Liga a IV-a | Nervii finalului de tur! Două meciuri din etapa a XIII-a, sub semnul întrebării

dorobantu

Se vor prezenta Mihai Dorobanțu și elevii săi la duelul cu Ghiroda?

Toamna și-a intrat în drepturi, iar astenia de rigoare își face apariția și în „D” Timiș. Etapa cu numărul 13 ar putea fi una cu ghinion, deoarece am putea asista la prima rundă incompletă. AS Peciu Nou, cu terenul suspendat două meciuri, anunță că nu se va prezenta la jocul cu Ghiroda. Iar Giarmata Vii anunță retragerea, din lipsă de efectiv, dar și din cauza faptului că a ajuns la capătul răbdării în urma prestației „fluierașilor”.

Etapa a început, de fapt, ieri, în locașul AJF-ului din Pop de Băsești. O ședință furtunoasă, de trei ore, a Comisiei de Disciplină s-a lăsat cu sancțiuni aspre la nivelul unor jucători, dar și cu suspendarea terenului echipei din Peciu Nou. Totul a pornit de la incidentul petrecut la finalul partidei din etapa a XI-a, de acasă, cu Ripensia Timișoara, pierdută cu 2-4, când un fan ciufut a considerat că n-are altă variantă de a răzbuna eșecul favoriților, decât cu o palmă peste ceafa portarului ripensist Ciui. Deși Poliția l-a reperat rapid pe agresor și chiar „victima” a recunoscut că a fost mai degrabă o „mângâiere”, decât o lovitură, comisia a dictat două etape de suspendare pentru terenul din Peciu Nou. În semn de protest, antrenorul echiei, Mihai Dorobanțu, a amenințat că echipa nu se va prezenta la jocul de mâine, de pe teren propriu, cu CS Ghiroda, într-o declarație oferită colegilor de la sporttim.ro.

lorena-politehnica (2)

Renunță Giarmata Vii la locul din „D” câștigat în vară?

Mult mai grav sună promisiunea celor din Giarmata Vii, care anunță că vor depune chiar astăzi o cerere de retragere din competiție. La jocul de săptămâna trecută, de la Gara Mare, 1-1 cu CFR, nu mai puțin de trei echipieri ai Lorenei au fost eliminați: Popa, Bokor și Pătrașcu. Toți cei trei au fost suspendați de Comisia de Disciplină, alături de alți doi jucători, Paștilă și Laza, pentru alte abateri. Cum Filip, Botezatu, Costândana și Smochină sunt accidentați, antrenorul Cristi Popa are o mare problemă în a alinia măcar o formulă de start pentru meciul cu AS Murani. Rămâne de văzut dacă cei din Giarmata Vii se vor ține de cuvânt în cazul retragerii, o măsură vehiculată, de altfel, și de cei din Murani, furioși după prestația lugojeanului Petru Miculaiciuc din înfrângerea de săptămâna trecută, 1-2 acasă cu Jimbolia.

***

Până una alta, etapa începe în această după-amiază, la Jimbolia, pe „Arpad Thierjung”, cu duelul dintre FC Marcel Băban și CS Dumbrăvița, un joc ce se anunță deschis oricărui rezultat. Mâine dimineață, avem două meciuri programate în Timișoara: un derby al orașului, între ACS Poli II și CFR, dar și un duel interesant pe „Tehnomet”, Ripensia – Pobeda Dudeștii Vechi.

Liderul Voința Mașloc va avea după-amiază treabă la Periam, unde țintește al 12-succes stagional, care să mențină măcar ecartul de trei puncte pe care trupa lui Adi Șețu îl are în fața Ripensiei. Tot mâine după-amiază, un duel tare la Orțișoara, într-o partidă a orgoliilor rănite: Cocoșul – Unirea Sânnicolau Mare.

