Săptămâna Poli – Chindia | Târgoviștea lui Dobrin, surclasată de Poli

CS Târgoviște,. în 1981, cu Nicolae Dobrin în componență. „Gâscanul”, inconfundabil, al patrulea în rândul de jos, de la dreapta la stânga. (Sursa foto: ripensia-sport-magazin.ro)

La finalul săptămânii, pornește din nou la drum caravana ligii secunde, cu un meci extrem de interesant la Timișoara. Sâmbătă, de la ora 12:00, pe „Știința”, Politehnica primește vizita ocupantei poziției a treia, Chindia Târgoviște, într-un meci care poate decide, în mare măsură, obiectivul alb-violeților pentru restul sezonului.

De-a lungul anilor, vechea Politehnica a disputat meciuri interesante cu reprezentantele orașului Târgoviște, cele mai multe pe prima scenă. Una dintre victoriile cele mai clare a fost consemnată la 23 august 1981, când pe fostul „1 Mai” Poli se impunea cu 3-0 în fața nou-promovatei CS Târgoviște. De ce e acest meci unul special în istoria duelurilor directe dintre cele două formații? Deoarece în echipa dâmbovițeană se regăsea nimeni altul decât Nicolae Dobrin, care la apus de carieră a lăsat Piteștiul natal, trăind o a doua tinerețe lângă Turnul Chindiei.

Presa vremii notează că la amintitul meci au asistat 10.000 de spectatori. Un număr impresionant pentru zilele noastre în care, la meciurile obișnuite din prima divizie, abia dacă se strâng 200 de privitori. Și totuși, iată cum își deschidea Stelian Trandafirescu cronica din ziarul „Sportul”, din 25 august 1981: „Puțini spectatori în tribunele marelui oval timișorean. Greu de explicat această expectativă a publicului local, într-un moment în care Poli demonstrează frumoase intenții spre un joc modern, bazat pe o dinamică sporită, combinații spectaculoase și pe o mare frecvență a șuturilor în atac, vizibile și în meciul cu CS Târgoviște”.

Stelian „Bilă” Anghel a deschis „balul” în confruntarea cu echipa lui Dobrin

Iar povestea meciului o continuă același Stelian Trandafirescu: „Cu o linie de mijlocași inventivă și activă, cu un Anghel debordant, pe tot terenul, gazdele au stat mai tot timpul la cârma jocului, punând la mari cazne defensiva aglomerată a oaspeților.
Chiar în primul sfert de oră, portarul Voinea avea să aibă intervenții salvatoare, la grelele șuturi ale lui Anghel, Nadu și Dumitru (min. 6, 8, 16). Val după val curgeau atacurile locale. În plină dominare însă, talentatul, dar neexperimentatul Ciceu va irosi, pe contraatac (min. 21, n-a fost ofsaid!) cea mai mare ocazie de gol a partidei – Moise fusese driblat în afara careului de 16 m! Din acel moment, alb-violeții se vor înfuria și vor pedepsi îndrăzneala oaspeților prin ANGHEL (min. 34) – șut violent, de zile mari, de la 18 m, fără speranțe pentru portarul Voinea, care plonjase pe traiectorie. Dobrin, cu Șunda „în spate”, la un alt contraatac, va rata și el (min. 40) – șut milimetric pe lângă țintă, după care studenții reiau tirul ofensivei, în urma unor aplaudate faze de bun nivel tehnic. Cum Nedelcu nu se putea „mișca” din cauza marcajului aplicat de Dumitrescu, au intrat în rol jucătorii din linia a doua. De atâta hărțuială, apărarea târgovișteană începe să se clatine – Voinea mai repară câte ceva, dar va ceda și el în min. 48 și 68 (marchează VLĂTĂNESCU – pasă în urma unei acțiuni viguroase a lui Dumitru și, respectiv, MANEA – centrare de la Nucă). Gândindu-se la meciul retur de la Leipzig, echipa gazdă încetinește motoarele și oaspeții, animați mereu de inimosul Gheorghe, vor alerga după golul de onoare, pe care nu-l reușesc nici în min. 83 și nici în minutul 88 – Ciceu și Dobrin trimițând peste transversală.
Cu această nouă victorie, timișorenii au plecat, ieri, spre Leipzig, pentru returul cu Lokomotive”.


23 august 1981, stadion „Dan Păltinișanu”, spectatori 10.000
POLI TIMIȘOARA – CS TÂRGOVIȘTE 3-0 (1-0)
Au marcat: Anghel (34), Vlătănescu (48), Manea (68)
Poli: Moise – Nadu (87, Murar), Șunda, Șerbănoiu, Vișan – Dumitru, Manea, Vlătănescu – Anghel, Nedelcu, Cotec (50, Nucă)
Târgoviște: Voinea – Niculescu, Dumitrescu, Ene (53, Constantin), Pitaru – Gheorghe, Eftimie (75, Filipescu), Economu – Greaca, Dobrin, Ciceu.

