Baschetbalistele de la SCM Timișoara s-au deplasat ieri în Ungaria, pentru un test puternic, împotriva unei formații de cupe europene. Nou-promovata în Liga Națională și-a măsurat forțele cu Peac Pecs, formație care se pregătește pentru a doua participare consecutivă în FIBA EuroCup. Gruparea maghiară s-a impus cu 79-63, într-un joc în care alb-violetele au condus la intrarea în ultimul sfert.
Prima jumătate a meciului a aparținut formației din Pecs, care și-a adjudecat primul sfert cu 16-13, iar apoi a intrat cu un avans de opt lungimi la pauza mare, 37-29. Fetele lui Mihai Coldea au reușit un sfert 3 excelent, în care au întors rezultatul de pe tabelă, finalul primei jumătăți de oră de joc indicând tot o diferență de opt puncte, de această dată în favoarea vizitatoarelor: 55-47. Ultimele zece minute au fost însă gestionate perfect de echipa maghiară, care a dispus și de o rotație mai lungă. Trupa antrenată de Gabriel Carrasco a marcat nu mai puțin de 32 de puncte în acest ultim sfert, timișorencele izbutind doar 8!
Trebuie spus însă că SCM Timișoara a fost lipsită de aportul a două jucătoare importante: Monika Brosovszki e incomplet refăcută după o accidentare, iar americanca D’Lesha Lloyd va sosi la echipă abia în această săptămână, după ce a evoluat în campionatul australian.
„Am reușit să facem un meci bun la Pecs, chiar foarte bun în mai multe momente. În sfertul al patrulea am avut o cădere care a fost foarte bine speculată de puternicul nostru adversar care va juca anul acesta în Eurocup. Sunt mândru de fetele noastre, care au luptat până la ultima picătură de energie. Nu avem probleme grave de sănătate, Monika Brosovszky a reluat antrenamentele dar nefiind pregătită nu a făcut deplasarea. Lloyd urmează să se alăture echipei în cursul săptămânii și sperăm ca la următorul joc de pe data de 10 septembrie să putem alinia o echipă cu rotație mai lungă”, a afirmat antrenorul principal al SCM-ului, Mihai Coldea, citat de site-ul oficial al clubului.
Americanca Maegan Conwright a fost principala marcatoare a meciului, cu 29 de puncte, la care a mai adăugat 5 pase decisive. Pentru SCM au mai punctat Romina Filip 7, Leeza Burdgess 7 (+ 9 recuperări), Dora Ardelean 6 (+ 8 recuperări), Adina Pop 5, Hannah Young 4, Cristina Badi 3, Ana Ivășchescu 2. Au mai evoluat Anda Bota și Diana Lupu. Remarcatele gazdelor au fost Licskai 20 puncte, Robertson 18 și Wentzel 13.