Arena Tehnolemn e camuflată astăzi într-un imens spațiu viran • Pe terenul ELBA, vegetația depășește un stat de om • Pe „Stăruința”, doar o bordură de beton, pierdută printre bălării, amintește de fostul teren de fotbal

Cu două săptămâni în urmă, site-ul nostru prezenta o cutremurătoare statistică privitoare la numărul uriaș de echipe care au dispărut din Timișoara de la Revoluție încoace. Numărătoarea noastră a cuprins doar formațiile participante în primele patru divizii, începând cu sezonul 1990/1991, și am ajuns la un număr rotund: 30 de cluburi desființate în decurs de 26 de ani! Iar dacă am fi luat în calcul și formațiile participante în Campionatul Municipal (fie ele cu ștate vechi ori prezențe meteorice), ne-ar fi luat de-a binelea amețeala. Vă propunem în continuare trecerea în revistă a bazelor sportive dispărute în era capitalismului și a privatizărilor bezmetice. Ne-am înarmat cu un aparat foto și am vizitat trei terenuri care odinioară musteau de fotbal, iar astăzi avem nevoie de expertize arheologice pentru a determina dacă pe coclaurile respective s-a bătut vreodată lobda. Așadar, să vedem cum arată arenele Tehnolemn, ELBA și Stăruința astăzi, 12 iulie 2016…

TEHNOLEMN

E situat în cartierul Fratelia, încadrat de străzile Cercului și Dimineții. Cea mai veche arenă din zonă, pe care s-a jucat fotbal încă din perioada interbelică, aici fiind gazde, de-a lungul anilor, o sumedenie de echipe. Cea mai cunoscută a fost, fără doar și poate, Tehnolemn, stadionul preluând numele echipei ce a activat aici preț de mai bine de patru decenii.

Tehnolemn apare în Campionatul Orășenesc undeva la mijlocul anilor ’50. Întreaga existență și-a petrecut-o în eșaloanele județene, devenind la un moment dat o prezență constantă în Divizia D. Din primul deceniu al clubului, reținem ediția 1963/1964 a Campionatului Orășenesc, pe care „tâmplarii” o încheie pe poziția a doua, la un punct în spatele recent înființatei UMT, care promovează în Campionatul Regional (echivalentul de astăzi al Ligii a IV-a).

În anii ’90, Tehnolemn s-a dovedit a fi o formație extrem de incomodă, care izbutea să pună mai mereu probleme pretendentelor la promovare, deși „tâmplarii” nu-și propuseseră niciodată acest țel. În urmă cu două decenii, în echipa din Fratelia evoluau câteva nume sonore, aflate pe final de carieră, printre care îl remarcăm pe Mihai Ilcu, fotbalistul care în acel memorabil 8 noiembrie 1987, deschidea scorul pentru Poli în fața lui Dinamo, în minutul 28. Povestea cu iz de legendă a golului doi, marcat de Titi Varga, o cunoaște deja toată lumea…

Să ne oprim însă asupra unui meci disputat de Tehnolemn în urmă cu exact 20 de ani, în etapa a 8-a a Diviziei D, ediția 1996/1997. „Tâmplarii”, pregătiți de un antrenor extrem de tânăr, aflat la început de drum, Ciprian Urican, au învins cu 3-1 pe AS Buziaș, în fața a 200 de spectatori. Au marcat Corcoveanu (min. 35), Bledea (min. 43) și Holcz (min. 79). Să amintim și echipa utilizată în acest meci de Tehnolemn: Costinean – Buzdun – Damaschin, Zaharia, Țugui – Corcoveanu (cpt.), D. Călin, Holcz, Bledea (85, Bîgu) – Colcovan, Ilcu (min. 87 Boboc). Pe bancă: Satmari, Albert, Vidrean, Elemberger.

Pentru Tehnolemn, sezonul 1997/1998 a fost ultimul în Divizia D. Deși izbutise salvarea de la retrogradare, gruparea din Fratelia a decis să spună „pas” eșalonului patru, iar urma i s-a pierdut. Aproape că s-a pierdut și urma stadionului de odinioară. Doar cu ajutorul unui vârstnic din zonă și a unor tineri care au încins o partidă de badminton în perimetrul aproximativ al unuia dintre careurile de 16 metri de altădată, am reușit să localizăm cu exactitate fostul stadion „Tehnolemn”, camuflat astăzi într-un imens spațiu viran.

ELBA

Pentru cei obișnuiți cu acest nume doar din baschetul masculin, trebuie să precizăm, din capul locului, că întreprinderea Electrobanat (așa cum se numea înainte de Revoluție) a avut un club polisportiv, iar secția de fotbal nu lipsea din această structură. Terenul de fotbal „ELBA” era situat pe bulevardul Iosif Bulbuca de astăzi, pe linia tramvaiului 9, aproape de intersecția cu Bulevardul Sudului (pe aceeași linie cu binecunoscutele locații de astăzi „No Name”, „Lemon” ș.a.m.d.).