Statistică
Șuturi la poartă: 24-4
Șuturi pe poartă: 12-1
Cornere: 8-3

Șirul de victorii s-a oprit în Trivale: FC Argeș – Politehnica Timișoara 2-0

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

După șase meciuri fără înfrângere și patru victorii în ultimele patru runde, Politehnica Timișoara a simțit din nou gustul amar al eșecului. Bănățenii au fost învinși astăzi cu 2-0 pe terenul celeilalte grupări alb-violete din Liga a II-a, FC Argeș, deși a evoluat mai bine de o jumătate de oră în superioritate numerică.

Partida de pe arena „Nicolae Dobrin” a început în nota de dominare a elevilor lui Bogdan Andone, care au periclitat pentru prima oară poarta lui Popescu în minutul 3, atunci când Sorescu a pătruns pe partea stângă, a rămas față în față cu goalkeeperul piteștean, dar acesta din urmă a reușit să respingă în corner. La faza imediat următoare, același Sorescu a centrat, iar Mera a lovit prea încet balonul, dintr-o poziție favorabilă.

Prima șansă importantă de gol a piteștenilor s-a consemnat în minutul 21, atunci când Andrei Nilă a scăpat spre poarta vizitatorilor, însă Dur-Bozoancă a fost la post și a respins balonul în corner. Minutul 33 a adus o nouă șansă de gol pentru Politehnica, din nou prin Sorescu, șeptarul oaspeților trimițând puțin pe lângă poartă din poziție bună.

Finalul primei reprize a adus și deschiderea scorului. Contrar cursului jocului, golul a venit în poarta oaspeților, în minutul 38, atunci când Alin Popa a centrat de pe dreapta, iar Robert Grecu a reluat, cu latul, din apropierea careului mic, fără speranțe pentru Dur-Bozoancă.

Bogdan Andone a încercat să dinamizeze jocul de atac al formației sale, introducându-i la pauză pe Plămadă și Staicu, însă niciunul dintre ei nu s-a apropiat periculos de buturile lui Popescu. Și totuși, timișorenii ar fi putut reintra în joc pe mâna piteștenilor, care au rămas în inferioritate numerică în minutul 59, atunci când Nilă a văzut al doilea cartonaș galben, pentru o simulare în careul advers. Cele mai clare șanse de gol ale vizitatorilor s-au consemnat în minutele 66 și 69, de fiecare dată protagonist fiind Predescu. În minutul 66, acesta a șutat fără preluare, de la 20 de metri, însă Popescu a reușit să rețină. Apoi, a venit centrarea de pe stânga a lui Sorescu, pentru reluarea din prima a lui Predescu puțin peste poartă.

Politehnica a trecut pe lângă egalare și în minutul 75, atunci când Giuricici, proaspăt introdus în teren de Bogdan Andone, a șutat prin surprindere, de la 25 de metri, puțin peste poarta piteștenilor. Pe acest fond, a venit golul de 2-0, reușit tot de un jucător ce a început meciul pe banca de rezerve,  Vasile Buhăescu. Atacantul care în sezonul trecut a reușit promovarea cu Juventus a tras tot de la 25 de metri, la colțul scurt, însă Dur-Bozoancă nu a putut opri balonul din drumul său spre plasă.

S-a încheiat 2-0 pentru FC Argeș, iar Politehnica Timișoara ratează șansa de a mai urca în clasament și de a se apropia și mai mult de ocupanta locului 3, Chindia Târgoviște, pe care o va întâlni pe teren propriu în primul joc oficial din 2018.

FC Argeș (antrenor Augustin Eduard): Popescu – Oancea, Cotigă (cpt.), Șerbănică, Vișa – Panait, A. David (72, Buhăescu), I. Năstăsie – A. Popa (84, C. Stoica), Nilă, R. Grecu (85, C. Barbu)

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Krausz, Ignea, Poparadu (46, Plămadă) – Sorescu, Bădăuță (46, Staicu), Predescu

Cătălin Bădăuță, încrezător în forța echipei: „Sperăm că vom reuși ceva frumos în acest sezon”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Ultima etapă din Liga a II-a programată în 2017 o duce pe Politehnica Timișoara în Trivale, pentru întâlnirea cu cealaltă formație alb-violetă din eșalonul secund, FC Argeș. Un meci dificil, așa cum îl vede și atacantul Cătălin Bădăuță, care e însă încrezător în potențialul echipei, nu doar în duelul de mâine, de pe arena „Nicolae Dobrin”, ci în întreg campionatul.

„E un meci ca toate celelalte, sperăm să terminăm bine acest sezon de toamnă. Prima și ultima impresie contează… Am reușit să marchez în meciul din etapa a 2-a cu FC Argeș și sper să o fac și sâmbătă”, a prefațat Bădăuță confruntarea de mâine, cu piteștenii.

Atacantul polist, aflat la al treilea sezon în alb-violet, a explicat ascensiunea echipei din toamna acestui an.

