Asemenea personajului Darie din romanul “Pădurea nebună” de Zaharia Stancu, un tănâr care și-a întâlnit marea iubire în crângul de la marginea orașului, suporterii violeți și-au urmat echipa favorită în desișul de lângă satul Boldur. “Ce vei face cu bucuriile tale? Ia-le și du-le într-un crâng…rămâi pe lume cum ai venit, puțin dulce, puțin amar”, își spunea în gând personajul principal plimbându-se printr-o pădure peste care s-a așternut rugina toamnei. Dacă ar fi pășit nostalgic într-o zi plumburie de octombrie prin părțile Sinersigului, ar fi auzit în locul păsărilor cântecele peluzei timișorene, care au dezmorțit pitoreasca așezare bănățeană.

Pentru prima dată de când evoluăm în județ, nu am părăsit orașul pe Calea Lugojului, ci pe Calea Buziașului. Coloana violetă a împrospătat o după-amiază cenușie, ideală pentru lenevire. Dar cine poate să stea acasă când Poli are meci? Câteva zeci de mașini au luat așadar calea Boldurului, unde pasagerii au făcut joncțiunea cu 70 de poliști care s-au deplasat cu trenul.

Lumea din sat se uita mirată, ca în cântecul celor de la Phoenix “Totuși sunt ca voi”, dar ne saluta. Oamenii ieșeau la ferestre și porți, privindu-ne ca pe niște chemători la nuntă. E adevărat, nu eram îmbrăcați în straie de duminică, iar în loc ploștilor cu răchie aveam doze de bere. Mai mult decât atât, din boxele mașinii se auzeu Lemmy Kilmister și Joey Ramone, nu clasicii taragotiști, ceea ce nu l-a împiedicat totuși pe un sătean să-și arunce mătura din mână și să ne salute ca pe niște goști bineveniți.

Am parcat la capătul satului, de unde am luat-o pe jos spre stadion. Comitetul de întâmpinare era format din două vaci care pășteau molcom, neimpresionate de mulțimea înțolită preponderant în nuanțele compatrioatelor de la Milka. În fața noastră s-a ivit o pădurice, chiar lângă terenul de joc, semănând cu un loc unde se filmează clipuri pentru trupe de black metal ambiental, lucru întărit de și de cei 666 de locuitori ai Boldurului (conform ultimului recensământ). Sobrietatea și profunzimea peisajului au fost însă tulburate de grupulețe guturale care treceau cărând pânze, materiale, bețe, peturi de bere, saci menajeri și restul de material didactic necesar bunei desfășurări a meciului. Mergând prin pădurice, un suporter mai vesel a început să cânte: “In the jungle, the mighty jungle, the lion sleeps tonight”, acompaniat de răgetele triumfale ale tarzanilor voluntari.

Începe jocul. Din primele minute ne dăm seama că nu vom avea un meci ușor. Un leprechaun din echipa gazdă, mai roșcat ca Steve Staunton, face câteva șarje pe partea dreaptă creând panică în apărarea noastră. După o asemenea fază luăm și primul gol. Nu trece mult și portarul nostru scapă efectiv o minge în poartă, scorul devenind 2:0 pentru Boldur. Jocul echipei noastre nu se leagă, și în afara unei lovituri libere nu avem nici o ocazie clară în prima repriză. Îngrijorarea este în creștere, dar faptul că divizia județeană nu este inclusă în grila caselor de pariuri ne mai liniștește, cota pentru 1 pauză 2 final neexistând în cazul de față. Cu toatea acestea, sperăm în 2 final. Jucătorii noștri ies mult mai hotârăți în repriza a doua, reușind să-și domine adversarii. Unul dintre atacanții gazdelor (numărul 9) simulează penibil de câteva ori, crezându-se probabil Romeo Surdu. Altul cade secerat după ce o petardă pușcase la 15 metri de el, încercând să cerșească întreruperea jocului. O lovitură liberă executată magistral ne readuce în joc. Suporterii pun mare presiune pe echipa gazdă, care nu se mai regăsește. Arbitrul ne anulează un gol valabil, iar frustrarea este în creștere. Peluza cântă din ce în ce mai tare, de parcă se juca o finală de cupă, nu un meci de campionat județean. În sfârșit reușim să egalăm! Toată lumea este în extaz, dar din păcate golul victoriei nu mai vine, în ciuda unor ocazii bune alor noștri.

Evident, nu putem fi mulțumiți cu egalul, dar nu am văzut de mult un meci atât de încrâncenat ca la Boldur. Al treilea gol ar fi încununat o după-amiază plină de emoții, dar nu a fost să fie. Portarul gazdelor a rezistat cu brio presiunii exercitate de o peluză vulcanică, salvându-și in extremis echipa de la înfrângere. Lupta continuă, dar devine tot mai clar că nu avem voie să facem pași greșiți. Chiar dacă nu am câștigat, echipa trebuie felicitată pentru dăruirea cu care a jucat în noroiul de la Boldur.

Pe lângă benerele și steagurile de gard obișnuite, la meci a fost afișat și un mesaj de susținere pentru construirea noului Spital de Copii din Timișoara, suporterii raliindu-se campaniei “Da. Reușim”.

În fine, mergem mai departe. La sfârșitul acestei săptămâni ne așteaptă încă un examen dificil în fața Avântului Chizătău. Veniți să-i susținem împreună pe băieții în alb-violet. Emoțiile și pasiunea sunt deasupra oricărui rezultat.

Forza Viola!

De Goran Mrakić