An nou, probleme vechi! Timișoara Saracens dispută meciul de pe teren propriu cu Batumi pe Cluj Arena

Timișoara nu e iertată nici în 2018 de situații stânjenitoare, care scot în evidență infrastructura degradată și depășită de care beneficiază în materie de sport. După ce la începutul lui 2017, Timișoara Saracens a trăit rușinea pierderii la „masa verde” a meciului cu Stade Francais, din grupele EPCR Challenge Cup, din cauză că stadionul „Dan Păltinișanu” nu beneficia de o instalație de încălzire a gazonului funcțională, în acest an s-a găsit o soluție pentru a evita o astfel de situație. Să nu își imagineze cineva că administratorii celui mai mare stadion din Timișoara și-au învățat lecția și au verificat și pus în funcțiune între timp instalația de încălzire existentă sub gazon. Nici vorbă! Pur și simplu, campioana României va merge la Cluj pentru a-și disputa jocul de pe teren propriu cu georgienii de la RC Batumi, din Continental Shield!

Decizia a fost oficializată ieri, printr-un comunicat remis de Timișoara Saracens și semnat de vicepreședintele Dușan Filipaș.

„S-a ajuns la un acord cu Cluj Arena, care dispune de instalație de încălzire funcțională, și am stabilit, cu aprobarea EPCR și de comun acord cu clubul oaspete, disputarea meciului la Cluj. Mulțumim cu această ocazie clubului Universitatea Cluj pentru deschiderea cu care s-a oferit să ne sprijine la organizarea logistică și administrației Cluj Arena pentru găzduire. Știm că nu este o situație ideală pentru suporterii noștri și sperăm ca Timișoara să își poată asuma, în viitorul foarte apropiat, găzduirea partidelor europene chiar și pe timp de iarnă, motiv pentru care ne dorim ca instituțiile publice abilitate să soluționeze problema infrastructurii sportive a Timișoarei, să reușească să facă acest lucru în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul clubului.

În același comunicat, Timișoara Saracens confirmă și discuțiile cu Saracens Londra, pentru găzduirea meciului cu Batumi pe „Allianz Park”: „Propunerea noastră (…) a fost întâmpinată imediat cu răspuns pozitiv la Londra, Saracens fiind deschiși chiar să reprogrameze partida echipei de rugby feminin, deja confirmată pentru 13 ianuarie, în cazul în care am fi jucat meciul de acasă în weekend-ul 12-14 ianuarie. Doresc să mulțumesc pe această cale directorilor Saracens Londra pentru deschiderea arătată și pentru promptitudinea cu care au răspuns solicitării noastre. Deși ar fi fost un eveniment unic atât pentru noi, cât și pentru clubul georgian (…), în ultimele săptămâni am reevaluat situația și în cele din urmă am ajuns la hotărârea de a nu mai găzdui partida la Londra. Pe de o parte, deoarece ar fi implicat, atât pentru clubul nostru, cât și pentru clubul georgian, costuri mai mari decât cele bugetate pentru acest meci, iar pe de altă parte, forul organizator al competiției a sugerat să facem toate demersurile posibile pentru a ne asigura că partida se poate juca, cum este și firesc de altfel, în România și numai după epuizarea acestora să luăm în calcul organizarea meciului pe Allianz Park, în Londra”.

Momentul Stade Francais, din 2017, a fost reflectat la vremea respectivă de site-ul nostru printr-un editorial, care s-a bucurat de o largă răspândire în mediul online, iar un număr important de oameni de sport din oraș au subscris punctului nostru de vedere. Din păcate, și acel material, precum toate celelalte publicate pe site-ul nostru despre infrastructura sportivă din Timișoara în ultimii șase ani, au rămas fără ecou în rândul factorilor de decizie.

Timișoara a rămas și în 2018 la faza promisiunilor și proiectelor, chiar și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un obiectiv important fiind blocat de dispute politice sau întârziat din varii motive. Scuzele sunt de fiecare dată mai la îndemână decât faptele. Iar la capitolul fapte orașul rămâne, deocamdată, cu un stadion „Dan Păltinișanu” aflat într-o continuă stare de degradare și cu o sală „Constantin Jude” care în acest an va împlini 50 de ani de la inaugurare!

Revenind la „dubla” dintre Timișoara Saracens și RC Batumi, să spunem că turul va avea loc sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 13:00 (ora României) în Georgia, iar manșa secundă se va disputa o săptămâna mai târziu, pe 20 ianuarie, de la ora 14:00, pe Cluj Arena.

Anotimpul promisiunilor: Timișoara va dispune de o sală polivalentă de 16.000 de locuri

macheta-campussportivDin când în când, Timișoara e un oraș cu o infrastructură sportivă decentă, ba chiar revoluționară pe plan european, pe care orice urbe de pe continent o invidiază. Stadioanele, sălile și bazinele orașului de pe Bega se clădesc, de regulă, în luna premergătoare deschiderii urnelor, cu materiale de construcție neconvenționale și nepoluante: machete în format electronic ori din polistiren, studii de fezabilitate, asigurări primite de la București, planuri, licitații sau firme în insolvență, toate legate cu un aluat de gogoși bine crescut.