„În primul rând, au fost multe schimbări în ultimul an. A fost o altă motivație, alte obiective și de aici clasarea noastră mult mai bună decât anul trecut. Cu o victorie la Pitești, am rămâne foarte aproape de Chindia Târgoviște, pe care urmează să o întâlnim apoi în prima etapă din primăvară, la noi acasă. Ar fi o șansă importantă pentru noi și chiar am avea speranțe la un loc de baraj. Dar mai e mult până acolo, mai sunt multe etape de disputat. Noi vom lua fiecare meci în parte și să sperăm că vom reuși ceva frumos la final de sezon”, consideră Bădăuță.

Vârful alb-violeților e de părere că echipa ar fi meritat să aibă cel puțin două-trei puncte în plus în clasament, ținând cont de faptul că au fost puncte pierdute chiar pe fondul unor prestații bune ale echipei de-a lungul turului de campionat.

„Chiar dacă am avut oscilații în rezultate, tot timpul am simțit că putem mai mult. Am pierdut puncte ușoare, cu Metaloglobus și Balotești pe teren propriu. Poate dacă aveam două-trei puncte în plus, nu spun mai multe, alta ar fi fost situația noastră în clasament. Dar vom vedea ce putem face sâmbătă pentru a ne întoarce cu puncte de la Pitești. Apoi vine pauza de iarnă și vom vedea ce va fi mai departe”, a conchis Bădăuță.

Partida FC Argeș – Politehnica Timișoara, din etapa a 21-a a Ligii a II-a, va avea loc mâine, de la ora 12:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Meciul de la Pitești va fi arbitrat de o brigadă condusă de Andrei Andonie din București, ajutat la cele două tușe de Ferencz Tunyogi din Zalău și Cosmin Vătămanu din București. Rezervă a fost desemnată Iuliana Demetrescu din Râmnicu Vâlcea, iar observatori sunt Marian Deaconu din Ploiești și Constantin Pintilie din Râmnicu Vâlcea.

Partida de mâine va fi televizată pe Telekom Sport 1.

Căpitanul Ioan Mera, înaintea ultimului meci din 2017: „Trebuie să ne întoarcem cu puncte la Timișoara”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara încheie șirul meciurilor oficiale din 2017 cu un meci extrem de interesant în Trivale. Mâine, la miezul zilei, alb-violeții de pe Bega vor da piept cu alb-violeții din Pitești, iar căpitanul Ioan Mera speră la prelungirea seriei pozitive din această parte a campionatului.

„Ne așteaptă un meci greu, noi trebuie să mergem la Pitești concentrați, să ne facem jocul nostru și să ne întoarcem cu puncte la Timișoara. De aceea am și semnat cu Politehnica, am crezut și cred în continuare că putem aduna puncte, putem urca în clasament. Trebuie să fim concentrați, să facem ceea ce ne cere domnul antrenor. Dacă respectăm aceste lucruri, probabil vom fi acolo unde își dorește toată lumea la finalul campionatului”, a declarat Ioan Mera.

Chiar dacă obiectivul trasat la începutul sezonului nu viza în mod explicit promovarea în Liga I, parcursul Politehnicii din ultima perioadă i-a făcut pe fani să viseze la o performanță frumoasă pentru vara anului viitor. Ioan Mera admite că și în vestiar se fac calcule cu privire la șansele echipei de a face pasul spre eșalonul de elită, însă în acest moment „Băieții în Ghete” sunt cu gândul doar la jocul din Trivale.

„Primele două locuri par într-adevăr adjudecate, dar matematic putem să le ajungem. Noi trebuie să ne facem jocul și vedem la sfârșit dacă prindem barajul sau locul al doilea. Cel mai important e pentru noi meciul de la Pitești. Le vom lua pe rând și sper ca la finalul campionatului să ne facem suporterii fericiți”, a mai spus fundașul polist.

Ioan Mera e unul dintre supraviețuitorii ultimului meci disputat de vechea Poli la Pitești, alături de Adrian Poparadu. La 16 mai 2012, timișorenii, patronați la vremea respectivă de Marian Iancu, se impuneau cu 1-0 în Trivale și obțineau matematic promovarea în Liga I – una nematerializată, din păcate.

„Îmi amintesc de acea partidă. A trecut mult timp de atunci… Sper să fie la fel și sâmbătă, să fie tot 1-0 pentru noi, cred că ne-ar face fericiți pe toți. Rămâne de văzut ce va fi sâmbătă la Pitești…”, a afirmat Mera.

Partida FC Argeș – Politehnica Timișoara, din cadrul etapei a 21-a a Ligii a II-a, va avea loc mâine, de la ora 12:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești și va fi televizată de Telekom Sport 1.

Bogdan Andone, înaintea ultimului meci din 2017: „Cu siguranță va fi o partidă disputată și cu miză”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara încheie anul calendaristic 2017 cu un interesant derby al grupărilor alb-violete din Liga a II-a. Sâmbătă, de la ora 12:00, „studenții” vor evolua în Trivale, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, în compania celor de la FC Argeș. Antrenorul Bogdan Andone speră ca elevii săi să încheie sezonul de toamnă în nota pozitivă a ultimelor etape, deși o formă bună traversează și gruparea din Pitești.