***

Până la noi ordine, programul etapei a XIII-a din „D” Timiș se prezintă în felul următor:

Astăzi, ora 15
Marcel Băban Jimbolia – CS Dumbrăvița

Mâine, ora 11
ACS Poli II – CFR Timișoara
Progresul Gătaia – Voința Biled
Ripensia Timișoara – Pobeda Dudeștii Vechi
AS Peciu Nou – CS Ghiroda

Mâine, ora 15
Arsenal Flacăra Făget – Timișul Șag
Avântul Periam – Voința Mașloc
Cocoșul Orțișoara – Unirea Sânnicolau Mare

Duminică, ora 15
Lorena Giarmata Vii – AS Murani

Liga a IV-a | Voința, sub semnul cifrei 7; Cartonașe roșii, împărțite precum pliantele la Gara Mare

12143222_1048772405146460_2619760783091924950_n

Ghiroda merge „ceas” sub comanda lui Paul Codrea

S-a scurs și etapa a XII-a din „D”-ul timișean, una bogată în goluri, semn că ploile ce s-au abătut în ultimele zile asupra Banatului au însemnat belșug. Ce-i drept, nu pentru toate competitoarele, unele echipe mulțumindu-se să încaseze. Nimic nou în vârf, acolo unde Mașlocul își menține avansul de trei lungimi față de Ripensia. În schimb, Făgetul a rămas singur pe ultimul loc al ierarhiei. Băieții lui Brazovan au luat azi șapte în fieful unei nou-promovate, iar Flacăra aprinde… „lanterna roșie”.

***

Etapa a început vineri, cu o surpriză, cel puțin prin proporțiile scorului. Unirea a cedat la scor de neprezentare, chiar pe Aranca, în compania trupei din Gătaia, pentru care au punctat Barburescu, antrenorul-jucător Bungău și Stoica. Băieții lui Nae Căprărescu pierd astfel contactul cu podiumul, de care înaintea acestei runde erau destul de aproape.

***

Sâmbătă dimineață s-a consumat „grosul” rundei, atenția fiind împărțită în special pe jocurile disputate de primele două clasate, Voința Mașloc și Ripensia. Cele două își continuă dueluri de la distanță, înregistrând victorii clare. La Covaci, băieții lui Adi Șețu au înscris de șapte ori în poarta trupei din Peciu Nou, care din prima repriză a fost forțată să-l treacă între buturi pe fundașul Hoța. Pe „Tehnomet”, Ripensiei i-a revenit cheful de tenis, inspirată probabil și de terenurile de zgură din incinta bazei. 6-1 cu Avântul Periam, jumătate dintre reușite purtând semnătura senegalezului Mediop.

***

La Gara Mare, cartonașele au fost la mare căutare, cu ocazia duelului dintre CFR și Giarmata Vii. Centralul Dorian Barzuca aproape că și-a descusut buzunarul, arătând de 9 „galbene” și nu mai puțin de 4 „roșii”. De la CFR a fost trimis la cabine Florei, în timp ce oaspeții au încheiat cu trei eliminați: Constantin Popa, Tiberiu Bokor și Ema Pătrașcu. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, iar „leoparzii” consemnează primul punct pe teren propriu din actualul sezon.

***

„Cocoșii” lui Ghiță Chimiuc și-au pierdut din răutate. Dintr-o sperietoare a echipelor cu pretenții, având și renumele unei defensive închise ermetic, trupa din Orțișoara a luat șapte în ultimele două etape. Ieri, pe arena din Plopi, Ghiroda a punctat de 3 ori în poarta Cocoșului, prin Baranyi, Mancaș și Gavriluță. Iar Paul Codrea și elevii săi se mențin la egalitate de puncte cu ultima clasată a podiumului, ACS Poli II. Dacă tot veni vorba de „satelitul” prim-divizionarei, să spunem că băieții lui Adrian Săvoiu n-au avut probleme la Șag, unde s-au impus cu 6-1. Iar durerile de cap sunt din ce în ce mai acute pentru Ianoșev și ai săi, care au ajuns la 10 eșecuri în acest sezon.

