BC Timișoara vrea să oprească seria victorioasă a Mediașului


BC Timișoara va primi joi seară vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, grupare ce nu a înregistrat decât victorii în Liga Națională, în acest început de an. „Leii din Banat” vor avea ocazia să le ia pulsul ardelenilor, mai ales că peste mai puțin de o lună, îi vor întâlni în semifinalele Cupei României, tot în sala „Constantin Jude”.

BC Timișoara încearcă să-și respecte cel puțin cadența din retur și să învingă pe teren propriu gruparea din Mediaș. La fel ca și în cazul Craiovei, răpusă în urmă cu două etape în sala „Constantin Jude”, ardelenii vin după un șir lung de victorii, ce a început încă din prima etapă a returului.

„Vrem să ne gândim doar la duelul din campionat cu Mediașul. Respectăm tot ce au făcut în întrecerea internă și în cupele europene, vor veni aici după o serie lungă de victorii. Pentru noi va fi o provocare mare, pentru a face un joc bun și a câștiga. Sunt mulțumit de progresul înregistrat de băieții mei în ultimul timp, am pierdut într-adevăr la Ploiești, dar eu zic că am jucat destul de bine. Mediașul e una dintre cele mai bune echipe din campionat, au o bancă foarte lungă, un staff tehnic competent, e o echipă extrem de serioasă”, a declarat Srdjan Jovanovic.

Tehnicianul alb-violeților spune că aceste ultime jocuri din sezonul regulat sunt extrem de importante pentru echipa sa, care își propune clasarea în primele patru, pentru o abordare mai relaxată a play-off-ului.

„Ambele echipe vor dori să câștige. Pentru noi, aceste ultime jocuri din sezonul regulat sunt însă foarte importante, pentru a prinde o clasare cât mai bună în perspectiva play-off-ului. Dacă se poate, ne-am dori să prindem primele 4 locuri, pentru a avea avantajul terenului propriu măcar în sferturile de finală. Dacă vom învinge joi, vom avea 2-0 împotriva Mediașului în acest sezon și, cu siguranță, va conta pentru moralul nostru”, a mai spus Jovanovic.

BC Timișoara și Gaz Metan Mediaș se vor întâlni și în 6 aprilie, în semifinalele Cupei României, disputa de joi fiind o bună oportunitate pentru alb-violeți de a-și studia viitorul adversar. „Acest joc nu va avea nimic în comun cu cel din Final Four, va fi complet diferit. Presiunea va fi mai mare în Cupa României, pentru că o înfrângere te scoate din competiție. În campionat, un meci nu face o diferență atât de mare. Oricum, vom avea ocazia să le luăm pulsul celor de la Mediaș înaintea meciului din semifinale”, a mai spus Jovanovic.

În acest moment, cel mai bun marcator al echipei, Zlatko Jovanovic, e incert pentru jocul de joi, în urma accidentării suferite la Brazi, contra campioanei CSU Ploiești. Bosniacul a efectuat în această dimineață abia primul antrenament din ultimele cinci zile. În schimb, aproape de o revenire pe parchet e Andrei Căpușan, accidentat la începutul returului. Acesta a reluat deja pregătirile alături de colegii săi și va putea evolua, cel mai probabil, începând de la derby-ul cu Timba, programat săptămâna viitoare.

Partida BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș se va desfășura joi, cu începere de la ora 19, în sala „Constantin Jude”. Vă reamintim că la acest joc, puteți găsi bilete pentru Final Four-ul Cupei României, programat în 6-7 aprilie. Tichetele vor fi disponibile cu începere de la ora 18, în holul sălii.

BC Timișoara poate câștiga Cupa României pe teren propriu: „Abia aștept turneul”


BC Timișoara a câștigat licitația pentru origanizarea Final Four-ului Cupei României. Singura contracandidată a grupării alb-violete a fost U Mobitelco Cluj, care s-a oprit la suma de 100.000 de lei.

Regal de baschet la Timișoara, în primul weekend din aprilie. Sala „Constantin Jude” va fi gazda turneului Final Four al Cupei României, acolo unde a acces și BC Timișoara. Gruparea de pe Bega a câștigat licitația pentru organizarea întrecerii, în care s-a mai înscris doar U Mobitelco Cluj. „Licitaţia nu a fost deloc uşoară, chiar dacă două dintre echipele calificate la turneul final, Ploieştiul şi Mediaşul, nu au dorit organizarea. Ne-am duelat cu Clujul până la suma de 100.000 de lei, după care noi am oferit 101.000 lei, iar ei s-au oprit”, a explicat managerul „Leilor din Banat”, Leontin Demaio, pentru site-ul oficial al clubului.

Conducătorul alb-violeților consideră că Timișoara merita să găzduiască un asemenea turneu, asta deși în pole position pentru organizarea ultimei faze a Cupei României părea a fi Clujul. „Unii considerau Clujul favorită, dar nu întotdeauna favoriţii se impun. Noi ne-am făcut nişte calcule financiare foarte clare şi iată că s-au potrivit. Consider că Timişoara merită din plin acest Final 4. După atâtea turnee internaţionale jucate în sala noastră, între care şi numeroase turnee finale de Campionat European, la care organizarea a fost foarte bună, era momentul să găzduim şi o astfel de competiţie”, a mai spus Demaio.

