Timișoara Saracens intră într-un nou nivel al evoluției pe scara rugby-ului continental. Campioana României l-a prezentat astăzi pe Matt Williams în funcția de antrenor prinicpal. În vârstă de 57 de ani, australianul are în spate o experiență de peste două decenii la cel mai înalt nivel, pregătind, printre altele naționalele Irlandei și Scoției, precum și cunoscutele cluburi irlandeze Leinster Rugby și Ulster.
Matthew Brian Williams e originar din Sydney și e recunoscut ca fiind unul dintre pionierii antrenorilor profesioniști ai rugby-ului mondial. Și-a început cariera de tehnician în 1991, pregătind în primii ani ai carierei grupările Western Suburbs și Eastwood Club, ambele din Sydney. În 1994 a fost antrenor secund, cu sarcini de pregătire fizică la Emerging Wallabies, a doua reprezentativă a Australiei. În 1995, a preluat selecționata New South Wales și a fost numit antrenor secund al primei reprezentative a Australiei. În perioada 1996-1999, a activat în puternicul campionat Super Rugby, la NSW Waratahs. Și-a pus amprenta pe formarea unor nume astăzi foarte cunoscute în rugby-ul mondial, precum David Campeze, Matt Burke, Tiaan Strauss, Phil Kearns sau Jason Little.
Aventura europeană și-a început-o în 1999, când a fost numit antrenor pentru treisferturi la gruparea irlandeză Leinster Rugby. Un an mai târziu, a preluat rolul de antrenor principal al clubului fondat în 1875, contribuind la succese importante. În 2002, „The Boys in Blue” au câștigat ediția inaugurală a Ligii Celtice și, tot în perioada în care Matt Williams a fost antrenor, au ajuns de două ori în semifinalele Heineken Cup. Din 2001, a preluat și rolul de antrenor al apărării la naționala Irlandei, pentru ca între 2003 și 2005 să pregătească naționala Scoției, fiind primul selecționer străin al reprezentativei florii de ciulin. Și-a continuat aventura în insulele britanice și după încheierea mandatului, activând în perioada 2007-2009 la gruparea irlandeză Ulster. În ultimii ani, a ocupat diverse funții în cadrul grupărilor RC Narbonne (Pro D2 – eșalonul secund al Franței) și Shamrock Warriors.
Vicepreședintele campioanei României, Dușan Filipaș, spune că venirea lui Matt Williams pe Bega face parte din planul declarat al Timișoara Saracens de a depăși faza grupelor din Challange Cup până în 2021.
„Din pașii pe care ne gândim să construim această performanță face parte și aducerea lui Matt Williams. Este un antrenor care a activat în Super Rugby, a antrenat și echipe naționale, dar și echipe de club în Liga Celtică. Cred că este un antrenor de care clubul nostru are nevoie în acest moment, pentru a face schimbarea dorită și pentru a merge mai departe spre performanță”, a declarat Dușan Filipaș.
„Să fiu sincer, nu știu foarte multe despre rugby-ul românesc. Cunosc totuși mai bine echipa națională a României, pe care o apreciez foarte mult. România se numără printre țările cu un rugby dezvoltat și cu o bază solidă. M-a impresionat pasiunea de care dau dovadă conducătorii de la Timișoara Saracens pentru a ajunge la succes. Asta ne va conduce spre rezultate, dar va ajuta și echipa națională”, a afirmat noul antrenor al bănățenilor, Matt Williams.
Australianul își va începe oficial mandatul la Timișoara Saracens abia din data de 15 august, din cauza unor probleme personale pe care le mai are de rezolvat în țara sa. Rugbyștii de pe Bega reiau însă pregătirile de luni, iar în următoarea perioadă sunt așteptate noutăți și în ceea ce privește lotul de jucători.