Ne aflăm la jumătatea campaniei electorale, iar infrastructura sportivă din Timișoara nu avea cum să lipsească din „ofertă”. Astăzi, primarul Nicolae Robu a anunțat că orașul pe care îl administrează va beneficia de o sală polivalentă de (atenție!) 16.000 de locuri.

„De la Compania Națională de Investiții am primit o înștiințare că s-a aprobat construirea unei săli polivalente cu o capacitate de 16.000 de locuri. Noi am cerut una de 15.000 de locuri, dar este în derulare un proiect-pilot care prevede realizarea unei săli cu 16.000 de locuri, pe scaune, așa scrie. Studiul de fezabilitate a fost elaborat și necesită acum o actualizare. Eu am primit informațiile că se elaborează un proiect-pilot, dar atunci era vorba despre o sală de 14.000 de locuri, pentru ca proiectul să fie implementat la Timișoara și București. Mi s-a spus asta în 2012. Acum, Compania Națională de Investiții face această înștiințare că s-a aprobat și la Ministerul Dezvoltării, dar și în consiliul de administrație al companiei, să se deruleze acest proiect-pilot”, a declarat Nicolae Robu, citat de tion.ro. Conform aceleiași surse, edilul-șef al orașului a estimat că noua „catedrală” a sportului timișorean va fi gata în 2018.

Așadar, o construcție faraonică, ce urmează a fi finalizată în timp record, și care va fi amplasată în deja celebrul campus sportiv imaginat de Nicolae Robu în zona actualului stadion „Dan Păltinișanu”. O promisiune pe cât de măreață, pe atât de greu de înghițit, iar sursa principală a îndoielii se află tot în apropierea viitorului „campus sportiv”. Se numește Sala Polivalentă Politehnica, e prevăzută să găzduiască aproape 3.000 de spectatori la evenimentele sportive și se află în construcție din octombrie 2010! De câteva luni bune, munca de pe șantier a încetat, după ce firma plătită pentru construirea edificiului a intrat în insolvență, iar acum se așteaptă refacerea licitației și numirea unui nou constructor. O sală ce avea ca termen inițial de finalizare luna octombrie a anului 2012 și care, în vara anului trecut, ar fi trebuit să găzduiască o grupă a Eurobasket Women.

Culoarea politică a lansatorilor de proiecte nu are nimic de a face cu textul de față. În 26 de ani, în Timișoara a plouat literalmente cu planuri și promisiuni în ceea ce privește infrastructura sportivă a orașului, care au „căzut” din toate zările spectrului politic. În aproape 27 de ani de democrație, infrastructura sportivă a Timișoarei nu a progresat câtuși de puțin. Ba mai mult, a pierdut câteva edificii esențiale:

  • Stadionul UMT – cu o capacitate de 8.000 de locuri și o tribună de lemn acoperită, rămasă moștenire din perioada interbelică. A fost demolat complet în 2012, iar în momentul de față, pe spațiul respectiv nu se găsesc decât urme de pământ, moloz și bălării. (Mai multe despre dispariția stadionului UMT » AICI)
  • Sala de atletism – distrusă complet în urma unui incendiu, în vara anului 1997. Deși era departe de standardele moderne ale unei săli de profil, era extrem de utilă pentru antrenamentele atleților pe perioada iernii. (Mai multe despre fosta sală de atletism din Timișoara » AICI)
  • Bazinul ILSA – demolat în 2009, de către proprietarul de atunci al terenului pe care se înălța una dintre fabricile istorice ale Timișoarei, Industria Lânii. O piscină de mult depășită ca standarde, însă cu o însemnătate simbolică pentru natația timișoreană. Mai mult decât atât, odată ce bazinul a devenit nefuncțional, a dispărut complet din oraș o ramură sportivă – polo pe apă – care a adus șase titluri naționale Timișoarei. (Mai multe despre bazinul ILSA » AICI)
  • Nenumărate terenuri de fotbal din cartiere fie au dispărut complet, fie au ajuns într-o stare deplorabilă. (Exemple: [1] [2] [3] [4])

Peste mai puțin de o lună, se împlinesc 27 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Cum arată acum infrastructura sportivă a Timișoarei?

  • 14731114_1300294656659945_3485620273471521014_n

    Foto: Claudiu Sav

    Stadionul „Dan Păltinișanu”, dat în folosință în urmă cu 53 de ani, începe să devină un real pericol pentru spectatori. În „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud, pământul de sub construcția de beton a început să cedeze. Imaginea alăturată vorbește de la sine.

