O pată mare și neagră de pe obrazul Timișoarei. Un domeniul la care localități precum Blaj sau Chiajna ne pot da lecții. O disciplină dispărută complet la nivel de seniori, ținută în „groapă” de aceeași nepăsare și ignoranță care i-au grăbit sfârșitul. Vorbim (din nou) despre voleiul feminin și o facem tot la trecut. Vom rememora parcursul echipei Poli Tender din perioada 2003-2005, adică ultimele două sezoane petrecute de o formație timișoreană în eșalonul de elită.

După câteva sezoane de anonimat, în purgatoriul eșalonului secund, Politehnica Timișoara revenea pe prima scenă în 2003. De finanțarea echipei se ocupa afaceristul Tiberiu Tender, fratele mai celebrului Ovidiu, care și-a adăugat și numele în denumirea echipei. Se dorea mult mai mult decât o prezență episodică în A1. Astfel, pe banca tehnică a fost instalat un antrenor cu experiență, Aurel Ioniță, iar lotul a fost întărit cu jucătoare importante din țară și chiar de peste hotare. În acea vară, au sosit Liliana Bogendorfer, de la Rapid, Cristina Zanfir, de la Argeș Pitești, și Gabriela Veprig, revenită în țară tocmai din Franța, unde evoluase la Saint-Chamond.

Startul de sezon a fost cât se poate de reușit pentru Poli Tender, care învingea la meciul de debut, cu un sec 3-0 (29-27, 25-16, 25-19), pe Argeș Pitești. După un prim șoc al sezonului, 0-3 la Bacău, în runda a doua, voleibalistele lui Aurel Ioniță au oferit și o primă surpriză a sezonului: 3-2 în fața campioanei en titre, Unic Piatra Neamț (14-25, 25-15, 25-27, 25-10, 15-13). După o serie de rezultate ce n-au ieșit din tipar, timișorencele au ținut din nou capul de afiș, prin victoria din runda a șaptea, 3-0 cu Știința Bacău, în sala Olimpia.

După faza preliminară, s-a intrat în cea de-a doua etapă a campionatului, cu un joc electrizant la Timișoara. Pe 24 ianuarie 2004, Poli Tender a învins Dinamo cu 3-2, la capătul unui meci de 95 de minute, făcând astfel o nouă victimă printre „granzi”. La acest joc, Aurel Ioniță s-a bazat pe Florina Vâju, Daniela Bumbăcilă, Cristina Zanfir, Mihaela Hotoi, Liliana Bogendorfer, Raluca Popescu, Carmen Constantin (libero), iar pe parcurs a mai intrat Gabriela Veprig.

După acest succes răsunător, a urmat o serie negativă, de cinci înfrângeri consecutive, inclusiv un 1-3 pe terenul modestei CSU Gaz Târgu Mureș. Fetele lui Ioniță și-au revenit în retur, cu un 3-0 acasă, cu Penicilina Iași, iar mai apoi cu o altă victorie în minimum de seturi, în compania unei echipe aflate în plină ascensiune, Metal Galați.

În play-off, Poli Tender a dat peste Știința Bacău, în fața căreia a pierdut ambele jocuri, fără să smulgă vreun set, astfel că nu avea să îi mai rămână decât lupta pentru clasament. După o dublă victorie cu Penicilina Iași, formația bănățeană a pierdut duelul decisiv pentru locul 5, cu Metal Galați, și încheia pe 6 primul sezon de Divizia A1 după promovare.

Vine legiunea sârbă

Pretențiile au crescut considerabil în vara lui 2004. Finanțatorul echipei a băgat adânc mâna în buzunar și a început să aducă primele straniere din istoria voleiului timișorean. Treptat, s-a format la echipă o veritabilă legiune sârbă, ce le cuprindea pe Danijela Vucicevic, Marijana Basic, Milica Mazalica și Milica Trojancevic. Ultima dintre ele evoluează și în prezent în vestul țării, la prim-divizionara CSM Lugoj, fiind căsătorită cu baschetbalistul Marjan Tasic, trecut în acest sezon pe la Timba Timișoara. Pe lângă careul de ex-iugoslave, au mai sosit pe Bega nume precum Ramona Constantinescu, de la Unic, și Adriana Dumitru, de la Galați.

Se vorbea despre construcția unei echipe care să își propună în cel mai scurt timp afirmarea europeană, însă rezultatele au fost departe de așteptări. Singurele performanțe notabile ale primei părți a campionatului au fost un 3-0 categoric cu Dinamo, la 18 octombrie 2004, și un surprinzător 3-2, în deplasare, la Metal Galați.

Pe parcursul campionatului, a fost schimbată conducerea tehnică a echipei, locul lui Aurel Ioniță fiind luat de un alt antrenor cu experiență pe prima scenă a voleiului feminin, Felix Văraru. Problemele s-au înmulțit însă în primăvară, jucătoarele s-au accidentat una după alta și nici situația financiară nu mai era chiar roză. După cum avea să relateze Văraru, managementul le plătea stranierelor salariul chiar în avans, ceea ce a creat o stare de tensiune și de revoltă din partea voleibalistelor autohtone. Echipa a încheiat pe locul 7 după consumarea play-off-ului, iar în vară a început exodul.

Deși s-a înscris pentru ediția 2005/2006 a Diviziei A1, Poli Tender avea să își anunțe retragerea la începutul lunii octombrie, chiar în săptămâna premergătoare începerii campionatului. Anunțul clubului timișorean a stârnit panică la Federație, care a găsit peste noapte soluția de a completa tabloul primei ligi cu divizionara secundă Constructorul IOR București.

Revenire în anonimat, chin, desființare

Gruparea de volei a Timișoarei și-a continuat existența cinci sezoane în liga secundă, fără rezultate remarcabile și fără orizonturi de revenire în elită. Spre final, lotul a fost compus aproape în totalitate din junioare, promovate la vârste extrem de fragede, cum e cazul Jasminei Petromăneanț, debutantă în Divizia A2 la 13 ani.

Inevitabilul s-a produs în vara lui 2010. După ani de nepăsare din partea autorităților și chiar a propriei conduceri, echipa nu s-a mai înscris în campionat și a dispărut complet. În 2005, înaintea anunțului oficial de retragere din Divizia A1, antrenorul Felix Văraru nu concepea ca voleiul feminin să dispară dintr-un oraș ca Timișoara, chiar dacă se punea problema continuării în eșalonul secund. „Nu trebuie să vă temeți de dispariția voleiului local. În țară sunt prea puține cluburi care pot face pasul către prima ligă, iar Timișoara are resurse de a reveni”, spunea tehnicianul, pentru cotidianul de limbă maghiară Nyugati Jelen. Recitim acum, la mai bine de opt ani aceste rânduri, în care simțim un optimism poate insesizabil la acea vreme.

În ceea ce privește voleiul (și nu doar aici, din păcate!), Timișoara s-a încăpățânat să fie altfel, într-un sens cât se poate de negativ. Câte sezoane vor mai trece fără o reprezentantă a capitalei Banatului în întrecerile de senioare? Traversăm cel de-al patrulea sezon consecutiv de absență. Poate e prea puțin… Poate că numărul voleibalistelor ce s-au lăsat de sport după terminarea junioratului, tocmai din acest motiv, e încă insignifiant. Poate că merită să ne concentrăm atenția doar pe două-trei discipline și să renunțăm complet la altele, chiar dacă mai dispunem încă de o bază de selecție.

Timișoara e însă un oraș de cinci stele, nu de cinci sporturi de echipă!