În orașul Timișoara, toți suntem alb-violet. Totuși trăim în orașul cu cele mai multe Poli, cel puțin la nivel declarativ. Se vorbește despre o Poli îngropată care reiese la suprafață pentru a arăta greșelile trecutului, care așteaptă cu cătușele după ușă; una care luptă cu sistemul și încearcă să rămână sinceră într-o societate din ce în ce mai coruptă și una care e atât dorință de putere, pe cât e promisiune electorală și un produs fotbalistic care înghite banii publici proveniți de la niște oameni care nu au mai trecut de ani și ani pe la stadion. Înțeleg cum în condițiile acestea situația poate deveni confuză pentru unii.
Cine e Poli și cine suntem noi? O întrebare care revine iar și iar, ca un refren pe o placă stricată, de câte ori mai apare un titlu prin presă care amintește de tragi-comedia pe care o trăim și o alimentăm involuntar, de fiecare dată când sufletul echipei cu care ne-am contopit și care trăiește prin noi e pus la îndoială. După partida de la Sânnicolau Mare nu cred că ar trebui să mai fie dubii.
Noi suntem cei care sâmbătă dimineață ne trezim la 7, indiferent cât am dormit, cât de mahmuri suntem sau câți bani avem în buzunare, pentru că joacă Poli.
Cei pe care-i găsești cântând cu berea în mână, pe autocar, la 9 dimineața, în drum spre meci.
Cei pe care întotdeauna la destinație îi așteaptă jandarmii și poliția. Asta când nu avem plăcerea să călătorim împreună.
Cei care au readus la viață stadioane din sate uitate de lume.
Cei care mor câte puțin de fiecare dată când iau gol și care renasc mai puternici după fiecare plasă scuturată de ai noștri.
Cei care aprind stadioane întregi și spun ce au de spus, indiferent pe cine supără adevărul.
Cei care nu-și compromit valorile pe promisiuni de doi bani.
Cei care muncesc pentru visul lor și nu renunță până când nu se trezesc trăindu-l.
Cei care simt și trăiesc în alb-violet, nebunii ce-și dau viața pentru gol.
Este un motiv de suflet pentru care la Timișoara nu se discută, ci se iubește, pur și necondiționat. Motivul pentru care suntem și vom rămâne fără patroni. Motivul care adună sute de oameni pe stadion, într-un singur glas. Motivul pentru care rămâi să lupți cu ai tăi până la capăt și mai departe. Motivul este Poli.
Poli ne-a testat tăria de caracter și puterea de sacrificiu, ne-a redat speranța într-un viitor mai bun și ne dă energia de a ne susține convingerile.
Am reușit să parcurgem un drum greu și ne apropiem cu pași siguri de promovare. Spre deosebire de anul trecut, când ne-am împotmolit pe final, anul acesta vreau să cred că suntem mai maturi și mai concentrați pe țelurile noastre.
La Sânnicolau am demonstrat că putem ieși învingători și din bătălii aparent pierdute. Nu știu dacă a fost determinarea băieților în ghete, susținerea suporterilor sau spectacolul din tribune, dar am reușit să transformăm un dureros 2-0 într-un răsunător 2-3.
Mai avem mult de muncit până să ajungem să ne trăim visul, dar am încrederea că nimic nu ne mai poate opri.
Depinde doar de noi să eliminăm obstacolele din drum și să ajungem cu capul sus la destinație.
Poli suntem noi!
