Druckerul timișorean s-a obișnuit cu derby-uri locale în perioada interbelică. O perioadă în care pe maidanele orașului răsăreau fotbaliști de clasă ca ciupercile după ploaie, forțând astfel nașterea a zeci și zeci de echipe, cu existențe mai mult sau mai puțin efemere. Arenele „Banatul” și „Electrica” au trăit însă și efervescența unor dueluri între prim-divizionarele orașului, Chinezul, Ripensia și CAMT, iar această tradiție avea să renască și după război. Ce-i drept, pentru nici un deceniu.

Pe 24 august, se vor împlini 57 de ani de la ultimul derby timișorean disputat pe prima scenă. În 1956, în vreme ce Știința era în plină ascensiune, CFR-ul retrograda în premieră din Divizia A, acolo unde nu avea să se mai întoarcă decât pentru un singur sezon, la începutul anilor ’70. De-a lungul anilor, orașe precum Craiova, Ploiești sau Cluj s-au bucurat de asemenea derby-uri locale în eșalonul de top, iar din sezonul viitor pare să vină și rândul Brașovului. Asta în vreme ce, în momentul de față, Timișoara nu dispune de nicio echipă în prima ligă, iar piramida fotbalistică e parcă mai șubredă decât niciodată.

Paginile îngălbenite de vreme ale ziarelor păstrează însă vii amintirea unui derby ce în anii ’50 făcea orașul să clocotească. CFR și Politehnica au fost portdrapelul fotbalului timișorean după război. Deși n-au atins niciodată gloria Chinezului sau a Ripensiei, au ținut vie iluzia că titlul național poate reveni pe Bega.

Primul derby în „A”

În episodul 2 al serialului dedicat aniversării rotunde a clubului feroviar, povesteam cum CFR-ul a obținut, în 1946, promovarea în reorganizata Divizie A, în urma unui controversat baraj de promovare tocmai cu Politehnica. Deși ambele formații au demonstrat că meritau să evolueze pe prima scenă, Federația n-a oferit decât un loc în elită orașului ce a dominat autoritar fotbalul românesc înaintea marii conflagrații mondiale. După doi ani, în care CFR-ul a fost de două ori aproape de titlu și a ajuns și într-o finală de Cupă, iată că în 1948, Poli a obținut în sfârșit promovarea în elită, sub conducerea antrenorului Victor Carte.

Odată ce a fost făcut public programul competițional al sezonului 1948/1949, privirile iubitorilor de fotbal din Timișoara au rămas ațintite pe etapa a V-a. La 10 septembrie 1948 urmau să se înfrunte Politehnica și CFR, în primul derby local de după război.

Iată însă cum au prefațat cei implicați, în presa vremii, prima încleștare timișoreană din elită după o pauză de aproape un deceniu:

„Va fi un match greu pentru noi. Un adevărat derby. Sunt convins că va fi un match cum de mult nu s-a mai jucat la noi și care va mulțumi deplin pe numeroșii spectatori care se anunță”. (Gheorghe Savii, conducător CFR)

„Avem un match foarte greu. „Poli” este în formă foarte bună. Totuși, am convingerea că CFRT va câștiga cele două puncte, după o luptă mare și la un scor mic”. (Iosif Kovacs, fotbalist CFR)

„Șansele sunt 60% de partea CFR-ului, deoarece are o înaintare mai eficace”. (ing. Balaș, responsabil tehnic Politehnica)

Marele meci s-a disputat pe arena „Electrica” (ulterior UMT), la vremea respectivă cel mai mare stadion al Timișoarei. Cererea de bilete a fost imensă, organizatorii fiind nevoiți să mai construiască o tribună de 1.000 de locuri special pentru derby. În momentul primului fluier al centralului Kroner, nu mai puțin de 16.000 de druckeri se închesuiau de jur împrejurul terenului de joc de la Pădurea Verde, o asistență-record în fotbalul timișorean.