„Ne așteaptă un meci dificil, ultimul meci din acest sezon de toamnă. Întâlnim o echipă bună, care vine după trei victorii consecutive. E un meci important pentru noi și trebuie să terminăm cu un rezultat pozitiv acest an”, a declarat Bogdan Andone.

FC Argeș nu se va putea baza pe doi jucători importanți, Cătălin Stan și Raul Costin, ambii eliminați în victoria din etapa trecută, de la Motru, cu Pandurii Târgu Jiu.

„Au doi jucători suspendați după ultima etapă, dar au un lot numeros, echilibrat valoric. Au soluții pe acele posturi… Argeșul e o echipă ofensivă, a marcat cinci goluri în ultima etapă. Dacă ne luăm după ultimele etape, sunt două formații care vin după șiruri de victorii. Cu siguranță va fi un meci disputat, un meci cu miză. Sper să fim concentrați, să nu facem greșeli pe fază defensivă, iar pe atac să profităm de situațiile pe care ni le vom crea și să le fructificăm”, a mai spus Andone.

Deși piteștenii au anunțat că pot asigura condiții bune de joc, Bogdan Andone consideră totuși că suprafața de joc le va pune probleme celor două echipe mai cu seamnă în a doua jumătate a meciului.

„E un teren de Liga I la Pitești. Dar totuși, condițiile meteo din această perioadă nu sunt cele mai prielnice jocului de fotbal. Va fi un teren destul de greu în repriza a doua, chiar dacă suprafața de joc e peste nivelul Ligii a II-a”, a mai spus Andone.

Înaintea acestei runde, Politehnica se află la trei puncte în spatele Chindiei Târgoviște, ocupanta locului ce duce spre baraj. Deocamdată, tehnicianul polist nu vorbește despre perspectivă, concentrându-se strict pe duelul de sâmbătă, din Trivale.

„Deocamdată, ținta e meciul de la Pitești. Apoi vom vedea… Rămâne de văzut unde ne vom situa după încheierea sezonului de toamnă și ce ne vom propune pentru sezonul de primăvară”, a mai spus Bogdan Andone.

Pentru meciul din Trivale, nu sunt suspendați în tabăra timișoreană, însă există unele semne de întrebare în ceea ce-i privește pe Raul Krausz și Carol Taub, care s-au confruntat în aceste zile cu probleme medicale.

Partida FC Argeș – Politehnica Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești. Meciul va fi televizat de Telekom Sport 1.

FC Argeș – Politehnica, un duel vechi de 55 de ani

În noiembrie 1995, tifoseria polistă și-a făcut simțită prezența pe arena din Trivale

La căderea cortinei peste sezonul de toamnă din Liga a II-a, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești e programat un interesant duel între două dintre cele mai în formă echipe din campionat, FC Argeș și Politehnica Timișoara. Chiar dacă nu mai vorbim și în acte despre vechile cluburi omonime, în memoria suporterilor celor două grupări alb-violete rămân amintirile interesantelor dueluri de altădată.

În cele ce urmează, vom rememora câte un meci din fiecare deceniu al disputelor de la Pitești, dintre vechile FC Argeș și Politehnica. Să precizăm că au fost înregistrate 29 de partide în Trivale (doar una singură în eșalonul secund), iar argeșenii au statistica net în favoarea lor, cu 19 victorii, 7 remize și 3 înfrângeri, plus un golaveraj de 53-17.

29 aprilie 1962
DINAMO PITEȘTI – ȘTIINȚA TIMIȘOARA 5-1
Au marcat: Lovin 16, 26, 76, Constantinescu 45, Țurcan 90 – Manolache 52
Dinamo: Niculescu – Valcan, Barbu, Dumitrescu – Florescu, Radu – Constantinescu (Corneanu), Lalu, Lovin, Halagian, Țurcan
Știința: Curcan (Pain) – Jenei, Turcan, Georgescu – Botescu, Tănase – Igna, R. Lazăr, Manolache, Lereter, Mițaru

» A fost prima întâlnire oficială, la Pitești, între reprezentanta orașului de pe Argeș și gruparea studențească din Timișoara. De altfel, Dinamo Pitești e chiar viitoarea FC Argeș, denumire pe care avea să o adopte în 1968.
» Formația piteșteană se afla la prima prezență în Divizia A, promovând un an mai devreme sub comanda antrenorilor Ștefan Vasile și Tănase Dima. Echipa avea să reziste un singur sezon pe prima scenă, dar avea să revină în 1963 și să reziste fără întrerupere la acest nivel până în 1992.
» De remarcat că în linia de înaintași a lui Dinamo s-a regăsit nimeni altul decât Florin Halagian, viitorul antrenor de succes al „generației Dobrin”, sub comanda căruia FC Argeș a devenit campioană în 1972 și 1979.

