Ripensistul Ștefan Dobay a marcat de trei ori la Berna, dar arbitrul german Bockmann i-a validat un singur gol
Naționala de fotbal a României va juca astăzi, de la ora 19, la Paris, în fața Elveției, în a doua etapă din Grupa A de la EURO 2016. Tricolorii au o istorie lungă a întâlnirilor cu reprezentativa Țării Cantoanelor, care a început în urmă cu aproape 83 de ani. La 29 octombrie 1933, Elveția și România remizau la Berna, 2-2, într-un meci în care fotbalul timișorean a avut nu mai puțin de nouă reprezentanți în teren. În cele din urmă, FIFA a dat câștig de cauză elvețienilor, la „masa verde”, deoarece România folosise un jucător ineligibil, pe Gyussi Baratky.
România a întâlnit, în deplasare, Elveția, în toamna anului 1933, în preliminariile Campionatului Mondial din anul următor. Avea să rezulte unul dintre meciurile cu cântec din istoria primei noastre reprezentative, cu controverse atât în teren, cât și în afara lui, după încheierea întâlnirii. Pentru a ne introduce în atmosfera meciului din Țara Cantoanelor, îi dăm cuvântul ripensistului Ștefan Dobay, unul dintre eroii meciului de la Berna, care a povestit pe larg despre această întâlnire în autobiografia sa, Șut… GOOOL!
(…) Am străbătut toată Austria de la Bruck – la nord de lacul Neustadt, prin Viena până la granița de vest, la Feldkirch. În Elveția, pe care o cunoșteam numai din mersul trenului, am intrat pe la punctul de frontieră Buchs, ajungând la Zurich joi seara. Membrii Federației Elvețiene ne-au condos la „Saint-Peters Hotel”, unde am rămas până a doua zi, când am plecat mai departe spre Berna. Acolo urma să aibă loc partida.
Oficialitățile din acest oraș ne-au întâmpinat cu multă cordialitate. Sâmbătă, gazdele au organizat o excursie în cinstea noastră în Alpii Bernezi până la vârful Jungfrau. Munții Elveției au o gravitate aspră. Văile, deosebit de fertile, erau cultivate cu cereale și viță de vie, iar munții aveau pășuni bogate. După masă era programată și o vizită la „La Grande Charteuse”, cunoscuta mănăstire din Alpi. Ordinul călugărilor fusese desființat la începutul secolului nostru (n.r. sec. XX), iar mănăstirea evacuată. Dar în sat și la fabrica de lichior mai erau și acum călugări. Am lăsat în urmă umbrele colosale ale Alpilor, cu regrete, dar și cu speranța de a le revedea.
Victorie scăpată printre degete
România s-a prezentat la Berna cu o formulă înțesată de jucători timișoreni, fie nativi, fie adoptivi, proveniți de la puternicele grupări ale vremii din capitala Banatului. Era cazul lui Rudolf Cotormani și Silviu Bindea, veniți pe Bega pentru a juca la Ripensia. Iar dintre timișorenii get-beget, îi regăsim în formula de start pe portarul William Zombory și jucătorii de câmp Emerich Vogl, Iosif Moravetz, Eugen Lakatos, Grațian Sepi și Ștefan Dobay. Să mai spunem că locul din poartă al lui Zombory, accidentat, a fost luat tot de un timișorean, Adalbert Pullock.
Tricolorii au dominat autoritar întâlnirea de la Berna până spre finalul ei. Stefan Dobay a deschis tabela pentru România, în minutul 18, iar un alt timișorean, Grațian Sepi, a majorat diferența, în minutul 62. Pe final, elvețienii au avut însă o revenire de senzație, primind însă și o mână de ajutor din partea arbitrului german Bockmann. Mai întâi, Hochstrasser a redus din handicap, în minutul 75, pentru ca în minutul 80, Hufschmid să restabilească egalitatea, dintr-o lovitură de pedeapsă discutabilă. Dar să-l lăsăm pe Stefan Dobay să povestească meciul, așa cum s-a văzut din teren:
(…) Deși pe tot parcursul meciului am dominat, marcând cinci goluri, rezultatul final a fost totuși 2-2. În ultimele minute, arbitrul a acordat și un penalty „imaginar” din care elvețienii au egalat. Nu puteam să înțeleg de ce nu a validat primul punct marcat de mine, deși golul fusese regulamentar înscris, din viteză, de la 20 de metri, după o acțiune personală.