***

În cele două jocuri de astăzi, am consemnat rezultate conforme cu calculele hârtiei. Surprinde doar scorul de maidan înregistrat la Biled, unde Voința a perforat de șapte ori poarta Făgetului. Antrenorul-jucător Cornel Mihalache și-a trecut în cont o „triplă”, iar tabela a fost închisă de… portarul Nicu Bogdan, care a înscris din penalti. Viață grea în continuare și pentru AS Murani, care a înregistrat un nou eșec acasă, 1-2 cu Jimbolia. Băieții lui Ilie Rotariu s-au impus prin punctele semnate de Macovei și Niță, după ce Raul Costescu deschisese scorul pentru gazde.

***

Lupta se încinge și în clasamentul golgheterilor, unde avem de a face cu un duel „în familie” pentru supremație, între doi ripensiști. Iată ierarhia actualizată a marcatorilor:

17 goluri: Florin Nanu (Ripensia);
16 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
13 goluri: Alexandru Moricz (Pobeda);
11 goluri: Baranyi (Ghiroda);
9 goluri: Amarinei (Mașloc);
8 goluri: Cosur (Periam), R. Costescu (Murani);
7 goluri: Făgețan (Orțișoara), Bălace (Dumbrăvița), Mailat (ACS Poli II), Magdaș (Mașloc);
6 goluri: Briciu (Ripensia), Trifu (Ripensia), Sorescu (ACS Poli II), Pătrașcu (Lorena);
5 goluri: Blănaru (Ripensia), Hodiș (Dumbrăvița), Ițu (Periam), Gh. Stoianov (Pobeda), Barburescu (Gătaia), L Stoica (Gătaia), Tomescu (Biled), A. Niță (Jimbolia);
4 goluri: Golda (ACS Poli II), Tranculov (Pobeda), B. Steop (ex-Ghiroda), Dumiter (Orțișoara), Kalapiș (Pobeda), Libong (Murani), Apro (Gătaia), G. Popa (CFR), Vișan (Dumbrăvița), Ardelean (Jimbolia), D. Crișan (CFR), S. Budur (Ghiroda), Ciumacenco (Peciu Nou), Șandru (Mașloc), Sturz (ACS Poli II), Rațiu (Dumbrăvița), Ungureanu (Ripensia).

***

„D” Timiș, etapa a XII-a, rezultate și marcatori:

Unirea Sânnicolau Mare – Progresul Gătaia 0-3 (Barburescu, Bungău, Stoica)
Timișul Șag – ACS Poli II 1-6 (Șurpanu – Sturz 2, Sorescu, Sântean, Mailat, Pădurariu)
CFR Timișoara – Lorena Giarmata Vii 1-1 (Danci – ag. – Pătrașcu)
Pobeda Dudeștii Vechi – CS Dumbrăvița 3-1 (Moricz 2, Roșu – Rațiu)
Ripensia Timișoara – Avântul Periam 6-1 (Ungureanu, Mediop 3, Nanu, Herțanu – Cosur)
CS Ghiroda – Cocoșul Orțișoara 3-0 (Baranyi, Mancaș, Gavriluță)
Voința Mașloc – AS Peciu Nou 7-0 (Magdaș 2, Ilie, Bogdan, Șchiopu 2, Hrițcan)
Voința Biled – Flacăra Făget 7-0 (Mihalache 3, Tomescu, Berbece, N. Bogdan)
AS Murani – Marcel Băban Jimbolia 1-2 (R. Costescu – Macovei, A. Niță)

Cupa României (Timiș) | Pobeda – Ripensia și Giarmata Vii – Orțișoara, printre cele mai interesante dueluri ale fazei a III-a

11892183_1004370342941621_2795334925516543391_nAJF Timiș a stabilit astăzi programul celui de-al treilea tur al Cupei României – faza județean. La mijlocul săptămânii sunt programate opt jocuri interesante, printre participante regăsindu-se doar două formații din ligi inferioare, Unirea Jimbolia (L5) și Banatul nerău (L6).