16 iunie 1974
FC ARGEȘ – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-1
A marcat: Surdan 76
FC Argeș: Stan – Ciolan, Pigulea, Nedelcu, Ivan – Mustățea (55, Prepungel), M. Popescu – Troi, Radu, Dobrin, Jercan (73, Burcea)
Poli: Jivan – Mioc, Păltinișanu, Arnăutu, Maier – Surdan, Mehedințu, Lața – Dașcu (62, Covalcic), Bojin, Floareș (72, Pîrvu)
» A fost prima victorie a Politehnicii în fief-ul Argeșului și singura din anii 70, atunci când ambele cluburi au atins apogeul. În momentul disputării acestei întâlniri, Poli se afla în plină ascensiune, la capătul unui prim sezon în Divizia A, iar piteștenii câștigaseră titlul cu doi ani în urmă.

8 decembrie 1985
FC ARGEȘ – POLITEHNICA TIMIȘOARA 4-3
Au marcat: Badea 40-penalti, 45-penalti, 59, D. Zamfir 61 – Giuchici 4, Sabou 30, Rotariu 31
FC Argeș: Cristian – Voicu, Stancu, Pîrvu, Eduard – Bănuță, Badea, Toma (29, Zamfir), Iovănescu – Jurcă (70, Bobaru), Ignat
Poli: Moise – Șunda, Ionuț, Șulea, Lehmann – Sabou, Rotariu, Oancea, Vlătănescu – Bolba (25, Mureșan), Giuchici (5, Cl. Bozeșan)

» A fost cea mai spectaculoasă întâlnire dintre cele două echipe. Politehnica a condus cu 3-0 în Trivale după 31 de minute, dar a sfârșit învinsă, după un final de primă repriză și un început de parte secundă de coșmar.
» În formația de start a piteștenilor îl regăsim pe Augustin Eduard, cel ce astăzi ocupă funcția de antrenor principal al lui FC Argeș. De partea cealaltă, în linia de fund a Politehnicii a evoluat în acest meci Valer Șulea, trecut în neființă cu câteva zile în urmă, la doar 60 de ani. Un alt component al echipei din 1985 a timișorenilor s-a stins din viață în acest an: Petru „Cibi” Oancea, decedat în luna iulie, la vârsta de 59 de ani.
» A fost unul dintre cele trei meciuri disputate la Pitești între FC Argeș și Poli de-a lungul anilor. Timișorenii au pierdut de fiecare dată în Trivale în ultima lună a anului, pe lângă acest 3-4 din 1985 mai înregistrându-se un 0-2 la 6 decembrie 1981 și un 1-3 la… 4 decembrie 1991, la aniversarea a 70 de ani de la înființarea clubului de pe Bega.

25 noiembrie 1995
FC ARGEȘ – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-0
FC Argeș: Ungurianu – M. Pană, Mocanu, V. Popa, Ghergu – Priseceanu (67, Crivac), Gârleșteanu, Schumacher, Ceaușu (61, Negru) – C. Cristescu (79, Procorodie), C. Barbu
Poli: Almășan – Ivan, Pelici, Velcea (66, Trandu), Stoicov – Kovacs (80, Contescu), Rotariu, Vlaicu (89, Barna), Călin – Săvoiu, Băban

» A fost una dintre cele patru remize albe înregistrate de-a lungul anilor între cele două grupări alb-violete în Trivale.
» În avanposturile formației piteștene s-a regăsit Constantin „Jean” Barbu, al treilea marcator all-time al Argeșului, cu 70 de goluri (devansat doar de Marin Radu II – 156 goluri și Nicolae Dobrin – 106 goluri). Fiul său, Cătălin Barbu (n. 5 august 1999) se află în lotul de astăzi al lui FC Argeș și evoluează tot pe postul de atacant.

5 august 2006
FC ARGEȘ – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-2
Au marcat: Izvoranu 67, Șt. Grigorie 79
FC Argeș: Vintilă – Chița, Douda, Giannopoulos – Crivac (79, Aug. Chiriță), Cruceru (68, I. Badea), C. Năstăsie, Prepeliță (86, Doman), D. Rednic – Bilașco, Tănasă
Poli: Popa – Emeghara (67, Naidin), McKain, Mehmedovic, Bălace – Izvoranu, Alexa – Olah, Caramarin (71, Bucur), Grigorie – Mansour (46, Cristea)

» A fost ultimul succes al timișorenilor înregistrat în Liga I la Pitești. Diferența s-a făcut în repriza secundă, prin golurile lui Silviu Izvoranu și Ștefan Grigorie.
» În formația de start a piteștenilor s-au aflat și doi foști poliști: fundașul Alin Chița și atacantul Marius Bilașco, ambii componenți ai grupării timișorene în sezonul 2000/2001 din Divizia B.
» FC Argeș era pregătită, la ora acestei întâlniri, de fosta legendă a Romei, Giuseppe Giannini. Formația din Pitești a reprezentat a treia experiență din cariera de tehnician pentru „Il Principe”, după Foggia și Sambenedettese.