Deși pornea ca outsider, CFR-ul fiind liderul Diviziei A înaintea acelei runde, Poli a început furtunos partida. Morja a deschis „balul” în minutul 8, același jucător urcând scorul la 2-0  pentru echipa considerată gazdă. După pauză, feroviarii au apăsat pedala de accelerație, profitând și de căderea fizică a „studenților”, și au întors soarta meciului. Mai întâi, Biolan a redus din handicap în minutul 48, pentru ca Petre Bădeanțu să egaleze și apoi să ducă CFR-ul în avantaj, în minutele 60 și 74)

Iată și cele două distribuții:

Poli: Franciscovici – Corbuș, Păcurariu, Andreescu, Popescu – Mioc, Morja, Iovan – A. Rădulescu, Mazăre, Dee

CFR: Pavlovici – Androvics, Rodeanu, Cojereanu, Ritter – Woroncowski, Biolan, Reuter – I. Kovacs, Avasilichioaie, Bădeanțu

Derby-ul a îndepărtat titlul de Timișoara

După război, contemporanii Chinezului și Ripensiei au tras an de an speranțe să retrăiască bucuria unui titlu național prin Politehnica sau CFR. În primele sezoane postbelice, formația feroviară a fost de fiecare dată printre pretendentele la supremație, însă finalurile de sezon au costat-o.

În ediția 1950 a Diviziei A, Locomotiva și Știința (așa cum au fost redenumite CFR și Poli) au sperat amândouă, până spre finalul campionatului la realizare acestui vis. Știința a încheiat întrecerea pe locul 3, cea mai bună clasare din istoria echipei, în vreme ce Locomotiva a terminat pe 4. Ambele au fost foarte aproape de campioana Flamura Roșie UTA Arad, însă la finalul sezonului, cel mai mult de pierdut au avut feroviarii, iar asta tocmai datorită celor două derby-uri timișorene din acel sezon.

Locomotivei i-au lipsit patru puncte să o egaleze pe UTA, ceea ce ar fi însemnat automat depășirea acesteia în clasament și câștigarea campionatului. Trupa lui Bădeanțu și Kovacs avea de partea ei meciurile directe cu textliștii de pe Mureș, 0-0 la Arad și 2-0 la Timișoara. Patru puncte irosite, printre altele, în derby-urile cu Știința. „Studenții” s-au impus în tur cu 1-0, prin golul lui Chioreanu, repetând același scor și în partea a doua a campionatului, atunci când lovitura liberă a lui Mioc, din minutul 57, a stabilit scorul final.

Iată cum au arătat cele două echipe la cel de-al doilea joc, disputat la 28 octombrie 1951 pe noua arenă „CFR”, în fața a 8.000 de spectatori ce au înfruntat cu stoicism o sâcâitoare ploaie de tomnă:

Locomotiva: Pavlovici – Fodor, Kovacs – Munteanu, Cojereanu, Raniță – Moniac, Reuter (Bandu), Androvics, Avasilichioaie, Bădeanțu.

Știința: Curcan – Corbuș, Brânzei – Marcu, Mioc, Mazăre – Glisici, Nicșa, Morja, Dee, Boroș

Ultimul sezon braț la braț în elită

Pentru a intra în contextul retrogradării CFR-ului din 1956, dăm citire rândurilor lui Iosif Dudaș, din cartea Timișoara, leagănul fotbalului românesc:

„În iarna anilor 1956-1957 suporterii mai optimiști s-au pronunțat cam în felul următor: „Nu-i nimic. Peste un an Locomotiva va fi din nou în Divizia A!”. Dar din păcate așteptările spectatorilor nu s-au îndeplinit, fiindcă rănile provocate pe corpul Locomotivei s-au dovedit greu vindecabile. Tragedia echipei a durat mai mult ca cele 3-4 acte obișnuite pe scena teatrelor. Fotbaliștii feroviari au fost obligați să joace rolul de vioara a II-a, o dată chiar și a III-a, timp de 13 ediții de campionat. Dacă în 1956 cineva ar fi avut curajul să prezică un asemenea viitor, cu siguranță ar fi fost huiduit de către suporterii echipei. După terminarea turului, timișorenii n-au bănuit ce soartă tristă va avea Locomotiva peste o jumătate de an. Echipa a terminat sezonul de primăvară pe locul VIII, cu 12 puncte, având numai 4 puncte mai puține decât lidera clasamentului, formația CCA București. Însă în vara anului 1956, conducerii asociației sportive Locomotiva Timișoara i-a venit ideea să facă „curățenie generală în jurul casei”. Ca urmare, antrenorul și ispravnicul echipei, precum și unii jucători mai în vârstă au fost puși „pe cale liberă”. Urmarea acestei acțiuni de amploare și a accidentărilor în serie s-a văzut imediat după începerea sezonului de toamnă.”