  • Sala „Constantin Jude” (fostă Olimpia), singura „polivalentă” funcțională a orașului, a împlinit în această toamnă 47 de ani de când a fost dată în folosință. O sală cosmetizată anul trecut, pentru organizarea grupei de la Eurobasket Women, însă insuficientă pentru cerințele reale ale sportului de performanță din Timișoara.
  • Stadionul „CFR”, al doilea ca mărime din Timișoara, e nefuncțional pe jumătate. Procesele interminabile asupra stadionului au dus la oprirea unei demolări a tribunei a II-a, începută în primăvara lui 2013, astfel că a urmări un meci de fotbal din acea zonă a arenei inaugurate în 1949 e o adevărată aventură, chiar și pentru cei pasionați de alpinism și escaladă.
  • Pista de atletism de pe „Știința” e singura variantă decentă pentru antrenamentele atleților. E utilizată în toate cele patru anotimpuri (tocmai din cauza lipsei unei săli de atletism, așa cum menționam mai sus). Din păcate, dotările celei mai centrale arene din Timișoara pot deservi doar alergătorii. Probele tehnice de atletism (săritura în lungime, înălțime și cu prăjina, aruncarea ciocanului, greutății, discului și suliței etc), care au adus faima Timișoarei în prima jumătate a secolului trecut, au dispărut de ani buni.
  • Înotătorii de performanță din Timișoara (marea majoritate, copii și juniori) se antrenează în principal doar la bazinul scurt din zona Dacia și la „privatul” Aquasport Arena. Bazine care nu se pretează însă organizării unor concursuri oficiale, din cauza dimensiunilor neconforme cu regulamentul. Din păcate, un bazin olimpic a fost dintotdeauna doar un vis pentru lumea natației timișorene, despre necesitatea unei asemenea facilități vorbindu-se încă de acum patru-cinci decenii!
  • Rugby-ul, sportul care a adus Timișoarei nu mai puțin de 7 trofee interne doar în ultimii cinci ani nu beneficiază nici astăzi de un stadion specific profilului. Timișoara Saracens continuă să se antreneze și să dispute majoritatea partidelor pe fostul teren „Electomotor” din Ronaț. O arenă greu accesibilă, cu o tribună nu foarte generoasă, cu vestiare înghesuite și un teren de joc mlăștinos. De altfel, un stadion de rugby de 5.000 de locuri, în vecinătatea arenei „Tehnomet” din Ciarda Roșie, figurează pe lista de promisiuni ale actualei administrații locale, iar șansele ca lucrările la acest obiectiv să înceapă în 2017 sunt mai degrabă nule.

Date fiind facilitățile de care dispune, sportul timișorean își depășește cu mult condiția. Orașul are, după foarte mulți ani, două reprezentante în cupele europene (handbaliștii de la Poli și rugbyștii de la Saracens), are șapte prim-divizionare la sporturile de echipă (ACS Poli, CFR Timișoara – fotbal feminin, Informatica Timișoara, SCM Politehnica, BC SCM Timișoara, Timișoara Saracens, Timișoara 89ers – fotbal american), atletismul din oraș a fost reprezentat la Jocurile Olimpice de la Rio (prin Adelina Pastor), iar tinerii înotători din oraș se întorc an de an cu medalii de la întrecerile naționale.

Și totuși, până când să repetăm că „echipa sau sportivul X din Timișoara și-a depășit propria condiție”? Până când să subliniem că rezultatele sportive au luat-o înaintea infrastructurii? Cât vor mai dura și aceste rezultate, mai mult sau mai puțin notabile, în condițiile în care baza materială a sportului timișorean nu se regăsește astăzi nici măcar la nivelul din 1989?

Gabriel Toth

FOTO: Universitatea de Vest și-a inaugurat noua sală de sport! Plusuri și minusuri

Timișoara nu se poate lăuda cu prea multe inaugurări în ceea ce privește infrastructura sportivă în ultimii 25 de ani. Astfel că darea în folosință a unei săli de sport de capacitate mică a generat un interes imens în rândul mass-media locale. E vorba despre noua sală a Universității de Vest, situată în zona Oituz – Popa Șapcă, într-un spațiu în care se dorește construirea unui campus universitar modern, dar și a unei baze sportive în adevăratul sens al cuvântului.

Sala de sport a Universității de Vest dispune de 150 de locuri pe scaune pentru public și va putea găzdui o varietate de întreceri sportive. În acest moment, există instalații și marcaje pentru handbal, baschet, volei și badminton, însă poate fi utilizată și pentru diverse discipline individuale.

„Un obiectiv pe care Universitatea de Vest îl are de mult în vedere, a prins astăzi contur. Pe lângă sala cea veche, clasică, consacrată, avem una nouă, dedicată sporturilor de echipă și celor individuale. În cadrul acestui proiect, finanțat de Compania Națională de Investiții, e un proiect de 3 milioane de lei, dar pentru a o putea da cât mai repede în folosință, UVT a depus eforturi financiare proprii, 900.000 de lei pentru racordarea la utilități. Suntem singura universitate din Timișoara care are o facultate de profil, avem mari personalități din lumea sportului printre cadrele didactice. De aceea, considerăm că această sală e mai mult decât necesară, va putea fi folosită de toți studenții universității”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Construcția unei noi săli de sport e binevenită, în contextul în care vechea sală, de la etajul I a Facultății de Educație Fizică și Sport e depășită, îngustă și de multe ori hiper-aglomerată. Totuși, și această nouă sală are minusurile ei, identificate deja de oameni de specialitate. Cel mai mare inconvenient e legat de dimensiunea redusă a vestiarelor, în care, practic, nu se pot schimba mai mult de opt sportivi concomitent. De asemenea, au fost voci care au contestat și calitatea suprafeței de joc, acoperită cu un strat subțire de poliuretan, care se poate deteriora destul de rapid, în cazul unei folosiri permanente a acesteia pentru antrenmente și meciuri.