16 mai 2012
FC ARGEȘ – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-1
A marcat: Fl. Sandu 54
FC Argeș: Croitoru – Briceag, Wallace, Tudor (83 Stănescu) – Popa, Răuță, Niculae (46 Manole), Bazzi – Ivănică, Dulcea
Poli: Kirev – Mera, Scutaru, Ilie, Sandu – Chiș (81 Axente), Petcuț, Poparadu, Pătraș (63, Rocha) – Cârstea (71 Popovici), Boștină

» A treia și ultima victorie izbutită de vechea Poli la Pitești, în singura confruntare înregistrată în Trivale la nivelul eșalonului secund. Meciul din mai 2012 a pecetluit promovarea matematică a timișorenilor în Liga I, nematerializată însă din cauza problemelor financiare.
» Doi dintre titularii din urmă cu cinci ani și jumătate ai lui Poli se regăsesc și la actuala divizionara secundă alb-violetă din Timișoara. E vorba despre Ioan Mera și Adrian Poparadu.

Rezultatele complete înregistrate în meciurile de campionat dintre FC Argeș și Politehnica Timișoara la Pitești:

29 aprilie 1962 5-1
13 octombrie 1963 1-0
5 iunie 1966 1-0
11 septembrie 1966 2-0
16 iunie 1974 0-1
4 mai 1975 2-0
20 iunie 1976 5-1
23 aprilie 1977 0-0
16 aprilie 1978 2-1
7 octombrie 1978 3-1
26 aprilie 1980 2-0
5 octombrie 1980 0-0
6 decembrie 1981 2-0
5 martie 1983 3-1
23 septembrie 1984 3-0
8 decembrie 1985 4-3
19 iunie 1988 3-0
1 octombrie 1989 1-0
21 aprilie 1991 2-0
4 decembrie 1991 3-1
25 noiembrie 1995 0-0
9 aprilie 1997 1-0
15 martie 2003 5-1
23 august 2003 1-1
14 mai 2005 0-0
23 octombrie 2005 1-1
5 august 2006 0-2
26 iulie 2007 1-1
16 mai 2012 0-1

***

Partida FC Argeș – Politehnica Timișoara, din ultima etapă a sezonului de toamnă al Ligii a II-a, va avea loc sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Meciul de la Pitești va fi televizat de Telekom Sport 1.

Politehnica încheie anul în Trivale: „Nu se pune problema ca terenul să fie impracticabil”

Stadionul „Nicolae Dobrin”, pregătit și pentru condiții meteo nefavorabile

La finalul acestei săptămâni se va desfășura ultima etapă din Liga a II-a programată în 2017. Runda cu numărul 21, a doua a returului, va programa un interesant duel al formațiilor alb-violete din eșalonul secund, între FC Argeș și Politehnica Timișoara. Pe lângă rezonanța istorică al celor două nume, e vorba și despre două dintre cele mai în formă echipe ale momentului din Liga a II-a. Piteștenii vin după trei victorii consecutive, în vreme ce timișorenii au patru succese la rând.

În această perioadă a anului, principala grijă a competitoarelor din Liga a II-a e calitatea terenurilor. În runda a 20-a, desfășurată în weekend-ul trecut, au fost probleme din acest punct de vedere la mai multe meciuri. Partida dintre Foresta Suceava și Ripensia Timișoara a început cu aproape o oră întârziere, din cauza căderilor masive de zăpadă. Meciul dintre Sportul Snagov și Luceafărul Oradea s-a disputat într-o veritabilă mlaștină – lucru deloc nou în ceea ce privește arena din Ghermănești. În fine, zăpada a pus probleme și la Șiria, la meciul dintre UTA și Chindia Târgoviște.

Pentru meciul programat sâmbătă, la orele prânzului, în Trivale, nu sunt însă semnale că se va repeta un astfel de episod. Prognoza meteo nu anunță precipitații nici în ziua meciului, și nici în cele premergătoare întâlnirii. Sâmbătă la prânz se așteaptă o temperatură de 10 grade cu plus și cer senin. Totuși, în eventualitatea unor căderi de ploaie sau zăpadă, antrenorul argeșenilor, Augustin Eduard, spune că stadionul „Nicolae Dobrin” e pregătit.

„Ne aşteaptă un meci greu cu ASU Politehnica, dar vom aborda şi acest meci la victorie. La Piteşti, în perioada asta, în ultimii ani, nu a prea fost zăpadă. Noi, oricum, avem inslataţie de încălzire a gazonului şi nu se pune problema ca terenul să fie impracticabil”, a declarat Augustin Eduard, citat de liga2.prosport.ro.

Augustin Eduard, jucător important la FC Argeș și Steaua în anii 80, are un parcurs excelent pe banca echipei din Trivale. În cele cinci meciuri în care i-a condus pe piteșteni de pe bancă, echipa a înregistrat patru victorii și o înfrângere. La meciul de sâmbătă, cu Politehnica, vor lipsi însă fundașul Constantin Stan și mijlocașul Raul Costin, ambii eliminați în victoria de sâmbăta trecută, de la Motru, 5-1 cu Pandurii Târgu Jiu.

