„Mexicanu’” a lovit de două ori pe Cerna! Alex Birău: „E un sentiment aparte să marchezi pentru Poli”

ASU Politehnica și-a trecut în cont trei puncte extrem de importante, prin victoria la scor de neprezentare de ieri, de la Hunedoara. Soarta meciului de pe „Michael Klein” a fost în mare parte decisă de avantajul de două goluri pe care îl aveau alb-violeții la pauză, prin cele două reușite semnate de Alex Birău, în minutele 29 și 44.

Cel poreclit „Mexicanu” spune că nu s-a așteptat la o victorie atât de clară pe terenul unei formații considerată, înaintea startului sezonului, drept principala favorită la promovare.

„Mă așteptam la o victorie din partea noastră, dar nu cred că atât de clară. Sunt foarte mândru de colegii mei, suntem cu toții extrem de bucuroși, se și aude ce e în vestiar (n.r. „Băieții în ghete” începuseră deja să cânte în vestiar, în momentul declarației)”, a spus la final Birău.

„Mexicanu” a ajuns la cota 3 în acest sezon, prin „dubla” de la Hunedoara și e, în acest moment golgheterul echipei. „De fiecare dată când marchez pentru Poli e un sentiment aparte. Vedeți și dumneavoastră de ce atmosferă avem parte meci de meci, deci nu are cum să fie decât o senzație unică. Mă bucur și pentru faptul că am reușit să înscriu într-un joc atât de important. La golul al doilea, am avut și puțină șansă, a și alunecat portarul Hunedoarei, dar oricum ar fi, la final noi suntem învingători. Mă bucur că s-a încheiat așa”, a mai spus Birău.

Mijlocașul dreapta al Politehnicii e deja cu gândul la duelul de sâmbăta viitoare, când pe „Știința” va sosi liderul din C4, Național Sebiș.

„Sebișul are o echipă bună. Suntem pregătiți și pentru întâlnirea cu ei, așa cum ne pregătim pentru fiecare meci în parte. Noi o luăm pas cu pas și sperăm să câștigăm și acel joc”, a afirmat Birău.