În orice caz, un obiectiv necesar, într-un oraș în care infrastructura a fost dintotdeauna un „călcâi al lui Ahile” pentru mișcarea sportivă. Iar sala de sport e doar începutul pentru o bază în adevăratul sens al cuvântului, care se va înălța în anii viitori, conform spuselor rectorului Marilen Pirtea: „Pe locul spațiului din fața sălii, care momentan e o parcare, ne dorim să amenajăm mai multe terenuri de sport, pentru tenis, handbal, minifotbal. Vrem să construim o mică bază sportivă în jurul acestei săli de sport”.

Sportul și problemele sale, în dezbatere la CJT! Prima soluție: un grup online

poza salaAstăzi, la sediul Consiliului Județean Timiș, reprezentanții cluburilor sportive din județ au fost invitați la o masă rotundă, care să scoată în evidență problemele cu care se confruntă aceste structuri. Deși nu constituia un subiect central de discuție, infrastructura precară – o temă pe care site-ul nostru a bătut monedă în ultimii trei ani – a ieșit la iveală. La fel și procedura alocării banilor publici înspre cluburi, care pe lângă faptul că sunt puțini, se dovedesc, în unele cazuri, chiar inutili.

Secretarul Comisiei pentru Cultură, Învățământ și Sport din cadrul CJT, Adrian Pășcuță, a fost inițiatorul dezbaterii, prezidată alături de președintele amintitei comisii, Adrian Negoiță, și vicepreședintele CJ Timiș, Marian Vasile. Chiar dacă s-au punctat unele subiecte majore, s-au ridicat câteva mingi la fileu și chiar s-au propus unele soluții, prezența a fost relativ redusă, iar concluziile finale, vagi. În orice caz, a fost o primă inițiativă de comunicare reală între sport și autorități, dincolo de chermezele specifice finalului de an, în care se înmânează plachete, sume simbolice și se realizează tradiționalul schimb de vorbe de esență lemnoasă.

Managerul formației de baschet Timba, Sebastian Răducanu, a atras încă o dată atenția asupra programului înghesuit de antrenamente al echipelor ce-și desfășoară activitatea în vechea sală Olimpia. O sală în care șase grupări își dispută meciurile de pe teren propriu, dar nu își pot desfășura toate antrenamentele acolo. Iar asta și din cauza miuțelor care se încing de ani buni în serile de luni și marți pe parchetul (încă!) singurei săli polivalente din oraș: „De trei ani de zile, de când Timba este în prima ligă, nu are poziţie de antrenament luni şi marţi, în Sala Olimpia, pentru că se jocă fotbal, Haideţi să încercăm să nu o închiriem, să o lăsăm pentru sportul de performanţă. Eu am meci oficial lunea şi băieţii de la fotbal încep să bată mingea în spatele panourilor că au programare, iar eu iau risc să fiu amendat de federaţie. Sunt dispus să plătesc chirie pentru sală la începutul fiecărui sezon, dar să îmi pot contura în liniște programul de pregătire”.

Fostul handbalist Gelu Bota, actualmente cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport, deplânge lipsa terenurilor de sport accesibile publicului larg. Majoritatea școlilor din oraș refuză să pună la dispoziție (fie gratis, fie pe bază de chirie) terenurile în afara orelor de program. Asta în vreme ce vechile baze de agrement de pe malul Begăi sunt de ani de zile inundate de rugină, bălării și gunoaie.

O problemă ridicată de mai mulți participanți la dezbatere e modul de alocare al sumelor dinspre autoritățile locale către cluburile sportive. Atât municipalitatea, cât și CJT, își votează bugetul la începutul anului calendaristic, iar cluburile pot deconta sumele cuvenite abia din primăvară. Când baschetul ori voleiul încheie deja sezonul competițional…

O soluție de început, după această primă întâlnire dintre autorități și reprezentanții cluburilor sportive, e constituirea unui grup de yahoo, pentru menținerea permanentă a dialogului dintre cele două părți.