La banchet, l-am întrebat pe dl. Bockmann de ce nu ne-a acordat acest punct.
– Cine a mai pomenit asemenea gol, din viteză, în primul minut al meciului, și încă de la 20 de metri? Portarul nici nu l-a văzut. Înseamnă că nu a avut timp să se încălzească de vreme ce nu a reacționat. Era prea de tot.
– Dar pe al doilea?
– Pe al doilea? La al doilea a fost o combinație atât de frumoasă încât am uitat să fluier.
De al treilea gol neacordat, marcat de Baratky, nu l-am mai întrebat.
Elveția: Sechehaye – Minelli, Weiler, Biesler, Gillardoni, Kanel, Sandoz, Hochstrasser, Xam, Rochart, Hufschmied.
România: Zombory (Pullock) – Vogl, Albu, Moravetz, Cotormani, Lakatos, Bindea, Baratki, Sepi, Bodola, Dobay
Și pentru ca tabloul nemulțumirii tricolore să fie complet, FIFA a dat câștătoare Elveția, la „masa verde” (2-0). Motivul? România a utilizat un jucător ineligibil, pe Gyussi Baratky, cel ce evoluase în luna iunie a acelui an pentru naționala Ungariei. Regulamentul forului fotbalistic mondial prevedea, la vremea respectivă, că un jucător poate evolua pentru două naționale diferite doar la cel puțin trei ani distanță. În ciuda înfrângerii dictate din birouri, România avea să se califice la Campionatul Mondial, după o victorie în primăvara următoare, 2-1 cu Iugoslavia, într-o partidă decisivă, disputată la București.
Cum trăiau românii un meci extern al „naționalei” acum opt decenii
Noi, cei de astăzi, suntem privilegiați de progrsul fulminant al tehnologiei, care ne permite să fim la curent cu ceea ce se întâmplă – de pildă – în meciul de diseară, de la Paris, oriunde ne-am afla. Cum trăiau însă microbiștii din București un astfel de meci, extrem de important, al echipei naționale, cu mult timp înaintea apariției transmisiilor televizate, a „stream-urilor” de pe internet, a aplicațiilor de „live score” etc.? Aflăm din numărul din 30 octombrie al Gazetei Sporturilor:
La fiecare meci în deplasare al echipei naționale, o mare de oameni ocupa străzile pe care se aflau redațiile ziarelor de sport pentru a afla ce au făcut tricolorii.
„În mod obișnuit, matchurile internaționale de football suscită un interes covârșitor în rândurile spectatorilor bucureșteni, cari ne asaltează cu telefoanele până târziu noaptea, pentru a afla cu un minut mai devreme rezultatele. Cei cari nu pot uza de un astfel de privilegiu, ne asaltează pur și simplu redacția, ocupând ore întregi strada Anghel Saligny, în așteptarea veștilor, care pe măsură ce ne sosesc sunt afișate într-o vitrină luminoasă.
Aseară însă au fost bătute toate recordurile în această direcție. Toate numerile noastre de telefon au fost sechestrate de cetitorii din oraș cari cereau relațiuni asupra matchului dela Berna, când acesta era încă în curs de desfășurare. Iar strada, animată întotdeauna. Duminică seara a fost de data aceasta o mare de capete. Aproape 5.000 de oameni au ocupat-o de la 3 jumătate, până la ora când am putut afișa rezultatul definitiv al partidei. Între timp, le-am pus la dispoziție rezultatul la pauză și toate amănuntele pe cari le-am căpătat pe cale telefonică dela Berna.
Faptul că mii de oameni au stat înghesuiți ore întregi ocupând literalmente o stradă pentru a putea afla cât mai curând un rezultat, este fără îndoială dovada că publicul nostru sportiv se… occidentalizează. Adică trăiește din ce în ce mai intens zbuciumul sportiv atât de frecvent în țări cu tradiție mai veche, ceiace marchează un progres incontestabil față de trecutul apropiat.
Constatarea aceasta o facem cu vădită satisfacție, deși vacarmul din stradă a ținut în loc lucrările redacției până noaptea târziu…”
