GALERIE FOTO | „Poli – unica iubire”

Eveniment de suflet aseară, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Actuala Politehnica Timișoara, participantă în eșalonul secund, s-a întâlnit cu generația anilor 2002-2004, cea care, la vremea respectivă, izbutea să populezepână la refuz bătrâna arenă de pe Bega. Ineditul amical s-a încheiat la egalitate, 3-3, pentru cei tineri punctând Ignea și V. Nicolae (2), în vreme ce veteranii au scuturat plasa prin M. Oprea, C. Prodan și Șoltuz.

În continuare, vă oferim o galerie foto de la evenimentul de aseară, realizată de Emanuel Titus Ilieși (Mediafax Foto):

Poli – unica iubire | Remiză în duelul generațiilor: Poli 2002 – Poli 2018 3-3

Seară de neuitat pentru poliști, mai ales pentru cei nostalgici! Pe gazonul stadionului „Dan Păltinișanu” au dezmierdat din nou mingea Romică Buia, Mihai Nicolae, Marius Șuleap sau Mircea Oprea. Generația primei jumătăți a deceniului trecut s-a aflat față în față cu cei care astăzi reprezintă culorile alb-violet în Liga a II-a și, chiar dacă vârsta și kilogramele în plus încep să-și spună cuvântul, le-au făcut față mult mai tinerilor lor adversari.

Scorul a fost deschis de generația 2018, în minutul 9, prin Alin Ignea, care a marcat, cu un șut de la 14 metri, după o centrare de pe stânga a lui Sorescu. Garnitura mai experimentată a restabilit egalitatea în minutul 24, în urma unui penalti obținut de Bălace și transformat de cel care a împlinit chiar astăzi 38 de ani, Mircea Oprea. Imediat după pauză, generația tânără părea să scape în câștigătoare, după ce Vasile Nicolae („dublă” în minutele 56 și 71) a urcat scorul la 3-1. Forcingul din final al lui Buia & co. a amintit de memorabilul meci din 2004, cu Apulum Alba Iulia. Mai întâi, în minutul 72, Ciprian Prodan a redus din diferență, după o lansare ca la carte a lui Romeo Stancu. Apoi, în minutul 78, generația 2002 a restabilit egalitatea, dintr-un penalti bătut în doi: așezare Șuleap pentru Șoltuz, revenit de pe bancă special pentru a încerca marcarea golului egalizator.

S-a încheiat 3-3, iar idolii de ieri și de azi au salutat îmbrățișați galeria, care chiar dacă nu s-a mai putut desfășura ca pe vremuri, la Peluza Sud, a rămas la înălțime prin show-ul de sunet, lumină și fum care a făcut-o celebră.

Poli 2002 (antrenor-jucător Florin Constantinovici): A. Bogdan – A. Dumitru, Șoltuz, Constantinovici, Voicu – M. Dobre, Buia (cpt.), M. Nicolae, R. Stancu – Balauru, M. Oprea. Au mai intrat: D. Stanciu, Stoianov – Militaru, Bătrânu, Angheluță, E. Miculescu, Șuleap, Ionilă, C. Prodan, Belciug, R. Vancea, Bălace

Poli 2018 (antrenor Antonio Foale): Dur-Bozoancă – Bilia, Mera (cpt.), Scutaru, Taub – Motreanu, Krausz, Lazea, Ignea – Sorescu, Plămadă. Au mai intrat: Dascălu, Borbei – D. Bot, V. Nicolae, Giuricici, Ghinescu, Schieb, Gașpar, D. Radu, M. Ursu, Crișanov

 

Precizări

* Partida a durat 78 de minute. Prima repriză s-a încheiat în minutul 40, iar mitanul secund s-a întins pe durata a 34 de minute. Centralul Cătălin Botaș a fluierat finalul imediat după ce Șoltuz a marcat pentru 3-3.
* Generația 2002 a schimbat deseori liniile, ca la futsal sau hochei, chiar și când jocul nu era oprit. De asemenea, în mai multe rânduri, vechii alb-violeți au fost 12 în teren.
* Jocul a fost oprit în minutul 17, la ora 19:21, pentru un moment de reculegere în memoria celor care, în ultimul veac și jumătate, ne-au părăsit: Călin Zanc, Puiu Preda, Adrian Stoicov, Paul Râșnoveanu, Nicolae Cîrstov „Elicopter”.