„Sunt foarte mulțumit de discuțiile care au avut loc, au fost multe propuneri, eu mi le-am notat. Rămâne să le sintetizăm, să vedem ce putem pune în practică și ce rezultate vom avea. Probleme sunt multe. Una dintre ele e legată de baza materială, copiii sunt tot mai puțin atrași către sport, și din cauza lipse terenurilor de sport, dar și prin apariția altor tentații. O altă problemă e legată de absența sălilor de sport de performanță, de finanțarea cluburilor sportive. Eu cred că vor mai urma astfel de întâlniri. Primul pas va fi crearea unui grup de yahoo, suntem totuși în anul 2015, iar comunicarea se poate menține nu doar prin întâlniri față în față. Probabil se va mai crea și un grup de lucru mai restrâns, care să lucreze pe propunerile care vor veni”, a declarat inițiatorul dezbaterii de astăzi, Adrian Pășcuță.

2014, anul în care infrastructura sportivă din Timișoara a bătut pasul pe loc

sala polivalenta frontTimișoara. Poarta către Occident. Mica Vienă. Oraș candidat la titul de Capitală Culturală a Europei. Cel puțin prin prisma infrastructurii sportive, toate supranumele de mai sus pot fi niște bune titluri de basme. Basme pe care autoritățile au continuat să ni le servească la fiecare ocazie.

Timișoara a bătut pasul pe loc în 2014 în ceea ce privește infrastructura sportivă. Cel mai important proiect, cel al Sălii Polivalente de lângă Baza 2 a Politehnicii, stagnează. Termenul inițial de finalizare al proiectului – 24 de luni – a fost deja depășit cu… 26 de luni. Iar Campionatul European de baschet feminin bate la ușă. Pe 11 iunie 2015 ar trebui să înceapă meciurile din Grupa A, cea a României, în care au mai fost repartizate naționalele Franței, Cehiei, Ucrainei și Muntenegrului. Autoritățile au dat asigurări, atât în fața populației, cât și în fața forului european, că sala va fi gata la timp. Permiteți-ne să avem însă o urmă de îndoială, având în vedere faptul că, peste câteva zile, vom păși în cel de-al șaselea an de șantier.

Conform promisiunilor electorale din 2012, anul care vine ar fi trebuit să fie unul al tăierilor grandioase de panglici în sportul timișorean. La vremea respectivă, ne erau puse pe tavă câteva proiecte la care, firește, am ridicat din sprâncene. Se vorbea despre o sală polivalentă de mari dimensiuni, gata să organizeze evenimente sportive de mare anvergură și concerte ale unor artiști de nivel internațional. Urma să fie plasată în vecinătarea stadionului „Dan Păltinișanu”, în același spațiu fiind prognozată și construcția unui bazin olimpic, pe care natația timișoreană îl așteaptă dintotdeauna. După doi ani și jumătate, n-am asistat nici măcar la fixarea în pământ a țărușilor care să marcheze șantierul. „Iar ne-a refuzat Bucureștiul…”, ne-au tot spus mai-marii orașului și ai județului. O scuză pe care, vrem, nu vrem, trebuie să o înghițim. La fel ca lingurița cu sirop de tuse la răceală. Ne mai uităm o dată visători la machete (deși în aceste două cazuri nu e vorba nici măcar de așa ceva) și-apoi aruncăm o privire scurtă spre sălile și bazinele inaugurate chiar în ultimile luni la Cluj ori București. Răbdare și tutun? Deja ambele ne dăunează grav sănătății…

Dacă tot am adus vorba despre bazinul olimpic, nu pot să nu-mi amintesc ce abundență urma să-i aștepte pe înotătorii din Timișoara. În aceeași campanie electorală din 2012, ni se promiteau patru bazine semiolimpice, de cartier, destinate agrementului dar și antrenamentelor pentru sportivii de performanță. După doi ani și jumătate, n-am aflat nici măcar numele celor patru cartiere. Să nu credeți însă că e vorba despre un proiect abandonat. La Gala Sportului Timișorean, desfășurată în urmă cu exact două săptămâni, viceprimarul Dan Diaconu relua povestea celor patru bazine, pe scena Sălii Capitol. De față cu înotătorii și antrenorii lor, cărora nu le-a mai rămas decât să-și râdă în barbă. „Poate nepoții noștri vor apuca să înoate în ele, că noi în niciun caz”, ne spunea campionul național la 50 de metri bras, Levente Revesz, imediat după gală.

stadion cfrÎn cadrul aceleiași gale, primarul Nicolae Robu a reluat promisiunea construirii unui stadion pentru rugby. E vorba despre spațiul pe care se află actualmente terenul 2 de la CFR. Un spațiu intens disputat prin tribunale în ultimele două decenii, în care și Regionala CFR are un rol esențilal în stagnarea proiectului. Din păcate, toată această tevatură imobiliară nu a dus decât la degradarea unui complex sportiv cochet în alte vremuri. Stadionul „CFR” nu mai poate fi utilizat decât pe jumătate, tribuna dinspre Centru fiind într-o stare mai proastă decât multe dintre ruinele descoperite în urma lucrărilor de reamenajare din zona Unirii. Sala de box din vecinătate – care, de bine, de rău, încă mai produce talente în „nobila artă” –  a fost și ea roasă de timp și de indiferență. Un spațiu în care, în toamna lui 2010, diriguitorii clubului CFR ne vorbeau despre un proiect măreț, din fonduri europene: stadion de 10-15.000 de locuri, pistă de atletism și terenuri de minifotbal, baschet, volei, tenis etc. pentru agrement.

