Finalul acestei săptămâni va aduce meciul cel mai așteptat din Liga a II-a în zona de vest a țării. Duminică, de la ora 14:00, în cadrul etapei a XVI-a, se vor duela UTA și Politehnica Timișoara, pe „Motorul”, un stadion prea mic pentru o istorie atât de mare. Duelul fotbalistic dintre Arad și Timișoara nu se rezumă doar la încleștările dintre Poli și UTA, începute abia după cel de-al Doilea Război Mondial. Ar constitui chiar o eroare gravă să limităm disputa fotbalistică a celor două orașe doar la ultimii 70 de ani. Pentru că adevăratul derby, cel pentru statutul de „leagăn” al fotbalului românesc, pornise cu mult înainte, încă din ultimii ani ai secolului al XIX-lea.

Sursele documentare puține și textele laconice referitoare la fotbal în anii 1890 lasă loc de interpretări. Locul de naștere al fotbalului pe actualul teritoriu al României constituie și astăzi un prilej de dezbatere, iar faptul că nimeni nu a reușit să fixeze concret un moment pe axa timpului îi conferă poveștii o, probabil, necesară aură de mister. Și totuși, avem o singură certitudine. „Prima lobdă adevărată” s-a bătut, la sfârșit de secol XIX, în vestul actualului teritoriu al României!

Argumentele Aradului: „Se bătea mingea din 1888”

Cea mai veche referire la practicarea jocului de fotbal din România de astăzi a apărut în lucrarea „Sportul Arădean”, publicată în 1976 de Gh. Nicolăiță și I. Sîrbuț, și citată în poate cea mai complexă carte de istorie și statistică a fotbalului românesc, „Fotbal de la A la Z” – Mihai Ionescu, Mircea Tudoran (1984). În lucrarea celor doi profesori arădeni se vorbește de anul 1888: „Se pomenește în hrisoavele timpului că un grup de tineri «bate mingea» pe terenurile virane din împrejurimile orașului (Ceala, Pădurice etc.). Ziaristul care consemnează evenimentul notează și amănuntul că «bara porții a fost adusă de tineri, pentru ca imediat după joc să fie dusă undeva pentru a fi în siguranță»”. (Fotbal de la A la Z, p. 9)

Așadar, o consemnare greu de verificat. La fel ca povestea din 1890, lansată de același I. Sîrbuț și Șt. Iacob, în foiletonul „File din istoria fotbalului arădean”, publicat la 2 octombrie 1967 în ziarul „Flamura Roșie” din Arad. Conform acestei surse, în anul amintit, „medicul stomatolog Iuliu Weiner aduce de la Londra, unde-și făcuse studiile, prima minge de fotbal în țara noastră, precum și regulile jocului. El face o entuziastă propagandă fotbalului, povestind și demonstrând practic, pe terenul din fața actualului liceu nr. 1, cum se desfășoară acest spectaculos și atractiv joc sportiv. Demonstrațiile au însă ecou doar în rândul tineretului, nu și în acela al conducătorilor mișcării sportive a vremii (pe atunci existau în Arad cinci cluburi sportive, cel mai mare ca număr de membri fiind Asociația arădeană de gimnastică, fondată în 1869). Aceștia resping propunerile lui Weiner privind introducerea fotbalului în program; ba mai mult, interzic și amintitele demonstrații”. (Fotbal de la A la Z, p. 9-10)

Aveau să treacă totuși câțiva ani buni până ca fotbalul să fie privit cu ochi mai îngăduitori la Arad (de altfel, după cum se va observa, prin aceleași „greutăți” a trecut și în Timișoara). Abia în 1898, după cum aflăm din „Fotbal de la A la Z”, „Fotbalul devine tot mai răspândit în oraș și la 6 iunie, presa arădeană publică regulamentul noului joc”.

Astfel ajungem la anul 1899, fără doar și poate anul de naștere al fotbalului atât în Arad, cât și în Timișoara. E adevărat, pe malul Mureșului activitatea părea ceva mai ferventă, cel puțin conform surselor noastre documentare.