Reacții la cald

ROMULUS BUIA (căpitan Poli 2002): „E o acțiune foarte frumoasă, cred că unică în țară. E mare lucru să reunești o echipă întreagă, după 15 ani. Le mulțumim pentru această inițiativă și ne bucurăm că susțin în continuare această echipă. Au dovedit-o de multe ori că sunt unici în țară. Pe mulți dintre băieți nu i-am văzut de când am plecat de la Poli. Păcat că nu au putut să vină și antrenorii de atunci, poate de aceea am și încasat atât de ușor golurile. În alte vremuri, eram 12 în teren, cu tot cu publicul. Astăzi am fost uneori chiar 13, dar nici așa nu am putut obține victoria…”.

MARIUS ȘULEAP (mijlocaș Poli 2002): „Suntem bucuroși, și noi, și suporterii, că ne-am revăzut după atâta timp. Sperăm ca pe viitor să mai avem astfel de întâlniri. Cum i-am regăsit pe foștii mei colegi? Cam supraponderali, unii chiar cu părul alb. Vârsta își spune cuvântul, timpul nu iartă pe nimeni. Rămân amintirile frumoase de aici, de la Timișoara. De aceea suntem atât de iubiți, am jucat cu sufletul, nu ne gândeam nici la bani, nici la altceva, ci doar la cei 40-50.000 de oameni din tribune”.

ANTONIO FOALE (antrenor Poli 2018): „Am o singură obiecție, la cel de-al doilea penalti. Mie, de pe margine, mi s-a părut că nu a prea fost. Tind să cred că a fost simulare. Dar în rest, m-a mulțumit și arbitrajul, și echipa noastră, și cea adversă. Mă bucur că am reușit să mai forțăm și copiii cu ocazia asta, pentru că ei sunt viitorul lui Poli. Oaspeții noștri s-au mișcat chiar foarte bine. Au dat dovadă că au jucat fotbal la nivel înalt, s-au respectat și, cât au putut, și-au făcut treaba”.

Poveștile derby-ului | Mircea Oprea: „Nu se mai vedeau nici gradenele, nici cimentul din tribune. Atât de multă lume era!”

Mircea Oprea a înscris de trei ori în poarta UTA-ei în sezonul 2002/2003 al Diviziei A

Timișoara intră în febra derby-ului dintre Politehnica și UTA, iar odată cu apropierea zilei de 21 mai, încep să curgă și amintirile încleștărilor de altădată dintre alb-violeți și alb-roșii. Mircea Oprea e unul dintre eroii derby-ului vestic, prin cele trei goluri înscrise în poarta arădenilor în confruntările din sezonul 2002/2003. Numărul 13 din perioada „AEK” a înscris de două ori în acel memorabil Poli – UTA 3-4, din 5 octombrie 2002, de pe stadionul „Dan Păltinișanu”, și tot Oprea a marcat unicul gol al partidei retur, când alb-violeții au câștigat cu 1-0 la Arad și au pecetluit soarta rivalei, care a luat drumul diviziei secunde.

În rândurile ce urmează, ne vom reaminti, alături de Mircea Oprea, de atmosfera incandescentă de la derby-urile dintre Poli și UTA din urmă cu un deceniu și jumătate.

La 5 octombrie 2002, Poli deschidea scorul în primul minut al meciului cu UTA! Momentul bucuriei golului, cu marcatorul, Mircea Oprea, rămas fără tricou