Să vorbim și despre lucrări de infrastructură finalizate în 2014 la Timișoara, să nu fim acuzați că privim doar jumătatea goală a paharului. Pentru că, într-adevăr, în capitala Banatului a fost finalizată, în urmă cu câteva luni, o nouă sală de sport. Ea aparține Universității de Vest și se află amplasată în zona Oituz, pe vastul teren dintre Facultatea de Arte și Penitenciarul de pe Popa Șapcă. Cu toate acestea, n-a fost dată în folosință. Motivul? Nu a fost branșată încă la curent, apă, căldură și așa mai departe.

ilsa frontPunem punct celui de-al 14-lea an de mileniu III în Timișoara. N-avem nimic nou sub soare. Podul ne e plin de promisiuni. Iar amatorii de ruine au, slavă Domnului, ce vedea! În plin centrul orașului, la doi pași de Catedrală, avem un veritabil focar de infecție, populat de rozătoare, maidanezi și boschetari. E vorba despre fostul ștrand Uszoda, cel mai vechi edificiu al natației timișorene rămas încă în picioare. Mergem mai departe. Ajungem la Punctele Cardinale, facem sensul giratoriu și pornim în jos, pe Take Ionescu. Ne oprim la colțul de la Poliție. Să privim puțin peste gardul de vizavi. Mormane de moloz și bălării ce depășesc deja înălțimea pivoților din baschet. Ascunsă printre tufe și gunoaie, zărim cuva fostului bazin de la ILSA. Acolo unde, în urmă cu mai bine de 60 de ani, echipa de polo a fabricii domina autoritar întrecerea internă, cucerind șase titluri consecutive, între 1946 și 1951. Stănescu, Novak, Hoszpodar și ceilalți au fost uitați de mult de iubitorii de sport din oraș. La fel ca și polo-ul, care s-a scurs odată cu ultima golire a bazinului, în 1999. Și dus a fost! Ne îndreptăm spre „UMT”. Nici nu știu cum l-aș putea ghida pe șofer. Spre ștrand sau spre fostul stadion? Pentru că despre cel din urmă nu mai vorbim decât la timpul trecut. O arenă cu iz britanic, cu un gazon de excepție și cu o tribună de lemn rămasă moștenire de pe vremea vechii Ripensia a fost făcută una cu pământul, pentru a face loc altor proiecte, altor ambiții, care n-au legătură cu sportul decât, poate, în limitele legilor românești, mai interpretabile decât o poezie simbolistă.

Rămânem în continuare cu vechea Sală Olimpia, unde în vară s-a montat atât de necesara instalație de aer condiționat, neutilizată însă din motive ce ne scapă. Rămânem și cu stadionul „Dan Păltinișanu”, o arenă care a mai văzut o bidinea și-un șpaclu în ultimii ani, datorită participărilor lui Poli în eurocupe. Dar care, în ciuda dotărilor, nu mai poate deservi jurnaliștii cu acces la internet și, uneori, nici măcar cu curent electric. Ce să mai spunem de confortul spectatorilor? Care, de ani de zile, fie ger ori caniculă, au la dispoziție două variante la chioșcurile de pe coronament: „Cola” sau „Fanta”.

Nu vreau să fiu înțeles greșit. N-am scris aceste rânduri pentru a mă da rotund și la anul pe vremea asta. Nu îmi doresc câtuși de puțin să am dreptate. Ba chiar aștept cu nerăbdare ziua când mi se va da peste nas cu bucata de panglică tăiată la noua Sală Polivalentă, la noul Bazin Olimpic, la cele patru semi-olimpice din cartiere, la stadionul de rugby… Aștept, domnilor!

Înot și polo, pe apa sâmbetei! Bazinul olimpic, veșnica iluzie a Timișoarei

Bazinul din Circumvalațiunii, după renovarea din 2012

Promisiuni, proiecte blocate, declarații pompoase. Cam așa arată în acest moment bazinul olimpic al Timișoarei, un edificiu la care lumea natației de pe Bega visează cu ochii deschiși an de an. Orașul care se laudă cu Johnny Weissmuller, cu primul înotător român la Jocurile Olimpice și cu prima hegemonie în polo nu dispune, în 2013, de niciun bazin de dimensiuni sau dotări olimpice.

La Timișoara, construcția unui bazin olimpic pare mai dificil de realizat decât un dispozitiv de teleportare. În ultimii 10 ani, autoritățile locale și reprezentanții Guvernului, indiferent de culoarea politică, au fluturat aproape anual în fața presei diverse proiecte care vizau construirea unui asemenea obiectiv. Până în prezent, nu s-a scos însă nici măcar o lopată de pământ pentru așa ceva.

