Claudiu Rugăciune e unul dintre reprezentanții ultimei generații de poloiști de la ILSA Timișoara. Practic, cea care a stins lumina. În prezent, heavy metalul îi ocupă cea mai mare parte a timpului, în calitate de lider al trupei Sanctuar, însă mărturisește că nu va uita niciodată perioada petrecută în bazin.

Născut în 1980, Claudiu Rugăciune (sau „Metale”, cum îl știu prietenii) s-a apropiat de polo prin înot. „Când eram copil, aveam o afecțiune la nivel de pectoral, partea dreaptă era mai dezvoltată decât stânga. Părinții m-au dus la medic și mi s-a recomandat înotul. M-am înscris la CSS Bega și înotam în bazinul din Circumvalațiunii”, ne-a povestit Claudiu.

Cotitura către polo a fost cauzată de revoluția din decembrie 1989. În acele zile tulburi, soțul antrenoarei Codruța Sala și-a pierdut viața, aceasta renunțând la grupa din care făcea parte și Claudiu. „Părinții mei știau că trebuie să fac sport în continuare, iar eu prinzând gustul apei și al înotului, le-am cerut să mă dea la ILSA, la polo. Am jucat la juniorii clubului până prin clasa a IX-a, când am avut norocul să fiu promovat la prima echipă. În acel moment am avut de ales între a rămâne la Timișoara sau a merge mai departe la nivel de juniori la Dinamo, care m-a căutat. Am decis să rămân acasă, mai ales că aici aveam șansa să joc la seniori”, povestește Claudiu Rugăciune.

Primul meci pentru echipa de seniori a ILSA-ei l-a disputat în 1996, cu prilejul unui joc amical în Serbia. „Nu voi uita niciodată momentul debutului. A fost un meci în Serbia, în care am intrat și habar n-aveam ce trebuie să fac. În primele 10 minute eram cam pierdut, dar apoi mi-am intrat în mână și am reușit să mă concentrez la joc”, mai spune Claudiu.

„Uneori apa era rece și nu ne puteam antrena”

Claudiu Rugăciune a rămas la echipa de seniori până aproape de anul 2000, atunci când secția de polo a fost desființată. „Am prins aproximativ doi ani și în prima ligă. ILSA a făcut câteva meciuri destul de bune pe vremea aceea, însă echipele care dominau erau Steaua, Dinamo și Rapid. Noi ne-am zbătut undeva către coada clasamentului, dar totuși am rezistat destul de bine în Divizia A”, ne-a declarat Claudiu Rugăciune.

În ceea ce privește condițiile de pregătire, fostul poloist spune că uneori lăsau de dorit, dar chiar și așa s-a putut face performanță. „Condițiile erau acceptabile. Nu erau la un nivel foarte mare, dar ne descurcam. Lăsa de dorit sala de forță, câteodată și apa, pentru că uneori era rece și nu ne puteam ține antrenamentele așa cum trebuie. Dar s-a făcut treabă și așa. Câștigam și ceva bani, fiecare jucător era salariat la ILSA”, mărturisește Claudiu.

În ultimii ani, meciurile de polo erau din ce în ce mai rare la Timișoara, asta și datorită sistemului de desfășurare al competiției. Totuși, Claudiu admite că trupa pregătită în acea perioadă de Nicolae Olah nu prea avea priză la public. „Lumea nu prea venea la meciurile noastre. La cele de acasă veneau mai mult prieteni sau rude. Oricum, la Timișoara se juca foarte rar, se disputau mai mult turnee, la București, la Steaua și Dinamo, dar și la Arad”, își amintește Claudiu Rugăciune.

„Multă lume s-ar bucura să avem o nouă echipă”

În momentul de față Claudiu Rugăciune recunoaște că nu mai urmărește tot ce mișcă în polo, însă a rămas plăcut impresionat de performanțele realizate în ultimii ani de naționala României, asta deși în țară nu există decât opt echipe de seniori. „Echipele sunt extrem de puține. Ar fi ceva să avem și noi posibilitățile Ungariei sau a Croației, care au jucători foarte buni, tot timpul au avut echipe bune și au fost în frunte. Chiar dacă sunt o mână de cluburi în România, iată că se poate face treabă. E adevărat, baza de selecție e foarte mică, dar jucătorii sunt ambițioși și pun suflet. Asta contează până la urmă”, spune fostul „textilist”.

Claudiu Rugăciune speră ca promisiunile primarului Nicolae Robu legate de noul bazin olimpic să se adeverească, iar în anii următori să se pună bazele unei noi echipe de polo. „Nu știu dacă m-aș mai implica activ în polo, dar cu siguranță m-aș duce cu mare plăcere la meciuri. O parte din viața mea a rămas acolo, în bazin, și sincer m-aș bucura să se întâmple așa ceva. Chiar dacă n-am prins eu foarte mulți ani la ILSA precum alți colegi ai mei, sunt sigur că multă lume se va bucura dacă s-ar înființa o nouă echipă”, spune Claudiu.

Mai în glumă mai în serios, fostul poloist ar putea compune, împreună cu colegii săi din trupa Sanctuar, un imn pentru viitoarea formație. „Cine știe, poate o facem și pe asta”, spune râzând Claudiu.

Frați în bazin și pe scenă

Fratele mai mic al lui Claudiu, Florin Rugăciune, a practicat la rândul său poloul la ILSA, însă doar la nivel de juniori. Spre deosebire de Claudiu, acesta spune că dacă s-ar pune problema reînnodării tradiției poloistice din Timișoara, ar da o mână de ajutor. „Mi-ar plăcea să lucrez cu copiii, să îi învăț polo și să îi antrenez”, spune Florin, și el membru al trupei Sanctuar.

Oful său cel mai mare e legat însă de modul în care a fost lăsată în paragină și dărâmată clădirea fostului bazin al ILSA-ei. „Bazinul de polo s-a dărâmat, pentru a fi construit un cartier rezidențial. Dar se întâmplă și în alte părți. Anul trecut am fost pe la București și am văzut bazinul Floreasca, unde e paragină totală. Chiar nu înțeleg cum se mai poate juca în asemenea condiții”, spune cu mâhnire Florin Rugăciune.

Frații Rugăciune repetă de zor în aceste zile, pentru că la finele săptămânii vor avea un nou „meci”, de această dată pe scenă. Trupa Sanctuar va concerta vineri, de la ora 21.30, în Club Daos, iar Claudiu și Florin promit un spectacol pe gustul tuturor iubitorilor de heavy metal din Timișoara.