”Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”

peluzaCuvintele Majestății Sale, Regele Ferdinand I al României, devenite încă de la începuturi motto-ul Institutului Politehnic din Timișoara, sunt cuvintele care au definit nașterea și întreaga existență a acestui mediu academic și care și-au regăsit esența, poate mai mult decât oriunde, în istoria clubului sportiv care îl reprezintă – Politehnica Timișoara.

Intrând pe arenele sportive Politehnica Timișoara a luat cu sine acest spirit. Caracterul, onoarea și demnitatea sunt valorile pe care școala le promovează și le șlefuiește, iar generații întregi de timișoreni (și nu numai) s-au regăsit în aceste valori, urmând, alături de sportivii care i-au reprezentat pe teren, această adevărată școală din afara zidurilor.

Am învățat împreună că nu rezultatele primează, ci ceea ce ascund ele în spate. Munca, ambiția, spiritul de echipă, devotamentul față de club și față de comunitatea pe care acesta îl reprezintă sunt atributele care dau valoare rezultatelor.

Am învățat împreună că o înfrângere cu fruntea sus contează mai mult decât o victorie cu capul plecat.

Am învățat împreună că niciodată compromisul, oricât de facil și de la îndemână ar putea să pară, nu va rezista în fața judecății oamenilor și a istoriei.

Am învățat că împreună suntem o stare de spirit, un model care poate deveni un exemplu într-un fotbal aflat într-o avansată stare de degradare. Timișoara este obligată de numele pe care-l poartă să refuze să urmeze modelele falimentare ale fotbalului mioritic, la fel cum are obligația să arate că în sport, ca și în viață, valorile și principiile înseamnă mult mai mult decât niște simple cuvinte lipsite de conținut.

Sunt doar câteva dintre lecțiile învățate împreună. Dar sunt lecțiile care fac Politehnica Timișoara mai mult decât un club de fotbal oarecare. Sunt reperele în jurul cărora ne-am adunat și care ne-au ținut împreună atunci când se părea că istoria se grăbește să își scrie ultima pagină. Sunt reperele care fac Politehnica să renască demnă din propria-i cenușă și din propriu-i jar, nu din cenușa altora. Sunt repere pe care dorim să le ducă mai departe și generațiile următoare de poliști. Politehnica are șansa unică de a sta mândră și demnă în fața istoriei. Iar noi îi vom sta în spate. Ne vom urma drumul pe care am pornit, indiferent de câte piedici ne vor fi puse. Suntem siguri că toți cei care-și doresc același lucru se vor regăsi la un moment dat sub aceleași flamuri alb-violete ale unui club simbol dintr-un oraș simbol, la rândul său: Politehnica Timișoara.

 

Cu infinit devotament, Haide POLI!

Obligatoriu înainte!

Timișoara, 13 mai 2015

PS: Reiterăm ideea conform căreia pozițiile oficiale ale Asociației Suporterilor Timișoreni ”Druckeria” sunt exprimate exclusiv prin intermediul canalelor oficiale de comunicare și prin vocea reprezentanților Asociației. Orice alte comentarii sau aprecieri sunt făcute strict în nume propriu, reprezentând poziții personale. Vă mulțumim.

Jackie Ionescu: „Gestul suporterilor e extraordinar”


Jackie Ionescu a revenit după câțiva ani în fotbal, de acolo de unde spune că n-a plecat, de fapt, niciodată. Fostul mare antrenor a acceptat postul de vicepreședinte al nou-formatei ACS Poli, însă stă cu ochii și pe SS Politehnica, proiect pe care îl apreciază foarte mult.

Deși e, de câteva sătpămâni, unul dintre factorii de decizie la ACS Poli, Jackie Ionescu privește cu admirație către curtea Universității Politehnica, acolo unde suporterii au pus bazele unui proiect unic în fotbalul românesc. „E un lucru extraordinar, faptul că suporterii se transformă în manageri de fotbal. E un lucru care dovedește calitatea și inteligența suporterilor timișoreni. Dacă dintre suporteri se formează un grup care își propune să conducă o echipă, asta dovedește un nivel cu totul ridicat de înțelegere al fotbalului din partea lor. Apreciez gestul lor, Institutul îi va ajuta și vor fi ajutați probabil, atât cât se poate, și de autorități”, a declarat Ionescu, despre SS Politehnica.

Jackie Ionescu amintește că ultima echipă pe care a antrenat-o a fost AS Politehnica, tot o grupare a Institutului, din care s-a născut mai târziu Poli AEK. „Eu am mai fost la o asemenea echipă, în 2002. Ultima echipă pe care am antrenat-o a fost AS Politehnica, în Divizia C, care apoi a fuzionat cu societatea lui Doboș și a format Poli AEK. Deci eu am mai participat la o reconstrucție din embrionul primar. Această echipă ce se naște acum din Institut se poate dezvolta. Nu e o tragedie că în Timișoara e o echipă de Liga a II-a, care joacă pentru oraș, și una în Liga a V-a, care joacă tot pentru oraș și se poate dezvolta. E un lucru benefic, probabil vom și colabora”, a mai spus Jackie Ionescu.

„N-am plecat niciodată din fotbal”

După ce în „era Iancu” a fost o foarte scurtă perioadă consilier tehnic, Jackie Ionescu s-a întors, în această vară, din nou la stadionul „Dan Păltinișanu”, de această dată din postura de vicepreședinte. „N-am plecat niciodată nici din fotbal și nici din Politehnica, de 60 de ani. E ceva deosebit că autoritățile locale și Politehnica readuc fotbalul în Timișoara. Un fotbal pe care ultimul investitor l-a distrus. Timișoara are ca și componentă spirituală fotbalul, alături de operă, filarmonică, teatru, universitate. Chiar dacă această nouă echipă nu păstrează ADN-ul cu care suntem noi obișnuiți, e de apreciat că fotbalul renaște în oraș”, a explicat Jackie Ionescu.

„Suntem ca după Hiroshima și Nagasaki”

Noul vicepreședinte al ACS-ului consideră că staff-ul tehnic are o misiune extrem de grea, aceea de a forma un lot competitiv din jucătorii care se perindă zilnic în zona stadionului. „E o fluctuațâie foarte mare de jucători. Zilnic pleacă câte 10 și vin alți 10. E ca după Nagasaki și Hiroshima. N-a mai rămas nimic din ultima echipă a Politehnicii. Totul aparține vechiului finanțator, până și porțile stadionului. Nu mai avem nimic. Orașul pleacă acum de la zero. Suntem convinși însă de capacitatea de regenerare pe care Politehnica și Timișoara le-au avut dintotdeauna”, a conchis Jackie Ionescu.