Fotbaliștii timișoreni practicau hocheiul în anii ’30-’40, în pauzele competiționale • În 1975, naționala României a susținut un meci demonstrativ pe Bega • Un timișorean, în naționala de hochei a României • Frumoasele povești ale tranziției: patinoarul din zona sălii Olimpia, o amintire

Sportul are rădăcini vechi în orașul de pe Bega, primele societăți care se ocupau cu mișcarea făcându-și apariția chiar la mijlocul secolului al XIX-lea. În tot acest timp, Timișoara a îmbrățișat nenumărate ramuri sportive, croindu-și o tradiție în marea majoritate a jocurilor de echipă. Cu excepția unuia, hocheiul pe gheață. Un sport ce s-a practicat însă intens în Timișoara în perioada interbelică, pe timpul pauzelor competiționale, mai cu seamă de către fotbaliști. La mijlocul anilor ’70, s-a încercat promovarea sportului cu crosa și în capitala Banatului, însă tentativa nu s-a bucurat de succes. Iar unul dintre motive îl reprezintă și infrastructura deficitară pe care Timișoara a avut-o, de-a lungul anilor, în ceea ce privește sporturile pe gheață.

Hocheiul s-a practicat la Timișoara în perioada dintre cele două războaie mondiale, însă mai degrabă la nivel recreațional. Fotbaliștii erau cei mai activi amatori de hochei, care foloseau sportul cu crosa și pucul drept o disciplină complementară, în lungile perioade de pauză competițională de iarnă. În trecut, site-ul nostru a publicat câteva documente interesante, care atestă existența unei secții de hochei chiar în cadrul clubului sportiv al Politehnicii. (AICI, pentru detalii)

După război, s-au șters însă în totalitate urmele acestui sport în Timișoara, asta și deoarece orașul nu a dispus ani buni de un patinoar în adevăratul sens al cuvântului, destinat sportului de performanță.

„Timișoara va deveni un puternic centru pentru hochei”

La 22 noiembrie 1975, la Timișoara s-a organizat un meci demonstrativ de hochei pe gheață, între componenții lotului de seniori ai României. Partida s-a disputat pe patinoarul artificial ce funcționa la vremea respectivă vizavi de Sala Olimpia, pe locul unde astăzi se află Centrul Regional de Afaceri. Într-un text publicat în programul evenimentului, aflăm că organizarea acestui joc de hochei a avut la bază un plan cu bătaie lungă, de popularizare a sportului cu pucul și crosa în Timișoara.

„(…) Ne onorează cu prezența naționala republicii noastre, băieții, care de aici pleacă pentru a disputa în Jugoslavia primele jocuri oficiale ale sezonului. Deci timișorenii vor putea viziona ultima lor repetiție generală.
Dacă acum patru decenii era un vis irealizabil patinoarul artificial pentru hocheiștii recrutați din rândurile fotbaliștilor de atunci, Timișoara, datorită grijei partidului, are o bază frumoasă pentru sporturile pe gheață. Astăzi avem sute de copii care au învățat patinajul, avem mii de tineri care practică alunecarea pe luciul gheții, și lucru cert, peste câțiva ani patinoarul va fi și acoperit. Timișoara va deveni alături de multe ramuri sportive un centru puternic și pentru hochei.
Când spunem un călduros bun venit solitor hocheiului românesc, suntem convinși că ne vor oferi impresii și trăiri sportive de neuitat, la prima întâlnire a publicului nostru atât de inimos cu hocheiul pe gheață, la nivel superior, republican.
Nu exagerăm: acest meci demonstrativ este un eveniment istoric pentru sportul timișorean, un început de drum în sportul crosei și pucului. Naționala noastră, cei mai buni hocheiști din țară, vor insufla spectatorilor, copiilor, tinerilor, îndrăgirea acestui sport atât de bărbătesc și ora hocheiului la Timișoara să fie o zi de sărbătoare sportivă”.

Un timișorean în naționala României

În ciuda eforturilor întreprinse de organele vremii, hocheiul nu a prins rădăcini la Timișoara. Așa cum (vom vede ceva mai târziu) nici patinoarul artificial nu a căpătat niciodată forma promisă la ora jocului dintre România I și România II din 1975. Și totuși, mai aproape de zilele noastre, un timișorean a evoluat în echipa națională de hochei a României.

E vorba despre Bogdan Selea, hocheist de performanță, născut la 9 aprilie 1980 la Timișoara. A locuit în orașul de pe Bega până la vârsta de 10 ani, emigrând împreună cu familia în Germania, imediat după Revoluția din decembrie 1989. În capitala Banatului a practicat badminton și înot de performanță. „La înot am cucerit chiar câteva titluri județene. Și la badminton aveam viitor, însă am abandonat când am plecat din țară. Aceste sporturi de tinerețe aveau să mă ajute mai târziu”, a povestit Selea, într-un interviu acordat pentru ziarul Libertatea, în 2005.

Deși a vizitat deseori fostul patinoar artificial din vecinătatea Sălii Olimpia, nu l-a atras alunecarea pe luciul gheții. Totul până în 1992, când a descoperit hocheiul. „Într-o zi m-am dus la patinoar cu părinții unui coleg. A fost un meci de hochei egal, sala era în delir, s-au bătut și lovituri de departajare. Mi s-a părut atât de frumos totul, încât a doua zi m-am prezentat la club, la selecție. Am lăsat dracului fotbalul și am început hocheiul. M-am înscris în clasa a șasea la o școală în care se preda și hocheiul. La început jucam doar «prinsa» pe gheață. Îmi luasem o crosă, dar nu știam că trebuie să o tai și o foloseam cu toate că era cu jumătate de metru peste înălțimea mea. Râdeau toți când m-au văzut! Ușor-ușor, mi-am dat drumul. Într-un an, știam să patinez. Dintr-o ambiție, practic”, a mai spus Bogdan Selea.