Partida FC Argeș – Politehnica Timișoara, din cadrul etapei a XXI-a a ligii secunde, va avea loc sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Meciul va fi televizat pe Telekom Sport 1.

CSM Timișoara, reprezentată la Balcaniada de la Pitești de Adelina Pastor și Andreea Ogrăzeanu

10501969_1511212225761721_5813777874970870176_n

Sprintera Andreea Ogrăzeanu (CSM Timișoara / Rapid București) va concura în trei probe la Balcaniada de atletism de la Pitești

Finalul săptămânii programează cea de-a 75-a ediție a Balcaniadei de atletism. Pentru al treilea an la rând, una dintre cele mai vechi întreceri sportive se va desfășura în România, mai precis la Pitești, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, în zilele de sâmbătă și duminică. În lotul României se regăsesc și două sportive legitimate la CSM Timișoara. E vorba despre Andreea Ogrăzeanu și Adelina Pastor.

Ambele sportive ale clubului timișorean sunt cotate cu șanse la medalii în competiția din Trivale. Andreea Orgăzeanu, care pe plan intern concurează cu dublă legitimare, la Rapid București și CSM Timișoara, va alerga în probele de sprint, 100 și 200 de metri. Pe „sută”, atleta în vârstă de 26 de ani a înregistrat 11.45 secunde ca cel mai bun timp al sezonului, recordul ei personal fiind 11.32. La 200m, Andreea Ogrăzeanu are ca „season best” 23.70 secunde, cel mai bun timp înregistrat de-a lungul timpului fiind 22.91. Ogrăzeanu va concura și în ștafeta de 4x100m a României, în care se mai regăsesc Ana Maria roșianu, Anamaria Nesteriuc și Marina Baboi.

Adelina Pastor va concura la individual în proba care a consacrat-o, 400m plat. Sportiva de la CSM Timișoara are 53.19 secunde drept cel mai bun timp al sezonului, în vreme ce recordul personal pe această distanță e 52.44. Atleta în vârstă de 23 de ani figurează și în ștafeta de 4x400m a României, alături de Bianca Răzor, Sanda Belgyan, Anamaria Ioniță și Andreea Miklos.

În concursul balcanic de la Pitești va alerga și timișoreanul Cosmin Dumitrache, legitimat din acest an la două cluburi din București, CSM și Rapid. Sportivul crescut pe Bega va concura în proba sa de bază, cea de 110m garduri, unde are la rândul său șanse importante la o nouă medalie. Timișoreanul a reușit chiar în acest an cel mai bun timp al carierei în această cursă, 14.21 secunde.

Cupa României | FRF face în sfârșit lumină! Se cunoaște programul oficial al 16-imilor

Minge-Cupa-RomanieiConfuzia creată de site-urile a două dintre televiziunile care dețin dreptul de transmisie al Cupei României a fost oprită finalmente în această după-amiază. FRF a publicat, pe site-ul oficial, programul 16-imilor de finală, nominalizând clar jocurile ce urmează să se dispute în nocturnă, precum și stadioanele pe care se vor disputa cele 16 meciuri.

În zona de vest, confuzia era legată de meciurile celor de la ACS Poli Timișoara și UTA Bătrâna Doamnă, ambele programate marți. Conform site-ului dolce-sport.ro, cele două cluburi erau înștiințate că meciurile lor se vor vedea la postul lor de televiziune, arădenii urmând a primi vizita Pandurilor în nocturnă (?!) de la ora 20, iar prim-divizionara din Timișoara va juca la Râmnicu Vâlcea de la ora 18. În schimb, pe site-ul digisport.ro, UTA B.D. – Pandurii apărea cu ora de start 16, iar CSM Râmnicu Vâlcea – ACS Poli era programat în nocturnă, la ora 20.

Confuzia generată de aceste informații contradictorii a determinat conducerea clubului arădean să înceapă demersurile închirierii unei instalații mobile de nocturnă pentru micuța arenă „Motorul”. După cum se știe, vechiul stadion al UTA-ei, din Calea Aurel Vlaicu, e în plin proces de reconstrucție, acolo fiind montată singura nocturnă omologată pentru jocuri de acest nivel din orașul de pe Mureș.

Un alt anunț ce venea parcă să întărească nivelul de confuzie a apărut ieri, în cursul serii, pe site-ul oficial al divizionarei secunde din Râmnicu Vâlcea, care anunța că jocul cu ACS Poli a fost programat în nocturnă, astfel că a trebuit relocat la Pitești, pe stadionul „Nicolae Dobrin”.

În plus, nu se preciza nimic de meciurile netelevizate din această fază a competiției, printre care și cel dintre Ripensia Timișoara și Viitorul Constanța. Singurul detaliu cunoscut a fost ziua de disputare – miercuri.