ELBA și-a făcut apariția în Campionatul Orășenesc în sezonul 1959/1960 (sub numele Electrobanat, purtat până în sezonul 1989/1990), remarcându-se de-a lungul vremii drept una dintre echipele puternice ale Campionatului Județean (actuala Ligă a IV-a). În acest eșalon, ELBA a fost o prezență constantă, până în sezonul 1995/1996, ultimul din activitatea clubului. În urmă cu exact 20 de ani, în vara anului 1996, conducerea și sindicatele întreprinderii au decis stoparea finanțării echipei de fotbal și, implicit, desființarea ei, locul în „D” fiind cedat – alături de o parte a lotului – echipei Făgețana Făget.

Fotbaliștii celor de la ELBA au dus-o însă bine până în ultimul sezon de existență. Aflați într-o situație grea în clasament la mijlocul ediției 1995/1996, „luminiștii” au întreprins o bogată campanie de achiziții pentru a reuși redresarea situației. Printre alții, au fost aduși celebrii frați Koller (sosiți de la Jimbolia), cei doi fiind angajați în cadrul fabricii (evident, cu scoatere din producție). În plus, amândoi au fost întâmpinați cu prime de instalare (!!!) de câte 400.000 de lei. O sumă mai mult decât frumușică, în condițiile în care salariul mediu net pe economie în România anului 1996 era 321.169 lei. În acel retur, antrenorul echipei a fost Ladislau Horvath, iar dintre jucători îi mai reținem pe Holcz, Ionescu, Matei, Duțu, Haussler și portarul Arpad Miklos, cel ce a rezistat până nu demult între buturile Dumbrăviței.

La exact două decenii de la desființarea echipei de fotbal ELBA, stadionul e greu de recunoscut. Bălării ce depășesc binișor un stat de om acoperă fosta suprafață de joc. Porțile și băncile de rezervă nu mai există de mult. De-a lungul anilor, o serie de oameni de fotbal (printre care și Miroslav Giuchici) au fost interesați de readucerea arenei ELBA în circuitul fotbalistic, însă niciunul dintre planuri nu s-a concretizat. O bază altădată cochetă, situată într-o zonă circulată și ușor accesibilă a orașului, ne oferă astăzi un decor sinistru.

STĂRUINȚA

O arenă ieșită practic din circuit imediat după Revoluție, situată în vecinătatea fabricii AEM, pe o latură tot pe Bulevardul Iosif Bulbuca, având acces însă și dinspre Zona Soarelui, de pe Aleea Icar și strada Orion. Astăzi, o veritabilă expoziție de bălării, arbori ce tind deja spre 4 metri și abruști, printre care se zăresc vechile fabrici din zona industrială Buziașului, ca o explicație a decăderii ireversibile a fotbalului timișorean odată cu întreprinderile falimentate pe capete după ’90. Nici aici nu mai zărim urme ale unul teren de fotbal. Doar o bordură de beton, înaltă de 30 de centimetri, care odinioară susținea gardul împrejmuitor al arenei, ne ajută să localizăm cu precizie ceea ce fusese odinioară terenul „Stăruința”.

Începând cu anii ’50, pe acest teren s-au perindat o multitudine de echipe, majoritatea participante în Campionatul Orășenesc. Au evoluat pe această arenă formații precum Elanul SUT, Chimia Detergenți și, bineînțeles, Stăruința, o formație ce apare în peisajul fotbalistic timișorean încă din anii ’30. În ultimii ani de comunism, pe acest teren și-a disputat meciurile de pe teren propriu echipa Electrotimiș, una dintre fruntașele Campionatului Județean de odinioară. Să amintim sezonul 1977/1978, când „ET” a câștigat Seria I a „Județului”, după o bătălie crâncenă cu vecinii de la ELBA. „Luminiștii” au fost liderii ierarhiei până în ultima etapă, când au pierdut cu 3-2 în deplasare, la Făget, iar Electrotimiș a dispus pe arena „Stăruința”, cu 8-2, de Bega Belinț. Cele două rivale au încheiat la egalitate de puncte campionatul, dar „ET” a avut câștig de cauză, grație golaverajului superior. A urmat apoi barajul care a desemnat campioana județului Timiș pe anul 1978 (și reprezentanta la barajul pentru „C~), însă Electrotimiș a fost învinsă de câștigătoarea seriei a II-a, ICRAL Timișoara, în dublă manșă. În tur, pe arena „UMT” (pe care a activat echipa ICRAL), s-a înregistrat o remiză, 2-2, pentru Electrotimiș punctând Popaluca (min. 53) și Cireșan (min. 75).

Site-ul nostru va continua acest demers, de a scoate la lumină bazele pierdute ale sportului timișorean. Chiar dacă vremea echipelor sindicale, de fabrică, a apus, considerăm inacceptabilă lăsarea de izbeliște a bazelor sportive, un capitol la care Timișoara e deficitară în acest moment. Locuri care odinioară musteau de sportivi și erau înțesate de microbiști, sunt astăzi veritabile focare de infecție, unele dintre ele chiar în zone ultracentrale.