În acest an, la începutul lui iunie, se organizează primele antrenamente după regulamentul oficial, publicat între timp de mai multe publicații arădene. La 5 iulie se înființează „Societatea de fotbal din Arad” – prima organizație sportivă destinată exclusiv fotbalului de pe actualul teritoriu al României – „care lansează un apel către toți cei care doreau să joace fotbal pentru începerea instrucției sub comanda căpitanului Matușik. După câteva săptămâni de pregătiri se stabilește primul meci pentru ziua de 15 august, ora 17, pe terenul viran din apropierea Uzinelor de vagoane. Pentru a asigura spectatorilor condiții optime de vizionare, terenul a fost împrejmuit cu mese și bănci. Întâlnirea a fost condusă de căpitanul Matușik (la centru) și încă 6 arbitri, dintre care 4 de linie și 2 de poartă. Mai existau 2 arbitri de rezervă și încă 5 oficiali. Aceștia din urmă aveau menirea să hotărască valabilitatea golurilor și să omologheze rezultatul. În timpul întâlnirii, spectatorilor (care au avut intrarea gratuită) li s-au servit mâncăruri și băuturi. Partida a fost câștigată cu 1-0 de roș-negri. În cronica meciului, publicată în presa locală, se arăta că «în momentul în care mingea era atinsă cu mâna sau trimisă în afara liniilor care marcau terenul de joc, arbitrul fluiera. La acest semnal jucătorii se opreau, luau poziție de drepți, așteptând decizia căpitanului. La sfârșitul disputei, arbitrul anunța rezultatul, iar jucătorii celor două echipe strigau din nou tradiționalul Hip, hip, ura!»”. (Fotbal de la A la Z, p. 11-12)

Să mai spunem că în perimetrul în care s-a disputat jocul din 5 iulie 1899, situat lângă Uzinele de Vagoane Johann Weitzel Arad, avea să fie construit, în 1900, primul stadion de pe actualul teritoriu al României, care a purtat de-a lungul anilor diverse denumiri (Astra, CFR, Vagonul etc.). O arenă care a dispărut rușinos în urmă cu exact un deceniu. În 2006, Primăria Arad a vândut terenul pe care se juca fotbal de (cel puțin) 107 ani, iar astăzi în acel spațiu funcționează un supermarket.

Despre Aradul fotbalistic al anului 1899 mai trebuie spus că, la 25 august, „Societatea de fotbal din Arad” e înlocuită de „Clubul Atletic Arad”, având fotbalul ca sport de bază, iar ca discipline suplimentare gimnastica, înotul și scrima. La 25 octombrie (sau 2 noiembrie, după alte surse) are loc primul meci cu un adversar din afara localității, echipa Politehnicii din Budapesta, care se impune cu 10-0. Deși arădenii nu au găsit drumul spre gol, e menționată înscrierea primului… autogol, semnat de Bocșan.

Argumentele Timișoarei: Profesorul Müller, Liceul Piarist și ziua de 25 iunie 1899

Timișoara (la fel ca și Aradul) făceau parte, la sfârșitul secolului al XIX-lea, din Imperiul Austro-Ungar. Astfel că ecourile „jocului englezesc”, care prinsese rădăcini în cele două puncte urbane majore ale imperiului, Viena și Budapesta, s-au răspândit rapid și în zona Banatului. În ceea ce privește orașul de pe Bega, circulă doar zvonuri care vorbesc despre practicarea fotbalului – firește, nu în cadru organizat – încă dinaintea anului 1899.

Iosif Dudaș a publicat, în 1971, lucrarea de căpătâi a fotbalului timișorean, „Timișoara, leagănul fotbalului românesc”. De aici aflăm că, încă din 1897-1898, „în vacanțe s-au văzut grupuri de copii alergând după minge”. Sursa de informare pentru această afirmație au constituit-o „relatările vârsticilor”, astfel că, deși preluată și în alte lucrări de specialitate de mai târziu („Fotbal de la A la Z”, „Fotbal – cadran românesc” de M. Flamaropol etc.), valoarea documentară a acesteia e totuși discutabilă.

Totuși, în arhiva presei timișorene găsim prima atestare documentară a unui meci de fotbal organizat pe actualul teritoriu al României. Data de 25 iunie 1899 a fost fixată de jurnalistul Iosif Dudaș, în lucrarea mai sus citată, drept ziua de naștere a fotbalului timișorean. Atunci, Liceul Piarist a organizat o fastuoasă serbare școlară, pe terenul Asociației Cicliste „Velocitas”, iar în program a fost introdus și un meci demonstrativ de fotbal, sport prezentat pentru întâia oară în mod organizat publicului larg.

„Punctul cel mai atractiv al serbării școlare a fost modernul joc englez cu mingea. Acest joc, ce se practică cu piciorul, a fost prezentat prima dată la Timișoara în ziua de 25 iunie a.c. de către elevii Liceului Piarist. Au luat parte la acest joc elevii claselor a VI-a și a VII-a, împărțiți în două grupe de câte 11 jucători. După 45 de minute, scorul a rămas egal: echipele n-au reușit să înscrie nici un gol”, se menționa în ziarul Délmagyarorsági Kozlony, citat în lucrarea lui Iosif Dudaș. Din acel articol – care poate fi considerată prima cronică a unui meci de fotbal disputat pe actualul teritoriu al României – mai aflăm că „publicul s-a distrat foarte bine”, iar inițiatorul acestui eveniment a fost profesorul de gimnastică Carol Müller, care alături de elevii săi „au fost aplaudați de foarte multe ori”.

