FCM Progresul Brăila, în 1990, la promovarea în Divizia A! În rândul de sus, al cincilea de la stânga la dreapta (cu cravată), antrenorul echipei, timișoreanul Bujor Hălmăgeanu (Foto: brailasuntemnoi.wordpress.com)

ASU Politehnica se pregătește de una dintre cele mai lungi deplasări din actualul sezon. De fapt, e cea mai lungă (692 km) în actuala configurație a campionatului (mai nou, trebuie luată în calcul relocarea unei echipe de la o săptămână la alta). Alb-violeții merg la Brăila, pentru a întâlni Dacia Unirea, o formație cu scurte perioade petrecute pe prima scenă, având însă o performanță notabilă, disputarea finalei Cupei României, în 1993, în fața Universității Craiova. În rândurile ce urmează, ne vom aminti despre rarele dueluri fotbalistice Brăila – Timișoara, disputate la malul Dunării, care datează însă din perioada interbelică.

Actuala Dacia Unirea e considerată continuatoarea clubului istoric cu același nume, înființat în 1919. În perioada dintre cele două războaie mondiale, echipa din Brăila a avut prezențe sporadice în prima divizie, ultima consemnându-se în sezonul 1940/1941. În acea ediție, dunărenii s-au confruntat în campionat cu marea Ripensia, sosirea galonatului team timișorean la Brăila fiind rememorată de marele gazetar Ioan Chirilă, în cartea Zile și nopți pe stadion:

Stadionul din Brăila, în 1940, atunci când echipa orașului se duela în Divizia A cu Ripensia Timișoara (Foto: brailasuntemnoi.wordpress.com)

„În toamna lui 1940, Brăila era în A. (S-a întâmplat și asta…) Și ce bucurie! Era un colonel la Brăila ce aducea fanfara la meci nu numai pentru «Valurile Dunării» – iarăși! – care se cânta la pauză, ci și pentru un refren special, cu do-mi-sol-do, do-sol-mi-do, urmat de «Mulți ani trăiască!» ori de câte ori FC Brăila marca un gol.
FC Brăila n-a prea câștigat de multe ori – avea să și retrogradeze în acel campionat – dar ne-a lăsat și amintiri frumoase. Țin minte că în primăvara lui 41 a venit Ripensia, echipa pe care o iubeam pentru Bindea, Dobay și așa mai departe… În 41 era o Ripensie nouă, cu Simatoc, Vodă, Andreescu, dar mai erau și bătrânii Pavlovici, Cotormani… Apăruse și foarte tânărul Iosif Covaci, cel ce va juca stopper, la Turku, în 1952, la Olimpiadă. Marea vedetă a meciului avea să fie timișoreanul Mișa Tanzer, care jucase pe la Ferencvaros. Dar Tanzer, pe care îl cunoscusem doar la radio, era acum bătrân. Ripensia a câștigat greu, cu 3-2. Trecusem de partea Brăilei. Îi țin minte și acum formația: Drăghiescu – Stanciu, Goldberg – Varodi, Denghel, Șaramet – Mitty Oprea, Nelu Oprea, Weiss, Vulieris, Cavadia, ultimele nume – înrudite cu același căpitan Mavromati al lui Panait Istrati.”

O fotografie din primăvara promovării Brăilei! De la stânga, la dreapta: antrenorul principal Bujor Hălmăgeanu, secundul Ionel Iuga și președintele Mircea Iancu. (Foto: brailasuntemnoi.wordpress.com)

Pentru Brăila avea să treacă nu mai puțin de o jumătate de veac până la reîntâlnirea cu Divizia A, care avea să reînnoade și tradiția duelurilor cu Timișoara. Echipa orașului de la Dunăre, sub denumirea FCM Progresul Brăila, a promovat în elită în primăvara anului 1990, după o luptă pentru supremație dusă cu Gloria Buzău. Artizanul acestei performanțe a fost… un timișorean! E vorba despre Bujor Hălmăgeanu, născut pe malul Begăi la 14 februarie 1941, și component al Științei Timișoara în perioada 1958-1961. S-a consacrat la Steaua București, pentru care a evoluat între 1961-1973, cu o întrerupere în sezonul 1964/1965, când a jucat la Petrolul Ploiești. În echipa națională a strâns 22 de selecții și a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 1964. Ca antrenor, a pregătit ASA Târgu Mureș, Steaua și Dacia Unirea Brăila, în două scurte mandate: sezonul 1989/1990, când a reușit promovarea, iar apoi în returul sezonului 1993/1994, când Brăila avea să părăsească definitiv Divizia A, retrogradând braț la braț cu… Poli.

Pentru alb-violeți, lungile drumuri până la Brăila s-au soldat cu de toate, de la bucurii până la necazuri cauzate de eșecuri usturătoare. Prima deplasare în campionat a Politehnicii pe terenul echipei dunărene s-a consemnat la 2 iunie 1991 și a însemnat un succes pentru alb-violeți, care s-au impus cu 1-0. Următoarea vizită, cea din 20 iunie 1992, avea să fie însă un fiasco. A fost Dacia Unirea – Poli 4-0, Mașca (13, 42) și Luca (39, 68) semnând sentința bănățenilor. Cu totul altfel aveau să stea lucrurile în toamna acelui an. La 20 septembrie 1992, alb-violeții se întorceau cu un punct prețios de la Brăila, după un 0-0 fără sare și piper.

Ultima confruntare directă dintre cele două echipe s-a înregistrat la 16 martie 1994. Ambele combatante erau în derivă și începuseră să fie înghițite de vârtejul zonei retrogradării. Cu ocazia acelui meci avea să redebuteze pe banca Brăilei timișoreanul Bujor Hălmăgeanu, chemat să păstreze locul în „A” al echipei, obținut tot de el cu patru ani în urmă. Fostul stopper al Științei și al naționalei n-a putut face însă minuni în câteva zile, astfel că a fost Dacia Unirea – Poli 0-3. Leo Strizu, atacantul sosit de la Progresul București, avea să reușească o „dublă”, în minutele 21 și 75, cea de-a treia reușită aparținându-i lui Florin Bătrânu, în minutul 65. Să dăm citire și celor două formații utilizate de antrenorii Bujor Hălmăgeanu și Emeric Dembroschi la întâlnirea amintită:

Brăila: Hăisan – Baldovin (36, C. Popa), Brătianu II (cpt.), I. Gigi, M. Sandu – Pelin, Petrache, Baciu (66, Măstăcan), Safta – Matincă, Marcadonatu. Rezerve: Brătianu I – V. Darie, Cruți.
Politehnica: Almășan – Varga (cpt.), Macavei, A. Marcă (83, Em. Marian), Cioroianu, Bărtânu – Contra, Manole, Contescu – Kovacs (72, Velcea), Strizu. Rezerve: Țurcaș – Rosenblum, Trandu.

După 22 de ani, o reprezentantă a Timișoarei se întoarce la Brăila. Dacia Unirea – ASU Politehnica, din etapa a 4-a a eșalonului secund, se joacă sâmbătă, de la ora 15.00, în direct la Digi Sport.