Unul dintre cele mai interesante dueluri ale acestei faze se va consuma la Dudeștii Vechi, unde Pobeda va primi vizita Ripensiei. Pentru a liniști apele, să spunem că Pobeda a luat tot astăzi decizia de a continua la nivelul Ligii a IV-a. După jocul pierdut sâmbătă la Orțișoara (3-4), meci în care bulgarii au avut doi eliminați, iar golul al patrulea al gazdelor a fost marcat dintr-o presupusă poziție de ofsaid, antrenorul Petre Mirciov amenința cu retragerea din competiție, în semn de protest. „Dacă noi greșim, plătim. Pe ei îi deleagă în etapa imediat următoare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar motivul e că nu sunt suficienți arbitri! Luăm serios în calcul o retragere din campionat! Vom continua doar în Județ”, a spus Mirciov, citat în ediția de astăzi a săptămânalului Fotbal Vest. Între timp, după o ședință la care a participat și primarul Gheorghe Nacov, s-a revenit asupra deciziei.

Revenind la competiția K.O., vom avea parte de un interesant duel între performera de până acum din Cupă, Banatul Nerău – singura formație din „Promoție” care a acces până în această fază – și liderul actual din Liga a IV-a, ACS Poli II. Printre meciurile ce se anunță a fi disputate se numără Lorena Giarmata Vii – Cocoșul Orțișoara sau Unirea Jimbolia – Voința Mașloc, gazdele pregătite de Flavius Nastor având un start foarte bun în Liga a V-a.

Singurul joc programat în Timișoara în această fază a competiției e cel dintre CFR și CS Ghiroda, care va avea loc miercuri, 23 septembrie, de la ora 16.30.

Iată programul complet al fazei a III-a din Cupa României:

Banatul Nerău (L6) – ACS Poli II Timișoara
AS Peciu Nou – Timișul Șag
Arsenal Flacăra Făget – CS Dumbrăvița
AS Murani – Unirea Sânnicolau Mare
Lorena Giarmata Vii – Cocoșul Orțișoara
Unirea Jimbolia (L5) – Voința Mașloc
CFR Timișoara – CS Ghiroda
Pobeda Dudeștii Vechi – Ripensia Timișoara

Să fie cu noroc! 13 goluri pentru ASU Politehnica II, în prima etapă a Campionatului Municipal

11921862_887037494714047_3268771797015427610_nStart în forță pentru „satelitul” lui ASU Politehnica, în noua ediție a Campionatului Municipal Timișoara. Alb-violeții au învins cu 13-1 formația Luceafărul Timișoara, într-un meci disputat pe terenul central din incinta Bazei 2.

Meci fără istoric ieri după-amiază, pe fostul teren „Guban”, acum parte a Bazei 2. ASU Politehnica II a obținut o victorie categorică, 13-1, în meciul cu Luceafărul. La pauză era deja 8-0 pentru alb-violeți, care au marcat în acest joc prin Narcis Damian (foto), Marius Marin (ambii cu câte o „triplă), Zoltan Feher, Sebastian Novovic (cu câte două reușite), în vreme ce Sașa Moza, Robert Panc și Alex Rus au marcat câte o dată.

Antrenorul „satelitului”, Antonio Foale, a remarcat, în primul rând atitudinea pozitivă a jucătorilor săi. „Un meci bun, în care s-a văzut la băieții noștri determinare și o voință clară pentru a obține victoria”, ne-a spus Foale.

ASU Politehnica II va avea liber săptămâna viitoare. Alb-violeții ar fi trebuit să joace în deplasare, cu Avicola Buziaș, însă meciul a fost amânat la cererea adversarilor. Astfel, următorul joc al „satelitului” va avea loc luni, 14 septembrie, de la ora 17, la Baza 2, în compania celor de la CFR II Timișoara.