Mircea, să începem cu acel memorabil 3-4 de la Timișoara, din 5 octombrie 2002. Aș vrea să te întreb, mai întâi, ce ai simțit în momentul în care ai ieșit de la vestiare, iar pe stadion se aflau 40.000 de spectatori?
Noi eram deja obișnuiți cu 15.000 sau 20.000 de oameni, pentru că era deja etapa a 7-a, iar lumea a venit în număr foarte mare la meciurile noastre încă de la începutul campionatului. Dar 40.000 a fost o noutate absolută, pentru toți jucătorii din teren, și pentru ai noștri, și pentru cei de la UTA. Să joci cu 40.000 de oameni în tribune, în România, e mare lucru! A fost o atmosferă absolut incredibilă. Suporterii ne-au tratat ca pe niște timișoreni get-beget, ne-au adoptat foarte rapid, în comparație cu alte echipe sau alți jucători care au mai evoluat de atunci pe acel stadion. În Timișoara ne simțeam foarte iubiți, lumea ne respecta, ne încuraja, chiar dacă nu am avut atunci un sezon strălucit, pentru că ne-am salvat de la retrogradare abia după un baraj, cu Buzăul.

Mircea Oprea, felicitat de colegi, după marcarea golului de 3-2 din derby-ul cu UTA

Aș spune chiar că generația voastră a fost cea mai iubită din anii de după Revoluție. În toată această perioadă, nu a mai existat niciodată o asemenea emulație ca în acei ani, 2002-2004. Prin ce ați reușit să-i cuceriți pe fani, mai ales că nu prea au fost timișoreni în acea echipă?
Noi eram, în cea mai mare parte, tineri. Cam 80% din echipă eram sub 22-23 de ani, în afara câtorva jucători trecuți de 30 de ani, cum erau Buia, Constantinovici sau Zanc, Dumnezeu să-l ierte… Ceilalți eram cruzi, neexperimentați și ne dădeam viața pentru Timișoara, dar și pentru fotbal, fiind la început de drum. Puțini dintre noi mai prinseserăm Divizia A… eu unul mai jucasem doar o jumătate de sezon pe prima scenă.

Să revenim la acel meci cu UTA, din toamna lui 2002, în care tu ai marcat două goluri. Primul dintre ele, la chiar prima fază a jocului…
Într-adevăr, la prima sau a doua atingere de balon am și marcat. Apoi, am mai înscris în repriza a doua, pentru 3-2. Îmi pare însă nespus de rău că am pierdut acel meci. Aceste două goluri ar fi fost cele mai importante din cariera mea, dacă am fi reușit victoria. Să dai două goluri, cu 40.000 în tribună, și mai ales dacă te gândești la rivalitatea care există de atâția ani între Poli și UTA, pentru mine a fost o mândrie. Din păcate, pentru echipă, n-au fost de folos. Mie nici astăzi nu-mi vine să cred că am putut pierde acel meci, după ce am condus cu 2-0 și 3-2. Ne-a urmărit acest eșec pe tot parcursul sezonului. Mai ales că ni s-a spus, de către galerie, că e un meci crucial.

În minutul 68, Dobre i-a pasat în careu lui Oprea, care a pus latul și a scuturat plasa porții arădene.

Au trecut, iată, aproape 15 ani de la acea partidă. Ai mai trăit de atunci vreun meci cu o atmosferă comparabilă cu cea de atunci?
În niciun caz. Am mai avut apoi meciuri și cu 30.000 de oameni în tribune, dar cu acel meci cu UTA nu s-a comparat niciunul. A fost primul derby pentru generația noastră, a fost un sentiment fantastic. Îmi amintesc că nu se mai vedeau nici gradenele, nici cimentul din tribune. Atât de multă lume era! Chiar și pe scări țin minte că se stătea. Au fost vremuri frumoase, care nu știu dacă se vor mai întoarce vreodată. Nu cred că la Timișoara vor mai veni 40.000 de oameni la un meci de fotbal, chiar dacă ar fi vorba despre un derby.

Nu mai permite nici stadionul 40.000 de spectatori…
(n.r. râde) Așa e, au apărut scaunele între timp, iar capacitatea a mai scăzut. Dar cel mai important e ca lumea să regăsească plăcerea de a venit la stadion. E păcat de Timișoara, să nu aibă un stadion plin, așa cum era pe vremuri. Iar aici nu mă refer doar la perioada noastră, ci și la ceea ce se întâmpla înainte de Revoluție, când la meciurile cu UTA, Dinamo sau Steaua erau tribunele ticsite. Lumea mergea cu drag la stadion, mergeau bunici, părinți, cu copii, cu nepoți… Din păcate, nu mai vezi așa ceva astăzi, în România.