Vestea că BC Timișoara va fi gazda Final Four-ului a fost primită cu bucurie de către antrenorul Srdjan Jovanovic, care atrage însă atenția că acest lucru trebuie să-i responsabilizeze la maximum pe jucătorii săi. „Este o mare bucurie pentru mine că vom juca F4 acasă. Cred că şi suporterii noştri se bucură pentru asta. Abia aştept turneul, dar în acelaşi timp ştiu că reprezintă o responsabilitate mare pentru oraş şi pentru club”, a afirmat Jovanovic.

Sâmbătă, 6 aprilie, vor avea loc semifinalele CSU Ploiești – U Mobitelco Cluj și BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș. Duminică, învingătoarele și învinsele din penultimul act se vor duela pentru ierarhia finală a întrecerii.

Srdjan Jovanovic: „Le spun băieților mei un mare bravo”


BC Timișoara s-a calificat cu mari emoții în Final Four-ul Cupei României, după două meciuri câștigate la diferențe de două, respectiv trei puncte împotriva Sibiului. Tehnicianul Srdjan Jovanovic a ținut să-și felicite elevii, după calificarea obținută  aseară, în sala „Transilvania”.

BC Timișoara a obținut calificarea în Final Four-ul Cupei României, însă a avut de tremurat mai mult decât se aștepta în fața Sibiului. Deși elevii săi au alternat momentele bune cu cele mai modeste, în toate cele opt sferturi ale „dublei”, Srdjan Jovanovic s-a arătat la final mulțumit de atitudinea arătată de echipă mai ales pe finalul manșei a doua.

„Au fost două meciuri foarte dificile şi mă bucur că am reuşit să le câştigăm pe ambele. Sibiul a jucat foarte bine şi cred că eu, colegul meu de la CSU, Miodrag Perisic, şi echipele noastre am reuşit să oferim un spectacol atractiv. Adversara noastră este o echipă foarte competitivă, care va pune probleme mari în returul campionatului”, a declarat Srdjan Jovanovic, pentru site-ul oficial al clubului bănățean.

Tehnicianul „Leilor din Banat” e mulțumit de faptul că elevii săi au înțeles că un meci durează 40 de minute. „Băieţilor mei le spun un mare BRAVO: au avut energie, inimă şi au luptat ca nişte bărbaţi adevăraţi. Mă bucur că nu şi-au pierdut încrederea şi concentrarea, chiar dacă am avut un start ceva mai slab. Ei ştiu că un meci durează 40 de minute, aşa că au continuat să lupte şi să facă lucrurile pe care le-am exersat la antrenamente. Bravo, încă o dată”, a mai spus Jovanovic.

„Leii din Banat” nu au prea mult timp la dispoziție pentru a sărbători victoria de la Sibiu. Luni seară, în sala „Constantin Jude” va poposi campioana Asesoft Ploiești, pentru reeditarea finalei campionatului trecut. Partida restantă din turul Ligii Naționale se va disputa cu începere de la ora 18.

BC Timișoara continuă goana după Cupă: 76-73 la Sibiu


BC Timișoara s-a calificat în Final Four-ul Cupei României, după un meci de infarct la Sibiu, decis în ultimele secunde. „Leii din Banat” câștigă așadar ambele manșe ale disputei cu ardelenii la mare luptă și rămân în cursă pentru ambele trofee interne ale acestui sezon.

BC Timișoara n-a condus în prima jumătate decât în debutut, prin coșul de 2 puncte al lui Sarovic, după care sibienii au pus stăpânire pe joc și s-au distanțat treptat. După 22-16 la finele primului sfert, gazdele și-au păstrat cadența și până la pauza mare, atunci când tabela din sala „Transilvania” arăta 45-37 în favoarea gazdelor.

Alb-violeții au dat semne de revenire în sfertul 3, reușind să se apropie pas cu pas de trupa lui Miodrag Perisic până când, înaintea ultimelor 10 minute, Sibiul nu mai avea decât o lungime avans, 59-58.

Așa cum era de așteptat, totul s-a decis în ultimul sfert al „dublei”. După ce BC Timișoara a preluat conducerea (60-59), Sibiul a avut un „parțial” de 9-0 (68-60), întrerupt doar de un fault tehnic comis de Austin. De altfel, alb-violeții au părut blocați mai ales pe ofensivă, reușind să marcheze doar trei puncte până la jumătatea sfertului. Finalul a aparținut însă grupării pregătite de Srdjan Jovanovic, care a avut forța să revină. Momentul-cheie al meciului s-a petrecut cu 40 de secunde înainte de final, atunci când Delvon Jonson a adus Timișoara în avantaj (71-70), după un coș-fault, iar apoi Douglas a pierdut atacul Sibiului, printr-o abatere de pași.

Ultimele 10 secunde s-au trăit însă pe muchie de cuțit. Austin a reușit o „triță”, prin care gazdele s-au apropiat la două puncte (73-75), dar apoi n-au mai reușit să schimbe nimic. BC Timișoara se califică așadar cu mari emoții în Final Four-ul Cupei României, chiar în sala în care își adjudeca trofeul în urmă cu aproape 3 ani.

Robert Sarovic a fost cel mai bun marcator al lui BC Timișoara, cu 19 puncte, urmat îndeaproape de Jovanovic, cu 18. Au mai înscris Archie – 10, Căpușan – 9, Johnson – 9, Jelenic – 6 și Gallimore (la debut) – 5. De partea cealaltă, principalele „guri de foc” ale Sibiului au fost Austin și Christopher, cu 26, respectiv 24 de puncte.