Meciul de ieri după-amiază, dintre ASU Politehnica și Luceafărul, a deschis sezonul în seria I din „Municipiu”. Runda va continua de-a lungul săptămânii, după următorul program: Astăzi, ora 17: LPS Banatul Timișoara – Avicola Buziaș, Electrica Timișoara – CFR II Timișoara; Mâine, ora 17: Electrometal Timișoara – Auto Timișoara; joi, ora 17: Raris Timișoara – CSS Bega Timișoara.

În seria a II-a, s-au disputat ieri două partide: Timișul II Șag – Lorena II Giarmata Vii 2-1 și Srbiakna Giuchici Timișoara – FC Chișoda 0-3. Etapa de debut a sezonului mai programează următoarele partide: joi, ora 17: Frontiera Timișoara – CS Ghiroda II, iar vineri, ora 17, AS Carani II – AS Albina. Partida Unirea II Cerneteaz – Agronomia Timișoara a fost amânată, „studenții” urmând a începe campionatul odată cu debutul anului universitar, știut fiind faptul că echipa se bazează exclusiv pe studenții de la USAMVB.

Opinie : Violet pentru biciclete

Dacă mi-ar fi spun cineva în trecut că voi merge cu bicicleta într-o deplasare de-a lui Poli, aș fi zâmbit cu indulgență sau i-aș mai fi comandat un “genocid” (un cocktail savurat de avangarda drojdierimii periferice, o licoare magică obținută dintr-o rețetă originală de băutură intermediară cu aromă de vodcă, luhău și pufoaică; cu alte cuvinte – un delicates underground). Dar ce poate fi mai motivant decât energia de a da la pedală cu entuziasm pionieresc, mânat de pasiunea violetă, inspirând din mers aerul proaspăt al libertății, așa cum ți-o croiești din perspectiva de suporter?

Nu am mai mânat de ani de zile o bițiglă la drum lung. În copilărie eram specialist, puteam să merg kilometri în șir și să iau curbe fără să pun niciuna dintre mâini pe ghidon. Dar există cineva acolo sus care dă la pedala anilor, dezumflând treptat cauciucurile, uzând osiile, zgâriind cadranul, stricând frânele, neungând lanțul…Oare cum va fi acum? Risc să se uite lumea la mine ca la Fram – ursul polar? Mă liniștește însă ideea că mă vor însoți în coloană niște bicicliști care nu seamănă deloc cu Marco Pantani, Miguel Indurain sau Lance Armstrong, ci mai degrabă cu personajele burlești din filmele lui Kusturica. Oameni fericiți într-o lume nefericită.

Locul de întâlnire – platoul fostei fabrici “6 Martie” de pe Circumvalațiunii. Unii îl confundă cu terasa “Orlovi”, în jurul căreia se strâng mai multe biciclete decât în fața braseriilor comuniste. Ajunge la noi o veste îmbucurătoare: firma de închiriat biciclete le-a dat pe toate. Prognoza mea oarecum sceptică legată de participarea a 60-70 de bicicliști este combătută total – peste 200 de poliști s-au adunat la linia de start. Coloana pornește într-o aventură nemaivăzută în lumea fotbalului timișorean. Ne dăm repede seama că mersul pe bicicletă nu prea mai seamănă cu acela din copilărie, dar strângem din dinți și pedalăm. Unii simt nevoia să facă niște escale de aprovizionare și odihnă, iar trecătorii se uită mirați la bicicliștii amatori care au împânzit orașul.

Diferența între această deplasare și altele este aceea că mersul pe bicicletă a făcut din ea o experiență personală. Fiecare suporter a avut ocazia să trăiască propria deplasare, propria călătorie inițiatică. Există peste 200 de povești separate legate de deplasarea de la Giarmata Vii, înglobate totodată în una singură, numită atașamentul față de Poli și față de valorile autentice ale Timișoarei. Acesta este un lucru fascinant.