Un rezumat extins al meciului Poli – UTA 3-4, din 5 octombrie 2002:

„Buia și-a aruncat în peluză și tricou, și șort, și jambiere”

În retur, v-ați luat revanșa în fața UTA-ei, printr-o victorie cu 1-0 la Arad, în care ai reușit să semnezi unicul gol. Ce îți amintești de la acea partidă?
Meciul acela a fost extrem de important, pentru că echipa care câștiga, prindea barajul și avea astfel șanse mai mari să se salveze. La Arad, atmosfera nu putea fi aceeași ca la Timișoara, pentru că nu permitea stadionul, cred că au fost undeva la 10.000 de oameni, pentru că mai mulți nu puteau intra. Însă încărcătura a fost la fel. Dăruirea noastră din teren a fost însă maximă.

Iar la final, v-ați bucurat minute în șir în fața galeriei lui Poli. De altfel, sunt și niște imagini celebre, cu Romică Buia, aproape complet dezbrăcat, pe gardul peluzei.
Da, da, da. (n.r. râde) A fost spectacol la final, Buia și-a aruncat în peluză și tricou, și șort, și jambiere. Încă mai am pozele de atunci pe calculator. Vă dați seama, bucuria a fost enormă, pentru că a fost meciul pe care l-am așteptat pe toată perioada returului și care ne-a salvat acel sezon.

Generația voastră a părut, întotdeauna, foarte unită. Mai ții legătura cu foștii tăi colegi din acei ani?
Păstrez legătura cu destul de mulți colegi. Mai vorbesc cu Angheluță, cu Buia, cu Șoltuz, cu Ionilă, care e finul meu. Țin legătura inclusiv cu Stelian Gherman, care era antrenor în perioada respectivă.

„Sper să vină cât mai multă lume la meci. Poate ajung și eu!”

Derby-ul dintre Poli și UTA revine, pe 21 mai, pe „Dan Păltinișanu”, de această dată în liga secundă. Ce te aștepți să vezi duminica viitoare?
Nici nu mai contează liga în care se joacă. Indiferent dacă e în Divizia A, în Divizia B, e un derby. Sunt convins că și băieții care joacă acum la Politehnica își dau seama de importanța meciului și că își vor face pe deplin datoria. Sper din tot sufletul să îl câștige. Și sper, de asemenea, să vină cât mai multă lume la meci. Poate ajung și eu!

Până atunci, ai chiar tu meci cu UTA, în Liga a III-a. Am văzut că încă mai joci, la Unirea Alba Iulia.
Într-adevăr, sâmbătă am meci la UTA II, cu Unirea Alba Iulia. Dar nu cred că voi fi utilizat. Intru când e nevoie. Joc fundaș central, pentru că nu avem jucători pe acel post. Joc orice e nevoie, și fundaș central, și fundaș stânga, și în fața apărării… Orice e nevoie.

Cum te descurci la 37 de ani în teren?
Destul de bine și vă spun și de ce: din păcate, e foarte, foarte slab nivelul. Cu un pic de experiență, te descurci. În mod normal, n-ar mai merge la 37 de ani, dar nu am ce face. Din păcate, fotbalul a scăzut mult în valoare, mai ales la nivelul ligilor a doua și a treia, față de ceea ce era în urmă cu 15-20 de ani.

Liga I cum ți se pare, în comparație cu perioada în care evoluai și tu pe prima scenă?
Mi se pare că fotbalul era altfel pe vremea respectivă. În ziua de astăzi, mi se mai pare că sunt prea puțini fotbaliști, în adevăratul sens al cuvântului. Nu spun că noi am fi fost cine știe ce valori, pentru că și noi eram cu muncă, muncă, muncă… fugeam până cădeam, nu eram noi foarte tehnici, nu le prea aveam nici cu tactica. Dar cei de astăzi n-au dăruire, nu au atitudine… E foarte slabă Liga I, după părerea mea. În afara lui Hagi, care muncește bine cu copiii lui, nu prea mai ai ce vedea.

