BC Timișoara a bătut palma cu americanul Tremayne Johnson

Tremayne Focused
BC Timișoara a anunțat astăzi cel de-al șaselea transfer al verii. E vorba despre americanul Tremayne Johnson,  o extremă în vârstă de 24 de ani ce se află la prima experiență europeană.

Lotul lui BC Timișoara pentru viitorul sezon e aproape complet, după întregimentarea celui de-al șaselea străin, americanul Tremayne Johnson. Născut la 20 august 1989 în Compton, California, și-a început cariera la Los Angeles Southwest Junior College, după care în 2010 a făcut pasul în NCAA, la East Washington University. Jucător pentru pozițiile 2 și 3, Johnson e caracterizat de fostul său antrenor de la colegiu, Jim Hayford, ca fiind „factorul X al jocului. Are un joc tridimensional – poate marca cu spatele la coș, poate marca și de pe dribling. E un atlet de un nivel înalt, adaugă viteză în jocul echipei, e rapid și extrem de abil. Tremayne își concentrează atenția pe defensivă, pe recuperări – ariile de efort ale jocului de baschet”.

La începutul acestui an, a părăsit pentru prima oară Statele Unite, evoluând la Al Manama, în campionatul din Bahrain. BC Timișoara reprezintă prima experiență europeană pentru baschetbalistul american. Tremayne Johnson e cel de-al șaselea străin din lotul antrenat de Tudor Costescu, după Zlatko Jovanovic, Vladimir Panic, Anthony Lee-Ingram, Aleksandar Radulovic și Vaidotas Volkus. Pentru prima oară, „Leii din Banat” vor reuni trei dintre școlile celebre de baschet la nivel mondial, cea americană, cea ex-iugoslavă și cea baltică.

Devan Downey a ajuns la Timișoara: „Urmăresc de doi ani echipa, datorită lui Archie”


Devan Downey e ultimul transfer efectuat de BC Timișoara în acest sezon. Americanul în vârstă de 26 de ani a ajuns luni pe Bega și crede că se va simți foarte bine aici, mai ales că va fi din nou coechipier cu Dominique Archie, cei doi jucând împreună și în NCAA, la South Carolina.

Devan Downey a participat asăzi la cel de-al doilea antrenament sub comanda lui Srdjan Jovanovic. Conducătorul de joc american spune că prezența lui Dominique Archie în lotul „leilor” a contat decisiv în alegerea sa.

„Am vorbit destul de mult cu Archie. Prezența lui la Timișoara a contat foarte mult în alegerea mea. Mi s-a părut o oportunitate bună să vin aici și să ajut echipa să câștige cât mai multe meciuri. Am urmărit Timișoara în ultimele două sezoane, datorită lui Dominique, care e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Am mai jucat împreună, cred că ne vom simți bine, la fel ca în urmă cu câțiva ani. Acum diferă doar țara. Nu știu foarte multe despre baschetul românesc, dar din ce mi s-a zis, e un nivel foarte competitiv”, spune Downey.

Conducătorul de joc american a traversat în lung și-n lat continentul European în ultimii ani, evoluând în Turcia, Franța, Belgia și chiar Kosovo. „În fiecare țară e ceva diferit, trebuie să te adaptezi și să joci baschet, pur și simplu. Până la urmă, în orice colț al lumii, baschetul e același”, mai spune americanul.

Venirea lui Devan Downey la echipă a însemnat automat despărțirea de muntenegreanul Ivan Jelenic, jucător ce a prins destul de rar echipa în ultima vreme. Noul component al „Leilor din Banat” își va face debutul în alb-violet la finalul acestei săptămâni, atunci când în sala „Constantin Jude” va poposi revelația SCMU Craiova.

Timba continuă să se întărească pe filiera americană


BC Timba a oficializat astăzi transferul unui nou jucător american. Fundașul Alexander Johnson vine direct din NCAA, acesta aflându-se la prima experiență europeană.

BC Timba și-a asigurat serviciile lui Alexander Johnson, un fundaș american în vârstă de 24 de ani. Descris de specialiștii de peste Ocean ca fiind un jucător agil și de perspectivă, Johnson a evoluat ultima oară la North Carolina University, unde a fost printre fovoriții publicului. Prima legitimare a avut-o însă la California State Bakersfield, unde a evoluat vreme de trei sezoane.

Alex Johnson devine astfel cel de-al șaselea jucător străin din lotul lui BC Timba, și al patrulea american, după Chief Kickingstallionsims, Rickey Huckaby și Jordan Glynn. Fundașul ce măsoară 1.77m se va alătura astăzi echipei pregătite de Bogdan Murărescu, iar mâine și-ar putea produce debutul, în amicalul pe care „urșii” îl dispută la Târgu Jiu, cu prim-divizionara Energia Rovinari.

BC Timișoara a încheiat campania de transferuri


BC Timișoara a anunțat astăzi realizarea ultimului transfer din intersezon. Americanul Adam Sollazzo, aflat la prima experiență europeană, va evolua în tricoul alb-violet în sezonul viitor.

La BC Timișoara se va baza în sezonul 2012/2013 pe trei americani. După Dominique Archie și Delvon Johnson, la gruparea de pe Bega a ajuns și Adam Solazzo, jucător de posturile 1 și 2 în vârstă de 22 de ani.

Noul baschetbalist al bănățenilor se află la prima experiență europeană, el venind din puternicul campionat universitar american, NCAA, unde a evoluat pentru Tennessee State. Sollazzo s-a remarcat cu medii excelente în ultimul sezon: 14,0 puncte, 5,5 recuperări și 4,4 pase decisive, în 31 de meciuri jucate.

Sollazzo a semnat pe două sezoen cu BC Timișoara, „leii” având posibilitatea în vară de a continua sau a opri colaborarea cu americanul.

Timișoreanul Olah semnează cu Northwestern Wildcats

Alexandru OAlexandru Olah la Wildcatslah își continuă drumul către îndeplinirea visului său, acela de a face carieră în baschetul nord-american. Tânărul pivot născut la Timișoara va semna astăzi cu Northwestern University Wildcats, după ce a impresionat prin cifrele reușite la Traders Point Christian Academy.

La TPCA, Olah și-a demonstrat din plin calitățile, care l-au propulsat astfel la prestigioasa Northwestern University. 18.5 puncte pe meci, 13.1 recuperări și 4.6 capace sunt mediile timișoreanului din acest sezon.

„Sunt extrem de bucuros. Cred că N.U. e locul perfect pentru mine pentru a progresa în baschetul universitar. Îmi plac antrenorii de aici, iar jucătorii sunt extraordinari. Sunt sigur că voi progresa și că într-o zi voi face pasul către baschetul profesionist, fie în NBA, fie în Europa”, a declarat Olah, pentru purplewildcats.com.

Alexandru Olah s-a născut la 15 octombrie 1993 la Timișoara și a făcut primii pași în baschet la CSS Bega, îndrumat de regretatul profesor Mircea Albu. În urmă cu doi ani, pivotul înalt de 2.10m a hotărât să își continue studiile dar și evoluția baschetbalistică în SUA, unde a jucat până în prezent la Traders Point Christian Academy și Golden Eagles.