În sfârșit, ajungem și la stadion, acolo unde urmează să înfruntăm echipa Lorena Giarmata Vii, fostă Luceafărul și Aeroportul. Numele vine probabil de la sponsorul clubului sau de la vreo rudă a finanțatorului, fiind puțin probabil ca germanii colonizați în Überland (demunirea șvăbească a satului) în secolul al 18-lea să fi fost originari din Lothringen, numele nemțesc al Lorenei. Sau cine știe…”Ima neka tajna veza” (”Există o legătură nevăzută”), ar spune cei de la Bijelo Dugme pe versurile lui Dusko Trifunovic.

Jucătorii Giarmatei par motivați. Nu știu câți dintre ei știu că doi fii ai satului, Johann Neumann și Constantin Spătar, au jucat în trecut la Poli. Evident, în sport doar prezentul contează, așa că mingea este așezată la centru. Ai noștri încep în forță și doar după câteva minute conducem cu 2:0. Entuziasmul este la el acasă. Din păcate, o greșeală de portar îi readuce pe adversari în joc la finalul primei reprize, aceștia reușind să reducă din handicap. Al doilea mitan este mai echilibrat, dar jucătorii în alb-violet reușesc să perforeze încă o dată poarta gazdelor pentru un final fără emoții. Scorul este de 1:3 și fiesta poate să înceapă. Suporterii timișoreni nu au uitat că pe data de 27 septembrie Iosif Rotariu, acest Stanley Matthews al Banatului, a împlinit 50 de ani, așa că au făcut un bener prin care au ținut să-l felicite. Pe un alt bener drojdierii au precizat că “Poli bace, Poli pierge, noi nis tăt cu sticla verge”. Pentru liniștea sufletească a celor care filează peluza pentru un mic, o bere și un gram de atenție (cu abilitatea unor autenticigeimsbonzi mioritici din filmele lui Lucian Pintilie) – nu e nici un mesaj subliminal, ci doar etalarea unei stări de spirit. Orice ar face Poli, cea pe care o iubim, vom fi tot acolo.

Un jurnalist m-a întrebat dacă e mai bine cu avionul în Champions League sau cu bicicleta în județ? Nu am ezitat să optez pentru a doua variantă, și nu din lipsă de respect pentru prima, care a fost și ea senzațională. Nu aș schimba pentru nimic în lume bucuria trăită la golurile lui Gigel Bucur de la Donețk, dar acolo s-au dus doar oamenii care au avut câta bani, pe când la Giarmata Vii, în județ, între șosea și calea ferată, au venit toți suporterii care o iubesc necondiționat pe Poli. Am trăit în două lumi fotbalistice paralele, și doar atașamentul pentru niște simboluri ne-a făcut să rămânem împreună. Pe noi – golanii care pedalează înainte, indiferent de consecințe și de natura obstacolelor.

În cafeneaua “D`Arc”, unul din locurile conspirative ale huliganilor violeți, petrecerea a continuat până târziu în noapte. Laitmotivul serii a sunat cam așa:

Mamă, mamă, mamă, ştii de ce

bate aşa de tare inima din piept?

O văd pe Poli jucând din nou în alb-violet!”

O zi de neuitat pentru suflarea polistă, greu de exprimat în cuvinte. La primul titlul câștigat de Napoli în 1987, pătimașii suporteri sudiști au scris pe pereții unui cimitir: “Nici nu știți ce ați pierdut”. Este tot ce le putem spune și noi celor care nu au fost.

De Goran Mrakić

Victorie muncită la Giarmata Vii: „Ne-a fost greu după ce am primit gol”


ASU Poli a bifat astăzi cea de-a șasea victorie din Campionatul Județean, scor 3-1, în deplasare, la Giarmata Vii. Alb-violeții au primit o replică puternică din partea formației locale, care a marcat chiar înainte de pauză, după o gafă a portarului Flavius Muntean.

30 de grade în termometre. Soare. Nici urmă de nori pe cer. Vreme neobișnuită pentru sfârșitul lui septembrie, dar numai bună pentru o plimbare cu bicicleta. Iar dacă la toată această ecuație se adaugă și un meci susținut de Poli aproape de Timișoara, e lesne de anticipat ce poate ieși. Aproape 300 de suporteri au pedalat astăzi pentru Poli. Timișoara a fost din nou colorată în alb-violet, de steagurile și eșarfele transportate pe două roți în direcția Pădurii Verzi.

