Lăsat de izbeliște în prezent de factorii decizionali, voleiul timișorean trăiește doar din amintiri. Un trecut glorios, peste care s-a lăsat un strat gros de praf, pe care, prin campania SUSținem Universitatea, ne propunem să-l dăm la o parte. În urmă cu 60 de ani, la Locomotiva Timișoara (ulterior CFR), se puneau bazele unei generații excepționale de tineri voleibaliști, câștigătoare a primelor două ediții ale Campionatului Național de juniori. Dintre ei, s-au ridicat două nume de legendă ale României, Aurel Drăgan și Mihai Coste.

La jumătatea anilor ’50, voleiul era un sport în plină expansiune la nivel național. Timișoara, reprezentată de două echipe la startul primei ediții a Campionatului Național masculin, din 1949, devenise o prezență constantă la nivelul primei ligi, prin Știința, la care, în acei ani, străluceau nume precum Harasim, Cărpinișan, Perțache, Ciubotaru sau Boldur.

Capitala Banatului avea să aibă însă o intrare de-a dreptul triumfală pe scena întrecerilor juvenile. În luna octombrie a anului 1954, s-a dat startul primului Campionat Național de juniori, la care, din partea Timișoarei, a participat Locomotiva. Secția de volei a clubului feroviar a pus pe picioare o echipă redutabilă, selecționată de antrenorul Milorad Koin de la mai multe școli timișorene care dispuneau de condiții pentru practicarea voleiului.

Trupa alb-vișinie s-a calificat fără probleme la turneul final de la Ploiești, disputat în primăvara anului 1955, unde a avut o comportare meritorie, cucerind treapta cea mai înaltă a podiumului. Pe poziția a doua s-a clasat Progresul IT București, iar medalia de bronz i-a revenit echipei Tânărul Dinamovist Târgu Mureș.

Iată și lotul Locomotivei Timișoara, prima campioană națională de juniori a României: Diminescu, Fuchs, Hogea, Costea, Drăgan, Rusănescu, Eneșel, Simescu.

Cu acest nucleu, căruia i s-au mai alăturat câteva tinere talente recrutate de profesorul Koin, Locomotiva avea să-și apere titlul și în 1956, în urma unui turneu final desfășurat la Galați. Lupta pentru medalia de aur s-a dat, la fel ca în anul precedent, cu Progresul IT București, pe cea de-a treia treaptă a podiumului urcând Locomotiva CTFT București. Gazda turneului, Dinamo Galați, s-a mulțumit doar cu poziția a patra.

În lotul pregătit de Milorad Koin s-au regăsit Drăgan, Coste, Fuchs, Schet, Martin, Rusănescu, Pruneș, Diminescu, Hogea și Aron.

Drăgan și Coste, către culmile Europei

Firește, nu toți reprezentanții acestei generații s-au remarcat ca voleibaliști. De pildă, Nicolae Diminescu s-a axat pe fotbal, sport pe care îl practica în paralel, fiind promovat în prima echipă a Științei Timișoara în 1958. Pe atunci în vârstă de 19 ani, Diminescu s-a regăsit în lotul lărgit al echipei ce cucerea primul trofeu major din vitrina clubului studențesc, Cupa României.

Alții au continuat să rămână în preajma fileului. Și bine au făcut! Aurel Drăgan și Mihai Coste aveau să ajungă, în doar câțiva ani, printre cei mai importanți voleibaliști ai țării și chiar ai Bătrânului continent.

Aurel Drăgan s-a născut la 2 iunie 1938 la Humia, jud. Dolj, însă copilăria și-a petrecut-o la Timișoara, acolo unde a și descoperit voleiul. În 1957, a luat drumul capitalei, fiind legitimat la Rapid, unde a pus umărul la cele mai importante performanțe ale voleiului românesc la nivel de club.

Cu Aurel Drăgan în sextetul de bază, Rapidul avea să cucerească în trei rânduri Cupa Campionilor Europeni, în 1961, 1963 și 1965, disputând și patru finale, în 1960, 1962, 1966 și 1967. Să precizăm că, la campania din 1962, a luat parte și Mihai Coste, coleg cu Drăgan în echipa de juniori a Locomotivei Timișoara, dar care avea să se întoarcă pe Bega după acel sezon, fiind legitimat la Știința.