Timișoreanul a evoluat, de-a lungul anilor, pentru mai multe formații din Germania: Augsburger Jungpanther, Eisbären Regensburg,Schwenninger Wild Wings, ESV Kaufbeuren Joker, Deggendorfer SC, EV Regensburg și EC Pfaffenhofen IceHogs, pentru care a fost legitimat și în sezonul trecut. A evoluat și pentru echipa națională a României, pentru care a bifat 15 partide în perioada 2001-2005, reușind să marcheze trei goluri.

În Germania, nu a reușit să evolueze niciodată mai sus de eșalonul secund, vârful de formă prinzându-l în perioada în care avea doar cetățenie română și era considerat extracomunitar. „Nu le convenea. Preferau canadieni sau americani”, povestea Serea despre cluburile din Bundesliga. În 2006, timișoreanul a renunțat la cetățenia română, punând astfel punct și scurtei cariere internaționale.

Patinajul, redus la nivel de hobby în Timișoara

Chiar dacă hocheiul nu s-a bucurat de un real succes pe Bega, patinajul a avut numeroși adepți de-a lungul anilor. În cadrul Clubului Sportiv Școlar nr. 1 a funcționat, ani la rândul o secție de patinaj. Vreme de două decenii, la Timișoara a activat ca antrenoare Beatrice Huștiu, cunoscută pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Grenoble din 1968, la vârsta de doar 11 ani, fiind și astăzi cea mai tânără olimpică a României. A abandonat patinajul artistic la vârsta de 19 ani, când a ajuns la Timișoara, pentru a urma cursurile Universității de Vest. Nu a stat însă departe de gheață, ocupându-se de formarea tinerelor talente pe Bega, din mâna fostei sportive plecând o serie de patinatori cu rezultate notabile pe plan național.

Activitatea febrilă de pe patinoarul artificial din zona Sălii Olimpia s-a întrerupt brusc în 1992, atunci când edificiul a fost închis definitiv. La fel ca numeroase alte patinoare asemănătoare din țară, și cel din Timișoara a fost scos din uz din cauza costurilor extrem de ridicate de energie și întreținere a suprafeței.

În anii ce au urmat, conducerea Direcției Județene pentru Tineret și Sport a avut câteva tentative de a recondiționa patinoarul. Dintr-un material publicat de Gazeta Sporturilor în noiembrie 1998 aflăm următoarele:

„În urmă cu câțiva ani, Adrian Damșa – fost director al DJTS, a semnat contractul de concesionare a unei părți din patinoarul artificial din Timișoara (concesionarea s-a făcut fără licitație), pe 10 ani, unui afacerist arab pe nume Nidal. La scurt timp, două incendii au mistuit vestiarele și grupurile sanitare ale patinoarului. La puțin timp după aceea, un alt investitor la patinoar, prieten cu Nidal, a dispărut din țară, lăsând în urmă neachitate atât pagubele provocate de cele două incendii, cât și chiria pentru DJTS.
O altă firmă, „JOE IBC”, a obținut prin licitație spațiul din spatele sălii Olimpia, spațiu care se află în imediata apropiere a patinoarului, pentru construirea de spații comerciale, și pe lângă acestea urmând să se construiască o pistă de skate-board și un patinoar de iarnă. Dar… numai vorbe. Pentru că o dată ce punea mâna pe teren, nu era sigur că firma respectivă va avea de gând să se țină de cuvânt.
Și astfel, ușor-ușor, s-a ajuns ca patinoarul să fie în prag de dispariție, în locul lui urmând să fie construit un centru expozițional și un hotel”.

Într-adevăr, peste câțiva ani, patinoarul avea să devină o amintire, iar în acel loc s-a înălțat Centrul Regional de Afaceri, realizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

Treptat, a dispărut și patinajul de performanță din Timișoara, sportivii neputând să efectueze antrenamente adecvate pe patinoarele de sezon, amenajate doar pe perioada iernii în diverse puncte (mai mult sau mai puțin comerciale) ale orașului.

În toamna anului trecut, s-a dat în funcțiune un patinoar artificial în Parcul Copiilor. Din păcate, edificiul realizat de Primărie zace nefolosit, unul dintre principalele motive fiind lipsa unui centru de închiriere a patinelor în imediata vecinătate a patinoarului. Nici în acest caz nu se poate vorbi însă decât despre patinajul la nivel de hobby, patinoarul din Parcul Copiilor având doar 600 de metri pătrați, adică aproximativ o treime din dimensiunea unui patinoar destinat sportului de performanță. Și pentru a nu devia complet de la subiectul propriu-zis al materialului nostru, să mai menționăm că în regulamentul patinoarului se specifică faptul că pucurile de hochei nu au ce căuta pe suprafața artificială.

Așa cum am notat în repetate rânduri pe paginile acestui portal, Timișoara a fost de neîntrecut în acești 27 de ani postdecembriști în materie de promisiuni, proiecte și studii de fezabilitate în domeniul sportului. Iar politicienii locali au vorbit chiar și despre construirea unui patinoar olimpic. S-a întâmplat la sfârșitul anului 2011, când Societatea de Administrare a Domeniului Public lansa promisiunea unui patinoar acoperit, de dimensiuni olimpice, cu parcare subterană de 500 de locuri, care urma să fie ridicat în zona stadionului „Dan Păltinișanu”. Ce s-a ales de această intenție, e de prisos să adăugăm…