„Salvarea” a venit în această după-amiază, de pe site-ul FRF (același site pe care, la secțiunea competiții, toate jocurile apăreau ieri programate la 23 septembrie, ora 00:00, nefiind actualizate nici măcar rezultatele din turul V). Programul oficial este, așadar, cel anunțat pe site-ul digisport.ro, cu UTA B.D. – Pandurii marți, ora 16, pe „Motorul”, CSM Râmnicu Vâlcea – ACS Poli tot marți, de la ora 20, la Pitești, iar noutatea: Ripensia – Viitorul Constanța, miercuri, ora 20, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

E a doua săptămână la rând când lipsa de inerție a FRF-ului a dat bătăi nejustificate de cap cluburilor participante în competiția K.O., după „telenovela” numărului de schimbări, prin care Ripensia și UTA B.D. au fost, pe rând, calificate, descalificate și mai apoi recalificate în turul V.

Iată, așadar, programul complet al 16-imilor Cupei României:

22 septembrie, ora 16:00
ACS UTA Bătrâna Doamnă – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, stadion Motorul (Arad)

22 septembrie, ora 16:30
CS Balotești – FC CFR 1907 Cluj SA, stadion Comunal (Baloteşti)
ACS Bucovina Pojorâta – AS FC ASA 2013 Târgu Mureș, stadion Comunal (Pojorâta)
SC FC Viitorul 2 SA – ACS FC Academica Clinceni, stadion Orăşenesc (Ovidiu)

22 septembrie, ora 18:00
ACS Berceni – CS Municipal Studențesc Iași, stadion Comunal (Berceni)

22 septembrie, ora 20:00
CSM Râmnicu Vâlcea – ACS Poli Timișoara, stadion ”Nicolae Dobrin” (Piteşti)

23 septembrie, ora 16:30
Sport Club Bacău – Clubul Sportiv U Craiova, stadion Letea (Bacău)
ACS Unirea Brânceni – AFC Astra, stadion Comunal (Brânceni)
CS Mioveni – FC Botoșani, stadion Orăşenesc (Mioveni)
ACS Rapid CFR Suceava – SC FC Brașov SA, stadion Areni (Suceava)
ACS FCM Baia Mare – SC FC Voluntari SA, stadion ”Viorel Mateianu” (Baia Mare)

23 septembrie, ora 20:00
CS Unirea Tărlungeni – FC Petrolul SA, stadion Tineretului (Braşov)
AS FC Ripensia Timișoara – SC FC Viitorul SA, stadion ”Dan Păltinişanu” (Timişoara)

24 septembrie, ora 16:30
ACS Dacia Unirea Brăila – Dinamo 1948 SA, stadion Municipal (Brăila)
FC ASA 2013 Târgu Mureș 2 – CS Concordia Chiajna, stadion Trans-Sil (Târgu Mureş)

24 septembrie, ora 20:30
SC Universitatea Cluj – SC FC Steaua București SA, stadion Cluj Arena (Cluj-Napoca)

Ioana Gheorghe, dublă campioană națională la juniori 1

11223954_893195330756446_5562339861419802452_nVești bune ne vin dinspre Pitești. Timișoreanca Ioana Gheorghe a reușit să obțină medaliile de aur în probele de viteză, 100 și 200 de metri, în runda finală a Campionatelor Naționale de atletism pentru juniori 1, desfășurate pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Tot în Trivale, am consemnat și o medalie de bronz pentru LPS Banatul, obținut de Livia Cristurean.

Performanță de excepție pentru timișoreanca Ioana Gheorghe, una dintre speranțele atletismului românesc în probele de sprint. Sportiva născută în 1997 și-a adjudecat două medalii de aur la Campionatele Naționale de juniori 1, desfășurate la Pitești în acest final de săptămână.

Primul titlu l-a cucerit sâmbătă seară, în proba de 100 de metri. După o calificare în finală de pe primul loc, timișoreanca și-a repetat în actul decisiv timpul din serii (12,23 secunde), câștigând detașat, la o distanță de 25 de sutimi, în fața buzoiencei Marina Baboi.

Ioana Gheorghe a recidivat și în această dimineață, în proba de 200 de metri, pe care a câștigat-o de asemenea detașat, la mai bine de o secundă diferență de principala sa urmăritoare. Sportiva de la LPS Banatul a înregistrat 24,09, în timp ce a doua clasată, constănțeanca Andreea Timofei, a înregistrat 25,10.

O a treia medalie pentru LPS Banatul a venit din partea Liviei Cristurean, clasată a treia în proba de 400m, cu timpul 57,23. În cadrul aceleiași probe era înscrisă și Ioana Gheorghe, care a abandonat însă pe parcurs. Revenind la Cristurean, să mai spunem că atleta din generația 1996 a fost aproape de podium și în proba de 200 de metri, înregistrând 25,62, la 31 de sutimi de ocupanta locului 3, bucureșteanca Elena Viscun.

La etapa finală a Campionatului Național pentru juniori 1 au participat 260 de atleți (147 la masculin și 113 la feminin), de la 84 de cluburi din țară.