A cochetat cu handbalul

Să încheiem cu un subiect inedit. Știu că în anii trecuți ai jucat chiar și handbal, pentru echipa de ligă secundă din Alba Iulia. Cum ai ajuns pe semicerc?
Eu am făcut handbal de mic, am mai jucat ocazional, iar tatăl meu e antrenor de handbal. Chiar și acum se ocupă de câteva grupe de juniori. A fost plăcerea mea, am jucat chiar și în liga a doua. Posturile mele erau de extremă și centru. La handbal, nu puteam juca la fel ca la fotbal, orice e nevoie, pentru că sunt cerințe diferite de la un post la altul. Dar eram cu alergătura și acolo, cu munca, așa cum am fost toată viața și la fotbal.

Mircea Oprea s-a născut la 20 aprilie 1980 la Sibiu și a făcut primii pași în fotbal la Unirea Alba Iulia, pentru care a debutat în „B” în 1996, la doar 16 ani. A mai evoluat la Rocar București, Dacia Mioveni, Fulgerul Bragadiru, AEK București, iar în perioada 2002-2007 a îmbrăcat tricoul lui Poli, pentru care a reușit 17 goluri în 84 de partide. A mai evoluat la FC Național, Ceahlăul Piatra Neamț, Politehnica Iași și Apullum Alba Iulia. Joacă fotbal și în prezent, în Liga a III-a, la Unirea 1924 Alba Iulia, unde îndeplinește și rolul de antrenor secund. În urmă cu trei ani, a cochetat și cu handbalul, evoluând la echipa de ligă secundă Unit Alba Iulia.

Povestea celor șapte triumfuri ale Politehnicii din fieful UTA-ei

Așa cum site-ul nostru vă prezenta ieri, între 1948 și 2011, vechile UTA și Politehnica Timișoara s-au duelat la Arad de 34 de ori în campionat. Șapte dintre aceste partide au fost câștigate de alb-violeți, iar diferențele au fost de cel mult două goluri. Victorii care au rămas în memoria susținătorilor Politehnicii, cea mai veche dintre ele consemnându-se în urmă cu exact șase decenii, iar ultima în urmă cu mai bine de nouă ani. În cele ce urmează, vom vorbi, pe scurt, despre fiecare dintre cele șapte victorii alb-violete de pe terenul UTA-ei

1 iulie 1956 Flamura Roșie Arad – Știința Timișoara 1-2

1956_07_01-flamura_rosie_arad-stiinta_tm1-2e1315.000 de spectatori au asistat la partida din etapa a 13-a a ediției 1956 a Diviziei A (n.r. – campionatul se desfășura în sistem primăvară-toamnă). După șase dueluri directe la Arad, în care Știința nu obținuse decât două rezultate de egalitate în fața celei mai în vogă echipe românești a timpului, a sosit și vremea primei victorii a „studenților” în fieful UTA-ei, care de această dată purta un nume ceva mai proletar, Flamura Roșie.

Timișorenii au deschis scorul cu cinci minute înainte de pauză, prin viitorul mare arbitru Dinulescu. În minutul 56, numerosul public arădean avea să exulte, la golul egalizator semnat de Boitoș. În minutul 64 însă, Ciosescu, principalul „bomber” al Științei din anii 50, a înscris golul unei victorii istorice, prima de pe terenul textiliștilor arădeni.

Flamura Roșie Arad: Faur – Szucs, Dușan, Farmati – Capaș, Mihuț – Dudaș, Serfuzo, Boitoș, Petschovski, Jurcă.
Știința Timișoara: Pain – Zbârcea, Brînzei, Florescu – Cojereanu, Tănase – Lazăr, Mazăre, Ciosescu, Dinulescu, Boroș.

18 septembrie 1983 UTA – Poli 1-2

Aveau să treacă, așadar, mai bine de două decenii și jumătate până la un nou succes polist pe arena din Calea Aurel Vlaicu. La 18 septembrie 1983, UTA și Poli se întâlneau în premieră în Divizia B. Alb-violeții tocmai retrogradaseră din elită, după zece sezoane neîntrerupte pe prima scenă, în vreme ce arădenii se aflau în plină pantă descendentă, începută odată cu prima retrogradare din istorie, cea din 1979.