În această ambianță au ajuns fanii alb-violeți la Giarmata Vii. Jucătorii lui Toni Foale, aflați chiar în spatele șirului de biciclete, au înțeles mesajul galeriei și au intrat în teren mai hotărâți ca niciodată. În minutul 11, Marchiș scutura pentru prima oară plasa porții gazdelor, pentru ca după numai patru minute, fundașul Obrejan să aplice o nouă lovitură grupării din Giarmata Vii. „Asta a fost și una dintre sarcinile colective pe care le-am trasat. Le-am zis să atacăm din start, să punem stăpânire pe joc. Primele două goluri chiar așa au venit, pe fondul pressing-ului nostru. Am scos bine mingea pe lateral, chiar le-am și spus să încerce să dezvolte jocul către extreme și mă bucur că am reușit”, ne-a explicat Antonio Foale elanul din debut al băieților săi.

La capătul unei reprize dominate copios, gazdele au redus din handicap, prin nou-intratul Darius Iepure-Crișan, cel care a împins în poartă o minge pe lângă care a tras portarul Flavius Muntean. „Din nou am luat gol pe mâna portarului, la un luft al acestuia. Poate i-a și sărit mingea dintr-un smoc de iarbă, dar oricum nu avea de ce să iasă acolo. Aveam fundași, mingea se îndrepta spre Lazăr. Nu și-a luat măsuri de siguranță, s-a dus cu pași mari. Se pare că aceste greșeli de portar sunt o boală la noi”, ne-a spus Foale.

Partea a doua s-a desfășurat tot în nota de dominare a poliștilor, care au finalizat însă din ce în ce mai rar din interiorul suprafeței de pedeapsă. În cele din urmă, golul izbăvitor a venit din gheata puternicului Nicolaie, în minutul 73, după un șut la colțul lung, din opt metri. „Ne-a fost ceva mai greu după ce am pimit golul. De asta mi-a fost și îmi e în continuare frică, de acest elan sătesc, în sensul bun al cuvântului. Când dau un gol, vin peste tine. Am reușit să marcăm însă și cel de-al treilea gol și s-au liniștit apele. Echipa adversă a fost foarte determinată, și-a dorit victoria, dar totuși valoarea echipei noastre și-a spus cuvântul. Au fost multe încercări din afară, iar asta pentru că de fiecare dată, pe final de meci, pregătirea noastră fizică își spune cuvântul. Nu suntem la un standard foarte înalt la capitolul fizic. Dar se lucrează, se simte deja la joc faptul că facem două antrenamente, e alt tonus”, ne-a mai declarat tehnicianul lui ASU Poli.

ASU Poli a evoluat la Giarmata Vii în următoarea formulă: Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Mărănescu – Popoviciu, Iovițu, Băcilă, Bota – Nicolaie, Marchiș. Au mai intrat Basarab, Panc și Guran.

Foto: Robert Dohar

Live text: Lorena Giarmata Vii – ASU Politehnica

ASU Politehnica țintește o nouă victorie pe teren străin, la Giarmata Vii. Aproximativ 400 de suporteri alb-violeți s-au deplasat în localitatea de lângă Timișoara, majoritatea pe biciclete.

Vremea e însorită, iar terenul aproape perfect, cu o ușoară denivelare pe zona de centru.

Echipele de start:

Lorena Giarmata Vii: Coșman – Adorean, Maghici, Lazăr, Ferozovici, Mereu, Dobra, L. Bar, Fițiu, Lobonea, C. Bar

Rezerve: Vlas – Orlando, Zaharia, Rădoi, Cazmir, Chirilă.

ASU Politehnica: Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Mărănescu – Popoviciu, Iovițu, Băcilă, Bota – Nicolaie, Marchiș

Rezerve: Foale – Basarab, Florea, Guran, Herlicska, Luchin, Panc