Profesorul Ion V. Ionescu a fost părtaș la aproape șapte decenii din istoria de peste 90 de ani a Politehnicii. Gruparea studențească, de care și-a legat aproape întreaga existență, a ajuns din nou într-un moment de răscuce. Antrenorul care a cucerit ultimul trofeu din istoria clubului, în 1980, consideră că orice proiect de revitalizare a echipei trebuie să înceapă cu readucerea ei în propria „matcă”, la Universitatea Politehnică.

Domnule profesor, cum ați descrie situația actuală în care a ajuns Politehnica?

E o situație confuză și difuză. La ora actuală Poli există, dar nu există. După informațiile pe care le-am cules și eu din presă, se pare că există tratative între oficialitățile locale și finanțator pentru preluarea clubului. Se lucrează, așadar, la un proiect, după cum spunea și distinsul primar Nicolae Robu. Să avem încredere că lucrurile vor reveni pe un făgaș normal.

Aici apare problema modului de continuare a activității. Există varianta plecării de jos, din ligile județene, dar și cea a continuării în Liga a II-a, pe o societate nouă, dar fără drept de promovare timp de trei ani…

Personal, accept orice variantă. Cu o singură condiție însă, ca acest club să nu mai depindă de nicio structură externă, să revină la matcă. Pe parcurs, vom vedea dacă apare vreun finanțator. Pentru moment însă, e nevoie de obținerea urgentă a autonomiei juridice și administrative.

În numai 12 ani, Poli a ajuns de trei ori la marginea prăpastiei. Putem vorbi de un blestem asupra acestui club?

Nu e niciun blestem. Această situație a fost creată de starea confuză și anarhică în care se regăsește societatea românească și care s-a reflectat inevitabil și în fotbal. Acest club a fost, în ultimii 14-15 ani, ba „Poli Zambon”, ba „Poli Doboș”, ba „Poli Iancu”, ea ieșind de sub jurisdicția Institutului Politehnic, care a guvernat această echipă vreme de 70 de ani. Poli n-a mai fost a orașului de la predarea „cheii” către Claudio Zambon, în 2000. Acela a fost momentul în care echipa a început să fie altoită. Sperăm ca acest altoi să se oprească aici și să ne recuperăm cât mai repede ADN-ul.

După retrogradarea de anul trecut a echipei ați spus, în mai multe rânduri, că Poli a fost întotdeauna asemenea păsării Phoenix. Acest mit al renașterii din propria cenușă ar putea fi dătător de speranță și acum?

Politehnica, în vremea în care a fost a orașului, a retrogradat de 10 ori din prima divizie, însă a reînviat și a promovat imediat. A reînviat din propria matcă. Acum s-a întâmplat însă ceva diferit, Poli fiind înstrăinată de această vatră a ei. Și de data aceasta, fenomenul va reînvia la Timișoara, sub administrarea Universității, a Primăriei și a Consiliului Județean. Acum se cere implicare din partea întregului oraș, iar aici și Druckeria are o importanță la fel de mare ca și autoritățile locale.

Ce sfaturi puteți da Druckeriei pentru următoarea perioadă?

Să se implice direct în refacerea clubului. Să participe la dezbateri, la discuții despre proiecte cu noile autorități, pentru ca după ce se face ceva să nu existe frustrare sau senzația că nu s-a făcut ceea ce trebuia. Acum e momentul pentru o implicare elegantă a Druckeriei, pentru viitorul Politehnicii. Asociația are forță, cunosc câteva persoane de acolo, au o înaltă pregătire și un cuvânt important de spus.