia. Concursul ce va începe vineri, cu sesiunile de calificări, e prima întrecere pentru sportiva născută în Banat după Campionatele Europene Individuale de la Moscova, care i-au adus două dintre cele mai importante […]
VIDEO Diana Bulimar a cucerit două medalii la Campionatele Europene de la Moscova

Diana Bulimar a demonstrat la Moscova că e una dintre sportivele pe care gimnastica românească se poate baza în anii următori. Timișoreanca în vârstă de 17 ani a cucerit argintul la bârnă și bronzul la sol, în finala pe aparate de duminică, trecându-și astfel în palmares primele medalii importante la individual din carieră. Timișoreanca Diana […]
VIDEO Diana Bulimar se întoarce cu o medalie de aur de la Doha

Timișoreanca Diana Bulimar a urcat vineri pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul de sol, din cadrul FIG Challenge Cup de la Doha. Gimnasta în vârstă de 17 ani a reușit un exercițiu impecabil, depășind-o astfel pe colega ei de la lotul național, Larisa Iordache, medaliată cu argint la aceeași probă. Diana Bulimar […]
Aur la sol și argint la bârnă pentru Diana Bulimar
Timișoreanca Diana Bulimar a obținut două medalii în finalele la bârnă și sol, în cadrul FIG Challenger Cup de la Gent (Belgia). Bănățeanca s-a clasat prima la sol, în vreme ce la bârnă a urmat-o pe podium pe conaționala sa, Cătălina Ponor. Diana Bulimar își confirmă ascensiunea. Gimnasta născută la Timișoara a obținut două medalii […]