„Serve” timișorene pentru titlul european

Cu Aurel Drăgan și Mihai Coste în echipă, naționala României reușea, în 1963, o performanță la care astăzi voleiul românesc nici nu mai îndrăznește să viseze. În acel an, tricolorii au triumfat la Campionatul European, în calitate de țară organizatoare, după un turneu final de excepție, în care bifau 9 victorii din tot atâtea meciuri.
România a început competiția în seria a II-a preliminară, cu o victorie-fulger în fața Finlandei, conturată în doar 36 de minute: 3-0 (15-5, 15-0 (!), 15-4). A urmat o nouă victorie în trei seturi, cu Polonia, și un succes cu 3-1 în compania Olandei.

În faza finală a întrecerii, gazdele Campionatului European au răpus toate marile rivale de pe continent: 3-0 cu Iugoslavia, 3-0 cu Ungaria, 3-0 cu Franța, 3-1 cu Cehoslovacia, 3-1 cu Bulgaria și un spectaculos 3-2 cu URSS (8-15, 15-7, 15-13, 13-15, 15-8).

La 2 noiembrie, într-o sală Floreasca arhiplină, președintele Federației Internaționale de Volei (FIVB), Paul Libaud, le înmâna tricolorilor trofeul suprem. Printre cei ce au sărutat prețioasa cupă, s-au numărat, așadar și doua dintre produsele cele mai de seamă ale voleiului timișorean, Aurel Drăgan și Mihai Coste. Tot pe podiumul câștigătorilor a urcat și Ștefan Roman, fost jucător la CSU Timișoara, în prima ediție a Campionatului Național, aflat acum în rolul de secund al tehnicianului Nicolae Sotir.

Aceiași Drăgan și Coste aveau să se regăsească și în echipa ce a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 1964, prima ediție la care voleiul a fost admis sub semnul celor cinci cercuri. Tricolorii au ocupat un onorant loc 4, în urma Uniunii Sovietice, a Cehoslovaciei și a țării gazdă, Japonia. De altfel, singurele eșecuri ale României din turneul desfășurat la Yokohama s-au înregistrat chiar în fața celor trei medaliate. În rest, Drăgan, Coste și ceilalți au trecut cu 3-0 de Brazilia și Olanda, cu 3-1 de Ungaria și SUA și cu 3-2 de Bulgaria și Coreea de Sud.

Printre avancronicile Jocurilor Olimpice de la Tokyo, regăsim, în revista Sport, un articol ce rememorează performanțele obținute, la nivel juvenil, de Locomotiva Timișoara, însoțit de o fotografie-document, datată în 1954, adică la începutul primului Campionat Național de juniori. Iată cu ce se ocupau „născocirile” profesorului Miodrag Koin un deceniu mai târziu:

„De la stânga spre dreapta, în picioare: Paul Martin (astăzi inginer la Copșa Mică și… nevoleibalist); Mihai Coste (inginer, maestru al sportului, jucător la Știința Timișoara și membru al lotului olimpic); Zoltan Cozonici (medic, jucător la Dinamo București), Alfred Fuchs (tehnician CFR la Timișoara unde și joacă… fotbal). În rândul de jos – Nicolae Rusănescu (inginer la UM Timișoara și jucător de… rugbi la Știința); Nicolae Diminescu (profesor de științe naturale în raionul Făgăraș și, probabil, doar spectator la meciurile de volei) și, în sfârșit, cel care și-a respectat în întregime făgăduiala începuturilor: profesorul de educație fizică Aurel Drăgan, maestru emerit al sportului, glorios titular al Rapidului, campioana țării și în două rânduri câștigătoare a CCE, și al reprezentativei României, campioana Europei”. (n.r. – e vorba despre fotografia principală a articolului de față).

Comentați alături de noi pe marginea situației actuale a voleiului timișorean, pe grupul oficial de Facebook al campaniei SUSținem Universitatea!