Locomotiva a terminat așadar pe locul 11 campionatul, coborând astfel în liga secundă, după 10 sezoane neîntrerupte în eșalonul de elită. Unicul supraviețuitor din lotul feroviarilor din echipa ce reușea promovarea în 1946 era Petre „Pera” Bădeanțu, unul dintre ultimii mari fotbaliști timișoreni crescuți pe maidanele din Mehala, care s-a și retras din activitate la finele acelui sezon.

Chiar dacă Știința era pe „cai mari”, iar Locomotiva era în derivă, ambele întâlniri dintre cele două combatante și-au respectat statutul de derby. În tur, la 1 aprilie 1956, pe terenul „studenților”, s-a terminat 1-1, goluri marcate de Boroș (min. 24), respectiv Ferenczi (min. 50). Presa vremii semnalează însă faptul că rezultatul final a fost unul nedrept, în condițiile în care Știința a dominat copios cea mai mare parte a meciului.

Paradoxal, ultimul derby timișorean din prima ligă s-a disputat tocmai la Arad, terenul CFR-ului fiind suspendat. La 24 august 1956, în fața a 10.000 de iubitori ai fotbalului de pe Mureș, cele două rivale locale s-au anihilat reciproc, rezultatul final fiind alb, 0-0. Să dăm citire numelor celor 22 de fotbaliști care au fost protagoniștii ultimului duel 100% timișorean în eșalonul de elită:

Locomotiva: Sziklai – Corbuș, Ivanenco, Bodo, Lengyel, Scorțan, Szekely, Țigăniuc, A. Kovacs, Glămeanu, Bădeanțu.

Știința: Pain – Zbârcea, Brânzei, Florescu, Nicolin, Tănase, Lazăr, Mazăre, Ciosescu, Dinulescu, Boroș.

Lista derby-urilor dintre CFR și Politehnica în prima divizie:

19 septembrie 1948 Politehnica – CFR 2-3
10 aprilie 1949 CFR – Politehnica 3-1
11 iunie 1950 Știința – Locomotiva 1-0
4 noiembrie 1950 Locomotiva – Știința 0-1
17 iunie 1951 Știința – Locomotiva 0-0
28 octombrie 1951 Locomotiva – Știința 1-0
15 martie 1953 Știința – Locomotiva 1-1
30 august 1953 Locomotiva – Știința 1-2
7 aprilie 1954 Locomotiva – Știința 1-1
3 octombrie 1954 Știința – Locomotiva 0-0
27 martie 1955 Locomotiva – Știința 1-6
23 octombrie 1955 Știința – Locomotiva 3-1
1 aprilie 1956 Știința – Locomotiva 1-1
24 august Locomotiva – Știința 0-0

După 1956, Știința (redevenită Poli peste câțiva ani) s-a instalat confortabil în postura echipei-fanion a orașului. Construcția marelui oval de beton, 1 Mai, inaugurat în 1963, a atras și mai mulți spectatori la jocurile echipei, care s-au bucurat sau au suferit alături de „studenți” în campanii ratate de promovare sau în victorii europene de neuitat. CFR-ul s-a mulțumit cu felia cea mică a tortului – duelurile din ligile a II-a și a III-a – , nereușind să se mai ridice niciodată la valoarea trupei lui Bădeanțu, Avasilichioaie, Ritter sau Reuter. „Leoparzii” au mai adulmecat însă preț de un sezon aerul primei divizii, într-un moment în care nu se mai aștepta absolut nimeni la revenirea lor. Despre ciudatul sezon 1969/1970 al Diviziei B, în episodul următor al serialului „CFR ’80”.