Ambele echipe își anunțaseră intențiile de promovare, însă Poli, cu un lot experimentat și omogen, schimbat doar pe alocuri după coborârea din Divizia A, s-a impus în derby-ul de pe Mureș. Începutul de meci i-a aparținut însă UTA-ei, care a deschis scorul încă din minutul 3, prin Țîrlea. Timișorenii, cu proaspăt retrasul Emeric Dembroschi la cârmă, au întors jocul în repriza secundă, prin reușitele lui Stelian Anghel (53) și Petre Vlătănescu (63).

Politehnica a evolșuat în formula Moise – Ștefanovici, Șunda, Șerbănoiu, Murar (Lehman), Manea, Bozeșan, Rotariu, T. Nicolae (Anghel), Vlătănescu, Giuchici.

7 iunie 1987 UTA – Poli 0-2

1987_06_07-uta-poli0-2e30-01În același context s-au întâlnt marile rivale vestice și peste patru ani. În etapa 30 a ediției 1986/1987 a Diviziei B, Politehnica Timișoara a făcut un pas decisiv spre promovarea în Divizia A, prin victoria cu 2-0 din fieful UTA-ei. Avea să fie cea mai clară victorie repurtată până atunci de timișoreni pe terenul arădenilor.

Alb-violeții pregătiți de profesorul Ion V. Ionescu au marcat câte un gol în fiecare mitan. Deschiderea de scor s-a produs în minutul 25, atunci când Bobaru a marcat, din centrarea lui Titi Varga. Apoi, în minutul 70, sătmăreanul Mircea Bolba a securizat punctele Politehnicii, marcând din pasa lui Bozeșan II.

UTA: Lovaș – Bubela, Gaica, Csordas, Bogdan (69, Vărșăndan) – Gheorghieș, Lucaci, Manea, Vânătoru (60, Negrău) – Țîrlea, Vuia.
Poli: Moise – Șunda, Ionuț, Vușcan, Varga – Pascu (84, Andreaș), Neagu, Iova – Bobaru (67, Bozeșan II), Bolba, Oancea.

12 martie 1989 UTA – Poli 2-3

1989_03_12-uta-poli1-2e18-01Fără doar și poate, unul dintre cele mai spectaculoase derby-uri disputate la Arad. În chiar prima etapă a returului, s-au întâlnit formațiile care și-au împărțit fotoliul de lider pe parcursul iernii. Poli și UTA conduceau Seria a III-a a Diviziei B, ambele cu câte 27 de puncte, însă cu un golaveraj superior de partea timișorenilor.

Partida a început, practic, de la 1-0 în favoarea UTA-ei, Ioan Petrescu marcând încă din primul minut. Până la pauză, timișorenii au întors scorul: Nae Trăistaru a egalat în minutul 30, iar Alin Oloșuteanu a adus-o pe Poli în avantaj, în minutul 35. Timișorenii au început mai bine mitanul secund, iar în minutul 64, Titi Varga a majorat avantajul alb-violeților. Finalul a fost însă plin de suspans, după ce același Petrescu a marcat pentru UTA în minutul 74.

UTA: Sinescu – Bubela, Gaica (75, Bodea), Popa, Popescu – Hirmler, Mulțescu, Mitu (40, Stupar) – Nagy, Petrescu, Cheregi.
Poli: Moise – Pascu, Ionuț, Crăciun, Varga – Bărbosu, Oloșutean, Vlaicu – China (78, Andreaș), Trăistaru, Bozeșan II (64, Stoicov).

6 septembrie 1997 UTA – Poli 1-3

1997_09_06-uta-poli1-3e5p2Deși Poli pornise deja pe un tobogan, prin retrogradarea din 1997, ambițiile timișorenilor erau mari și vizau o revenire cât mai rapidă pe prima scenă. Frământările din sânul clubului aveau să îi ducă însă pe alb-violeți spre o rușinoasă luptă pentru supraviețuirea în „B”, misiune îndeplinită cu ajutorul concitadinei UMT, în primăvara anului următor. Dar asta e deja altă poveste…

Poate momentul cel mai frumos al acelui sezon pentru Poli s-a realizat la 6 septembrie 1997, prin victoria cu 3-1 din fieful UTA-ei. Ilie Stoican a marcat unicul gol al primei părți, în minutul 17. Apoi, Ibrahim, unul dintre primii jucători de culoare care au îmbrăcat tricoul alb-violet, a majorat scorul, în minutul 75. Iar 3-0 pentru Poli s-a făcut în minutul 81, prin golul experimentatului Florin Călin. UTA a reușit în cele din urmă golul din onoare, în minutul 90, prin Volocaru. Istoria poate celei mai facile victorii timișorene din Calea Aurel Vlaicu fusese însă scrisă de mult.