Iosif Dudaș a încercat să verifice informațiile găsite în ziarul din 1899, reușind să identifice chiar un martor ocular al meciului de pe „Velocitas”. „Am stat de vorbă cu zeci și zeci de oameni mai vârstnici, până când am avut norocul să-l întâlnesc pe fostul celebru portar al CAT-ului, Géza Drexler, al cărui nume a fost cuprins și într-o poezie publicată în ziarul Temesvári Hirlap (Informații timișorene), din 6 mai 1913. Tovarășul Dexler (n.r. – cităm, totuși, dintr-o lucrare publicată în 1971), care pe atunci avea 8 ani (s-a născut la 21 octombrie 1891), a fost prezent la evenimentul despre care vorbim. Fratele lui mai mare – Arpad Drexler – a făcut parte din echipa clasei a VII-a. Din relatările lui am aflat pe lângă interesul mare manifestat față de primul meci de fotbal și faptul că intrarea s-a făcut deja pe bază de bilete”. (Timișoara, leagănul fotbalului românesc, p.12)

Tot în jurul evenimentului organizat de profesorul Carol Müller și elevii Liceului Piarist, autorul lucrării citate vorbește despre caracterul ilegal al fotbalului în școlile timișorene (fapt petrecut, cum spuneam, și la Arad). „La început, jocul cu balonul rotund a fost pus în afara legii în instituțiile de învățământ din Timișoara și totuși, primul meci a fost organizat tocmai la o serbare școlară de sfârșit de an. Mult timp m-am gândit: oare cum se explică acest fenomen ciudat. Răspunsul l-am primit tot de la cei vârstnici, după părerea cărora profesorul Carol Müller, un om energic și priceput, a știut să-și impună punctul de vedere în fața conducătorilor Liceului Piarist”.

În ciuda atestării documentare a acestui meci (așadar, cu 20 de zile înaintea celui de lângă Uzina de Vagoane din Arad), la Timișoara a continuat să se practice fotbalul vreme de câțiva ani doar în scop recreațional. „Între 1899 și 1902 – an în care s-a organizat în Timișoara primul club de fotbal – locul de întâlnire a tinerilor iubitori ai jocului cu balonul rotund a fost câmpul târgului de pe Calea Aradului. Aici s-au întâlnit de două ori pe săptămână un grup numeros de tineri. Ei au jucat pe porți care au avut numai barele verticale. Bara orizontală a fost improvizată din sfoară. De ce s-a jucat așa? Și acest lucru are o istorie interesantă. Porțile au trebuit să fie ușor demontabile, fiindcă ele nu au fost lăsate permanent pe câmpul târgului. De frică ca peste noapte cineva să nu le fure, copiii în fiecare seară le-au demontat și le-au dus în strada Ungureanu, la frații Pápaffy, mari amatori de fotbal. Drumul dus și întors a însumat în total mai mult de un kilometru. Dar povara barelor a fost mai mică decât dragostea tinerilor față de acest sport atrăgător”. (Timișoara, leagănul fotbalului românesc, p. 13)

Nu vom mai zăbovi asupra detaliilor înființării primului club de fotbal al orașului, FC Timișoara, de la 26 aprilie 1902, deoarece site-ul nostru a publicat, chiar în primăvara acestui an, un material pe această temă.

***

În schimb, vom consemna primele întâlniri directe dintre reprezentantele celor două orașe care își dispută „paternitatea” fotbalului românesc.

Iar sursa de documentare e reprezentată, din nou, de complexa lucrare „Fotbal de la A la Z”: „La 21 septembrie (n.r. 1902) are loc prima întâlnire între echipele Clubului Atletic Timișoara (n.r. – cu denumirea FC Timișoara, la vremea respectivă) și Clubului Atletic Arad. Oaspeții înving cu 5-2. Revanșa are loc în același an, în ziua de 2 noiembrie: 5-0 pentru arădeni. Au fost primele partide între formațiile celor două orașe”.

Așadar, duelul fotbalistic dintre Timișoara și Arad a aniversat, de curând, 114 ani! O sută paisprezece! Iar duminică, pe „Motorul”, își va consuma un nou episod, între UTA și Politehnica.