Bazinele imaginare ale Timișoarei

În urmă cu șase ani, totul părea bătut în cuie. Timișoarei i se promisese ferm un bazin olimpic la cele mai înalte standarde, pe locul fostului ștrand Uszoda, un edificiu devenit focar de infecție în plin centrul orașului și aflat în administrarea Clubului Sportiv Școlar Nr. 1. Lucrarea ar fi trebuit să fie finalizată în 2009, însă totul a căzut înainte de a fi demarate lucrările, din cauza unor arbori protejați, aflați pe spațiul destinat proiectului.

Doi ani mai târziu, povestea bazinului de care ar fi trebuit să beneficieze sportivii de la CSS1 a fost readusă la viață, Inspectoratul Școlar Timiș identificând un perimetru de 6 hectare, în zona Ion Ionescu de la Brad, în spatele terenului de fotbal de pe Calea Sever Bocu. În acest caz, lucrurile au stagnat din start, spațiul respectiv aflându-se în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.  În cele din urmă, în toamna anului trecut, Prefectura Timiș a anunțat că Guvernul a aprobat transmiterea terenului în administrarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, de care aparține și Clubul Sportiv Școlar Nr.1. Chiar și așa, finalizarea acestui obiectiv rămâne în ceață.

Primăria a anunțat, tot în toamna anului trecut, că Timișoara va beneficia totuși de un bazin olimpic până în 2014. Clădirea urmează a fi construită pe B-dul Iosif Bulbuca, în apropierea stadionului „Dan Păltinișanu”. În teorie, lucrurile păreau foarte simple: Primăria venea cu terenul, Guvernul cu banii, iar municipalitatea timișoreană urma să primească bazinul la cheie. Un nou proiect rămas în stand-by, Guvernul nealocând, la începutul acestui an, banii necesari pentru demararea investiției.

Bazinele existente ale Timișoarei

Natația timișoreană se confruntă de ani de zile cu mari lipsuri în ceea ce privește infrastructura. Cel mai aglomerat bazin a rămas cel din Circumvalațiunii, cosmetizat, ce-i drept, în 2012. Vorbim însă de un bazin „scurt”, cu lungimea de 25 de metri și cu o lățime de 16 metri, împărțită în șase culoare. Așadar, departe de ceea ce presupune un bazin olimpic, care în primul și în primul rând ar trebui să aibă o lungime de 50 de metri.

Un asemenea bazin regăsim în Calea Lugojului. Aquasport Arena, singura investiție de anvergură în ceea ce privește infrastructura de natație din ultimii 20 de ani, dar care n-a fost niciodată destinată sportului de performanță. Deși lungimea și lățimea bazinului sunt corespunzătoare, nu există blocstarturi decât într-un capăt al bazinului, iar adâncimea nu permite practicarea poloului, de pildă, care are nevoie de minimum 180 cm.

Tot o investiție privată regăsim la hotelul Do-Stil, situat nu foarte departe de Aquasport, tot pe Calea Lugojului. Și în acest caz vorbim despre un bazin de dimensiuni semiolimpice, care nu se pretează la organizarea unor competiții oficiale de natație. Înot se practică și în bazinul Școlii Generale Nr. 30, din zona Soarelui, însă doar la nivel de amatori, în condițiile în care lumgimea de 19 metri a acestuia nu e adecvată niciunui nivel de performanță. Mai putem adăuga în listă și bazinul inaugurat în urmă cu câțiva ani, la Baza 2 a Politehnicii, destinat însă prin regulament strict studenților și angajaților UPT, fiind proiectat fără luarea în calcul a dimensiunilor oficiale admise în natație sau polo.

Un vis de decenii

Lipsa unui bazin olimpic nu e doar o problemă de actualitate în Timișoara, ci una veche de mai bine de jumătate de secol. Practic, Timișoara nu a excelat niciodat în infrastructura de natație. Cel mai important pas înainte s-a realizat la începutul anilor 70, atunci când a fost dat în folosință bazinul din Circumvalațiunii, primul acoperit din Timișoara, amenajat într-un fost hangar de tancuri. Tot în acea perioadă a fost acoperit și bazinul din curtea Industriei Lânii, o locație care a suferit mereu de mari neajunsuri, mai ales în ceea ce privește încălzirea.

Remarcăm o declarație a lui Alexandru Cinteanu, antrenor ale echipei de polo ILSA, apărută în vara anului 1983 în Neue Banater Zeitung: „De ani de zile ne confruntăm cu greutăți enorme. În Timișoara nu există un bazin de dimensiuni olimpice. Noi suntem nevoiți să ne antrenăm într-un bazin mic, de 12/20 metri, în vreme ce la turnee trebuie să evoluăm în piscine mult mai mari. Din start, un handicap pentru noi”.

La 30 de ani distanță, neajunsurile sunt cel puțin aceleași. Chiar și bazinul de la ILSA a dispărut, fiind lăsat timp de un deceniu în paragină și apoi demolat în 2009, pentru a face loc unui proiect imobiliar de amploare. Groapa piscinei e vizibilă și astăzi, iar spațiul fostei baze sportive a Industriei Lânii a ajuns adăpost pentru câini vagabonzi și cerșetori.