UTA (antrenor Emeric Dembroschi): Irimia – E. Diaconescu, Mogoșanu (72, Baciu), Botiș, Lingurar – Todea (82, Bogoșel), Boloș (67, Volocaru), Em. Șerban, Ciubăncan – C. Mariș, Plisca.
Poli (antrenor Victor Roșca): C. Frunză – R. Ivan, Bealcu, Pelici, Stoican – Al. Kovacs, Ayeni (67, Vlaicu), G. Radu, Harea (63, Fl. Călin) – Ibrahim, Velcea (80, D. Gherman).

16 aprilie 2003 UTA – Poli 0-1

2003_04_16-uta-poli0-1e22fm03După o pauză de exact un deceniu, cele două rivale vestice se reîntâlneau în eșalonul de elită. Ambele formații s-au regăsit, la ora returului de pe „Francisc von Neumann”, în zona retrogradării, iar alb-violeții veneau după o serie de rezultate negative ce părea să nu se mai sfârșească.

Meciul cu UTA, de la Arad, disputat la mijloc de săptămână, a adus descătușarea pentru Poli în drumul către salvare, în vreme ce rivala în alb-roșu a fost condamnată la revenirea în „B” după doar un an. 12.000 de spectatori au asistat la un duel extrem de echilibrat, decis de golul din minutul 30 al lui Mircea Oprea.

UTA (antrenor Radu Nunweiller): D. Bogdan – I. Dragomir (59’ Panin), Botiş, Baldovin, Panaitescu – R. Mărginean, N. Varga (54’ C. Luca), R. Nagy, M. Popescu – Manta (69’ Seckovic), Njock
Poli (antrenor Gheorghe Mulţescu): Saric – Marişescu, Zanc, Constantinovici, Şoltuz, Poenaru – Buia (75’ M. Nicolae), Şuleap (80’ Ionilă), R. Stancu (63’ Bălace) – Silvăşan, M. Oprea

1 septembrie 2007 UTA – Poli 2-3

2007_09_01-uta-poli2-3e6fm02Ultima victorie a timișorenilor pe terenul marii rivale a fost un adevărat „thriller”, de care fanii alb-violeți își aduc și acum aminte cu plăcere. Poli a luat o opțiune clară spre victorie încă din primul sfert de oră. Gigel Bucur a reușit foarte rapid o „dublă”, în minutele 4 și 12. Arădenii au dat primul semnal al revenirii în minutul 26, prin Cristian Todea, însă egalarea a venit abia după pauză, în minutul 49, prin golul lui Alexandru Bălțoi. După un final de joc în care au stat în corzi, vizitatorii au dat lovitura câștigătoare în minutul 89. Slovenul Dejan Rusic, aflat chiar la debutul său pentru Poli, l-a lansat pe Gigel Bucur – cu prima sa atingere de balon – iar atacantul de buzunar al timișorenilor l-a învins pe Huțan, în situație unu la unu.

UTA (antrenor Marius Lăcătuș): Huțan – I. Bălan, A. Chiriță, Simao – Hora (76, Hidișan), N. Varga, Todea, Fl. Dan – Edson (13, M. Ilie), Bălțoi.
Poli (antrenor Dusan Uhrin): M. Popa – Stancu, Rațiu, Luchin (52, Shroj), Latovlevici – Torje (71, Abiodun), Alexa, Vrsic, Art. Karamian – Bucur, Mansour (86, Rusic).

Un nou episod al duelului UTA – Poli va avea loc duminică, de la ora 14:00, pe arena „Motorul”.