În ultimii 20 de ani, s-au mai pierdut două obiective importante din istoria natației timișorene. În primul rând, ștrandul Uszoda, în ale cărui bazine erau odinioară inițiați copiii în tainele înotului. Situat la doi pași de Catedrală, cel mai vechi edificiu al înotului de pe Bega a ajuns cel mai central focar de infecție al orașului. Mai putem nota și dispariția micului bazin de la Băile Neptun, o locație utilizată pe vremuri de întotători și poliști pe timp de iarnă. Groapa piscinei a fost astupată, îar de câțiva ani în acea locație funcționează o cafenea.

Orașul lui Weissmuller

Pe 2 iunie, s-au împlinit 109 ani de când, într-o familie de șvabi din actualul cartier timișorean Freidorf, vedea lumina zilei Johnny Weissmuller , primul interpret al celebrului Tarzan. Înainte de a deveni star la Hollywood, a excelat în natație, având la activ cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1924 și 1928. Cine s-ar fi gândit că orașul în care s-a născut primul mare campion de natație al lumii nu dispune de un bazin mai acătării?

Iar dacă exemplul lui Weissmuller poate fi considerat puțin forțat, în condițiile în care el nu a învățat înotul la Timișoara, îl putem lua în considerare pe Iosif Novak. „Bupsi”, așa cum îl alintau colegii, a practicat înotul și poloul pe apă la ILSA, fiind primul reprezentant al natației românești la Jocurile Olimpice. Se întâmpla în 1952, la Helsinki, unde clasat pe locul 26 la proba de 100m liber, pe care a încheiat-o cu timpul 1:00.60.

E de prisos să mai amintim de dispariția totală a poloului, un sport ce între 1946 și 1951 aducea șase titluri naționale la Timișoara. Sportul cu mingea pe apă nu se mai practică deloc în oraș din 1999, atunci când conducerea ILSA-ei a închis complet secția. Despre o renaștere a acestei discipline nu avem cum să vorbim, în condițiile în care niciun bazin din Timișoara nu se apropie măcar de dimensiunile minime necesare.

Contra și Codrea, solicitați să dea o mână de ajutor Politehnicii

Noua administrație locală caută în aceste zile soluția prin care echipa-fanion a Banatului să își continue activitatea. Printre cei solicitați să dea o mână de ajutor la salvarea clubului sunt și foștii internaționali Cosmin Contra și Paul Codrea, care s-au arătat deschiși să discute cu autoritățile modul în care ar putea pune umărul la revitalizarea fotbalului timișorean.

Cosmin Contra e unul dintre oamenii cărora autoritățile le-au solicitat public implicarea în noul proiect. Fostul jucător și antrenor al Politehnicii s-a arătat dispus să-și expună ideile în fața noilor lideri locali. „Mi s-a cerut ajutorul, dar pentru a reuși să se facă ceva e nevoie de resurse. Depinde de autorități și de ce se dorește. Eu am o idee despre cum ar putea fi valorificat potențialul acestui oraș. Le-o voi prezenta celor care vor veni la copnducerea clubului, iar dacă ideea mea nu e agreată, n-am ce să fac”, a declarat Contra, cel care nu l-a uitat nici pe cel care a cerut săptămâna trecută insolvența propriului club. „ Poate vin alții, cu alte idei, care iau o echipă în prima ligă și apoi o lasă în insolvență. Probabil o să pornească o polemică pe tema asta, dar eu cred că așa ar fi normal, o echipă preluată în Divizia A să fie lăsată în Divizia A”, a mai spus Contra.

„Guriță” e de părere că indiferent de liga din care se va porni, trebuie realizat un proiect pe termen lung, care să cuprindă și investiții în infrastructură. „Nu cred că mai e momentul să vorbim despre ceva pe termen scurt. ne trebuie un proiect pe termen lung, care să cuprindă un stadion nou, alături de o sală polivalentă nouă. De la infrastructură pleacă toate. Terenuri de antrenament ai suficiente, așa că poți face o școală de fotbal extraordinară la Timișoara. Condiții sunt printre cele mai bune din România. Nu cred că se poate rămâne în Divizia B cu actuala societate, nu știu dacă ai putea promova cu o nouă societate. Nu știu, aceste chestiuni juridice mă depășesc. oricare ar fi varianta, eu propun un proiect pe termen lung”, a mai declarat Contra.

Alături de „Guriță”, ar putea veni lângă Poli și Paul Codrea, cel care s-a arătat interesat încă din vara trecută să contribuie la un nou proiect. „Așteptăm să se discute oficial. Mănușa a fost aruncată, să vedem continuarea. Nu știu în ce măsură aș putea ajuta clubul, asta vor decide autoritățile. Sunt sigur însă că dacă ne așezăm la masă să discutăm, vom găsi o soluție. Să pleci de jos, ți-ar trebui câțiva ani pentru a reveni în elită. Probabil prin obținerea unui loc în Liga a II-a ar fi mai ușor”, a declarat Codrea.